ESEU – Brâncuşi nemuritorul

Acest eseu, ale cărui subtitluri ne aparţin, este scris de talentatul brâncuşiolog prof. Ştefan Stăiculescu – un sincer iubitor şi plin de har scriitor aflat în slujba Titanului de la Hobiţa. Cu o gândire permanent pozitivă, autorul celor două ediţii ale cărţilor „Brâncuşi – sculptor în duh” creionează personalitatea creatorului sculpturii moderne universale, criticând aspecte nelalocul lor în chiar Muzeul parizian ce deţine Atelierul lui Brâncuşi. Am sentimentul că nici pe meleagurile româneşti sau gorjene nu s-a făcut şi nu se face suficient pentru păstrarea memoriei celui care a fost, este şi rămâne Imensul CONSTANTIN BRÂNCUŞI. Absenţa unui muzeu Brâncuşi la Târgu Jiu şi dezinteresul autorităţilor locale şi, mai ales, judeţene faţă de starea jalnică şi neîngrijită a Casei memoriale C. Brâncuşi de la Hobiţa, comuna Peştişană sunt o tristă mărturie
(Ion Predoşanu)

Paralelă Brâncuşi-Napoleon, altă paralelă Hobiţa-Corsica
Honore de Balzac în prefaţa sa la cartea „Maxime şi cugetări de Napoleon” , ediţie apărută în anul 1999 la Paris, începe prin a aşeza în nemurire un om, pe Napoleon Bonaparte, în comparaţie cu Franţa, plecând de la locul unde s-a născut, mica insulă Corsica, arătând că „…O insulă mică, a făcut Franţa mare”. Mergând pe firul logicii spun şi eu că Hobiţa, o localitate mică a judeţului Gorj, a făcut România cunoscută în lume. Bineînţeles, datorită Napoleonului local, adică lui Constantin Brâncuşi. Consider că nu-i nici o exagerare dacă-l compar pe Brâncuşi cu Bonaparte, fiecare având parte de constelaţia lor de glorie, cu traiectorii bine definite în universul pământean.
Am mai precizat în scris şi cu alte ocazii că despre Brâncuşi, despre Bonaparte şi despre Beethoven apar în fiecar zi, în lume, câte o carte, câte un articol, câte un studiu. Curioşii neîncrezători să cerceteze cele afirmate de mine vor da piept în piept cu Adevărul.

Brâncuşiologi au fost, brâncuşiologi sunt încă
Limitând cercetarea numai în judeţul Gorj vom constata că în anul 2014 a apărut cartea brâncuşiologului Ion Mocioi „Brâncuşi – Calea Eroilor”, cu o prefaţă tot a unui truditor în brâncuşiologie, prof.dr. Victor Crăciun. Lucrarea a apărut cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului sculptural-arhitectonic Calea Eroilor, scoasă de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni şi distribuită la miile de români care-s puzderie prin lume. O faptă mai mult decât creştinească în arealul culturii. Apoi apare revista „Brâncuşi”, scoasă de Centrul Municipal de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi”, care mai scoate şi revista „Confesiuni” avându-l ca director, la ambele, pe Doru Strâmbulescu, apoi neobositul scriitor prof. dr. Zenovie Cârlugea editează de 10 ani revista cu titlu ce ne dăltuieşte tot în dalta lui Brâncuşi, „Portal MĂIASTRA”. Număr de număr are articole şi studii despre sculptor. Apoi neobositul şi distinsul ziar „Gorjeanul” n-a fost săptămână să nu publice vreun articol legat de viaţa şi opera Stelei Polare Brâncuşi. Pentru că am amintit mai sus de cele două reviste „Brâncuşi” şi „Confesiuni” îi rog, insistând, ca şi-n alte dăţi, pe editori să tipărească aceste reviste în format carte, A4, aşa cum a tipărit-o Sorin Buliga la început, pe vremea directoratului său. De ce? Pentru că este uşor de păstrat în bibliotecă, dar şi de citit.

Ştergerea memoriei lui Brâncuşi?!
Acum ceva timp în urmă am fost invitat la Paris, pe spezele gazdelor, la un simpozion. Aproape în fiecare zi am trecut pe la Atelierul Brâncuşi, care-i aşezat în complexul Centre Pompidou. Aşa cum l-am găsit în anul 2007, atunci când aprope 300 de români, majoritatea gorjeni, am participat la comemorarea a 50 de ani de la moartea sculptorului, tot aşa l-am găsit şi acum, adică înconjurat de un dezinteres voit. Cine are interesul să se şteargă memoria lui Brâncuşi, nu ştiu, dar bănuiesc. Mai mult, chiar literele ce compun titlul muzeului s-au decolorat şi s-au estompat până la a nu se mai vedea decât de foarte aproape. În muzeu sunt doi ghizi apatici care se mulţumesc să-ţi ofere gratis un pliant scris numai în limba franceză (de ce n-ar fi şi unul în limba română?) şi care-ţi oferă nişte informaţii seci şi reci. Nu tu o vedere, nu tu un pliant sau chiar o carte despre sculptor nu găseşti să cumperi.

La Centrul Pompidou, nimic scris despre Brâncuşi
Dar de ce mă mir şi rămân surprins? La plecare către capitala Franţei am cumpărat din România „Ghidul turistic al Parisului”, editat de editura Niculescu, în anul 2006. L-am citit din copertă în copertă, doar-doar voi găsi ceva şi despre muzeul sculptorului. Nimic. Ghidul prezintă Centre Pompidou cu toate datele lui de construcţie, cu o parte din expoziţiile ce se găsesc în el, dar de Casa Atelier a lui Brâncuşi, care-i chiar în curtea sa, nu spune o iotă. Culmea e că la pag. 111 prezintă dl. editor Niculescu Muzeul rusului Ossip Zadkine (1890-1967) care a fost cam contemporan cu Brâncuşi. Mă întreb, întrebând la rândul meu, oare ataşaţii culturali ai României de la Ambasada noastră, care s-au perindat de-a lungul vremii prin Paris, cunosc aceste  lipsuri de informare care aduc enorme deservicii României? Dar Centrul Cultural Român din Franţa nu poate să tragă cortina nepăsării din jurul vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi? În muzeu, în zilele când i-am căutat dogoarea Geniului, am găsit de fiecare dată mici grupuri de japonezi, de americani şi într-o zi am găsit şi două românce care munceau prin Normandia. Veniseră la Paris cu treburi şi au zis că e bine să vadă şi ele muzeul. Ba într-o zi am găsit şi trei doamne din Ploieşti ce erau în excursie. Din vorbă în vorbă îmi mărturiseau cu năduf, fiind în cunoştiinţă de cauză, că nu e străin de aceast complot al nepăsării un oarecare R.V.(bănuim că-i vorba despăre Radu Varia, n.m. Ion Predoşanu), cel cu avaria dintre anii 1995-2000, când Coloana Infinită a stat palancă 5 ani. Dacă nu era Ministrul Culturii Ion Caramitru, Ion Mocioi şi Viorel Gârbaciu, poate Coloana Infinită mai stătea palancă mulţi ani.

Laudă primarului Florin Cârciumaru
Revenind la meleagurile gorjene, ce ocrotesc Ansamblul Sculptural al lui Constantin Brâncuşi, mă simt îmboldit de simpatie să aduc mulţumiri d-lui primar Florin Cârciumaru pentru felul cum a pus, de-a lungul anilor, în evidenţă peisagistică şi culturală parcurile ce adăpostesc operele. Şi nu puţine au fost eforturile financiare. De asemene, grupul mic, dar vrednic, ce compune truditorii de la Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”, cu Doru Strâmbulescu, cu Adina Andriţoiu, cu Sorin Buliga, are motoarele în turaţie continuă pentru a face ca Steaua Polară Brâncuşi să fie cât mai luminoasă, iar Busola mondială a turismului cultural să arate permanent Gorjul cu Hobiţa şi Târgu Jiul cu Poarta Sărutului, cu Aleea Scaunelor, cu Poarta Sărutului şi cu nemuritoarea Coloană Infinită.

N-ar fi rău să fie bine!
Vorba lui Ion Creangă dintr-o povestire care zice: „Doamne prea luminate, n-ar fi rău să fie bine” dacă de pe urma acestor unice sculpturi ale lui Brâncuşi s-ar face şi ceva bani, măcar cât să se achite ceva cheltuieli. Am mai povestit şi altădată că vizitând Casa memorială a compozitorului Ludwig van Beethoven, din orşul Bonn, informându-mă am aflat că în proporţie de peste 20% din venitul oraşului îl dă această Casă simbol. Eu zic că şi la noi s-ar putea face ceva venituri, netrebuind să mai aşteptăm să treacă perioada de 65 de ani, cât e fixată data când scăpăm de urmaşii testamentari inventaţi ai sculptorului. Să dăm drumul la Turismul Mondial pentru Constantin Brâncuşi, mai ales că în curând Gorjul va primi Mărul de Aur în Turism şi datorită efortului depus de albinuţa Laura Dragu Popescu. Un început local benefic, cât de cât, este prin cununiile ce se fac sub Poarta Sărutului. Să se extindă pe plan European, printr-o popagandă bine ticluită.
Ştefan I. Stăiculescu