Fenomenul de receptare a literaturii române în partea ei lirică şi partea ei critică nu pleacă, azi, decât anevoios de pe „teritoriul” învăţământului primar. „Armata” de dascăli şi dăscăliţe, de orăşeni şi orăşence, de ţărani şi ţărănci din Gorj şi din zonele limitrofe ale municipiului Târgu-Jiu, de politicieni şi politicienese, de consilieri şi consiliereze, de intelectuali şi intelectuale nu servesc, nici să-i biciui, nici să-i iei cu arcanul în oastea cititorilor şi ai iubitorilor de poezie şi de ştiinţele literaturii.
Nu admitem contestaţii, deoarece cea de-a XXXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” s-a desfăşurat, la Târgu-Jiu şi la Târgu-Cărbuneşti, între 25-28 mai 2017, în prezenţa câtorva prieteni, personali, ai autorilor implicaţi, dublaţi, categoric şi ruşinos, de numărul invitaţilor din ţară şi de peste graniţele ei (adică din Franţa, Rusia, Liban/Austria, Serbia, Moldova, Germania, Ucraina, Israel – n.n.).
Ei, ca să vezi, drăcia dracului: gorjenilor şi târgujienilor nu le arde de cultură, artă, literatură. Se lasă greu! Sau deloc! Căci sunt foarte… foarte… ocupaţi?! Au părut parcă mai „tuşaţi” cei din Târgu-Cărbuneşti, dar nici aceştia să te pună pe spate (?!).
Acest dezinteres se întâmplă numai la noi acasă, întrucât, la Iaşi de pildă, lucrurile stau exact invers. Sau, aiurea, la Târgu-Mureş, la Sibiu, la Bucureşti.
Dar de ce am participat la absolut toate manifestările? Uite-aşa! Ca să ne dumirim la faţa locului, pe cont propriu, emoţional şi social. O să ne întrebaţi dacă a meritat să pierd? să câştig? patru zile din viaţă? Siiiigur că a meritat (s.n.).
În definitiv T.Arghezi chiar e cel mai mare poet român al epocii moderne. Ba unii afirmă că „de după Eminescu” (Trancău, 2017, 3). Alţii că „de-a lungul procesului artistic, proiectul arghezian se manifestă simultan cu autoconştiinţa şi autocreaţia, ca fiind de fapt autogeneratoare a operei”. Arghezi „aproximează dimensiunile fantastice ale existenţei, străbătut însă instantaneu de raza marilor corespondenţe care scapără viaţă” (Popescu-Brădiceni, 2017, 1-2).
Dar de ce-s orbi şi surzi europenii la glasul lui de iscusit meşteşugar şi genial alchimist? O explicaţie a dat-o academicianul Nicolae Manolescu: „Opera lui T. Arghezi a fost tradusă sporadic, nesistematic în limbile de circulaţie mondială”. Dar românii? Încă o explicaţie a rostit-o conferenţiarul Răzvan Voncu: „tinerii nu mai scriu despre poeţii trecutului; dar Arghezi nu e un poet „fanat”, ba e încă un prozator formidabil, obligatoriu de redescoperit”.
Dezamăgirea noastră faţă de consăteni (trăim azi cu toţii, în «satul global» – n.n.) nu-şi poate pune vocea scriiturii sale surdină. Şi, la o adică, de ce s-o facă? Dacă indignarea continuă a ne obseda, prin simptomatologia-i de „boală cronică” a „iepocii de fier ruginit” şi actuale?!
Ne-am consemnat aspecte care au reuşit a ne captiva, a ne modela, a ne induce starea de trecere a pragului „contemplativ”. Ca de pildă excelentul discurs al lui Nicolae Manolescu despre Vasile Dan, laureatul „Opera Omnia – scriitori români pentru poezie”, pe anul 2017: „Poezia lui Vasile Dan se rupe de şaizecişti, fiind optzecistă. Poetul a evoluat printr-o tot mai mare subtilitate. Poezia se face cu toate organele corpului însă mai puţin cu inima; asemenea procedează şi Vasile Dan în „Lentila de contact” (Dan, 2015), din „Pielea poetului” (Dan, 2000) ori din „Carte vie” (Dan, 2003)”.
Ori ca de exemplu elogiul lui Alex Ştefănescu tot la adresa lui Vasile Dan: „Vasile Dan scrie o poezie directă, nudă, dramatic-goală, fără ritm, rimă, podoabe, veşminte artificiale, luxoase, opacizante. E un competent descriptor al realului şi un spirit democratic european, desăvârşit”.
Pe laureatul „Opera Omnia – scriitori români pentru critică”, Răzvan Voncu, l-au portretizat Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu. Pentru Nicolae Manolescu, Răzvan Voncu e dintre cei care vin puternic din urmă, şi ca să se impună. E un istoric complet şi un conferenţiar foarte informat. Ştie nişte lucruri pe care în afară de mine nu le mai ştie nimeni. Criticii de azi sunt bătrâni. Şi poeţii, la fel, tot bătrâni. Dar Răzvan Voncu e mai tânăr şi a priceput că nu poţi să scrii despre o carte, dacă n-ai citit cel puţin alte cinci, căci te speli cu fiecare carte din nou”. Iată-l pe Răzvan Voncu în „viziunea” lui Alex Ştfănescu, subiectivă desigur: „Răzvan Voncu cântă la chitară, e un om polivalent, a găsit, pe cont original, o sinteză fericită între stilul publicistic şi cel universitar, între spiritul academic (savant) şi cel atrăgător. Numai că uneori îşi spune cuvântul prea tranşant, prea autoritar, îi lipseşte o anumită „feminitate” de start a atitudinii, care-ar urma a fi ulterior „masculinizată””.
Am încheia cu un laudatio, aparţinându-se în exclusivitate, la adresa scriitorului Ion Cepoi, un «homo culturalis» providenţial pentru Gorj şi Târgu-Jiu, posedându-şi tăria susţinerii propriilor puncte de vedere, cu flexibilitate dar şi cu demnitate profesională impecabilă / verticală totuşi când e cazul să trebuiască să stopezi prostia ori să operezi axiologic (pentru a da strălucire unui podium poetic ce a avut loc sâmbătă, 27 mai ora 10, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu, în care, în afara oaspeţilor, dintre târgujieni au evoluat pe scenă, cu câte două poeme doar Spiridon Popescu, Ion Popescu-Brădiceni, Adrian Frăţilă şi Lazăr Popescu – n.n.).
Am aflat apoi că Ion Cepoi este el însuşi un excelent poet, criptic, postmodernist, ritualistic şi oarecum mi(s)tic; că mai e un romanier estet-rafinat-manierist, precum Caragiale şi George Bălăiţa, sau – exact pe dos – un „povestitor” de un umor nebun ca Băieşcu şi Mazilu, Gârbea şi Udrea.
Responsabili de program au fost Dan Popescu (şi secretar al juriului – n.n.), Teodor Dădalău, Daniela Gapşea şi Viorel Surdoiu. Director de festival: Ion Cepoi, director onorific: Horia Gârbea, preşedinte de onoare: Nicolae Manolescu, preşedinte al U.S.R. („pe viaţă?” – n.n.) şi membru al Academiei române. Din juriu au făcut parte scriitorii: Copreşedinţi: Alex Ştefănescu şi Liviu Ioan Stoiciu; Membri: Horia Gârbea, Gabriel Chifu, Gh. Grigurcu, Mircea Bârsilă, Mihaela Albu, Nicolae Dragoş, Ion Popescu-Brădiceni, Zenovie Cârlugea, Spiridon Popescu.
Vineri, 26 mai 2017, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”, a avut loc un simpozion „Arghezi, contemporanul meu” în cadrul căreia au susţinut comunicări Sorin Lory Buliga, Mihaela Albu, Lazăr Popescu, Ion Popescu-Brădiceni, Ioana Heidel (din Germania). Apoi s-au lansat nişte cărţi semnate de Ioana Heidel: „Dincolo de orizont”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016; „Mi-a plăcut culoarea”, Editura „Ecou transilvan”, Cluj-Napoca, 2016; Vasile Bâcu: „Motiv de toamnă”, Ed. Misto, Cernăuţi, 2017; Liviu Ioan Stoiciu: Ajuns din urmă, Ed. Junimea, Iaşi, 2017; George Drăghescu: Din însemnările călătorului, Ed. Pleiade, Satu Mare, 2017; Ion Popescu-Brădiceni: „Grădina de(-)mentă”, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2017; „Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu”, Editura Academica Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2017 (I+II); Alex Gregora: Zinc feudal, Editura PIM, Iaşi, 2017; Spiridon Popescu: Diavol cu coarne de melc, Editura Timpul, Iaşi, 2017; Mihaela Albu: Lumină înlumită, Poezia!, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2011; Valentin Talpalaru: Scara lui Rodion, Ed. Junimea, Iaşi, 2017; Interviuri până la un punct, Ed. Doxologia, Iaşi, 2017.
În „istoria” sa „pentru înţelesul celor care citesc” Nicolae Manolescu îşi aduce aminte de Vasile Dan şi-l recuperează, întrucât în „istoria-i critică” nu-l inclusese. Vasile Dan e un echinoxist care în volumele de după 1989 îşi schimbă tonul de „pastel stins”, trecând la o poezie precisă şi concisă, un fel de haikuuri misterioase. E „o poezie retrasă în cochilia ei ca melcul când se confruntă cu o realitate primejdioasă, care are intrare în casa miracolelor de toată ziua” (Manolescu, 2014, 299).
Natalia Azarova (Rusia) a tradus „Odă maritimă” a lui Fernando Pessoa, în 2014. Poezia lui Azarova este remarcabilă datorită dedicării asupra structurii deschise şi designului neconvenţional, cu o sonoritate bogată şi o diversitate ritmică bazată pe o nepăsare de necompromis pentru metru şi rima tradiţională, precum şi datorită sintexei imprevizibile şi ambigue şi transformarea paradoxială a unor idioame comune. Mai presus de orice, poemele lui Azarova vor să descopere potenţialul pliabilităţii limbajului. Azarova scrie la persoana I, împărţind biografia şi geografia ei cu poemele sale, în acest fel reuşind prin juxtapuneri şi imagini superimpuse să spună mai mult decât autorul ar fi vrut iniţial să spună.
Sylvestre Cloncier (Franţa) este poet, eseist şi critic literar şi s-a născut la Limoges în 19 iunie 1946. Formaţia sa filosofică l-a determinat să întreprindă cercetări asupra alegoriei şi simbolismului, ca şi asupra pataştiinţei şi imaginarului. El este de exemplu autorul unei cărţi despre Freud-concepte fundamentale ale teoriei şi psihanalizei freudiene, Editura Eres -1998, al unei lucrări de ficţiune politică, o fabulă filozofică – Testamentul lui Mao, Editura Delville-1976, al unui eseu despre poezie-Calea poeţilor, Editura J.P.Huguet, 2002, ca şi al unui eseu socio-istoric – viaţa cotidiană în Limousin în sec XIX – în colaborare cu Georges-Emmanuel Clancier, Editura Hachette – 1976).
Răzvan Voncu (n. 1969), critic şi istoric literar, este conferenţiar universitar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultăţii de Litere, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Predă istoria literaturii române şi balcanologie. Este autorul a 16 cărţi, dintre care menţionăm Secvenţe literare contemporane (2001* 2002, ed. a II-a, 2010), Orizonturi medievale (2003), Despre Preda (2003), Eseuri critice (2006), Fragmente de noapte (2008), Un deceniu de literatură română (2009), Zece studii literare (2010), Labirintul mărturisirii (2012). A colaborat, din 1989 şi până în prezent, la majoritatea revistelor literare de prestigiu din ţară: Luceafărul, Viaţa românească, Tribuna, Apostrof, Contemporanul, Cultura, Caiete critice, Literatorul, Poesis. începând din 2010, susţine rubrica de „Cronica ediţiilor” în revista România literară. A primit mai multe premii literare şi jurnalistice, între care Premiul „Titu Maiorescu” pentru critică literară al Academiei Române (2003). A fost tradus în franceză, engleză şi sârbă.
Maria Pilchin (Moldova) s-a născut pe data de 26 ianuarie 1982 în Republica Moldova, în satul Răuţel din raionul Făleşti, în suburbia oraşului Bălţi. La o vârstă fragedă pleacă cu părinţii în regiunea Odessa, unde tatăl ei, Ion Rotaru este pădurar (deşi toată viaţa visase să facă facultatea de istorie, pe care o va absolvi mult mai târziu), iar mama, Ecaterina Rotaru, lucrează la punctul medical din satul Ţihanovca, raionul Krassnâie oknî. La 7 ani merge la şcoală unde urmează să înveţe în limba lui Taras Şevcenco. Cunoştinţele ei de limbă ucraineană i se trag de atunci. Apoi va învăţa în şcoală cu predare în limba rusă. După revenirea familiei în Basarabia va studia în limba română. Va locui în Catranâc, raionul Făleşti, satul de baştină al mamei. Acolo va absolvi liceul teoretic „Eugen Coşeriu”. În 2000 va intra la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. În 2005 absolveşte masteratul de literatură universală la Catedra de Literatură universală a Facultăţii de Limbi şi Literaturi străine a aceleiaşi universităţi, în acelaşi an va fi angajată la această catedră. În 2006 se căsătoreşte cu Ivan Pilchin, coleg de masterat şi de catedră. în 2012 Maria Pilchin absolveşte o facultate economică a Academiei de Studii Economice din Moldova – o încercare de a-şi depăşi anumite complexe şi căutări specifice celor din domeniul umanist. Cunoştinţele economice i-au deschis alte perspective de interpretare a literaturii şi culturii.
A debutat în calitate de critic literar în 2013 şi în poezie în 2015. A publicat trei cărţi: „Poeme pentru Ivan Gogh”, Paralela 45, Piteşti, 2015, 80 p., „Praguri critice”, TipoMoldova, Iaşi, 2013, 318 p., „De mână cu Marele Joker. Eseuri literare”, Chişinău, Prut Internaţional, 2013, 88p.
A fost coautoare la:
• „Manual de Literatura universală, clasa a XI-a”, şcoala naţională, Cartdidact, Chişinău, 2013;
„Manual de Literatura universală, clasa a XII-a”, şcoala naţională, Prut Internaţional, Chişinău, 2012;
•,,Relecturi romantice. Suport didactic”, CEP USM, Chişinău, 2012;
• „Manual de Literatura universală, clasa a X-a”, şcoala rusă, Lumina, Chişinău, 2011;
• Autoare a peste 100 de studii, articole şi eseuri despre literatură;
Ion Popescu-Brădiceni
