În urma unei discuţii cu foştii, dar şi cu actualul ministru al Învăţământului şi Cercetării, Valentin Popa, m-am angajat, în primul rând, ca român, patriot încă, – ne găsim în preajma sărbătoririi unui secol de la desăvârşirea Marii Uniri, prin jertfele trupeşti şi o politică externă şi internă inteligentă –, apoi ca specialist în domeniu al Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, dar şi ca jurnalist mereu ancorat în problematicul cotidian, într-o (re)evaluare a situaţiei învăţământului gorjean, în această ploioasă vară abia începută. Am cumpănit îndelung, am avut convorbiri substanţiale cu diverşi manageri din Gorj, dar fiindcă îl ştiam pe profesorul şi inginerul Ionel Oană încă de pe vremea când era dascălul fiilor mei şi ulterior director al Liceului energetic Târgu-Jiu (pe care l-a condus trei mandate, între anii 2005-2017 – n.m.), am decis brusc să-l văd la treabă în noua postură de director învestit recent la şcoala gimnazială din Bălceşti – satul Mariei Lătăreţu şi al lui Ion Cepoi – cu clase de la preşcolari până la a VIII-a. Ea numără 100 de elevi la o populaţie de 700 locuitori. Oricum, în Comuna Bengeşti-Ciocadia, sunt 340 de elevi la o populaţie de 1500 de locuitori. Mai sunt şcoli similare în Bengeşti, Ciocadia şi Linia Mare. Vestea ne-a bucurat, pe noi, reporterii „Gorjeanului”, că mai există şi în mediul rural asemenea „rezistenţe” de vitalitate şi continuitate a fibrei naţionale şi gorjeneşti. Dar m-am rezumat la a descinde dimpreună cu domnul director Ionel Oană la cocheta şi înnoita şcoală din Bălceşti, de altfel o aşezare aproape „elveţiană”, între nişte plaiuri verzi ca într-un virtual paradis. Am vizitat fiecare clasă în parte şi în aripa veche şi în cea nouă şi informaţiile culese preliminar se verificau punctual. Se executase o recondiţionare a acestor săli ţinându-se cont de refacerea rezistenţei tavanelor, adoptarea coloritului ca factor de ambianţă psihomentală, necesar desfăşurării unui proces de învăţământ optim. S-au efectuat lambrisarea fiecărei încăperi cu materiale ignifugate, cu durabilitate în timp. Sălile au aspect plăcut şi protector graţie disipării sursei de încălzire spre exterior. Instalaţiile de iluminat în interiorul clădirii-ca-atare au fost verificate, iar iluminatul vine acum de la corpuri de iluminat cu consum redus şi o repartizare uniformă a luminii în toate „compartimentele” instituţiei bălceştene, a cărei veche identitate iată se mai regăseşte, doar în acest salvator mod de afirmare şi confirmare. La Bălceşti mai sunt o bibliotecă, o grădiniţă şi clubul elevilor, laboratoare de informatică. Am văzut, am ascultat, m-am lămurit la faţa locului. Dar… Mereu trebuie să fie ceva de zis într-o anchetă, aspecte stringente de enunţat. L-am invitat pe domnul Ionel Oană să deschidem discret uşa viitorului imediat: „Dorim recondiţionarea tuturor şcolilor şi structurilor în aşa fel încât toţi elevii să beneficieze de aceleaşi condiţii, plecând de la starea lor actuală care nu corespunde standardelor europene; autorizarea centralelor termice după verificarea şi repararea lor; curtea şi exteriorul trebuie amenajate, zugrăvite cu materiale rezistente că altfel anveloparea cu poliester ar fi supusă degradării survenită de la păsări care distrug învelişul extern; dotarea cu table de scris magnetice care corespund altei cerinţe în vederea derulării procesului de învăţământ (praful de cretă provoacă alergii pentru micuţii noştri elevi)”. Am avut prilejul să intru în dialog cu profesorul de religie, preotul Gabriel Popescu. Am dorit să aflu de la domnia sa cum se împacă elevii cu predarea acestei discipline, ce-ar dori să le ofere ea, ce-ar putea înţelege pentru educaţia lor efectivă şi afectivă:
1. Foarte bine. Sunt receptivi la învăţăturile morale, spirituale. Încercăm permanent aplicarea acestora în viaţa de zi cu zi.
2. Reprezintă ora-n care ei se pot descărca de tot ce le apasă în viaţa de familie, dar şi în viaţa şcolară.
3. Găsind în profesorul de religie omul care-i ascultă, îi înţelege şi poate să-i consilieze în toate privinţele.
Ion Popescu-Brădiceni
