Cultura

Eveniment editorial – O inimă prea bună pentru a muri de Grigore Lupescu şi Grigore Lupescu jr.

 | 09 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În 2014, inspirat pur şi simplu de un film americănesc, pe ideea de management profesionist, i-am sugerat domnului academician Grigore Lupescu ideea de a-şi aduna într-un volum nişte „studii şi cercetări medicale”, orânduite într-o colecţie riguroasă, în funcţie de valoarea teoretico-practică şi ştiinţifico-inventivă. Citindu-i, eu însumi, remarcabilele contribuţii, am rămas profund amprentat de modul cum inteligenţa şi creativitatea s-au complimentat şi complementat, una pe alta, până a deveni un întreg complex inter- şi chiar transdisciplinar.
La ora când scriu cronica de carte, această importantă apariţie editorială a şi ieşit de sub tipar la Editura Măiastra din Târgu-Jiu, în condiţii grafice de excepţie, ca apoi să şi intre în librăriile municipiului nostru, patronat de Brâncuşi demiurgul şi genialul.
Numără 350 de pagini şi se prezintă viitorilor cumpărători – sper că nu va exista medic de pe meleagurile noastre care să nu pregete a o achiziţiona căci preţul e convenabil – într-o grafică realmente de excepţie. Ca o notă în plus, de consemnat că această ediţie e bilingvă, româno-engleză, traducerea din şi în engleză aparţinând tânărului scriitor Silviu D.Popescu şi doamnelor Ruxandra Culcer şi Emanuela Tulpan, iar tehnoredactarea domnului Bogdan Chirimbu şi coperta lui Silviu D.Popescu. Prefaţa – ca unul care am iniţiat lucrurile – am redactat-o eu însumi după ore lungi de reciprocă şi fascinantă cooperare întru succesul total al realizării unui tratat de înaltă ţinută academico-pragmatică, şi, pe cinstea mea, aşa a ieşit, în abia „expiratul” an 2016 (vezi pp.3-32). Urmează „Lista abreviată de lucrări medicale apărute în publicaţii româneşti şi străine” (vreo 100, pp.33-42). Apoi „un regal” al comunicării interpersonale pe care îl populează nişte „Scrisori către autor” (pp.43-49), modelul în sine de corespondenţă între savanţi, cam de acelaşi rang, recomandându-l şi altora, aflaţi pe dificila cale a cercetării.
Compactul/ densul volum cuprinde 10 capitole, ca să se încheie cu distincţiile primite de Grigore Lupescu, eminent homo culturalis, de-a lungul vieţii, care, iată, i-a rezervat şi frumoase surprize de reaşezare într-un tezaur mondial a contribuţiilor sale pe tărâmul medical, metodologic şi filozofic. Stilul – vorba academicianului Solomon Marcus, cu care am colaborat o vreme (ce onoare pe mine! – n.m.,I.P.B.) – e precis, punctual, economic, marcat de arta detaliului semnificativ şi de grava/ responsabila subliniere a principiilor integrative şi a evidenţierii noutăţii într-un regim, firesc, al relecturii comparative, al confruntării cu… confraţii de pe alte continente. Aşa că succinta-mi prezentare mă face fericit ca în final să-l propun Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pentru titlul de „Doctor Honoris Causa”, iar Academiei Române să-l primească în rândurile ei.
Ion Popescu-Brădiceni

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL