Eveniment literar, cu lansări de carte, la Târgu-Jiu – „Un dicţionar al Scriitorilor Români Contemporani” şi cartea de poezie religioasă „Ruga fiilor”, de Dr. Radu Cârstoiu

633

Cu toată canicula de afară şi concurenţa Festivalului Iei de la Hobiţa, în cadrul manifestării mai largi „România autentică”, sala de conferinţe a Muzeului de Istorie „Al. Ştefulescu” Gorj, din Târgu Jiu, s-a umplut până la refuz. Chit că au absentat mulţi scriitori marcanţi ai Gorjului literar, inclusiv dintre cei cuprinşi în paginile dicţionarului.

Afişul şi invitaţia concepute cu acest prilej au stârnit invidii între colegii de breaslă, cum numai pe meleagurile noastre se mai întâmplă. Poate că şi lipsa de înţelegere a unei exprimări metaforice l-a scos din pepeni pe un scriitor ce din întâmplare poartă numele marelui istoric şi savant Nicolae Iorga. Am priceput că scriitorul Marius Iorga a ieşit cu ţâfnă pe internet jignindu-i pe <<Cei şapte „magnifici” ai literaturii de azi>> cum suna o expresie inspirată tipărită, cum spuneam, pe afiş şi pe invitaţii. Noroc că, dându-şi seama că a sărit calul, Marius Iorga a revenit la sentimente mai bune şi a şters postarea-i nepotrivită şi neonorantă pentru el de pe internet la cel mai mic protest al unuia dintre cei aleşi a fi prezentaţi în dicţionar.
În fond, ca prezentare a unuia dintre cele mai importante evenimente literare ale anului 2016 se afirma că vor fi lansate două cărţi de referinţă ale genurilor respective: „Un dicţionar al Scriitorilor Români Contemporani”, în coordonarea criticului şi universitarului Ioan Holban. Cele două tomuri (era vorba de al II-lea volum, n.m. I.P.) sunt tipărite la prestigioasa editură TipoMoldova din Iaşi, în colecţia <<Opera Omnia Dicţionar >>. Între scriitorii incluşi în acest gest editorial de excepţie se numără şi cei şapte “magnifici” ai Gorjului de azi: Zenovie Cârlugea, Radu Cârstoiu, Zoe Elena Deju, George Drăghescu, Ion C. Gociu, Ion Popescu-Brădiceni, Spiridon Popescu.
coperta-Ruga-fiilorÎn aceeaşi zi, cu acelaşi prilej, se lansează cartea de poezie religioasă “Ruga fiilor” de Radu Cârstoiu Arbore. Moderatori: Aurel Ştefanachi şi Ion Popescu-Brădiceni.”
Primul care a expus proiectul original al Editurii TipoMoldova a fost, desigur, Aurel Ştefanachi, scriitorul şi autorul ideii acestor originale dicţionare. Care vin să completeze o lacună editorială datorată felului subiectiv în care au fost realizate alte lucrări restrictive ale celorlalte dicţionare ale scriitorilor Români. Mai democratice, cele din colecţia “Opera Omnia Dicţionar” nu operează cu refuzuri. Ba chiar Aurel Ştefanachi le-a permis scriitorilor incluşi în dicţionarele apărute la Iaşi să-şi selecteze şi un grupaj de referinţe critice despre fiecare, hai să-i zicem, “magnific”, încât Măria Sa cititorul să-şi facă singur o părere despre autorii cuprinşi în aceste originale dicţionare.
Ideile unor grupuri de interese literare fiindu-le străine domnilor Aurel Ştefanachi şi Ioan Holban, volumele din colecţia “Opera Omnia Dicţionar” vor reconstitui cu mai multă fidelitate pe creatorii de literatură contemporană din România acestor ani. Astfel, se exclud selecţiile părtinitoare de genul “Istoriei literaturii române a criticului Nicolae Manolescu, care şi-a permis impietatea de a-l nesocoti ca poet pe regretatul Adrian Păunescu, iar un dicţionar al grupului criticilor de la Cluj i-a şters pe mult mai mulţi scriitori.
Volumul de versuri religioase al poetului şi doctorului Radu Cârstoiu Arbore a apărut la celebra editură clujeană LIMES – 2016, a editorului Mircea Petean, el însuşi un mare poet laureate, între altele, al Festivalului Naţional de Poezie “Serile la Brădiceni”, şi se bucură de o Prefaţă de Gheorghe Grigurcu, cu o Postfaţă de Ion Popescu-Brădiceni, aceste nume recomandând-o cu brio şi cu strălucire.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here