Festivalul răciturilor, o nouă ediție la Tismana

579

Câteva sute de persoane au participat sâmbătă la prânz la o nouă ediție a “Festivalului Răciturilor”, organizată la Tismana de data aceasta, după ce anul trecut a avut loc la Peștișani, iar anterior la Arcani. În apropiere de mănăstirea din localitate, mesele s-au rupt sub greutatea castroanelor cu piftii, dar și a platourilor cu sarmale, mâncarea fiind din belșug pentru toată lumea, dorința autorităților și a organizatorilor fiind aceea de a crește numărul turiștilor care vin aici și se cazează pentru cel puțin o noapte.
“Numărul turiștilor e în creștere de la an la an și asta se vede inclusiv la manifestarea organizată de noi. În urmă cu câțiva ani, la prima ediție, eram doar o mână de oameni, acum, la a șasea ediție, sunt câteva sute și am speranța că lucrurile vor evolua în bine și de acum încolo”, a spus organizatorul și gazda acestei ediții, Radu Ciobanu. Vorbele sale au fost confirmate și de turiștii care au venit și au degustat din bunătățile expuse de reprezentanții unor pensiuni și restaurante faimoase din județ, dar și din afară. “Totul e delicios. Am descoperit la 76 de ani piftii din păstrăv și vin tocmai de la Craiova. Nu știam că există așa ceva, dar am gustat și e nemaipomenit. Mă bucur că am avut parte de un astfel de festin gratuit”, a spus un craiovean ajuns la Tismana.
Mitică Popescu a venit și el din comuna mehedințeană Vrancea și a adus aici, printre altele, câteva castroane de smochine, pentru a arăta cât de bine stă cu producția la acest capitol. “Nu merg smochinele cu piftii, asta e clar, dar pentru a arăta ce avem noi în grădină, cred că e interesant. Sunt producție proprie, la fel ca merele și dovlecii aceștia uriași pe care i-am adus până aici”, a spus mehedințeanul, nelipsit de la toate edițiile acestui festival. La festival au participat și elevii de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu, dar și reprezentanții unei asociații a crescătorilor de taurine din Tismana, “Implică-te vere!”, asociație care promovează inclusiv turismul rural.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here