Acest articol e unul, pentru Doru V. Fometescu, pentru grupul său, restrâns dar select de prieteni: Florian Văideianu, Radu Cârstoiu, Viorel Surdoiu, Ion Predoşanu, Alexandru E. Cornoiu, Nicu N. Tomoniu, Ion C. Gociu, dar şi pentru poeţii Vasile Ponea şi George Drăghescu, ca şi, normal, pentru mine unul mai special.
Acolo, pe colina aceea paradiziacă (adică sacră), întreaga suflare sătească, din Văianu – Ciuperceni, de Sfinţii Trifon şi Paraschiva îşi cinstesc moşii şi strămoşii. Cei vii îi celebrează pe cei plecaţi, dincolo, să-şi continue Marea Existenţă. Printre aceştia, generosul Doru V. Fometescu i-a amintit, întru noi întemeietori, pe încă doi oameni ai jertfei: Gheorghe Bajmatără şi Dumitru Bunoiu.
Cu Mitică Bunoiu, noi trei, Doru şi subsemnatul, I.P.B., am edificat o şcoală de scris, am creat o stare de spirit grefată pe vibraţie de veşnicie. Însă acum, cu umbrele celor morţi prin preajmă, ne aflam în pelerinaj la Troiţe, cu gânduri senine, binevoitoare, căci sub ele cotidianul se înviorează în apropiere de Calea Inimii, supusă sentimentelor luminoase şi ascultării, mărturisirii şi Tainei unor lacrimi ocrotitoare.
Deşi ba ploua, ba lapoviţea, deşi, cel puţin eu, îngheţasem, deşi noi, invitaţii, ne ţineam umbrelele deasupra capului, toţi cei urcaţi pe dealul încă bogat înierbat, programul manifestării s-a desfăşurat conform programului şi n-a lipsit nici tocanul de oaie, ţuica fiartă, vinul chihlimbariu. Aşadar, sâmbătă, 1 februarie 2015, am participat, emoţionant, la un recital lirico-muzical patriotic şi militant pentru reîmpământenirea ţăranului în străvechile sale tradiţii, pentru nepierderea esenţei românismului pe care le-au lăsat-o traco-geto-dacii cu limbă de moarte şi cu grea poruncă de statornicie.
Câţiva profesori ai locului au arătat lumii ce copii minunaţi cresc încă sub soarele Gorjului. Le reamintesc numele cu o bucurie nereţinută: Florentina Stoenoiu, Aurelia Gugu, Elena Olaru, Petrişor Crăete, Loredana Diaconescu, Elena Papuc, Sevastiţa Dobrescu, graţie cărora elevii claselor V-VIII ne-au încântat cu memoria lor, cu glasurile lor minunate, cu vocile lor talentate, cu luminile din ochii lor frumoşi, curaţi, plini de trăire întru miracol de reînviere.
Am dedicat „Focurilor peste zăpezi”, un poem, pe care l-am inclus în cartea mea „Pasărea Măiastră”, ce mi-a fost premiată la Edineţ, în Basarabia, în vara anului 2014, volum tipărit de editura Rafet de la Râmnicu Sărat. Am scris un reportaj transgresivat (vezi şi poemul „Transgresivări” al lui Doru V. Fometescu, din „Prosens”, nr. 26 / 2015, p. 9) şi în „Gorjeanul” – singurul ziar din Gorj deschis permanent evenimentului cultural, artistic şi religios–social.
Ce vreţi? N-am uitat că între „Serile la Brădiceni” şi „Focuri peste zăpezi” e un parteneriat de cuget şi simţire, îndatinat şi cumva norocos căci Dumnezeu a vrut ca aceste acţiuni să-şi menţină pertinenţa şi valoarea.
Ion Popescu Brădiceni
