Cultura

Gheorghe M. Sinescu, romancier şi poet contemporan, creator de monumente morale

 | 19 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Doctorul Gheorghe M. Sinescu a văzut lumina zilei la 19 februarie 1969 în municipiul Craiova, judeţul Dolj, din părinţii Miron (născut în satul Păpeşti, comuna Piscoiu-astăzi Popeşti-Stejari) şi Nicoliţa, un dascăl care a modelat suflete umane pe ogorul învăţământului.
Între anii 1990-1996, a absolvit Facultatea de Medicină din Craiova, în perioada 1997-2000, fiind medic de familie la dispensarul medical din localitatea gorjeană Târgu-Logreşti.
În anul 2010, a absolvit Rezidenţiatul în medicina de familie, devenind medic specialist şi are competenţe în urgenţe prespitaliceşti şi ecografie generală.
Din anul 2003, activează o perioadă de doisprezece ani şi şase luni în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov unde coordonează activitatea echipajelor de Urgenţe Majore, având la activ peste două zeci de mii de vieţi salvate, iar din 12 martie 2015 lucrează, pentru a fi aproape de părinţi şi a-i îngriji, în domeniul medical la un cămin de bătrâni din Craiova.
Timpul liber îl dedică pregătirii profesionale şi scrisului, până în prezent apărându-i cărţile „Sirena”, Editura Tradiţie, Bucureşti, 2013, „Lacrimi la Municipal”, Editura Rawex Coms SRL, Bucureşti, 2013, „Tur-Retur”, Editura Rawex Coms SRL, Bucureşti, 2015, iar la Editura Aius romanul „A doua zi”, Bucureşti 2016.
Cochetează cu literatura de la vârsta de zece ani, scriind cu pasiune poezii şi proză scurtă, dar şi romane.
În 8 martie 1995, în cotidianul „Cuvântul Libertăţii” din Craiova, publică poezia „Mama”, care s-a bucurat de un succes extraordinar, poezia fiind republicată şi în romanul „Sirena” la addenda de poezii oferite cu generozitate şi mărinimie cititorilor cărţii. Este debutul literar al scriitorului.

Semnatura eletronica CertDigital

Cărţile publicate de autor
Scriitorul frecventează sălile de spectacole şi de concerte, citeşte cu pasiune din scriitorii clasici şi contemporani, este alături de părinţi, ameliorându-le sănătatea şi făcându-le bătrâneţea mai uşoară.
Romancierul mărturiseşte în Prefaţa romanului „Tur-Retur”, dedicat părinţilor săi Miron şi Nicoliţa, care se compune din două capitole şi o addendă, că „Multe dintre trăirile mele personale au fost tezaurizate sub forma unor nuclee narative, considerându-mă un căutător al refugiului abisal în scriiturã” şi este convins că „mânuirea penelului necesită un anumit coeficient de inteligenţã, perseverenţă, o răbdare ieşită din comun, un talent nativ, iscusinţă, dar şi un echilibru lăuntric”.
În articolul de faţă vom creiona câteva aspecte şi comentarii la cel de-al treilea roman al scriitorului „Tur-Retur”, scris timp de opt luni şi apărut, din păcate, numai în câteva zeci de exemplare. Sperăm ca romanul să fie reeditat, să poată fi cumpărat din librărie pentru că tematica şi scriitura, mesajul, îl plasează printre reuşitele apariţii editoriale ale scriitorilor contemporani.
Orice carte are clădită acţiunea în jurul unui sâmbure de adevăr şi romanul pus în discuţie are un procent mare de adevăr.
La un bloc cu zece etaje din Bucureşti vine ambulanţa, solicitată de Evelina Wilhelm, o asistentă medicală de la un cunoscut spital din Viena, pentru tatăl acesteia Wolf Valer Afilon, un bătrân de 85 de ani.
Afilon lucrase, împreună cu soţia lui Esmeralda, la Circul de Stat din Bucureşti, fiind cascador şi acrobat, artistul care a dat spectacole în patruzeci de ţări din patru continente, un expert în arta expresivităţii faciale, fiind foarte iubit de spectatori.
Prin caracterizarea pe care fiica lui Afilon o face tatălui său, care o povăţuia de „a nu pierde trenul vieţii când a staţionat câteva minute în gara destinului”, romancierul se desconspiră confundându-se şi contopindu-se cu personajul principal al romanului: „tatăl meu era o trestie gânditoare, un veritabil rapsod al limbii române. Cânta foarte frumos şi recita poezii”sau „Tata era dotat cu unele capacităţi paranormale pe care şi le-a amplificat în timp”, ori „se strecoară cu uşurinţă în sufletul şi gândurile celor cu care socializează”.
Afilon, ca şi autorul romanului, avea capacitatea de „inducere voluntară a unei stări benefice de transă” deschizându-i-se poarta unui univers aptitudinal de a străbate spaţiul şi timpul prin separarea disociativă dintre conştient şi inconştient.
Afilon, fiind pe cale să plece în lumea de dincolo, a lăsat pe masă două plicuri, unul pentru fiică, altul pentru medicul Sinescu, acesta fiind rugat să meargă la o cutie poştală şi, din treizeci de plicuri de la expeditori diferiţi, să aleagă zece scrisori pentru a le citi conţinutul.
Romancierul, pentru a-şi argumenta ideile, se foloseşte de citate din filozofi români şi străini şi filozofează pe marginea condiţiei umane, afirmând că oamenii mor de două ori în această viaţă: odată fizic şi când sunt uitaţi de către semenii lor, iar Afilon clarvăzătorul îl iniţiază pe autor în filozofia vieţii., dând un anunţ plătit în ziar în care propunea doritorilor să le dezvăluie din enigmele Bucureştiului printr-o plimbare tur-retur, pe jos, în perimetrul Căii Victoriei.
Rolul lui Afilon este luat de autorul romanului care devine ghidul grupului şi care ţine un moment de reculegere pentru artistul Afilon. Cei zece expeditori erau un ornitolog, un recepţioner de hotel, un preot ortodox, un dietetician, un operator de imagine care va filma plimbarea, un muzeograf, un arhitect, un tâmplar, o gospodină, un liber profesionist, nişte artişti ai vieţii cu nişte calităţi narative de neegalat şi posibilităţi nelimitate.
Cei unsprezece participanţi la plimbare se deplasează pentru a cinsti memoria lui Afilon, romancierul, prin gura personajelor sale, făcând o istorie a traseului străbătut, uneori ca într-un roman poliţist, prin descrieri surprinzătoare ca în opera lui Balzac, un adevărat ghid istorico-geografic al instituţiilor întâlnite, reprezentând concepţiile autorului despre viaţă, lume, dreptate, onoare şi frumos.
Lăsăm posibilitatea cititorilor să descopere enigmele unor edificii din Bucureşti şi notăm, ca o curiozitate, că în subsolul hotelului „European” ar fi catacombe secrete cu amintiri nefaste de la ciuma de pe vremea lui Gheorghe Duca, amintindu-se şi epidemiile din anii 1689, 1718, 1730, 1812.
În finalul romanului, autorul merge la mormântul lui Afilon, aducând flori şi aprinzând o lumânare, citeşte epitaful de pe cruce: „Să aveţi sete de spiritualitate, nu de bani! Vegheaţi ca lumea de mâine să fie guvernată de muncă, lege, adevăr şi ordine!”, ceea ce este şi crezul autorului romanului pentru că „iubirea faţă de semeni, omenia, cinstea, dar şi dreptatea vor contrabalansa totalul negativităţii omenirii”.
Pe lângă roman, cartea se completează cu patru picturi realizate de autor în anul 2014 şi douăsprezece pagini cu poeziile: Izvorul iertării, Albi discipoli, Duh de poet, O singură religie, Pianista, Condiţia umană, Noi doi şi timpul, Biruinţa dragostei, Valurile tinereţii, Profunda meditaţie, creaţii care probează capacitatea autorului de a trezi sentimente estetice. Medicul scriitor Gheorghe M. Sinescu, prin cele patru romane scrise şi publicate până în prezent, prin arta grafiei pe care o stăpâneşte, dar şi prin poezia pe care o scrie, prin stilul narativ clar, concis, plăcut şi asociaţiile pe care le face, prin cultura pe care o posedă, ne face să afirmăm că este o apariţie plăcută şi necesară în peisajul literar românesc, o speranţă a culturii române, ca medic şi scriitor contemporan cu noi, un modelator de fiinţe umane, ghidându-şi munca după principiul „Primum non nocere”, adică „În primul rând, să nu faci rău”.
Tudor Arghezi scria într-un aforism celebru că „Dacă vrei să te faci romancier, deschide miezul şi scoate din călimară Universul”. Este şi preocuparea scriitorului şi medicului Gheorghe M. Sinescu.
La cât mai multe apariţii editoriale pentru că cititorii, pentru desfătarea lor sufletească, într-o epocă globalizată, aşteaptă să lectureze o carte bună!
Profesor, Gheorghe Sinescu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL