Gorjeanul Horaţiu Mălăele, cazat în casa primarului din Talpa

546

Filmările la Moromeţii 2 au debutat în urmă cu două zile în aceeaşi casă şi în acelaşi sat în care a fost turnat şi primul film, în vara lui 1985 – Talpa, din judeţul Teleorman, aflat la doar câţiva kilometri de Siliştea-Gumeşti. Cel care deschide distribuţia peliculei Moromeţii 2 este nimeni altul decât genialul de origine gorjeană Horaţiu Mălăele, cel care va interpreta rolul principal, cel al lui Ilie Moromete.

Filmările în comuna Talpa vor dura trei săptămâni şi au loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeaşi în care s-a înregistrat prima peliculă. Pe perioada filmărilor, o parte din echipă a ales să se cazeze în casele localnicilor din Talpa, însuşi Horaţiu Mălăele fiind cazat în casa primarului Benone Rababoc. Potrivit edilului, pentru decor a fost nevoie de realizarea mai multor obiective şi de figuranţi, utilaje agricole şi animale.

Scene importante vor fi turnate şi la Bucureşti, în noiembrie, iar alte câteva la Slatina. Scenariul reia firul poveştii familiei Moromete după cel de-al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. Un alt gorjean care a primit un rol în Moromeţii 2 este şi Toma Cuzin. Per total, distribuţia filmului este una de excepţie: Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae) joacă rolurile principale, alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Toma Cuzin, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here