Fie-mi îngăduit ca, la zi de sărbătoare, să adresez un călduros salut conducerii şi colectivului care asigură redactarea cotidiană a publicaţiei, împreună cu urările de noi realizări în anii ce vor veni!
“Gorjeanul” de azi prelungeşte peste vremuri numele unei alte tipărituri ce apărea în perioada – interbelică şi anume “Gorjanul” care a avut în prim – plan pe reputatul om de cultură Jean Bărbulescu, gorjean prin adopţie, personalitate a cărui amprentă s-a păstrat mereu în spiritul a ceea ce se cheamă în prezent ziarul de suflet al Gorjului.
Însuşirea denumirii de “Gorjeanul”, atribuită în noaptea de 22-23 decembrie 1989, prin renunţarea la mai vechea „Gazeta Gorjului” a presupus, în acea noapte, o înfierbântată dezbatere în echipa redacţională, în cadrul căreia s-au prezentat diverse titluri, în timp ce deja fiecare gândea şi punea în operă articole stabilite operativ dar bine orientate. A primit numele actual, după aplicarea normelor ortografice în vigoare.
Recunoaşterea, aşadar, a vechimii de 90 de ani presupune asumarea a ceea ce s-a întâmplat în coloanele publicaţiei – bun sau mai puţin bun -. din 1924 până în prezent, considerarea realităţii aşa cum a fost, mai presus de elogii, laude, huliri sau desconsiderări. Important este că există în acest meleag românesc un ziar care se caracterizează prin continuitate, prin revendicarea şirului de predecesori care i-au marcat devenirea.
Să ne amintim că regretatul Ion Tabac scotea, în 1994, volumul intitulat “Istoria presei gorjene” în ceea ce prezenta evoluţia acestui domeniu, încă din a doua jumătate a secolului al XIX –lea şi din care rezultă “filiaţia” “Gorjeanului” din înaintaşul “Gorjanul”.
Fireşte, în peste un secol şi mai bine de presă în Gorj, s-au născut numeroase publicaţii: unele au dispărut, altele au continuat sensul şi direcţia imprimată de cele de dinainte, în ultimă instanţă, fiecare a avut şi are destinul său propriu.
… Venirea la “Gazeta Gorjului” în 1982, ca redactor şef adjunct, s-a produs prin aplicarea principiului „rotirii cadrelo”; se constatase că mă învechisem în munca de până atunci. Am venit cu bucurie, pentru că aveam „mâncărici” la mână; am venit cu mândrie, pentru că intram într-un colectiv format din profesionişti, toţi cu studii superioare: profesori, ingineri, economişti etc
„Şef” ne era Xenofon Iacob, absolvent de sociologie, bărbat chipeş, cu gândire nealterată de ideologii, cooperant şi cu simţul umorului, aproape permanent ironic. S-a dus de mai mulţi ani în lumea tăcerii absolute.
Ziarul era căutat, citit; nicidecum nu era impus. Cei ce erau dispuşi să simtă lumea reală îşi dădeau seama că, la „Gazeta Gorjului”, porţile erau deschise mereu, zi şi noapte, că acolo, pe „Brâncuşi 15” se puteau prezenta toate păsurile şi – atenţie! – tot acolo se aduceau şi soluţii. Poate o să zic ceva ce pare incredibil, dar spun că ziarul era perceput atât de puternic încât chiar oficialităţile de cel mai înalt rang în judeţ se temeau de „foarfeca” anchetelor jurnalistice demascatoare.
Nu simţeam, în plan local, rigorile drastice ale cenzurii. Mai degrabă, fiecare promova un soi de autocenzură manifestată prin conştientizarea consecinţelor derivate dintr-o eventuală liberate nelimitată..
Existau corespondenţi ai ziarului în centrele industriale, în uzine, în licee, în comune; în funcţie de materialele trimise şi introduse în ziar, se acordau plăţi, după tarife prestabilite. Ziariştii şi corespondenţii aveau legitimaţii şi beneficiau de prevederile Legii presei, sub aspectele răspunderii şi sancţiunii.
Distribuirea publicaţiei se materializa prin abonamente şi prin vânzarea liberă asigurată la chioşcuri. Oricum, era vorba de mii de exemplare/număr.
Recordul de „desfacere” s-a produs în ziua de 23 decembrie 1989, când, la indicaţia fermă a CJFSN, s-au tipărit şi s-au difuzat gratuit circa 60 000 de exemplare.
“Gorjeanul” cel nou a reprezentat şi reprezintă o instituţie serioasă, deschisă, atractivă. Ne bucurăm într-un fel aparte când – dimineaţa -, la solicitarea de ziar, chioşcăriţa răspunde binevoitoare: nu mai avem!
Apropos de atracţia pe care o exercită publicaţia, e de subliniat afluxul unor redactori amatori (fără plată), dar profesionişti în alte domenii, cum sunt profesorii universitari, inginerii, medicii, studenţii, elevii, pensionarii etc
Ne aducem aminte cu nostalgie şi multă dragoste de realizările de la Ziarul şi Editura „Gorjeanul” care au tipărit volume remarcabile ale scriitorilor Sabin Popescu – Lupu, Constantin Lupescu, Grigore Lupescu, de mişcarea de răsunet dezvoltată în jurul regretatului preot şi cărturar Dumitru Bălaşa, intitulată “Aula Academică Zalmoxis”, animată într-o manieră demnă de toată lauda de către remarcabilii cărturari Zenovie Cârlugea, Nicolae Diaconu, Petre Gogan, Ion Popescu, Rodica Săpun. Sub egida “Gorjeanul” se derulau dezbateri, vizite, serate întru demonstrarea continuităţii substratului dacic al poporului român.
… Cele spuse în această intervenţie nu se vor o lecţie de comportament jurnalistic, ci o încercare de a arăta că oricând se poate mai mult. Pentru început, ar fi bine – cred – să se încerce şi să se realizeze o monografie a ziarului „Gorjeanul”. Forţe şi consultanţi ar fi!
LA MULŢI ANI, “GORJEANUL”!
Prof.univ.dr. Nicolae BRÂNZAN,
fost pe rând: redactor şef adjunct, redactor-şef şi director
