Dramaturgul: Această cruntă harababură mă încarcă cu ură. Orice guvernare e o insultă.
Regizorul: Dragul meu demiurg, lucrurile curg: Se îndreaptă spre amurg.
Secretarul literar: Vezi tu, amice, degeaba-i dai bice. Treaba aşa stă!
Poetul: Hăăă, hă! Nu ţi-am zis eu? Neînfricarea-i inutilă, sinucigaşă!
Dramaturgul: Taci, dracului! Ia colea o cămaşă!
Poetul: E un compromis! Dar o ieu că n-am. Port pardesiul direct pe pielea goală ca bietul Stelaru prin Amsterdam!
Directorul teatrului: Ce situaţie! Cei cu voi, bă, în biroul meu? Parc-aţi fi broaşte pe fundul lacului.
Scenograful: Poate hoaşte! Dintr-un trecut nu prea îndepărtat…
Dramaturgul: Dragă Directore! Te-ai născut cu curaj?.. Ai auzit de unul Raj?
Directorul Teatrului: Kapur? Da, era pur.
Poetul: Era pur şi simplu…
Dramaturgul: Te dublez… Şi oglindă-i era CHIPUL. Iar în ea vedeai periplul fiecărui personaj…
Secretarul literar (către Director): Vezi? Ăştia nu se joacă. N-au de-a face cu vreo cloacă…
Un actor (cu o figură carnavalescă): Ştiţi ce-am înţeles de pân-acum?
Dramaturgul: Te-a întrebat cineva? Totuşi dă-ţi cu părerea!
Un actor: Tragicomedia pare o cumplită reflectare a realităţii din România de ieri şi de azi…
Secretarul literar: Piesa e deja citită. Dar n-am mutră de hagiu.
Regizorul: Se vede! Totuşi, la mesaj oricine-accede! Mă înham la muncă, dar aştept poruncă.
Poetul: … de la stăpânire? N-o s-o ai câtu-i hăul!
Un actor: Asta-i drept… imens e Răul!
Directorul teatrului: Să dăm cu zaru…! Pe cine-o cădea năpasta…
Secretarul literar: Pe sufleor!
Directorul teatrului: Că bună idee!
Poetul: Să tot descinzi din Epopee!
Regizorul: Dar sufleorul nu-i de faţă!
Directorul teatrului: Ei, şi? O să-l sun să mă aştepte «drepţi» pe prima dintre trepte…
Poetul: Ei, drăcie, sunteţi duşi! Păi sufleorul nu-i de pluş!
Secretarul literar: Bată-l vina şi norocul…
Regizorul: Tot respectul, uite ghiocul…
Directorul teatrului: Păi, parcă era vorba de zar!
Regizorul: Aha! Am şi-un zar. Stai să-l scot din buzunar (se caută prin buzunare, îl scoate, îl aruncă pe jos, apoi se apleacă, cu ochii holbaţi atent). Şase-şase.
Dramaturgul: Până şi hazardul se abţine. I-a căşunat şi lui pe sufleor…
(Pe uşă intră gâfâind sufleorul; e transpirat, îmbrăcat sport).
Sufleorul: Ce-am alergat. Să vă spun… Preşedintele e în rahat. Până la gât. Mai e un pic şi-i ajunge la rât!
(Toţi încremenesc muţi. Aproape pierduţi! Stane de piatră. Undeva, dintr-un cartier de alături se aude cum latră un câine. Pe uşă năvăleşte un vânzător de mături. Salută scurt şi-i cadoriseşte cu câte una. De pe fundalul scenei răsare şi Luna. Razele ei luminează discret. Dramaturgul se repede-n poet. Acesta se dă înapoi surprins. Pe-aceeaşi uşă mai pătrunde un ins. Cară în spate un tricolor. Cam zdrenţuit şi-mpuşcat în picior. Drapelul flutură măreţ. Muţii se înfioară, tresar. Par să recunoască ce-i mai de preţ. Dramaturgul şocat îi dă onorul. Secretarul literar fixează covorul de sub picioare. Regizorul scoate dintr-o Carte o Pâine. O împarte bucată cu bucată tuturor celor din sală. Poetul, uluit, se aşază pe-un scaun. De pe o fereastră se azvârle un claun drept între ei. Actorul dezmeticit exclamă: „Ehei!”. Directorul teatrului îşi smulge părul şi urlă fioros: „Să răzbată la lumină tot Adevărul!”)
de Ion Popescu-Brădiceni
