Hramul «Izvorul Tămăduirii» la Mănăstirea Lainici

475

De Praznicul «Izvorul Tămăduirii», vineri, 17 aprilie 2015, Mănăstirea Lainici a îmbrăcat straie de sărbătoare duhovnicească, deoarece sutele de credincioși veniți din Gorj și din județele limitrofe au participat la Sfânta Liturghie oficiată de PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, ajutat de un sobor de preoți și diaconi.

“Să strigăm mai mult la Dumnezeu, să ne rugăm mai mult Lui”
În cuvântul de învățătură adresat cu acest prilej, Preasfinția sa le-a spus celor prezenți următoarele: “Se cuvine, iubiți credincioși, ca să facem, ceea ce face tot omul la necaz, să strigăm mai mult la Dumnezeu, să ne rugăm mai mult Lui! E adevărat, când omul este sănătos și are grijă să primească poruncile Lui Dumnezeu, atunci când este încercat, atunci când vin greutățile pentru el, atunci când vine ziua cea rea, despre care citim în Scriptura Vechiului Testament și în Psaltire, are o nădejde! În sufletul celui încercat, nădejdea că Dumnezeu îl va ajuta, nădejdea că Dumnezeu va face să treacă greutatea, necazul și încercarea, îl ajută! Cel care nu se roagă, cel care nu se spovedește, cel care nu se împărtășește cu trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel care nu se ostenește să Fotografie0161primească poruncile și nici nu frecventează biserica în Duminici și la sărbători, pentru acela, când vine necazul, boala și suferința este mult mai greu! Neavându-L pe Dumnezeu aproape, nu poate să-L simtă, pentru că nu L-a simțit niciodată, așa cum aceia care Îl cheamă în rugăciune, Îl simt! Necredința face ca deznădejdea să fie dublată, fiindcă omul nu mai vede nicio ieșire, nicio speranță! Psihologii te învață să ai încredere în tine! Scriptura ne spune că blestemat este omul care se încrede în sine și binecuvântat să fie acela care are încredere în Dumnezeu, care se străduiește să ducă o viață bineplăcută înaintea Lui Dumnezeu! Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndemna pe creștini să fie pildă de viețuire și le spunea: «Să facem din pământ cer! Să le arătăm păgânilor că aici, pe pământ, de câte bunătăți sunt lipsiți ei! Când vor vedea că ducem viață virtuoasă, vor vedea că au în față chipul Împărăției Cerurilor! Când vor vedea că suntem blânzi, fără ură, fără pofte urâte, neinvidioși, când vor vedea că noi săvârșim numai fapte bune, vor spune că dacă aici, pe pământ, creștinii sunt îngeri, ce vor fi după ce vor pleca din lumea aceasta? Dacă aici sunt atât de strălucitori, cum vor fi, când vor ajunge în patria lor»? Așadar, să fim dascăli buni și să priveghem viața noastră cu fapte bune! Să avem grijă de noi înșine, ca să câștigăm pe păgâni! Avem nevoie de mântuire, ca să ne bucurăm de liniște, de pace în sufletele noastre, Amin! HRISTOS A ÎNVIAT”!

“«Izvorul Tămăduirii» este un praznic închinat Maicii Domnului”
Așa cum ne-a precizat Preacuviosul Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici: “În fiecare an, în prima vineri după Paște, Mănăstirea Lainici sărbătorește hramul «Izvorul Tămăduirii», care este un praznic închinat Maicii Domnului și este menit să ne arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii noastre, iar numele de «Izvorul Tămăduirii» ne amintește de o serie de minuni săvârșite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului”!
În încheiere, a avut loc slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică, iar după aceea, credincioșii au pregustat din bucatele pregătite de către ostenitorii sfintei mănăstiri!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here