Cultura

În anul Centenarului Marii Uniri, să cinstim cu recunoștință faptele de glorie ale înaintașilor noștri

 | 06 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Desăvârșirea unității statului național român a fost încununarea de succes a luptei multiseculare a poporului nostru, reeditându-se într-un mod ireversibil faptele glorioase ale marilor voievozi, în special de la Mihai Viteazul încoace, care a reușit să unească pentru prima dată provinciile românești într-un sigur stat. Apoi, aveau să urmeze evenimente celebre spre luceafărul libertății noastre și anume:1784, 1821, 1848, 1859, 1877 și 1 Decembrie 1918, când în ciuda vicisitudinilor istoriei și din nevoia de apărare și unitate a fruntariilor țării în fața cotropitorilor străini, poporul român a stat mereu de pază și și-a apărat cu vitejie glia străbună, scriind pagini de epopee pentru apărarea ființei sale naționale. Or, în acest context istoric, avem cu toții datoria sfântă, adică noi, cei care moștenim de la înaintași eternitatea unității de neam românesc, să repunem în memorie faptele lor de glorie, cinstindu- le cu recunoștință, așa cum se cuvine, iar Centenarul Marii Uniri să marcheze, dincolo de o realitate pentru toate veacurile, borna perenității țării și poporului român. Evident că nu putem ignora conjunctura internațională favorabilă în procesul Marii Uniri, dar nici dorința nestrămutată a unui întreg popor pentru înfăptuirea actului fundamental de la 1 Decembrie 1918, dovedit cu tributul de sânge al străbunilor în numeroasele bătălii cu dușmanii străini de-a-lungul timpului, pentru emancipare, libertate, independență și unitate națională. Și Primul Război Mondial, avea să scoată în evidență încă o dată faptele eroice comune ale națiunii române pentru apărarea și întregirea țării, iar încheierea ulterioară a tratatelor postbelice de pace (1918-1920), în cazul de față, cel de la palatul Trianon din Versailles (iunie 1920) unde se recunoștea de facto și de jure valabilitatea juridică internațională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, avea să marcheze momentul pentru eternitatea unității neamului românesc. În același timp, prin dreptul popoarelor la autodeterminare, Basarabia-teritoriu românesc, care în 1812 fusese încorporată Rusiei Țariste, avea să revină la patria-mamă, urmare a hotărârii Sfatului Țării (Consiliul legislativ), de la Chișinău, din 27 martie 1918.Va proceda la fel și Congresul General al Bucovinei care, prin votare în unanimitate, a hotărât la 28 noiembrie 1918, unirea Bucovinei cu România (sau fostul ducat al Bucovinei cu Regatul României). Problemele au fost ceva mai complicate în Transilvania, așteptându-se condițiile oportune pentru înfăptuirea marelui act al Unirii, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Aici rolul principal l-au avut Partidul Național Român și Partidul Social Democrat, care au stabilit o platformă comună de acțiune pentru unitatea națională, iar prin declarația redactată de Vasile Goldiș, se cerea răspicat autorităților de la Budapesta, dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare. Declarația a fost citită în parlamentul ungar de către Alex.Vaida Voievod care, în ciuda unei opoziții ostile a deputaților maghiari, gata să-l linșeze, avea să rostească cuvintele: ”după multe suferințe de veacuri, afirmarea și valorificarea drepturilor națiunii române sunt nestrămutate și inalienabile la deplina viață națională”. De altfel, drepturile românilor la autodeterminare erau în concordanță cu principiul inclus în cele 14 puncte, destinate fundamentării păcii, chiar de către președintele american Thomas W. Wilson, ceea ce avea să încurajeze și mai mult dorința și voința de unitate a românilor, de o parte și de alta a Carpaților. În acest sens, pentru a grăbi eforturile luptei naționale pentru Marea Unire, cele două partide amintite mai sus, constituie în paritate Consiliul Național Central din Transilvania, cu sediul la Arad, propunându-și a coordona acțiunile și de a respinge orice fel de încercare sau de compromis, vizavi de menținerea românilor între frontierele statului ungar. De aici, a urmat și formarea consiliilor regionale, comunale, a gărzilor naționale, propunându-se a fi preluat treptat controlul asupra Transilvaniei. Guvernul ungar a fost somat să cedeze puterea de guvernare Consiliului, iar la refuzul Budapestei, se va da publicității, la 18 noiembrie 1918, un Apel către popoarele lumii, prin care demascându-se politica de asuprire națională a românilor transilvăneni, se exprimă, în același timp, și voința fermă de autodeterminare și totodată unirea cu România. De altfel, Iuliu Maniu rezuma în doar două cuvinte obiectivul unioniștilor ardeleni și anume,“separare deplină”, la încercările Budapestei de a menține Transilvania în cadrul statului ungar, în schimbul unei așa-zise autonomii regionale. Și cum orice tratative cu guvernul maghiar erau sortite eșecului, atunci CNR-forul național reprezentativ al românilor din Ardeal, va proceda, prin manifestul din 18 noiembrie 1918, la convocarea unei Mari Adunări Naționale pentru ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia. Aici, poporul român din Transilvania a avut posibilitatea de a- și exprima voința de netăgăduit de a se uni pentru vecie cu frații lor de peste munți, mai exact avea să se hotărască unirea românilor transilvăneni, bănățeni, crișeni și maramureșeni cu Regatul României. Și este de remarcat entuziasmul popular deosebit, din preajma și din timpul înfăptuirii mărețului act al Marii Uniri, pretutindeni întâlnindu-se o atmosferă de sărbătoare, pentru ca în Ziua istorică de 1 Decembrie 1918, mai exact al hotărârii Unirii Transilvaniei cu România, pe Platoul Românilor din oraș să vină peste 100 000 de români, pentru a susține votarea unirii. În același timp, în sala cazinoului militar de la Alba- Iulia, s-au întrunit cei 1228 de delegați aleși de către consiliile locale, coordonate de către Consiliul Național Român și care trebuiau să se pronunțe prin vot în privința înfăptuirii unității depline și irevocabile a poporului român. S-au remarcat, în toată această luptă dârză a românilor pentru unire personalități de seamă și cu o vastă cultură și experiență social-politică, nu în ultimul rând, mari patrioți și de înaltă probitate morală. Reamintim între alții pe: Ștefan Cicio Pop,Vasile Goldiș, Iuliu Maniu,Vasile Lucaciu, Iuliu Hossu, Octavian Goga, venerabilul octogenar Gheorghe Pop de Băsești, etc., dar care s-au bucurat și de sprijinul frățesc al intelectualilor de frunte din vechea Românie, Basarabia și Bucovina precum Take Ionescu, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Ioan Cantacuzino, Nicolae Titulescu, Ion Nistor, Pantilimon Halipa, Ștefan Holban și mulți, mulți alții. Iar, momentul cel mai important din sfânta zi, la ora 12.00, care avea să marcheze înfăptuirea Marii Uniri, a fost apariția lui Vasile Goldiș în fața mulțimii, prezentând proiectul Rezoluției unirii Transilvaniei cu România și din care reieșea că: ”Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunate prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia, în ziua de 18 nov./ 1dec. 1918, decretează unirea tuturor românilor și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclama îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române, a întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre”. Evident că în Rezoluție erau prevăzute și alte puncte legate de drepturi și libertăți cetățenești, inclusiv pentru naționalitățile conlocuitoare, de reformă agrară ș.a.m.d. Dar până la întrunirea Adunării Constituante de la București, în Transilvania noua situație creată trebuia bine rânduită, motiv pentru Marele Stat Național Român își va asuma atribuții legislative, iar Consiliul Dirigent pe cele administrative, pe toată perioada autonomiei provizorii a Transilvaniei. Într-un final fericit, Rezoluția a fost supusă la vot, iar printr-o aprobare unanimă și ovaționată îndelung, Transilvania și Banatul se uneau pentru vecie cu România. Și entuziasmul deosebit al momentului avea să fie descris între alții de către unul dintre fruntașii unioniști- Emil Pop care, în uralele de bucurie ale zecilor de mii de participanți aflați pe platoul din apropiere, scandând “Trăiască România Mare”, se exprima: “…după mai bine de trei ceasuri de așteptare, un freamăt general pune capăt cântecelor și dansurilor, vin deputații de la Adunarea din Cetate. O trăsură cu cai albi ducând pe cei doi episcopi, urmată de cei 1228 de deputați, trec la pas printre statuile vii îmbrăcați în pănură. La sosire nu se mai termină “Să trăiască”. Apoi liniște mormântală. Cei doi episcopi, Cristea și Hossu, citesc Rezoluția, la auzul căreia un tunet prelungit izbucnit din 100.000 de piepturi a cutremurat văzduhul, tunetul umanității, al bucuriei, al istoriei descătușate. La tribune au început a vorbi poporului Ciceo Pop, Petru Groza, Silviu Dragomir, Iosif Jumanca, Aurel Vlad. Am stat mult să văd mulțimea cum se răsfiră. Am auzit de multe ori, pe mulți din cei ce se îndreptau spre case, zicându-și unul altuia: ” Ne-am văzut visul cu ochii”. Așadar, în fața faptului împlinit, regele Ferdinand I, ia act de hotărârea Marii Adunări de la Alba-Iulia și la 24 decembrie 1918 semnează actul decretării unirii tuturor ținuturilor românești, de dincolo și dincoace de Carpați, pentru că un an mai târziu, întrunindu-se și întâiul Parlament al României Unite, să fie dat și votul legislativ de înfăptuire a Marii Uniri. Și în felul acesta s-a desăvârșit procesul formării statului național român- o zi pentru eternitate, fiind încununată cu mari eforturi, dar și cu prea multe sacrificii, lupta multiseculară a națiunii române, pentru emancipare și unitate națională. Iar în numele apărării gliei străbune, cu recunoștință și cinste pentru faptele mărețe ale înaintașilor noștri, avem, la rându-ne obligația de a învăța și a transmite mai departe această minunată lecție de viață și patriotism, legată de lupta necontenită pentru păstrarea ființei noastre de neam și țară românească. Or, la drepturile inalienabile ale poporului român, consacrate și dobândite prin hotărârea de la Alba-Iulia, Tratatul de la Trianon nu a făcut altceva decât să recunoască valabilitatea juridică internațională a Marii Uniri, restabilind astfel prin cele 37 de semnături ale oficialilor împuterniciți, reprezentând tot atâtea state ale lumii, drepturile noastre istorice. De altfel, despre semnificația crucială a adoptării Tratatului de la Trianon, aveau să se exprime, în ton cu consfințirea ordinii de drept personalități de marcă, din țară și de peste hotare, amintindu-i aici pe N. Titulescu și Dimitrie Gusti, pe Joseph Rudischi, care era unul dintre cei mai mari specialiști în drept internațional, renumiții diplomați britanici H. Harmsworth și Ch. Cramford, ambasadorul Belgiei la București Van Spersele de Strihou, publicații de prestigiu, precum “The New York Times”, sau “The Washington, etc. Nu în ultimul rând, au înțeles corect caracterul implacabil al dreptății istorice, respectiv al tratatelor adoptate la Conferința de pace de la Paris, personalități și istorici maghiari, amintindu-i aici pe E.Nagy și T. Erkhart, primul declarând că:”Ungurii trebuie să abandoneze ideea integrității dinainte de război și trebuie să se resemneze cu pierderea teritoriilor locuite de mase compacte de naționalități străine”. În linii mari așa s-au petrecut evenimentele legate de Mara Unire de la 1 decembrie 1918, desăvârșirea statului național unitar român fiind practic opera întregului popor român, biruind adversitățile externe de sute de ani prin multe eforturi și mai ales jertfe “spre a norodului românesc mângâiere”, cum frumos se exprima unul dintre artizanii de frunte ai acelor vremuri de răscruce pentru poporul român. După cum și umanistul Emil Isac sublinia: “Cu cât se vor strecura în mersul veacurilor, cu atât va pătrunde în conștiința nației române înfăptuirea de la Alba-Iulia și ca un moment a celei mai mari din viața ei, dar și ca izvor în veci nesecat de înțeleapta îndrumare pe calea desăvârșirii și astfel a fericirii și măririi sale”. Sau cu alte cuvinte, sărbătoarea Marii Uniri este cu totul legitimă, iar acum, miză pentru toți românii, este și trebuie să fie nu doar prezentul, ci mai cu seamă viitorul, iar Calea europeană să însemne o casă comună și în egală măsură, fără discriminare pentru toate entitățile statale unionale. Pe de altă parte, nu trebuie exacerbat naționalismul fără temei, dar acest lucru nu înseamnă să renunțăm în nici un fel la trecutul și istoria neamului, la identitate și la tot ceea ce înseamnă drepturilor noastre legitim dobândite, vizavi de unitatea, independența și integritatea teritorială a României. Cu atât mai mult cu cât, sărbătorind anul acesta sfântul an al Centenarului Marii Uniri, să sperăm la redresarea țării, îndreptând-o spre vremuri mai bune și printr-o deplină unitate și armonie românească să ne păstrăm demnitatea și identitatea națională. În fine, să încheiem cu rostirea cuvintelor solemne ale președintelui Marii Adunări de la Alba-Iulia, la 1 decembrie 1918-Gheorghe Pop de Băsești și anume:”Unirea este piatra fundamentală a fericirii neamului nostru românesc”, o “realitate pentru toate veacurile” și “o luminoasă zi a dreptății eterne”. Astfel, să ne fie de învățătură, cinstind faptele glorioase ale înaintașilor noștri și ca fiecare bun român să poarte în inimă și în suflet, respectul, mândria și dragostea pentru țară, pentru glia străbunilor săi. Or,”cunoscând trecutul de la care trebuie să iei focul și nu cenușa, poți învinge piedicile viitorului”. Și să dea bunul Dumnezeu așa să fie. LA MULȚI ANI ROMÂNIA!
Prof. Vasile Irod

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL