Cultura

În comuna Bolboși eroii nu se uită

 | 04 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În anul când am celebrat eroii căzuți pe câmpurile de bătălie de la Mărăști, Mărășești și Oituz, în toate comunele vibrația memoriei celor ce și-au vărsat sângele pentru neam și întregire națională este resimțită în toate cătunele și satele României. E semn că rădăcinile neamului românesc adânc înfipte în solul atât de îmbibat de sângele celor jertfiți dau vigoare și perenitate generațiilor ce navighează pe corabia timpului.

Semnatura eletronica CertDigital

Cu peste o lună în urmă, pe 11 iulie 2017, la Drobeta-Turnu Severin a avut loc comemorarea celor zece eroi din grupul ,,Victor Popescu” care au fost uciși de autoritățile germane de ocupație. Festivitățile de comemorare au pus în evidență dorința urmașilor celor uciși și a iubitorilor de istorie de a se înălța acolo un monument dedicat jertfei celor zece eroi. La festivități au participat oficiali din județul Mehedinți, primarii din comunele cărora sunt eroii, istorici din Oltenia, militari și cetățeni iubitori de istorie. Unul dintre primarii care a participat la comemorare a fost Bilea Gheorghe, care a depus o coroană din partea consiliului local și a adus mesajul locuitorilor comunei Bolboși de prețuire a eroilor ce s-au jertfit la Turnu Severin, dar și în bătăliile din anii 1916-1917. Comuna Bolboși a dat un greu tribut de sânge în Războiul pentru Întregire Națională. De asemenea, populația din Bolboși a sprijinit activ lupta dusă de detașamentul lui Victor Popescu împotriva ocupației Puterilor Centrale. Documentele de arhivă au reținut numele multor locuitori din Bolboși care au strâns arme și alimente pentru grupul ,,Victor Popescu”, au dat informații prețioase despre spionii germanilor și despre mișcările trupelor germane care doreau prinderea detașamentului de partizani. Informațiile date de aceștia au dus la prinderea și executarea unuia dintre cei mai periculoși spioni ai germanilor, călugărul Toma Aftanghel. După executarea acestuia de către grupul lui Victor Popescu, autoritățile de ocupație au trecut la arestarea celor bănuiți că ar fi colaborat cu partizanii. Astfel, au fost arestați Elena George Giosu, Vasile Ciortan, Ion Norocea (avea doar 17 ani), notarul Ion Brăescu” primarul Ion Vîlceanu ș.a. Cei închiși au fost supuși unor tratamente barbare (li s-au smuls unghiile, au fost bătuți sălbatic, au fost însemnați cu baionetele, li s-a dat foc la bunuri etc.).
La 8 iulie 1917, Tribunalul german de război va da sentința pentru zece dintre cei arestați în dosarul ,,grupul Victor Popescu”. Sentința de condamnare se va pune în aplicare în noaptea de 10 spre 11 iulie 1917, când, în apropierea cazărmii, cei zece martiri vor fi împușcați. A doua zi, pentru a intimida și mai mult populația, pe străzi au fost puse afișe cu rezultatul sentinței Consiliului de Război al Comandaturei de Etapă nr. 22:
Comandatura de Etapă 22
Turnu-Severin la 11 iulie 1917 Încunoștințare
Încunoștințare
Prin sentința Consiliului de Război a Comandaturei de Etapă Nr. 22 din 8 iulie 1917, au fost osândiți la moarte pentru trădare în timp de război:
1. Notarul Constantin Cojocaru din Negomiru,
2. Moșierul Mihai Cernăianu din Horăști,
3. Învățătorul Nicolae Popescu din Covrigi,
4. Plugarul Stancu Croitoru din Grozești,
5. Plugarul Tudor Ungureanu din Grozești,
6. Plugarul Nicolae Marcu din Dragotești,
7. Plugarul Ilie Giumanca din Grozești,
8. Plugarul Ion Norocea din Bolboși,
9. Primarul Petre Vâlceanu din Bolboși,
10. Notarul Ion Brăescu din Bolboși.
Această sentință a fost confirmată de Dl. Comandant pe ziua de 10 iulie 1917
Sentința a fost astăzi executată.
(ss) Von Kusenberg
Rittmeister și comandant
Acum, la 100 de ani de la acele tragice evenimente, la inițiativa domnilor Mitroiu Nicu(urmaș al eroului Constantin Cojocaru) și Cauc Dumitru, s-a așezat o placă memorială și s-a constituit un comitet de inițiativă care are ca scop ridicarea la Turnu Severin a unui monument dedicate celor zece martiri. La aproape o lună de la acel eveniment, autoritățile publice din Bolboși au demarat acțiunile de comemorare locală a celor trei eroi din grupul ,,Victor Popescu”. În ziua de 13 august au convocat o ședință extraordinară a consiliului local unde au propus acordarea titlului de cetățeni de onoare post-mortem a celor trei eroi din grupul ,,Victor Popescu”: primarul Ion Vîlceanu, notarul Ion Brăescu și Ion Norocea. La acest moment de înaltă rezonanță istorică, alături de consilierii locali, au fost prezenți directorul școlii și un număr semnificativ de cetățeni. Participând la această manifestare, am fost surprins plăcut să constat cât de doritori sunt cetățenii din Bolboși de cunoașterea trecutului istoric al localității. Consiliul local a aprobat proiectul inițiat de primarul Bilea Gheorghe și s-au declarat de acord să susțină financiar ridicarea monumentului celor zece de la Turnu Severin. De asemenea, au fost făcute și alte propuneri privind Centenarul Marii Uniri.
Un al moment important s-a derulat în ziua de 15 august 2017, când, cu ocazia hramului bisericii din satul Bolboși, în prezența unui public numeros, s-a făcut un praznic de pomenire a eroilor căzuți pentru Întregire Națională și a celor trei martiri din Bolboși răpuși de gloanțele germane în iulie 1917 la Bolboși.
Centenarul Unității Naționale va aduce cu siguranță și alte manifestări cu rezonanță patriotică în comuna Bolboși, care a dat județului și țării mulți oameni de seamă.
Prof. dr. Dumitru Cauc

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL