Cultura

In memoriam Vasile Andru

03 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  362 vizualizari
Vasile Andru (2)

În dimineaţa zilei de vineri, 21 octombrie 2016, scriitorul Vasile Andru a părăsit această lume, după o viaţă dedicată culturii şi spiritualităţii, îndeplinindu-şi cu dragoste şi devotament menirea de maestru spiritual pentru numeroşii discipoli pe care i-a avut.
Vasile Andrucovici (pe numele său real) s-a născut la 22 mai 1942, în satul Bahrinești aflat în Nordul Bucovinei, Regatul României. În anul 1944 familia sa trecea clandestin frontiera şi se stabilea în satul Mușenița (jud. Suceava). A urmat liceul la Siret și la Rădăuți (1956-1960) și Facultatea de Filologie la Universitatea din Iași (1960-1965). Devine profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1965-1967) și apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava (1967-1974).
A debutat cu articole în „România literară” (în 1969) şi a colaborat la numeroase reviste: „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Vatra” şi „Viața Românească” (din 1980 este redactorul ei principal, timp de 27 de ani). A fost profesor la Facultatea de Jurnalistică și membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1975 este membru al consiliului USR, filiala Bucureşti). A coordonat colecția „Sapienția” a Editurii „Paralela 45”. Ca scriitor, a făcut parte din PEN Clubul Român, iar în perioada 2001-2011 din Juriul internațional „Balkanika” pentru promovarea culturii est-europene.
A publicat de-a lungul timpului peste 30 de cărţi (beletristică şi spiritualitate), din care 12 traduse în 6 limbi străine. Prezentăm câteva selectiv: volume literare – Iutlanda posibilă (1970), Mirele (1975), Arheologia dorinţelor (1977), Noaptea împăratului (1979), Turnul (1985), Muntele Calvarului (1991), Păsările cerului (1999), Cel mai îndepărtat paradis (2001), Grădinile ascunse (2006); cărţi pe tema optimizării umane şi „jurnale sapienţiale” – Viaţă şi semn (1989), India văzută şi nevăzută (1993), Mistici din Carpaţi (1998), Psihoterapie isihastă (2000), Isihasmul sau meşteşugul liniştirii (2002), Întâlniri cu maeştri şi vizionari (2001), Exorcismele (2004), Istorie şi taină la Sfântul Munte Athos (2014).
Activitatea sa literară, excepţional de bogată, s-a desfăşurat în paralel cu practica sapienţială, încă din anii ‘70 (este vorba despre procedeul filocalic „oratio mentis” – rugăciunea minții în inimă). Începând cu anul 1990, întemeiază Centrul de Practică Isihastă „Oratio Mentis” din Bucureşti (cu filiale în ţară), cu întâlniri la Casa de Cultură a Studenților şi la Universitatea Cultural-Științifică Bucureşti, Sala Dalles, unde ține şi cursul numit „Tehnici de stimulare mentală”. A organizat retrageri spirituale în Bucovina, la Sâmbăta de Sus, a îndrumat stagii sapienţiale la Kalymnos, Padova, Barcelona, Sydney şi New York.
A realizat mai multe stagii de documentare antropologică (obţinând burse în acest sens) la Roma (1989) și la Paris (1990, 1991) și a efectuat călătorii de studii în India (în 1992 şi 1996 cu bursă Shivananda, când Centrul Shivananda din Trivandrum i-a conferit titlul de master în filosofia Vedanta, apoi în 2009 și 2012), Tibet şi la Muntele Athos (1997, 1998, 2004). A participat la simpozioane de psihoterapie şi de istoria religiilor la Paris, Mount Abu, Loano etc. A efectuat vizite la comunităţi creştine din Asia (Kottayam, 1996, Nagasachi, 2010) şi America de Sud (Mexic).
Ultimul stagiu de practică isihastă al maestrului Vasile Andru a avut loc în cadrul evenimentului cultural „Meditaţii la Masa Tăcerii” de la Târgu-Jiu, în perioada 10-12 iunie 2016. Am putut constata atunci că Vasile Andru se întâlnea cu Constantin Brâncuși la modul profund, al esențelor și ideilor, ambii fiind hrăniți din aceleași surse ale spiritualităţii ortodoxe şi indiene. A susţinut atunci conferinţa-atelier „Iniţiere în Isihasm” şi a lansat ultima sa carte, Peregrin în centrul lumii. Vasile Andru a fost, probabil, ultimul urmaş (sui-generis) al lui Mircea Eliade în planul teoretic al religiei comparate şi al prozei cu deschideri iniţiatice dar, credem, şi ultimul scriitor care a şi trăit ceea ce a scris, şi ne referim aici mai ales la creștinismul său dus la profunzimi de natură mistică (de altfel, revenind la Brâncuşi, şi acesta spunea cu fermitate despre credinţa sa strămoşească: „Trăită, nu vorbită!”). A fost un practicant al isihasmului, respectând întru totul puritatea tradiției, lucru decantat în mulți ani de cercetări și căutări în textele revelate, textele sfinților părinți și direct la sursă de la maeştrii săi spirituali: părintele Calinic Cărăvan de la Mănăstirea Lainici, părintele Petroniu Tănase de la Sf. Munte Athos şi părintele Teofil Părăian de la Mănăstirea Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus.
Ineditul activităţii maestrului Vasile Andru – „revoluţionar” în sensul cel mai înalt – a fost acela că este primul din România care a inițiat în practica isihastă un grup de ucenici mireni. Amintim aici că există un model similar la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia, unde se practică rugăciunea minții în grup – rânduiala constă din rostirea Rugăciunii lui Iisus cu voce tare timp de aproximativ 4 ore pe zi – şi unde participă monahi şi monahii, la care se adaugă pelerini, procedeu introdus acolo de părintele Sofronie ca pravilă a mănăstirii. Slujbele de priveghi şi de înmormântare au avut loc la Biserica Sf. Nicolae din complexul monahal de la Cernica, la care au participat câteva sute de persoane: soţia şi fiica sa, rude, prieteni, discipoli, scriitori şi admiratori ai cărţilor sale. La final au vorbit despre personalitatea lui Vasile Andru, cu multă dragoste, soţia sa, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, persoane din satul său natal şi preoţi. Unul dintre preoţi (şi apropiat al scriitorului), într-o alocuţiune foarte inspirată, a ţinut să sublinieze activitatea personală intensă de misionariat creştin, de mare anvergură, a lui Vasile Andru, atât în spaţiul occidental, cât şi în cel oriental. Iar mişcarea isihastă iniţiată şi susţinută de el de-a lungul vremii a comparat-o cu cea a „Rugului Aprins” (prima „şcoală contemplativă românească”, de esenţă pur ortodoxă). Această veritabilă misiune apostolică a fost posibilă datorită unui har special cu care el a fost înzestrat, şi care continuă să se reverse în jur prin intermediul cărţilor sale.
Dar, înainte de-a fi un mare scriitor şi maestru, Vasile Andru a fost, în primul rând, un mare Om, despre care mărturisesc cu căldură şi apreciere toţi prietenii şi cunoscuţii săi, dar mai cu seamă, discipolii lui. Din câteva relatări ale acestora, am extras unele trăsături care i-au impresionat la magistrul lor: o delicateţe şi o discreţie ieşite din comun (nu l-au auzit niciodată criticând, dojenind sau vorbind de rău o altă persoană, având tendinţa să prezinte într-o lumină favorabilă chiar şi aspectele mai puţin bune ale cuiva), concizia sa (deoarece spunea lucruri de mare profunzime în cuvinte simple şi puţine) şi faptul că în permanenţă radia „o lumină” (ca şi cum ar fi fost o „lumânare aprinsă”) ce aducea valuri de calm, pace, linişte şi iubire, care aveau darul să cureţe şi să vindece pe cei din jur.
Chiar şi la priveghi şi la înmormântare mai mulţi discipoli au observat un fenomen tainic, ce scapă raţiunii, deoarece se adresează mai ales simţirii: „Pe de-o parte, noi îl plângeam pe el, iar pe de altă parte el ne liniştea pe noi, adică ne transmitea, cumva, că nu avem de ce să-l plângem şi în acest fel ne uşura şi ne elibera sufletul. Toate aceste senzaţii şi sentimente pe care le emana atunci când era viu, erau prezente şi acum, după decesul lui. În acest fel am asistat la o înmormântare cumva inedită, deoarece a fost liniştită şi nu străbătută de o mare jale”. Impresia personală a unui ucenic a fost aceea că „harul magistrului s-a răsfrânt asupra celor prezenţi la înmormântare sau asupra celor care, chiar dacă nu au fost acolo, au avut o legătură cu el. Iar România a câştigat prin activitatea literară şi practica spirituală a maestrului, deoarece el şi-a încheiat cu bine misiunea, deschizând uşa isihasmului pentru mireni”. Cu câteva zile înainte de a pleca dintre noi, presimţindu-şi sfârşitul, Vasile Andru transmitea un mesaj tulburător directorului editurii unde urma să publice ultimile sale lucrări: „Îţi trimit două volume de mare interes, aş zice: Neoisihasmul (pt. Sapienţia) şi Zece povestiri antume (proză tare). Le-am numit antume pentru că la apariţia lor eu nu voi mai fi de faţă: sunt în Marea Trecere. Nu te întrista de vestea asta. Poţi trimite, te rog, contractele pentru aceste două cărţi, să le semnez cu mâna încă vie? Cu iubire, Andru-finu”.
Aşa cum a avut bunăvoinţa să ne transmită soţia sa, doamna Silvia Andrucovici, Vasile Andru se despărţea de lume scriind următorul text pe ultima pagină a celui din urmă manuscris al său: „Nu mai este rost de variante. Viaţa nu mai suportă variante, corecturi şi reveniri, traseul e definitiv, destinul. Rămas bun! Viaţa mi se pare tot mai puţină, tot mai nepreţuită! Adio, oameni buni!”. În după-amiaza zilei de duminică 23 octombrie, trupul neînsufleţit al maestrului Vasile Andru a fost coborât în locul său de veci (în apropierea stejarului secular de lângă biserica Sf. Nicolae de la Cernica), în aplauzele discipolilor săi înlăcrimaţi.
Dumnezeu să-l odihnească!
Sorin Lory Buliga

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL