Cultura

În viață trebuie să învățăm “meseria” de a fi om de omenie

 | 25 aprilie 2017, 00:00 | 1 coment | 

În lumea de azi interesele și relațiile interumane au evidente nuanțe antagonice, înlăturând din varii motive stima și respectul, colaborarea și întrajutorarea dintre semeni pe diferitele trepte ale vieții cotidiene, cu preocupări și îndeletniciri socio-umane. Din păcate, conduita umană are mult de suferit și în ciudata democrație românească și a capitalismului nostru de cumetrie, spolierea și adâncirea polarizării sociale, egoismul exacerbat, hoția și lăcomia după înavuțire, deopotrivă cu subnutriția, grijile și necazurile de zi cu zi ale celor mai mulți dintre semeni, dând peste cap până și înțelepciunea strămoșilor, cu importantele sale repere din comoara spiritualității românești.
Până și sentimentele care, într-un fel sau altul, îi leagă pe oameni, vechi ca și omul, s-au metamorfozat, căpătând alte nuanțe, uitându-se atât de ușor a trăi împreună în bună-pace și armonie, atât în familia casei, cât și comunitate. Comportamentul grosolan și lipsa de respect își fac tot mai mult loc, empatizarea cu necazurile semenilor și evident ajutorul reciproc s-au rarefiat în acest tumult stresant al vieții noastre cotidiene, întrebându-ne, conform unei înțelepte zicale, dacă: ”omul fără omenie, nu este ca trupul fără suflet”. Și din păcate, în România carențele pleacă de la lipsa de educație, autoritățile statului neglijând parcă voit acest segment important al procesului de învățământ, dar nu numai (a se vedea și poluarea actului de cultură și de patrimoniu național și acceptarea în exces a manifestărilor comerciale, ș.a.m.d.), începând cu copiii de vârstă preșcolară, iar de aici în întregul sistem- primar, gimnazial, liceal și superior. Altfel spus, cu precădere educația generației tinere nu mai este o prioritate a statului român, în schimb este acceptat fără îngrădire importul din exterior al unor fenomene de extravaganță cosmopolită, nocive și de rău augur care ne împiedică să învățăm a trăi împreună, “răcind” sufletele românilor. Până nu demult, circula o altă zicală proverbială și anume: ”a fi domn e o întâmplare, dar a fi OM e lucru mare”. Oare cât de actuală mai poate fi astăzi o asemenea stare indusă de spirit, când singura temere a omului de omenie era doar rușinea față de semeni, de aici și grija pentru cel de lângă el, meditând acum adânc la faptul că: “ acolo, pe unde ies vorbele de duh, iese și păcătuiește și sufletul “?
Așadar, completând imaginea OMULUI de omenie, poți să nu-i recunoști onestitatea, cinstea și modestia, bunătatea, mărinimia, ospitalitatea, respectul, buna-cuviință și cumpănitul la vorbă, de asemenea, mereu cu simțul datoriei împlinite, apelând aici iarăși la o zicală celebră: ”Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o singură gură, pentru ca maimult să asculte faptele bune, decât să spună vorbe necuvincioase”. Or, generalizând acest lucru, trebuie să spunem că din bagajul afectivității ființei umane nu pot lipsi generoasele calități mai sus amintite, mai mult acestea trebuie modelate și adaptate la noile relații interumane de muncă și viață ale acestor vremuri, din păcate, deloc prielnice unei conviețuiri decente, în și la condițiile actualelor permutări de regim și sistem socio-politic din țara noastră. Poate tocmai de aceea și mai mult decât oricând, oamenii, ca ființe sociale se pot reabilita și comporta afectiv, în sensul cel mai frumos cu putință, doar împreună, cu cei din familie, cu cei din preajma și de la locul de muncă, etc, găsindu- și deopotrivă ambianța potrivită satisfacției împlinirilor și trăirilor individuale și comune de viață.
Evident că noi operăm aici cu oameni și fapte care percep corect ceea ce înseamnă bunele relații, înțelegerea și dragostea între și pentru oameni. Numai că, din păcate, după cum mai spuneam, societatea românească ne oferă astăzi cu totul altceva; vulgaritate, infatuare și lipsă de respect, grosolănie, lașitate și fățărnicie, ură și răzbunare, demagogie, necinste, hoție pe față și multă nedreptate, s.a., totul plecând de la vârful structurilor instituțiilor și factorilor cu putere de decizie din România. Cu atât mai rău și mai grav cu cât cei ce au condus (și o fac în continuare) destinele țării au făcut din nevoile oamenilor probleme și preocupări minore, uitându-se atât de ușor a se purta printre oameni, atât cu vorba, dar mai ales cu fapta. Și, de aici s-a instaurat și o stare de spirit nepotrivită, contrară respectării demnității oamenilor, întreținută din nefericire chiar de către mulți dintre semenii din preajma noastră, “orbi”, insensibili și absurzi la necazurile și suferințele altora.
Or, câtă vreme lumina speranțelor împlinite nu vor străluci și pe plaiurile noastre mioritice, sunt încă slabe șanse de a fi statornicite relații și comportamente sociale firești, și chiar dacă semenii nu sunt toți la fel, până la urmă un lucru trebuie bine înțeles și anume, “cât suntem printre oameni să ne purtăm ca oamenii”.
Așadar, se pune problema ca prin educație să-i inducem și să-i redăm, în cazul nostru, românului încrederea în valoarea calităților sale, cele care-l înnobilează și-i conturează personalitatea și modul de viață la actualele condiții socio-politice, civice și economice din țara noastră, dar nu numai. Din păcate, la noile provocări esențial- politice de după dec’89, deloc favorabile României, este și va fi foarte greu de schimbat mentalități stări de spirit și comportamente, cu atât mai mult cu cât de ani de zile, relațiile interumane au cunoscut continuu o deteriorare, mulți dintre semenii noștri, ”operând” și chiar cultivând, din varii interese, cu unele prejudecăți și manifestări culpabile. Și se întâmplă aproape constant în jurul noastru și în toate compartimentele vieții cotidiene- în familie, școală, pe stradă, în cercurile de “prieteni”, la locul de muncă, ș.a.m.d. De aici, se impune a fi tras urgent semnalul de alarmă, cu atât mai mult cu cât și-au făcut loc în viața cotidiană românească și actele antisociale extreme, răutățile, ura și dorința de răzbunare generând violențele, violurile, tâlhăriile, crimele cu premeditare, etc. Și de aici se impune urgent o strategie și un program național pentru educație, o legătură și o colaborare permanentă a principalelor forțe educative-școală, familie, instituții de cultură și patrimoniu, instituții de prevenții și media, administrație și ordine publică, s.a., totuși cu accent pe responsabilizarea școlii ca principal modelator al generațiilor, dorindu-ne astfel cu nerăbdare, continuarea în timp și peste veacuri a adevăratelor virtuți și idealuri ale poporului român. Căci nu trebuie uitat; omenia-sinteza calităților umane, se cultivă, în principal, în școală, în instituțiile școlare, iar personalitatea educatorului, calitățile sale umane, harul și dăruirea acestuia reprezintă pentru generația tânără nu doar modelul demn de urmat, ci și garanția formării personalității “subiecților”, pentru reușita adaptării și integrării acestora în viață, în societate sau pe piața muncii.
În același timp, dincolo de “natura umană”, autoritățile statului român, au obligația conform Constituției să asigure cetățenilor oportunitățile și condițiile de bază pentru hrană, adăpost, locuri de muncă, protecție și apărare, necesități spirituale, ș.a.m.d., aici ținându-se seama totuși că săracul dacă muncește se poate remonta material, dar sărăntocul niciodată, pentru că este leneș și chiulangiu, preferând să stea mereu cu mâna întinsă sau să fure de la alții. În fine, nu trebuie totuși uitat și este de luat aminte că, dincolo de eforturile școlii și a celorlalte instituții educative, inclusive coercitive, “meseria” de a fi OM se învață încă de la începutul copilăriei, dar cu condiția unei atmosfere calde și pline de afecțiune în familie, de aici transmițându-se prin toți porii relațiilor bune de familie și interumane, de la părinți, de la bunici, de la frați, surori, prieteni și mediul de viață, etc. Și încă ceva; numai asigurarea unui “trai bun” nu înseamnă și educație, iar dragostea exagerată, bunăoară a unor părinți pentru copiii lor, poate să le dăuneze mai târziu, mai ales în privința integrării acestora în societate.
Altfel spus, după o sumară incursiune prin habitatul nostru cotidian și nu, în ultimul rând, prin și din propria-mi profesie, însoțită de o experiență bogată, dar și cumpene în viață, aș conchide totuși, adresând o invitație la reflecție și meditație, în primul rând, educatorilor, dar nu numai, tocmai pentru a găsi și a deschide cât mai urgent cu putință porțile “meseriei” de OM, cu toate calitățile sale validate de viață. Iar în această privință, credem că s-ar impune spre adevăr și câteva îndemnuri și mesaje de bunătate umană. Reamintim doar câteva și anume, N. Iorga spunea că: ”pentru a trăi o viață care ți-a fost dăruită, ești dator s-o meriți ca om și ca neam, în fiecare clipă”. Înțeleptul Seneca venea și el cu îndemnul: ”atașează-te de cei care te pot face mai bun, primește pe cei care, la rândul tău, îi poti face mai buni”. Și apoi tot el spunea că: “trei rele trebuie evitate: ura, invidia și disprețul”. Și “părintele” fabulei Esop îndemna la bunătate cu o celebră cugetare: ”omul trebuie să facă bine celui ce i-a făcut bine, căci de vei face bine, vei găsi tot bine”. După cum și Pitagora compara “binefacerea a fi ca o lună, când e plină, atunci e și frumoasp”. Iar Mark Twain mărturisea la rându-i că: “bunătatea este limba pe care surdul o poate auzi și orbul o poate vedea”. În fine, un proverb românesc ne spune că: ”lucrul la timp dăruit, prețuiește îndoit” , iar “bunătatea valorează mai mult decât banii”. Cum altfel, căci dintotdeauna “o vorbă bună, o privire blândă, un zâmbet plăcut pot face mult bine celor din jurul tău”.
Dar despre “învățarea vieții”, literatura psiho-pedagogică ne pune la dispoziție numeroase lucrări care pot constitui o adevărată comoară și un prețios îndreptar, nu doar pentru educatori, ci deopotrivă pentru părinți, familie, instituții abilitate a sprijini și forma personalități și caractere sănătoase pentru societate, plămada începând cu pruncul, devenit ulterior copil, mai apoi adolescent și matur cu un comportament adecvat, capabil și adaptabil de a trăi în bună pace și armonie între și cu oamenii. Numai să se dorească această nobilă misiune, cu răspundere și cu simțul datoriei, în rest totul este posibil și credeți-mă că se poate.
Prof. Vasile Irod.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



1 comentariu in “În viață trebuie să învățăm “meseria” de a fi om de omenie

  1. Un medic concediat de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sanpetru, dr. Horia Ionut Leoveanu, a facut dezvaluiri socante despre modul in care sunt tratati bolnavii, teroarea sub care lucreaza personalul si abuzurile care se fac. -Cadavrele erau tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp mai multe zile, pacientii erau tratati numai de TBC, chiar daca aveau si alte afectiuni, iar externarile se faceau preferential-, spune Leoveanu. Acestea sunt insa doar o parte din neregulile descrise de Ionut Leoveanu.
    Medicul Horia Ionut Leoveanu a fost angajat la Spitalul TBC din Sanpetru in iunie 2000. Nu este pneumolog, dar are specializare in medicina generala. Sustine ca medicul Gheorghe Lupu l-a impiedicat sa-si faca meseria. -Am fost efectiv sechestrat in cabinet. Nu puteam examina nici un bolnav si nici sa fac vreo mentiune in fisa. Am observat apoi neregulile la medicamente. Pacientii primeau doar tratament pentru TBC. Daca aveau si alte afectiuni, nu erau tratati. Medicul Lupu ridica din sertare medicatia primita de bolnavi pentru alte afectiuni-, sustine dr. Leoveanu.
    Acuzat de omor
    -Am avut un pacient pe nume Andreuca. Suferea de hipertensiune. I-am prescris medicamente pentru aceasta boala. Medicul Lupu a sistat tratamentul dupa trei zile. Starea pacientului s-a inrautatit. Medicul Lupu i-a prescris Furosemid, dar a fost prea tarziu. Bolnavul a facut un accident cerebral. A fost transferat la Neurologie, unde a decedat-, continua medicul Leoveanu. Cazurile sociale nu prezentau interes pentru Spitalul TBC. -Medicul Lupu a refuzat sa efectueze controale pacientilor considerati cazuri sociale. Spunea ca oricum mor si ce conteaza un tigan in minus. Aceste cazuri mi se repartizau mie. Am fost nevoit sa apelez la colegii de alte specialiatti pentru a transfera acesti bolnavi la alte unitati spitalicesti pentru a primi tratament-, spune medicul concediat.
    Morga in salon
    O alta problema strigatoare la cer, afirma medicul Leoveanu, se refera la cazurile terminale sau la pacientii decedati care nu aveau acte de identitate. -Cadavrele era tinute intr-o camera dezafectata a sectiei de la parter, timp de mai multe zile. Am vazut cu groaza cum un om slab ca batul se umfla ca un balon. Ca sa nu mai vorbim de miros si de focarul de infectie-.
    Personalul, redus la tacere
    Medicul spune ca intreg personalul este terorizat. -Toata lumea tace, desi multi stiu ce se intampla. Angajatii au fost obligati sa plateasca din banii lor costul examenului periodic. Proviziile de iarna ale medicului Lupu erau facute de bucataresele spitalului. De multe ori a luat muncitorii de la spital ca sa-i construiasca lui casa. Isi crestea porcii cu resturile de alimente de la spital. Prin tot spitalul se plimbau caini. Am fost la un pas sa iau paduchi. Spitalul a primit o amenda substantiala de la Sanepid, bani care au fost imputati personalului. Fiecarui angajat i s-au retinut din salariu 150.000 – 200.000 de lei-, a mai spus medicul.
    Externari preferentiale
    Spitalul din Sanpetru nu mai are de doi ani o ambulanta proprie. -Bolnavii isi duceau analizele cu masina personala. Si externarile se faceau preferenaial. Daca un bolnav era descoperit in stare de ebrietate, trebuia sa-l externezi. Mergeau apoi la medicul Lupu in dispensar, dadeau ceva si erau din nou internati. Medicul Lupu a efectuat mai multe garzi decat este legal. I-a obligat pe unii dintre colegi sa i le cedeze. Astfel putea lua doua salarii, desi incalca legea-, a mai spus medicul.
    Frig in saloane
    Desi exista o dispozitie de la Casa de Asigurari de Sanatate, bolnavii au fost lasati sa tremure de frig. -CNAS a dispus furnizarea de caldura de la inceputul lunii noiembrie, dar centrala termica a spitalului a fost pornita abia in 15 noiembrie, cu regim redus peste noapte. Bolnavii au inceput sa se planga, deoarece tuberculosii au mare nevoie de caldura. Cand am fost de garda, am cerut fochistului sa porneasca centrala pentru ca in saloane erau doar 17 grade-, povesteste medicul. Conducerea nu a facut nimic. Conducerea spitalului nu a luat nici o masura de remediere a problemelor. -L-am informat pe directorul Ciobanu, dar stia care este situatia. Mi-a spus ca asa este omul, nu are ce face. Apoi mi-a prezentat actul de concediere si mi-a spus ca de la 1 martie nu mai lucrez acolo-, afirma dr. Leoveanu.
    Scuze prin acuze
    Dr. Gheorghe Lupu spune ca intreaga poveste este o razbunare a dr. Leoveanu. -Din cauza lui am primit amenda de la DSP. A facut o sesizare si au venit in control chiar cand s-a terminat micul dejun si mesele nu erau inca sterse. Este adevarat ca amenda a fost platita din banii celor vinovati pentru asta-, a declarat ieri dr. Lupu.
    In privinta camerei mortuare, Dr. Lupu spune ca aceasta este dezinfectata dupa ce cadavrele sunt ridicate. Cat despre porcii despre care vorbea dr. Leoveanu, seful sectiei spune ca acestia sunt ai unor angajati care locuiesc in fostele cladiri ale spitalului. -Oamenii si-au facut gospodarie si isi mai cresc animale-, a explicat dr. Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL