Cultura

În viață trebuie să învățăm “meseria” de a fi om de omenie

 | 25 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În lumea de azi interesele și relațiile interumane au evidente nuanțe antagonice, înlăturând din varii motive stima și respectul, colaborarea și întrajutorarea dintre semeni pe diferitele trepte ale vieții cotidiene, cu preocupări și îndeletniciri socio-umane. Din păcate, conduita umană are mult de suferit și în ciudata democrație românească și a capitalismului nostru de cumetrie, spolierea și adâncirea polarizării sociale, egoismul exacerbat, hoția și lăcomia după înavuțire, deopotrivă cu subnutriția, grijile și necazurile de zi cu zi ale celor mai mulți dintre semeni, dând peste cap până și înțelepciunea strămoșilor, cu importantele sale repere din comoara spiritualității românești.
Până și sentimentele care, într-un fel sau altul, îi leagă pe oameni, vechi ca și omul, s-au metamorfozat, căpătând alte nuanțe, uitându-se atât de ușor a trăi împreună în bună-pace și armonie, atât în familia casei, cât și comunitate. Comportamentul grosolan și lipsa de respect își fac tot mai mult loc, empatizarea cu necazurile semenilor și evident ajutorul reciproc s-au rarefiat în acest tumult stresant al vieții noastre cotidiene, întrebându-ne, conform unei înțelepte zicale, dacă: ”omul fără omenie, nu este ca trupul fără suflet”. Și din păcate, în România carențele pleacă de la lipsa de educație, autoritățile statului neglijând parcă voit acest segment important al procesului de învățământ, dar nu numai (a se vedea și poluarea actului de cultură și de patrimoniu național și acceptarea în exces a manifestărilor comerciale, ș.a.m.d.), începând cu copiii de vârstă preșcolară, iar de aici în întregul sistem- primar, gimnazial, liceal și superior. Altfel spus, cu precădere educația generației tinere nu mai este o prioritate a statului român, în schimb este acceptat fără îngrădire importul din exterior al unor fenomene de extravaganță cosmopolită, nocive și de rău augur care ne împiedică să învățăm a trăi împreună, “răcind” sufletele românilor. Până nu demult, circula o altă zicală proverbială și anume: ”a fi domn e o întâmplare, dar a fi OM e lucru mare”. Oare cât de actuală mai poate fi astăzi o asemenea stare indusă de spirit, când singura temere a omului de omenie era doar rușinea față de semeni, de aici și grija pentru cel de lângă el, meditând acum adânc la faptul că: “ acolo, pe unde ies vorbele de duh, iese și păcătuiește și sufletul “?
Așadar, completând imaginea OMULUI de omenie, poți să nu-i recunoști onestitatea, cinstea și modestia, bunătatea, mărinimia, ospitalitatea, respectul, buna-cuviință și cumpănitul la vorbă, de asemenea, mereu cu simțul datoriei împlinite, apelând aici iarăși la o zicală celebră: ”Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o singură gură, pentru ca maimult să asculte faptele bune, decât să spună vorbe necuvincioase”. Or, generalizând acest lucru, trebuie să spunem că din bagajul afectivității ființei umane nu pot lipsi generoasele calități mai sus amintite, mai mult acestea trebuie modelate și adaptate la noile relații interumane de muncă și viață ale acestor vremuri, din păcate, deloc prielnice unei conviețuiri decente, în și la condițiile actualelor permutări de regim și sistem socio-politic din țara noastră. Poate tocmai de aceea și mai mult decât oricând, oamenii, ca ființe sociale se pot reabilita și comporta afectiv, în sensul cel mai frumos cu putință, doar împreună, cu cei din familie, cu cei din preajma și de la locul de muncă, etc, găsindu- și deopotrivă ambianța potrivită satisfacției împlinirilor și trăirilor individuale și comune de viață.
Evident că noi operăm aici cu oameni și fapte care percep corect ceea ce înseamnă bunele relații, înțelegerea și dragostea între și pentru oameni. Numai că, din păcate, după cum mai spuneam, societatea românească ne oferă astăzi cu totul altceva; vulgaritate, infatuare și lipsă de respect, grosolănie, lașitate și fățărnicie, ură și răzbunare, demagogie, necinste, hoție pe față și multă nedreptate, s.a., totul plecând de la vârful structurilor instituțiilor și factorilor cu putere de decizie din România. Cu atât mai rău și mai grav cu cât cei ce au condus (și o fac în continuare) destinele țării au făcut din nevoile oamenilor probleme și preocupări minore, uitându-se atât de ușor a se purta printre oameni, atât cu vorba, dar mai ales cu fapta. Și, de aici s-a instaurat și o stare de spirit nepotrivită, contrară respectării demnității oamenilor, întreținută din nefericire chiar de către mulți dintre semenii din preajma noastră, “orbi”, insensibili și absurzi la necazurile și suferințele altora.
Or, câtă vreme lumina speranțelor împlinite nu vor străluci și pe plaiurile noastre mioritice, sunt încă slabe șanse de a fi statornicite relații și comportamente sociale firești, și chiar dacă semenii nu sunt toți la fel, până la urmă un lucru trebuie bine înțeles și anume, “cât suntem printre oameni să ne purtăm ca oamenii”.
Așadar, se pune problema ca prin educație să-i inducem și să-i redăm, în cazul nostru, românului încrederea în valoarea calităților sale, cele care-l înnobilează și-i conturează personalitatea și modul de viață la actualele condiții socio-politice, civice și economice din țara noastră, dar nu numai. Din păcate, la noile provocări esențial- politice de după dec’89, deloc favorabile României, este și va fi foarte greu de schimbat mentalități stări de spirit și comportamente, cu atât mai mult cu cât de ani de zile, relațiile interumane au cunoscut continuu o deteriorare, mulți dintre semenii noștri, ”operând” și chiar cultivând, din varii interese, cu unele prejudecăți și manifestări culpabile. Și se întâmplă aproape constant în jurul noastru și în toate compartimentele vieții cotidiene- în familie, școală, pe stradă, în cercurile de “prieteni”, la locul de muncă, ș.a.m.d. De aici, se impune a fi tras urgent semnalul de alarmă, cu atât mai mult cu cât și-au făcut loc în viața cotidiană românească și actele antisociale extreme, răutățile, ura și dorința de răzbunare generând violențele, violurile, tâlhăriile, crimele cu premeditare, etc. Și de aici se impune urgent o strategie și un program național pentru educație, o legătură și o colaborare permanentă a principalelor forțe educative-școală, familie, instituții de cultură și patrimoniu, instituții de prevenții și media, administrație și ordine publică, s.a., totuși cu accent pe responsabilizarea școlii ca principal modelator al generațiilor, dorindu-ne astfel cu nerăbdare, continuarea în timp și peste veacuri a adevăratelor virtuți și idealuri ale poporului român. Căci nu trebuie uitat; omenia-sinteza calităților umane, se cultivă, în principal, în școală, în instituțiile școlare, iar personalitatea educatorului, calitățile sale umane, harul și dăruirea acestuia reprezintă pentru generația tânără nu doar modelul demn de urmat, ci și garanția formării personalității “subiecților”, pentru reușita adaptării și integrării acestora în viață, în societate sau pe piața muncii.
În același timp, dincolo de “natura umană”, autoritățile statului român, au obligația conform Constituției să asigure cetățenilor oportunitățile și condițiile de bază pentru hrană, adăpost, locuri de muncă, protecție și apărare, necesități spirituale, ș.a.m.d., aici ținându-se seama totuși că săracul dacă muncește se poate remonta material, dar sărăntocul niciodată, pentru că este leneș și chiulangiu, preferând să stea mereu cu mâna întinsă sau să fure de la alții. În fine, nu trebuie totuși uitat și este de luat aminte că, dincolo de eforturile școlii și a celorlalte instituții educative, inclusive coercitive, “meseria” de a fi OM se învață încă de la începutul copilăriei, dar cu condiția unei atmosfere calde și pline de afecțiune în familie, de aici transmițându-se prin toți porii relațiilor bune de familie și interumane, de la părinți, de la bunici, de la frați, surori, prieteni și mediul de viață, etc. Și încă ceva; numai asigurarea unui “trai bun” nu înseamnă și educație, iar dragostea exagerată, bunăoară a unor părinți pentru copiii lor, poate să le dăuneze mai târziu, mai ales în privința integrării acestora în societate.
Altfel spus, după o sumară incursiune prin habitatul nostru cotidian și nu, în ultimul rând, prin și din propria-mi profesie, însoțită de o experiență bogată, dar și cumpene în viață, aș conchide totuși, adresând o invitație la reflecție și meditație, în primul rând, educatorilor, dar nu numai, tocmai pentru a găsi și a deschide cât mai urgent cu putință porțile “meseriei” de OM, cu toate calitățile sale validate de viață. Iar în această privință, credem că s-ar impune spre adevăr și câteva îndemnuri și mesaje de bunătate umană. Reamintim doar câteva și anume, N. Iorga spunea că: ”pentru a trăi o viață care ți-a fost dăruită, ești dator s-o meriți ca om și ca neam, în fiecare clipă”. Înțeleptul Seneca venea și el cu îndemnul: ”atașează-te de cei care te pot face mai bun, primește pe cei care, la rândul tău, îi poti face mai buni”. Și apoi tot el spunea că: “trei rele trebuie evitate: ura, invidia și disprețul”. Și “părintele” fabulei Esop îndemna la bunătate cu o celebră cugetare: ”omul trebuie să facă bine celui ce i-a făcut bine, căci de vei face bine, vei găsi tot bine”. După cum și Pitagora compara “binefacerea a fi ca o lună, când e plină, atunci e și frumoasp”. Iar Mark Twain mărturisea la rându-i că: “bunătatea este limba pe care surdul o poate auzi și orbul o poate vedea”. În fine, un proverb românesc ne spune că: ”lucrul la timp dăruit, prețuiește îndoit” , iar “bunătatea valorează mai mult decât banii”. Cum altfel, căci dintotdeauna “o vorbă bună, o privire blândă, un zâmbet plăcut pot face mult bine celor din jurul tău”.
Dar despre “învățarea vieții”, literatura psiho-pedagogică ne pune la dispoziție numeroase lucrări care pot constitui o adevărată comoară și un prețios îndreptar, nu doar pentru educatori, ci deopotrivă pentru părinți, familie, instituții abilitate a sprijini și forma personalități și caractere sănătoase pentru societate, plămada începând cu pruncul, devenit ulterior copil, mai apoi adolescent și matur cu un comportament adecvat, capabil și adaptabil de a trăi în bună pace și armonie între și cu oamenii. Numai să se dorească această nobilă misiune, cu răspundere și cu simțul datoriei, în rest totul este posibil și credeți-mă că se poate.
Prof. Vasile Irod.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL