Însemnări de lectură ION C GOCIU – Brăila – Oraşul speranţelor (vol. I Măria Gugeoanii)

502

Volumul de proză Brăila – oraşul speranţelor (vol. I Măria Gugeoanii), semnat de Ion C. Gociu, publicat la Editura Pim –Iaşi, 185 pagini, face parte dintr-o trilogie promisă de scriitor. Autor a încă şase volume (De la Văianu la Toronto, 2010; Cireşe amare, 2011; Maia – vol.I, 2012 şi Maia – vol II, 2013; La vârsta senectuţii, 2014; Copilul nedorit, 2015), Ion C. Gociu rămâne în arealul creaţiei epice în care excelează prin descrieri de natură, prezentare de caractere şi abordând o adevărată plajă a subiectelor pline de neprevăzut.
Acest nou volum parcurge un adevărat traseu geografic de la Gura Puturoşii, din zona Jiului de Sus la Brăila, oraş cu deschidere negustorească, unde îşi căutau dorinţa de realizare atâţia şi atâţia oameni. Dar este vorba şi de un traseu de viaţă al Măriei Gugea, (Gugeoanii) văduva lui Ion Gugea, bărbatul mort de tifos exantematic la întoarcerea de pe front şi al celor doi copii orfani, Ghiorghiţa, de treisprezece ani şi Costică, de zece ani. Femeia, împreună cu cei doi, este nevoită să ajungă la Brăila, unde bărbatul ei, fiul machedonului Constatin Gugea, mare meşter blănar în oraş, avusese o mică afacere, alături de un alt tovarăş. Acum cei trei fuseseră chemaţi să participe la împărţirea moștenirii.
„Măria, până mai ieri fostă nevastă de negustor cu patentă, din femeie cu situaţie îmbelşugată, ajunsese cea mai strâmtorată persoană din comună.” (pag. 19). După terminarea succesiunii se hotărăşte să rămână în Brăila, ca într-un fel de emigrare mai mică, o dezrădăcinare, asemănătoare consăteanului Vasile Ungureanu, plecat în America să afle o viaţă mai bună.
În oraş, ea va deveni măturătoare, fiica sa Ghiorghiţa, fată în casă într-o gospodărie boierească, iar Costică, ajutat de bunicul său patern Constantin Gugea, ajunge vânzător la plăcintăria numită „La Pătru” de pe strada Călăraşilor. Băiatul face cunoştinţă cu această lume nouă, cu feluriţi oameni, mai mult sau mai puţin cinstiţi, află şi despre fetele „dame de consumaţie”, practicante de amor liber, pe cont propriu sau legal, „cu condicuţă”.
După câţiva ani, Măria şi fiul său Costică, bărbat tânăr acum, trecut prin alte locuri de muncă, tulburate şi de concentrările acelui timp de după război, se hotărăsc să se întoarcă la casa bătrânească, lăsând la oraş pe Ghiorghiţa, căsătorită cu Ion Draica, om bogat, „negustor cu prăvălie şi acareturi pentru cai şi trăsuri (…) comerciant şi un domn.” (pag 75).
Aici, în sat, ei duc o viaţă îndestulată, ajutaţi fiind de ginerele bogat şi de fiica sa, care nu are copii. Costică se însoară cu Veta, fată de om înstărit, împreună au copii, dintre care un băiat, Neluţu, dorit a fi înfiat de familia Draica. Costică Gugea, om în toată firea, îşi face prieteni în sat şi chiar cochetează cu mişcarea legionară.
Acesta este traseul destinului familiei Gugea până la data când autorul Ion C. Gociu sfârşeşte volumul întâi al trilogiei proiectate. O poveste ce poate părea nesemnificativă pentru cititorul obişnuit. Adâncind însă lectura, paginile cu descrieri amănunţite fac regalul acestei scriituri, pentru că toate întâmplările se petrec în acei ani de nesiguranţă, de căutări, de acomodări, însă firul lor se desfăşoară explicit, dând o egalitate şi o cursivitate a evenimentelor majore ce pot apărea la un moment dat în viaţa oamenilor, schimbându-le condiţia socială. Întreaga expunere se încheagă într-o uniune epică, cu un mesaj bine precizat.
Începând cu descrierea locurilor de baştină a celor trei oameni ce vor călători spre Brăila – oraşul speranţelor – , dar mai ales cu frumosul obicei creştinesc de a marca sărbătoarea Mucenicilor: focul din bătătura casei, la care răposaţii familiei „veneau să se încălzească” (pag. 5), odihnindu-se pe cele cinci scaune, aşezate în jurul măsuţei cu trei picioare, pe care aşteptau frumos orânduite ulcelele nefolosite pline cu apă neîncepută, atunci scoasă din bunar „să aibă morţii de spălat şi de băut!” (pag. 7), alături „o maramă brodată pe margini şi un buchet de busuioc ca să miroase frumos.” (pag.8), continuând cu afumatul trupului şi al coteţelor „că numai aşa oamenii şi animalele erau feriţi tot timpul anului de muşcătura şerpilor.” (pag. 7); urma apoi frământatul colăceilor, al cocăleţilor şi al azimei împistrită cu boabe de cereale şi cu bănuţul norocos de argint, toate pentru masa mucenicilor. Astfel povestea începe să-şi desfăşoare ghemul încâlcit al destinelor.
Dialogurile se petrec în frumoasa limbă gorjenească a personajelor, împodobită copios cu expresii specifice, explicate generos în textele de la subsolul paginilor. Dacă adăugăm şi descrierea hainelor, mai ales cele de mireasă, avem o măiastră îmagine a tinerei ce îşi pregătea cu mare îngrijire cele necesare unui asemenea eveniment: „Cămaşa de mireasă, şi-a făcut-o din pânză marchizet cusută cu râuri de mătase vişinie pe ciupag şi pe la poale. (…) Şoarţele de postăvior negru şi vesta de catifea…” (pag. 74).
Întreaga poveste desfăşurată în paginile romanului populate cu câteva fotografii de familie, personajele cărţii fiind îmbrăcate în portul tradiţional, câteva imagini din sat sau din oraşul Brăila, aşa cum arăta el prin anii 1920-1922, fac din volumul Brăila – oraşul speranţelor, o învitaţie pe care ne-o adresează cu multă căldură autorul său, Ion C. Gociu, „om de cultură, integru, introvertit, foarte sensibil” (pag. 181), aşteptând să o onorăm. Ceea ce facem şi vă sfătuim şi pe dumneavoastă! Este o întâlnire care vă va bucura!
Lucia Pătrașcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here