Cele mai frumose amintiri le am din judeţul Gorj, de aici îmi curge sângele când mă tai la deget, un Gorj unde oraşul Târgu Jiu – o capitală a minunilor care respiră prin parfumul trandafirilor în toate culorile posibile din realitate şi din vis. Şi, desigur, prin oamenii lui, care gorrjeni sunt pentru olteni şi nu numai cum sunt lorzii pentru englezi. Iar dacă oltenii au umor, gorjenii ajung la esenţa satirei şi umorului.
De aceea, sunt sigur, Marele Brâncuşi când a fost să fie exilat singur s-a oprit în oraşul acesta care povesteşte mereu despre Jiu, să asculte basmele oraşului şi să le ducă în lume.
Eu unul, fără niciun fel de pretenţii, lăsându-mi opincile la marginea Jiului, după ce zece ani păzisem oile şi caprele în satul meu cu nu mai puţin de o mie de veacuri în cârcă, mi-am cerut un loc unde să pot să-mi duc şi să-mi câştig zilele pri puterea celor două palme pe care le puteam să le unesc începând cu verbul a bea apă şi să le ordon de sus, de unde stăteam eu cu o minte încă necoaptă, dar plină de speranţă ca omul care nu vrea decât să fie om ca şi alţii dinaintea sa.
Astfel, m-am agăţat uneori ca uedera de pom de oraşul Târgu Jiu, rugându-l să mă părimească la sânul său, rămânându-i pentru câteva clipe pe care mi le-a dăruit dator toată viaţa. Şi alţii la fel ca mine, pe vremea aceea fiind frig şi în februarie, se acopereau cu aceiaşi cergă de drugani, fără să uităm amintirile care ne duceau şi ne aduceau acasă la tot sfârşitul de săptămână, fiindcă pe atunci aripile nu ne erau încă bine prinse de trup şi nouă ne era frică de pasul următor să nu cădem în gol.
Şi cum eram ca fluturii care zboară din floare în floare, de la Târgu Jiu la Brădiceni treceam prin Arcani, Doamne şi acum, după cincizeci de ani, am mai găsit urmele rămase în lut, când veneam desculţ şi treceam pe lângă casa aceea de lângă Jaleş unde o fată de 17 ani aştepta plină de dor.
Şi totuşi, nu pot să uit ce era mai frumos pe atunci decât să scrii versuri pe malul Jiului, să culegi un buchet de flori ca să-l dăruieşti aceleia care te aştepta în Grădina Publică a oraşului Târgu Jiu cu gândul c-ai să reuşeşti în schimb să-i furi un sărut.
Toate acestea mi le-am amintit acum, într-o zi, citind cartea „Gorjul umoristic”, antologie întocmită de Grig M. Dobreanu, apărută la Editura Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Colecţia „Hohote”, Târgu Jiu, 2014, Tehnoredactare Grig M. Dobreanu; Lector Nelu Vasile; Ilustraţii: Paul Plopa; Grigore Haidău, Şuţă Aurelian Iulius – ŞAI şi Valentin Groza.
Cartea care uneşte, ce frumos, toţi Academicienii Umorului de la Târgu Jiu peste care nu se depune rugina şi asta pentru că, aşa cum se spune, Tudor Argezi în tot judeţul nostru „nu e un singur prost” pe care să poţi să-l arăţi cu mâna după mers sau după obicei.
Carte cu un total de 109 (cred că am numărat bine) poeţi şi prozatori care reuşesc să ne deschidă mintea şi să râdem cu gura până la urechi.
Aş mai scrie multe despre această mică Mare Carte pe care când am citit-o am râs în HOHOTE de parcă s-ar fi întâlnit Jean Gabine cu Loius de Funes pe o şosea care duce de la Bucureşti la Paris şi nea Mărin mânând caii încet-încet să nu i se tulbure zaibărul.
Ei, dar iar încep să mă laud cu prietenii mei, unii dintre ei distinşi autori ai acestei Cărţi, după principiul dacă n-ai un cuvânt frumos despre unul, lasă-i cel puţin liniştea.
Şi, ca să fiu scurt, mulţumind mai înainte celor de mai sus, care au pus umărul să apară această carte, ca şi Academicienilor din Academia Gorjului Umoristic, fără a uita nici Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, prin atâtea HOHOTE, am să închei cu cuvintele lui Lessing despre versurile proprii: „Ar fi cu mult mai rele dacă ar fi cu mult mai bune.”
ION CĂPRUCIU
