Cultura

Însemnări de scriitor – Exerciţii de admiraţie şi credinţă

 | 12 noiembrie 2012, 15:37 | 0 comentarii | 

Dacă aş fi trăit acum o sută de ani, dar cine mai ştie, să fi fost de o vârstă cu bunicul meu sau cu ceilalţi asemenea lui, morţi la Mărăşeşti convinşi că sabia lor apără România şi cu bunica Mama Maria, ca şi altele ca ea care la 22 de ani a rămas văduvă, cu două fete şi un băiat de mai mare mila.

Semnatura eletronica CertDigital

Dar cum eu mă pot întoarce în ani să vă povestesc, nu pentru că aş fi investit cu nişte daruri, dar pentru că citind istoria eu ca şi alţii azi pot s-o trăiesc. Sunt mândru, ca noi toţi, de străbuni, şi mă-întreb dacă m-aş întâlni cu vreunul dintre ei pe drum, ar fi tot aşa de mândru ca mine. Pe toţi cred că i-aş recunoaşte, după şebac, din acest sat, pe Aneşti, pe Popeşti, pe Paraschivoi, pe Mama Ilinca a lui Catinca, şi desigur pe bunica Mama Maria, sângele apă nuse face, şi ca ele câte au mai rămas văduve în 1916, dar care pentru Biserica din Drăgoeşti au dat câte 5 lei, pe vremea aceia pâinea costa o băncuţă de 1 ban, câte pâini şi-au rupt de la gură pentru a înălţa această biserică. Sunt mândru pentru că o mână de oameni din satul nostru Drăgoeşti, care mai există pe harta ţării numai datorită bisericii, comuniştii ştergându-l de pe hartă cum altădată au vrut să-l ardă turcii, au reuşit în 12 ani să clădească o biserică precum egiptenii piramidele lor. Şi aceasta pentru că dacă Egiptul a fost şi mai este un dar al Nilului, satul meu Drăgoeşti este un dar al râului acesta de peste drum de biserică, râu ce curge printre noi, de la Nord la Sud, numit, să nu-i uităm numele, Sohodol atât de albastru, cum numai cerul, ca să privim fiecare în oglinda sa steaua care ne poartă viitorul. Şi dacă s-ar mai întâmpla să se poarte Steagul Bisericii în fruntea enoriaşilor pentru a aduce belşug peste ţarina Drăgoeştilor, l-aş recunoaşte pe Preotul Ion Brâncuşi, căruia chiar dacă nu i-am văzut chipul decât pe o cruce de pe mormântul din Progadia Bisericii, pentru că îl simt printre noi, pe el şi pe enoriaşii lui de acum o sută de ani, care au ctitorit această Sfântă Biserică. Şi dacă pe cei de faţă ne-ar întreba ce faceţi fiilor, noi i-am răspunde în cor: „Sărut mâna Prea Sfinţia ta!” Singura limbă în care ne-am înţelege e limba înţelegerii între oameni, legea sfântă a credinţei în Dumnezeu, de peste veacuri şi până mai încoace, de până la noi. Mărturie aici, ca şi pretutindeni, biserica noastră din Drăgoeşti, de pe Dâmbul Neacşei, pe locul unei alte biserici din lemn de pe vremea când hrisoavele erau scrise pe piatră. Câţi ani peste o sută mărturisesc amintirile acestei biserici, numai dacă am săpa la temelia celei de astăzi, cine ştie ce odoare, ce „oase” am descoperi, câtă dragoste de oameni înăuntru acestei biserici s-a păstrat întru Domnul prin noi înşine şi prin preoţii Ion Brâncuşi, Teodor Gureanu, Ion Tătaru sau Pantelimon Chiată şi cu preotul de astăzi. Dacă m-aş întâlni azi, cu toate că duhul lui sfânt e aici printre noi, cu preotul Ion Brâncuşi, l-aş întreba, Prea Sfinte, câţi ani ai slujit ca preot această biserică? Pentru că mă uit la casa ta, peste drum de biserică, e aceeaşi peste pragul căreia ai fost trecut în braţe, pe cea care a devenit preoteasă şi pe care am mai apucat-o şi eu, oarbă, trecând pe drum, cântându-se şi rugându-se să fim iertaţi noi, cei de astăzi, şi cei dinaintea noastră. Astăzi, 11 noiembrie 2012, noi, urmaşii celor care au construit această biserică, întregul sat Drăgoeşti, care în ce priveşte numărul familiilor suntem aproape acelaşi, dar câţi vor mai fi risipiţi prin ţară şi prin lume, pe la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Trăim suprema satisfacţie a Resfiinţirii acestei Mari Biserici, care ne ţine uniţi ca unul în credinţa întru Dumnezeu, templu pentru noi mai vestit decât pentru egipteni Piramidele. Amin.
Ion Căpruciu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL