Învăţătorul Pantelimon Goga s-a născut în ziua de 14 iulie 1901, în comuna Brădiceni, judeţul Gorj, fiind al doilea copil al familiei Simion şi Sânziana Goga.
A urmat cursurile şcolii primare la Brădiceni. Primele clase de liceu le-a făcut la Târgu-Jiu, apoi părinţii l-au transferat la Şcoala Normală (de învăţători) din Turnu Severin.
Învăţător fiind, s-a întors la Brădiceni şi s-a căsătorit cu Iulia Dragotă, având împreună cinci copii, patru fete şi un băiat. Alături de cei cinci copii au crescut şi cei doi fii ai fratelui Iuliei, ai căror părinţi au murit de tineri. Toţi cei şapte copii au urmat cursurile şcolii primare din Brădiceni, apoi cursurile unor licee din Târgu-Jiu, iar mai târziu fiecare facultatea dorită.
Ulterior, ca învăţător, a funcţionat la Şcoala primară din Peştişani, unde a fost şi director. În această perioadă a obţinut gradul didactic I şi gradul superior.
Între timp, s-a primit aprobarea de a construi Şcoala primară din Drăgoieşti, care a fost construită cu ajutorul sătenilor, sub directa sa îndrumare. A devenit învăţător la Drăgoieşti, din 1951, dar şi director de şcoală până la ieşirea sa la pensie.
În această perioadă a început să se documenteze şi să scrie „Monografia comunei Brădiceni”, ca o persistenţă a memoriei colective (oamenii de seamă ai comunei, dar şi copii, nepoţii şi strănepoţii săi).
Precizări necesare despre regăsirea „Monografiei comunei Brădiceni”
Manuscrisul monografiei se află în păstrarea unei urmaşe de-a învăţătorului şi luminătorului satelor Drăgoieşti, Brădiceni şi Peştişani, pe unde a activat ca dascăl. O copie ar fi ajuns şi pe la o nepoată de prin Statele Unite ale Americii, iar o mică parte din text – doar vreo 30 de pagini – ar fi văzut lumina tiparului pe acolo. Firesc, în acea comunitate de români din SUA, mica monografie are un rol şi un rost mai mult simbolic. De aceea, şi eu voi sprijini tipărirea integrală a manuscrisului original al „Monografiei comunei Brădiceni”, cu mult mai necesară aici. Adică, acasă!
Ion Predoşanu
Pantelimon Goga a fost şi va rămâne printre toţii fiii satului un luminător pentru alţii. Mi-l amintesc, printre altele, pe când eram în clasa a IV-a, la Şcoala din Drăgoieşti.
Şcoala din Drăgoieşti se mutase din casa lui Jan Paicu în casa lui Ciolofan Costică, o casă cu două camere, una în care învăţam noi, toţi copiii din clasele I-IV şi alta drept cancelarie, bibliotecă şi bucătărie pentru domnul învăţător şi noi, copiii.
Domnul învăţător venea zilnic la orele opt, mi se pare, pe bicicletă. Mai întâi ne spunea importanţa zilei în istoria României, apoi făceam lecţiile până la orele 10, când ne da o lingură de untură de peşte şi o cană de lapte praf. Fierbea laptele într-o cameră alăturată, într-o oală de pământ cu două mânuşi şi ne împărţea la toţi copiii în ceşcuţe de lut, pe care le aveam de acasă, cu toate că unii dintre noi nu aveam dreptul, părinţii noştri fiind chiaburi.
Principalele obiecte de învăţământ erau Aritmetica, Limba română (citirea, caligrafia, gramatica, în special scrierea corectă), Istoria, Geografia şi Ştiinţele naturii, a, am uitat şi Limba rusă, de care nu auzisem niciunul dintre elevi.
Învăţătorul Pantelimon Goga era convins că un absolvent de patru clase trebuie să ştie să citească, să scrie şi să socotească şi bineînţeles să dea Bună ziua celor mai în vârstă.
Toate ca toate, dar să înveţi substantivul, adjectivul şi prenumele, care eşti tu şi care sunt eu, el şi ea, unde se pune virgula şi punctul, linia de dialog când stau de vorbă două persoane într-o povestire şi despre „Împăratul” din Gramatica Limbii Române, care e verbul, ar fi fost mai uşor să te iei cu toţi zmeii la luptă decât să înveţi pe aceşti prichindei, care se uitau la tine şi pe la ora zece beau lapte praf fiert, dar să nu fie prea fierbinte că se frigeau la limbă şi plângeau cu lacrimi de durere.
Domnul Învăţător avea însă Metoda lui „Dacă vă spun o poveste voi începeţi să scrieţi corect ca şi cum aţi scrie voi cartea aceasta.” La început cu substantivul, bineînţeles cele două genuri, masculin şi feminin şi ambigen un-două. Şi noi scriam încet, parcă am fi desenat literele, ca femeile florile pe gherghef. Şi Domnul Învăţător tare ne mai lăuda, ei tu, aici pune punctul pe i. Parcă era mai greu pentru Domnia Sa decât pentru noi.
Şi până la urmă, Victoria Exerciţiului şi a Repetiţiei scriam aproape toţi aşa de frumos şi de gramatic că parcă tata cosea pe Deal şi se vedeau brazdele(poloagele)în urma sa înscrise una după alta. Dar la Aritmetică, Marele Metru de pe primul Meridian care trecea pe la Greenwich, cu multiplii lui şi cum ajungi de la un metru la kilometru şi apoi la milimetri, să înţeleagă şi cele furnici de ce un gram de secară e egal cu un gram de lână.
Şi apoi să pui totul la pătrat, vezi că zerourile te omoară şi la cub de la triunghi până la vestita piramidă a lui Keops, pe care dacă vom fi cuminţi, noi elevii, din clasa a IV-a primară o să mergem fiecare pe câte un cal călare şi poate dacă o să ne dea vreunul o bomboană din clasele celelalte o să-i luăm şi pe ei la subsuoară, că doar acum încet, încet învăţăm şi Geografia de la noi de la scară până unde puteam să întindem mâna şi să visăm.
Şi totul era frumos. Mirosea mereu a primăvară şi teiul mereu înflorit ca să-l culegem de ceai şi iezii să nu-i pierdem din vedere, las că de lupi aveau grijă câinii noştri cu care ne jucam în recreaţie.
Dar de Istorie, de unde îşi trage ţara noastră România verbul „A fi”, de dincolo de Herodot, de cruci şi de monumente, de războiul lui Traian şi Decebal, de Podul de pe Dunăre şi despre Dacii, care se aruncau cu pieptul în suliţi ca să nu le fie trădat peste milenii numele.
Ei şi da, serbările de peste ani de Crăciun, de Paşti, niciodată nu ne-a spus Domnul Învăţător să nu mergem în Piţărăi cu bunicile de mână şi cu săcuiul până la genunchi. Şi, îmi amintesc şi azi, copil fiind, Paştele nu trebuia să ne prindă vreodată decât în haine noi, costum de dimie şi opinci în picioare, dar mai înainte să ne „grijim” în Joia verde a Joimărelelor. Domnul Învăţător ne-a aşteptat în biserică cu Preotul Theodor Gureanu şi după ce am spus câte o poezie ni s-a dat la fiecare câte o iconiţă, grijania şi ne-a urat „Paști fericit!”.
În calitatea sa şi de Director de Şcoală primară, în anul acela s-a terminat şi construcţia şcolii, două clase mari şi frumoase ce porneau dintr-un coridor larg spre o cancelarie.
A fost şi a rămas până astăzi una dintre cele mai frumoase clădiri din satul Drăgoieşti.
Şi Domnul Învăţător Pantelimon Goga cu dragostea lui pentru meleagurile noastre şi ale lui din naştere, în acelaşi timp, scria şi „Monografia comunei Brădiceni”, cu datoria faţă de adevăr peste veacuri a unui dascăl luminător al comunei sale natale.
Şi ca o recunoaştere a tuturor elevilor care i-am fost şi a sătenilor cu care a trăit în bună înţelegere am scris eu, Ion Căpruciu, aceste cuvinte.
Ion Căpruciu
