Cultura

Între bunele intenții și menu-ul „meselor rotunde”

 | 04 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Prilej favorabil. În țara cea mare centenarul Primului Război Mondial ocazionează evenimentele pentru cinstirea eroilor. Cam în aceeași perioadă, sincronă în arcuirea timpului cu bătălia de la podul Jiului și inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, anual, se marchează în Târgu-Jiu, semnificant, eroul Constantin Brâncuși, prin darul său făcut unui oraș medaliat, prin 1933, cu medalia „Virtutea Militară” de război, cls.I, de către Regele României, Carol al II-lea. Motivul care a pus în mișcare ideea ansamblului și pe cel hărăzit să-l facă pare să fi fost motivația din Decretul 2253/3.08.1933: „Orașului Tg.Jiu/ Pentru unitatea de simțire, pentru sacrificiul și curajul deosebit de care a dat dovadă populația acestui oraș, care a luptat alături de trupele române, înfruntând năvala inamicului pe Valea Jiului”. Ziarul „Gorjanul” în nr.37-38, din 7-14 Octombrie 1933, reeditat pentru aducere aminte, de „Gorjanul” de azi, ne-a restituit o filă din cartea de onoare a orașului, explicându-se : „Istoria înseamnă viitor !”
Apoi, veni chiar regele, primul său ministru, ministrul de război și o suită de mari personalități să dea medalia orașului, care încă nu avea însemnele emblematice ale eroismului, primite abia după alți cinci ani, prin 1938. După alt război mondial vremurile s-au smintit din nou. Fiul, Regele Mihai a abdicat și odată cu el au fost schimbate multe sensuri. Artele se angajară liniei și își făceau un nou logos, șarpe isteț, printre jaloanele… pârtiei cu realismul socialist. Aici putem invoca, fără a ne da în stambă cu vreo specializare gomflată de vorbe prețioase, că între obiectul făcut pentru închinare și pomenire rituală, adică destinat unui scop și unei funcționalități anume, și opera de artă, accesibilă numai inițiaților pe la academiile de artă, stă doar alegerea noastră, marcată de partizanat. Aici se poate vorbi și de un angajament mutual dat de un anume interes. Artiștii profesioniști, din casta inițiaților, evadați din utilitatea meșterilor breslași, cândva tăinuitori ai secretelor meseriei își vor apăra… teritoriul cât ține arta, spațiul acesta dobândit în lupte grele și împodobit de istorie, dar prin operele nemuritoare, din afara ei. Cei ce le apără numiților artiști, prin instituții anume, gândurile, uneori fructele abia culese, sunt cel mai adesea gardieni, cu regulamente precise, angajați cu soldă să nu se calce linia unui anume gând, program, uneori doctrine. Pentru lumea obișnuită monumentul este ceea ce vede ea, ceea ce-i sugerează, uneori ceea ce scrie pe el. Când nu scrie pe monument nimic, se poate deda omul interesat cititului și să-și împroprieze, ademenit de buna credință, etichetă, uneori blazon, gândul altuia. Aici încep rătăcirile. Despre un lucru se pot spune, scrie, din multe perspective, multe „adevăruri” concurente, uneori în plină războire. Apoi cele „angajate” au termene de garanție cărora unii le spun de grație. Adică atât cât mai ești în grațiile, nu știu cui, poți lansa în eter adevărurile canonice și îți vei primi răsplata. Ce agitație după cotitura din 1989! Ce confuzii! Ce vânzoleală între profesioniștii cu acte în regulă – nu conta unde, cine, ce, cum! Certificatul de revoluționar – cu toate sensurile aici! -te băga peste noapte în seamă, în uniunile reciclate, în structuri, că patalamaua ținea loc de talent, de operă. Nimic nou sub soare! În cultura noastră marele – aici de nimic! – Mihai Sadoveanu va fi observat de unde răsare … soarele. Prin Râmnic, un om de aleasă cultură, a devenit revoluționar, recunoscând ferm – câtă bărbăție!, că a slujit regimul care i s-a părut lui că a dat în primire… Noi știm că nu prea dăduse și tot el îl făcea, cu acte în regulă, cu patalama, om reciclat, pentru… serviciile aduse.
Iată-ne la o masă… rotundă, cu prezidiu. Azi 26 octombrie 2016, în sala Centrului Național de Informare Turistică a municipiului Târgu-Jiu ne-am adunat, conform programului cu titlul: „140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” – Sens și Devenire”, cei veniți cu treburi și/sau invitați, nu prea mulți: din București ( vreo opt persoane), Cluj-Napoca (1), Râmnicu Vâlcea (3), Craiova (1) și din partea gazdelor vreo șapte persoane, între care și organizatorii. Încăperea ne-a luat imediat în primire cu intenția organizatorilor care pe un panou dădeau o sugestie: „ 2016. Anul Brâncuși în Gorj. 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” omagiul și recunoștiința nesfârșită Eroilor căzuți în Primul Război Mondial…” La baza acestui inspirat panou de prezentare au fost figurate, sugestiv, monumentele componente ale Ansamblului de pe„ Calea Eroilor”: masa, scaunele, poarta, biserica și coloana. Titlul programului, invitația din sugestia panoului, introducerea moderatorului … mesei rotunde (lungă, tânguitoare, cu presărare de cenușă, curtenitoare pe alocuri și speranța unor zodii, resurse, susțineri din ceruri!) și cele rotunjite la masă, ne-au arătat uneori în ofseid, alteori în out, față de Centenar, de Brâncuși, de Ansamblu… Pauza de cafea ne-a lămurit multe, privind societatea de consum… În seara precedentă se întrunise Consiliul numit să-i poarte sâmbetile și… duminecile lui Constantin Brâncuși, format din oameni, unul și unul (cei mai mulți din Bucureștiul care, doar el poate da ora exactă și de sămânță de pe la Cluj, unde nu se aude semnalul, dar se re-simt și vibrează permanent, spusele lui Brâncuși). Durase mult vecernia responsabililor numiți pentru mai buna promovare a operei brâncușiene și scoaterea din ascunderea, unde l-au dus voințele trecute pe marele român, cetățean francez, incontestabil. Sigur se prelungise, pentru că masa noastră a avut în prim plan tot ceva din cina serii nelămurite. Bănuim, pentru că nu am fost acolo, însă mirosurile se păstrează și sentințele aruncate ex-catedra își mai găsesc replici și după sfatul nopții. Așadar pe masă am pus fiecare, să fie de consum tuturor, nu ceea ce era pe listă, ci justificări, explicații la niște nereușite evidente, în promovarea lui Constantin Brâncuși și a operei sale. Nimeni nu și-a identificat vreo obligație neonorată, deși unii sunt plătiți pentru acest lucru, ba mai au și câte vreun bonus pe deasupra. A se citi vreun premiu anual dedicat, vreo carte editată și lansată, vreo expoziție organizată, vreun abonament la drepturile pentru cele publicate … în serie, etc. Spunem lucrurile acestea dintr-un spirit civic asumat, cu riscul de-a deranja pentru a da cronica unui eveniment nu prea mediatizat și bifat oricum la reușitele, deși costisitoare și bine intenționate, fără finalitatea scontată. După eșecul cu lista UNESCO, s-a produs și cel național al „Cumințeniei Pământului”. Capetele noastre s-au înfierbântat de-a binele. Cauzalități strâmb identificate, cu învinovățirea celorlalți; distanțare abilă de responsabilitățile proprii și oprobriu pe o media ostilă, au fost perorate cu aplomb și oamenii s-au auzit… vorbind. Considerații antropologice, metafizice, ieșiri din tema dezbaterii, chiar dacă cu lucruri interesante. Am insistat acolo pe o analiză a eșecurilor, cum face șahistul când pierde o partidă. Spuneam acolo că partida în jocul numit Constantin Brâncuși, cu cei ce nu au minima inițiere în arta și patriotul român, trebuia jucată de cei puși, cu buget la îndemână, și alte oportunități. Mulți erau acolo, în sala cu masa noastră gălăgioasă și puțin dispusă să deconspire, ori să tranșeze între interesele mărunte și ceea ce le-a conferit onoarea să-l joace pe Brâncuși și opera sa, pentru nația română. Nu le-am spus-o, dar o spun aici. Campania anti-Brâncuși (Cumințenia Pământului) cu tot felul de povești strâmbe, jucând cu piesele negre, pe tabla de șah a țării, trebuia contracarată de brâncușologii – trăind prin, și unii din Brâncuși, de acolo de unde mesajul era puternic și radiant în toată tabla, adică de la București, prin toate canalele media naționale, strategic, după un plan de … joc, în ritmicitatea ceasului de control al … mutărilor, urmărind, pas cu pas… adversarul. Unde sunt, domnilor! , antenele, sateliții, paratrăsnetul cel mare, dacă nu la București? Academie, Uniuni naționale, de utilitate publică (aici au fost de maximă INUTILITATE!), Institut Cultural?
Se felicita, cu mândrie și detașare unul dintre membrii Consiliului, de la un institut al Academiei, că a refuzat să meargă la emisiuni TV, crucit de ce spuneau cei care intoxicau opinia publică, pe tema anti-cumințenie! Mi-a fost foarte clar atunci cine ne sunt jucătorii, care pot trânti meciul fără să-și vadă trădarea. Am înțeles atunci că unii fac totul pentru slujirea lui Brâncuși, durându-i în spate, deși gorjenii gazde onorabile, văd în continuare o mântuire pentru oraș, pe Brâncuși și opera sa și se ostenesc pentru acest lucru. Ei, oamenii locului îl iubesc și îi aduc ofrande unuia de-al lor ajuns al lumii. Îl trăiesc în opera sa, primită în dar, pe când alții îl consumă, nu ca pe o împărtășanie euharistică, ci la restaurantele cu ștaif pe banii… babacului. Așa ne-am supărat de tare, că partea cu lansarea de carte a lui Ion Pogorilovski :„Noica & Brâncuși” apărută la Ed. Academiei s-a lăsat pe altă dată. Oricum am constatat că la „masa rotundă” s-a servit altceva decât intenționaseră organizatorii. Credem că s-au stricat bucatele și prinseseră miros de… altceva! Câteva imagini ne-ar putea fi de folos!
Mihai Sporis

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL