Ion Popescu Voiteşti, comemorat la 134 de ani de la naştere

603

ion popescu voitestiGeologul Ion Popescu Voiteşti a fost comemorat ieri, la casa memorială din Bălăneşti. Astăzi se împlinesc 134 de ani de la naşterea sa, moment care a fost marcat de către reprezentanţii Muzeului Judeţean Gorj şi cei ai Şcolii Generale din localitate, care îi poartă numele.

25 de copii au fost prezenţi la manifestare şi au primit, cu încântare, o lecţie pe care o vor ţine minte mult timp de acum încolo.

În fiecare an, de ziua sa de naştere Ion Popescu Voiteşti este comemorat la casa din Bălăneşti, sat Voiteşti. Muzeul Judeţean Gorj împeună cu Şcoala Generală a organizat, şi în acest an, o manifestare. La aceasta au participat nu mai puţin de 25 de copii, adică toţi elevii ciclului primar din cadrul unităţii de învăţământ. Micuţii au avut parte de o lecţie de geologie dar şi istorie şi, în acelaşi timp, şi de o mică surpriză. “Le-am făcut ion popescu voitesti 2un mic cadou, un Moş Nicolae în avans. Fiecare copil a primit o plăsuţă cu dulciuri dar şi cu informaţii despre Ion Popescu Voiteşti”, a declarat Felicia Popescu, muzeograf. Decizia de a oferi copiilor dulciuri a fost luată în dorinţa de a păstra viu spiritul geologului. Acesta nu a avut copii dar cu atât mai mult i-a iubit şi i-a dorit pe ceilalţi aproape. Aşa se face că cei care l-au cunoscut şi care erau copii la vremea aceea îşi amintesc cu drag de faptul că ori de câte ori îi vedea trecând prin faţa casei îi striga, îi chema la el, le dădea ceva dulce şi apoi le spunea o pildă, o învăţătură de care îşi amintesc şi astăzi. Micuţii care au participat au aflat şi despre personalitatea lui Ion Popescu Voiteşti dar au văzut şi multe lucruri minunate. Aceştia au fost atraşi de eşantioanele prezente în colecţie, dar şi de restul obiectelor care i-au aparţinut.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here