Este născut pe Valea Timocului, în Serbia, în satul Oştrelj, dar se consideră român şi iubeşte tot ce ţine de cultura noastră, de la muzică, la tradiţii şi jocuri.
Este vorba despre Iovan Petrovici, preşedintele Asociaţiei pentru păstrarea culturii vlahilor. Acesta a participat la Festivalul „Maria Lătăreţu” alături de alţi interpreţi din Bulgaria şi Serbia, cântând muzică românească, aşa cum se cântă şi la ei.
REP: Cum se face că păstraţi tradiţiile şi cântaţi în continuare muzică românească? Dumneavoastră trăiţi în Serbia.
I.P.: Noi păstrăm acolo muzica şi tradiţiile româneşti. Pe la nunţi, pe la botezuri, la praznice, toate le facem cu muzică românească. La noi, de la Cladova până la Pojarevăţ se cântă muzică oltenească, bănăţeană. Am şi acum cu mine acordeonistul care a cântat mereu tot muzică din asta, românească. A cântat şi muzică sârbească, dar ne înţelegem cu toţi şi păstrăm tradiţia peste tot pe unde suntem noi. Toate tradiţiile româneşti sunt ţinute la noi. Când se face nuntă, se cântă româneşte, se face chef la plecarea în armată, când s-a făcut băiatul de armată, sunt persoane care au făcut ca la nuntă, a cântat muzica mult.
REP: Şi totuşi vă ocupaţi de muzică din totdeauna. Cum aţi învăţat să cântaţi?
I.P.: Eu din 73 până în 88 am cântat cu chitară bass. Eram tânăr, copil. Am avut şi noi idolii noştri, am prezentat muzica românească. Prin anii 70 au fost scoase şi discuri, nu CD-uri, cum sunt acum. Discuri care se plasau prin zonă, cu muzică românească. Am cântat mult. Tata a fost trompetist. Am avut şi în familie muzică. Apoi m-am apucat direct de muzică, am deschis o casă de producţie, de video-casete, cum era în vremea aceea, acum cu CD-uri şi DVD-uri şi lucrăm şi azi.
REP: Şi aveţi succes? Se caută muzica de acest gen?
I.P.: Dacă se caută muzica asta? Pe CD-uri înregistrăm acolo dar nu se vând doar în zonă, se duc în Serbia toată. Muzica românească e iubită acolo. Prietenul meu Velizer, spre exemplu, a fost invitat acum la Belgrad să cânte muzică românească, aşa cum se cântă la noi. Pentru că sunt oameni cărora le place muzica asta. Cântăreaţa cu care lucrăm cântă şi muzică românească şi sârbească. Suntem chemaţi şi la petreceri şi la chefuri.
REP: Păstraţi o legătură permanentă cu românii. Cât de des veniţi în România?
I.P.: Venim o dată la o lună-două. Când avem nevoie. Venim pe la prieteni. Eu în Târgu-Jiu sunt şi naş, am fini aici. Pe Marcel Parnica, dirijorul. L-am botezat pe fiul lui cel mic, Marian. Ei vin la noi. Noi facem Crăciunul de două ori. Pe 25 decembrie facem în România şi pe 7 decembrie îl facem la noi. Sărbătorim împreună. Eu vin în România şi ei vin la noi. Am luat obiceiurile din ambele părţi, doar avem o singură biserică, este tot una.
REP: Marţi seara aţi cântat la Festivalul „Maria Lătăreţu”. Cum aţi fost primit de public?
I.P.: Mereu am fost primit bine aici, în Târgu-Jiu. Pe scenă a venit o fetiţă şi ne-a întrebat de unde ştim noi să cântăm gorjeneşte şi i-am spus „domnişoară, şi noi cântăm la fel ca voi, de aici” şi a rămas mirată. A vrut să o cunoască şi pe fata care a cântat cu noi, dar nu ştie bine română. La noi, la şcoală se vorbeşte în limba sârbă. Româna o moştenim în casă, de la părinţi. Noi, în casă, când stăm la masă sau oricând. În rest vorbim sârbeşte. Dar limba română ne rămâne.
REP: Chiar dacă vă consideraţi român, totuşi locuiţi în Serbia. Cum e traiul acolo? Aţi vrea să trăiţi în ţară?
I.P.: Aţi pus o întrebare grea. Noi suntem în zona în care sunt românii sârbi. Noi suntem născuţi acolo, nu suntem veniţi de nicăieri. Pe teritoriul nostru, vlahi, cum ne spune, au venit alţii, nu ne-am dus noi pe teritoriul altora. Noi suntem ai locului şi peste noi au venit sârbii care ne-au ocupat. La noi în comună sunt 12 sate. Dintre ele doar unul este de sârbi, 11 sunt româneşti. Şi ei spun singuri că sunt veniţi de la Kosovo prin zona noastră. Dar şi ei au în familie români, o noră sau un ginere. La ei, când fac o nuntă, spre exemplu, se cântă şi se joacă româneşte şi acolo. La mine în sat, în Oştelj, la nunţi se cântă româneşte şi eu mă bucur.
REP: Trăiţi alături de sârbi. Cântaţi şi muzică sârbească? În ce constă diferenţa?
I.P.: Întotdeauna am cântat şi muzică sârbească. Seamănă între ele. Muzica sârbească este frumoasă, este legată de suflet. Se cântă cu emoţie, ca muzica gorjenească. Am găsit legături şi o ţinem la suflet. Noi iubim Serbia, că suntem acolo, dar iubim şi România, pentru că este patria-mamă, suntem legaţi de ea.
REP: Atunci cum vă consideraţi? Mai mult român sau mai mult sârb?
I.P.: Eu nu pot să spun niciodată că sunt sârb. Eu sunt român dar trăiesc în Serbia. Iubim tradiţiile româneşti şi vrem să le transmitem. Fata care a venit cu noi şi a cântat aici, în Gorj, are 19 ani. Vrem să băgăm şi copii, să nu uite nici cântecul nici limba. Sunt interesaţi şi le place muzica. Joacă româneşte. Şi sârbii joacă româneşte.
REP: Şi totuşi la şcoală se învaţă în sârbeşte, la biserică tot în sârbeşte se vorbeşte…
I.P.: Da, tot în sârbeşte. Avem o biserică cu slujbă în limba română dar e la 60 şi ceva de kilometri de unde stau eu. Preotul de acolo acoperă vreo 200 de kilometri, unde îl cheamă oamenii. Preotul acesta vine acasă la oameni, nu are voie în biserica sârbească.
REP: Şi la sărbători? Vine preotul român?
I.P.: Vine cel sârbesc dar cei care doresc îl pot chema pe cel român. Când avem nevoie îl chemăm la noi, face slujbă. Spre exemplu la praznice. Avem praznicul satului de Sfântul Petru şi praznicul casei de Sfântul Nicolae. Noi le sărbătorim cu musafirii, se făcea câte trei zile. Acum am mai scurtat-o, decât două zile.
REP: Nunţile sunt momente importante din viaţa oamenilor. Păstraţi tradiţiile şi atunci? Şi cum se fac? Tot trei zile?
I.P.: Nunţile, până acum doi-trei ani, se făceau câte 3-4 zile. Acum doar sâmbătă şi duminică. Se păstrează toate obiceiurile. Se văleşte mireasa, se duce la apă. Sunt aceleaşi tradiţii, nu uităm obiceiurile şi le transmitem.
Dorina Cioplea
