Cultura

Istoria Cartienilor povestită de un vlăstar de azi: Ada Cartianu din Chicago, scriitor şi artist plastic (I)

 | 18 ianuarie 2012, 14:57 | 0 comentarii | 

ADA CARTIANU 2O revenire în istoria familiei

Semnatura eletronica CertDigital

O descendentă a acestei familii, Alexandra Cartianu (n. 1978), artist plastic, romancier, dramaturg şi regizor, domiciliază la Chicago (din 2005). În lucrarea The House of  Thousand Mirrors.

A call of freedom and change of America (Un apel de libertate şi schimbare din America), tânăra dă glas unor povestiri de familie, din care aflăm date interesante privind generaţiile mai vechi ale neamului său, totul învăluit într-o caldă atmosferă de mândrie românească şi legendă patriarhală. Unele fapte istorice par „incredibile”, “rupte din basme”, altele sunt “fapte de viaţă”, colorate de aventură şi idealizare. Este evocată istoria “tumultuoasă” a Cartienilor, în special figura memorabilă a boierului patriot Enache Cartianu, care ar fi fost un comerciant trăitor la oraş. Plăcându-i natura şi viaţa de la ţară, el şi-a cumpărat “un loc mic şi frumos” la poale de munte, pe care l-a extins şi l-a transformat în domeniul său, numindu-l, dimpreună cu râul, Cartiu (Cartior River). Om generos şi intrepid, şi-a lucrat pământul cu oamenii din sat, bucurându-se de viaţă. Cartienii au dezvoltat familii numeroase, fiind oaspeţi desăvârşiţi. Cu felul lor tradiţional de viaţă şi abundenţa de produse, Cartienii erau renumiţi prin petrecerile cu lăutari. Pragul casei lor l-au trecut numeroşi oameni de vază ai timpului, de la Rege şi politicieni la oameni de cultură şi artişti, îndeobşte bucurându-se de calda ospitalitate. Timpuri ce „au trecut repede ca o ploaie de vară”.

Întâlniri secrete ale lui Tudor Vladimirescu la Cartiu

La începutul secolului al XIX-lea, sub influenţa ideilor generoase de libertate şi egalitate socială ale Revoluţiei franceze, are loc la noi „o mişcare excepţională pentru libertate socială şi reorganizare internă”, ca în toată Peninsula Balcanică, unde aceasta s-a conjugat cu lupta pentru „libertate, unitate şi afirmare naţională”. După un secol şi mai bine de regim fanariot, în care corupţia şi abuzul erau politică de stat, – fapt „fără egal în întreaga noastră istorie” – şi în care impozitarea atinsese culmi alarmante (scutiţi fiind boierii, rudele lor şi clerul), boierimea progresistă a luat atitudine: “În aceste condiţii, eforturile boierimii de a elimina pe domnitorii fanarioţi şi de a consolida instituţia domniei pământene au reprezentat voinţa întregului popor pentru afirmare naţională, împotriva tendinţelor dominante ale unei clase impuse din afară şi străină de interesele românilor.” Este amintită acea mişcare secretă a grecilor din Principate de a-şi elibera ţara de sub dominaţia otomană – „Eteria” (Frăţia) creată în 1814 şi avându-l în frunte pe generalul Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti: “În această perioadă de timp, strămoşul meu a avut poziţia de «Ceauş», care a reprezentat o funcţie de autoritate peste o regiune. Prieten cu Alexandru Ipsilanti, el s-a întâlnit cu domnitorul românilor revoluţionari Tudor Vladimirescu.” În iunie-decembrie 1814, Tudor Vladimirescu a călătorit la Viena, în capitala Imperiului Habsburgic, urmărind cu viu interes mişcările de pe scena europeană, după prima cădere a lui Napoleon Bonaparte: “Când s-a întors acasă, el a mers la Cartiu la casa noastră veche”, unde s-ar fi pus la cale crearea unei armate importante de panduri în vederea apropiatei acţiuni de amploare împotriva odiosului regim fanariot: “În această perioadă de timp, familia noastră a dat mult sprijin ideii de eliberare a ţării, punându-şi casa la dispoziţie pentru acele întâlniri secrete între Tudor Vladimirescu, panduri şi susţinători ai revoluţiei din 1821.”

Enache Cartianu, înrudit cu Casa Obrenovici a Serbiei

Autoarea se arată mândră de „implicarea noastră în vremuri istorice de revoltă”, într-un mod cu totul dezinteresat şi numai în numele libertăţii şi al ţării. Schimbarea ce plutea în aerul ţării după mai bine de un secol de opresiune fanariotă a fost benefică şi pentru neamul Cartienilor. În 1838, Enache Cartianu, în pas cu ideile militante ale generaţiei sale, a fost student la Belgrad, unde s-a bucurat de ospitalitatea Prinţului Milos Obrenovici, cu fiul acestuia Mihailo Obrenovici fiind prieten. Prietenia cu acesta i-a facilitat cunoaşterea tinerei Dumitrana Obrenovici, verişoara primară a acestuia. După abdicarea lui Milos Obrenovici, în 1839, pe scaunul Serbiei urcă Milan, fiul acestuia care moare câteva săptămâni mai târziu. În aceste condiţii, celălalt fiu, Mihailo, este încoronat, domnind până în 1842, când familia Obrenovici este răsturnată de la putere. Obrenovicii s-au refugiat în România la Mărăşeşti, unde sunt vizitaţi de mai vechiul prieten Enache Cartianu. Dragostea pentru Dumitrana, fiica lui Jevrem Obrenovici (fratele prinţului Milan), în vârstă de 14 ani, reînvie în sufletul tânărului Cartianu, care trebuie să aştepte un timp, până la împlinea a 20 de ani ai fetei, după care se va căsători cu aceasta: “După mulţi ani s-au căsătorit într-o biserică construită de familia mea şi s-au mutat la casa din Cartiu.” Istorisirea Adei Cartianu ar părea de-a dreptul fabuloasă, dacă nu am afla dintr-un document (act de judecată) că, după asasinarea lui Enache Cartianu, văduva acestuia Dumitrana era în conflict cu Schilerii pentru încălcarea proprietăţii, hotărârea judecătorească stabilind ca „Dumitrana cu copiii minori” să fie lăsată netulburată în drepturile de proprietate a moşiei (care se întindea pe 450 de hectare, învecinându-se cu moşia Schilerilor şi Vaideilor). (Va urma)

Zenovie CÂRLUGEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL