Cultura

Jurnal de scriitor – Amendez cu sume de înger

 | 03 ianuarie 2012, 17:22 | 0 comentarii | 

foto alex gregoraAm observat că lumina din oraşele României, de sărbători, este contagioasă. Se dă multă, pe coclauri, pe la vulpaşini şi amoraşi, să am pardon, madam! Dacă ar trebui să mi se asculte sfatul, aş voi ca amenajarea cu beculeţe să fie mai moale, semn de oameni cu scaun la cap sau băutori de… soma. Mi-e greu să vă conving că am dreptate, eu sunt învechit, citesc în refugii stelare, sunt deghizat în poliţaimaister la cer şi amendez cu sume de înger.

Semnatura eletronica CertDigital

Într-un loc s-au spintecat animale şi primesc miros de sânge nedumerit, mă îndrept într-acolo să ghicesc dacă românii vor fi fericiţi în 2012. Ce să spun, sunt speranţele precum greaţa, mai analizez, încerc să nu scap ceva. Bine că s-au realizat pârtiile pentru schiori, gata-gata nu-şi mai ia vreunul tălpăşiţa către Austria, rămâne în coastele carpatine, tăvăleşte progresul şi duce traiul în sus. Măi, dar de i-o mai aduce şi pe alţii? Înainte îmi plăceau drumurile la munte, erau goale, dar acuş se dă peste balustrade cu atelajele. Boierii de alaltăieri erau puţini şi cu frica în sân. Ceilalţi, actualii, câteodată urăsc pisicile şi câinii, dau prafuri pe şosea şi par puturoşi. Am un chef teribil să mă îmbăt. Cu zamă de ouă de cuci şi să adun numai cuvinte lipiciose de satir. România a fost aşezată într-un balansoar de lemn cam dogit, se leagănă după vânt crezând că-i unitate eoliană de produs energie electrică. În jur pute urât, ca şi alte slugi românul mai deretică pe la nemţi, spanioli, italieni, irlandezi, portughezi, englezi şi franţuzi, cară cearşafuri şi se pricopseşte. Cetăţeanul nostru trăieşte într-o dulce zăceală, se scarpină în chibrit şi aprinde mangalul. De ce să mă lupt în aceste zile cu ceaţa? Uleiul greu de aer are culoarea sodei ieftine, mă învăluie cu nimic şi mă citeşte, duşmăneşte, ca pe-un jurnal vechi. Stau neclintit, scriu şi spurc doar cu o unghie crescută ca tălpicul de sanie. E bine că alegem doar o singură dată, economisim 20 milioane de euro pentru Ministerul Dezvoltării. Însă, sunt convins, cineva va avea o dorinţă turbată să-i risipească. Rândaşii şoptesc spăimoşi că-i doar o muiere ce s-a dat la un arendaş hoţ, căruia muştereii de grâne i-au plecat scârbiţi, hoţ, mereu hoţ, şi fără ruşine…, animalele din bătătură nu-i mai valorează vreun sfanţ iar vinul din beci l-a adăpat cu jii. România se trezeşte uneori, rar. Într-un vestmânt poartă gândaci, pe cei mai graşi, adunaţi (şi – doar) de actuala stăpânire. În sfârşit, trag nădejde, parcă ar trebui să dea cineva cu mătura.

Alex Gregora

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL