Lansarea cărţii MISIUNE ÎNDEPLINITĂ, a gen(r) Constantin Ispas, în Biserica din Brădiceni

515

Desigur, avem de-a face cu a doua lansare a veritabilei cărţi de istorie MISIUNE ÎNDEPLINITĂ, scrisă cu pricepere şi acribie ştiinţifică a istoricului militar, generalul în rezervă Constantin Ispas, avându-i coordonatori ai lucrării pe prof.univ.dr. Moise Bojincă şi prof.univ.dr. Nicolae Brânzan, prima lansare având loc, luna trecută, la Liceul Tehnologic “C. Brâncuşi” din Peştişani.

Întâmplarea face ca astăzi, 27 iulie, la Drăgoieşti-Brădiceni să fie sărbătorit hramul fostei comune şi mai demult Plasă Brădiceni – Sfântul Pantelimon. După obişnuita slujbă, oficiată de Preotul Paroh Ion Grindeanu, pentru sărbătorirea Sfântului Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon circa 100 de cărţi vor fi dăruite mirenilor prezenţi la liturghie şi apoi la manifestare de suflet.
DSCN0706Ideea acestei originale lansări de carte într-o Biserică precum cea din Drăgoieşti îi aparţine prof.univ.dr. Constantin Miricioiu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, sponsor unic al celor 300 de exemplare din cartea MISIUNE ÎNDEPLINITĂ. Sunt invitaţi să participe toţi enoriaşii din Brădiceni, dar şi din comuna Peştişani. Cea frumos numită VATRĂ DE EROI de către autorul şi generalul în rezervă nonagenar Constantin Ispas. Neobositul istoric militar, cu un sentiment de rar patriotism, se află la cea de-a şaptea carte de istorie închinată eroilor neamului, născuţi în Gorj.
Normal, după liturghie se va sfinţi evenimentul, apoi se va vorbi despre eroii neamului şi, firesc, despre carte. Iar distinsul nonagenar şi general în rezervă Constantin Ispas, care pe 23 august 2016 va împlini frumoasa vârstă de 91 de ani, va da autografe. Vă aşteptăm!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here