Nu de puţine ori, am observat unele carenţe în exprimarea orală sau scrisă a unor concetăţeni, privind folosirea incorectă a celor două verbe tranzitive de conjugarea I. După opinia noastră, eroarea de a folosi verbul „a semnaliza” în locul lui „a semnala”, permanent, pleacă de la faptul că cei în cauză pun semnul egalităţii semantice între cele două unităţi de limbă, adică le consideră sinonime absolute.
În adevăr, cele două verbe sunt dublete de tipul „a activa” – „a activiza”, dar nu se poate vorbi de o identitate semantică absolută. Pentru o mai bună edificare a noastră privind extensiunea semantică a acestora, am consultat mai multe dicţionare: „Dicţionarul universal al limbii române”, Editura Scrisul Românesc, 1925, de Lazăr Şăineanu, „Dicţionarul limbii române moderne”, Editura Academiei, 1958, „Dicţionarul explicativ al limbii române” (DEX), Editura Academiei, 1975, „Dicţionarul universal ilustrat al limbii române”, 12 volume, Editura Litera Internaţional, 2011, „în memoria lui Lazăr Şăineanu”, şi „Dicţionarul de sinonime al limbii române”, Editura Academiei, 1982, de Luiza şi Mircea Seche.
În urma consultării acestor dicţionare, ediţii diferite, şi a altor surse, am ajuns la concluzia că cele două cuvinte pot fi considerate sinonime contextuale, deoarece contextul reprezintă proba identităţii sau nonidentităţii semantice.
Prin urmare, şi în cazul nostru, elementul decisiv pentru determinarea dacă sunt sinonime rămâne contextul (text în care se încadrează un cuvânt).
„A semnaliza” lipseşte din primul „Dicţionar”, Lazăr Şăineanu, 1925, ceea ce înseamnă că s-au format în perioade diferite.
Ambele verbe au acelaşi radical: „semnal”, iar verbul „a semnaliza” s-a format din radicalul „semnal” plus sufixul -„iza”, ca în cazul altor verbe de acelaşi tip „a bagateliza”, „a caragializa”, „a muşamaliza”, „a româniza” etc.
Să urmărim semnificaţiile celor două verbe:
„A semnala” (fr. „signaler”) – „a aduce la cunoştinţă”, „a comunica”, „a informa”, „a prezenta”, „a atrage atenţia cuiva asupra unui lucru” (Semnalăm directorului orice abatere.); „a scoate în evidenţă”, „a menţiona” (Rolul criticii este să semnaleze imperfecţiile şi să facă recomandările necesare.); reflexiv-pasiv: Nu s-au semnalat abateri din partea elevilor; „a avertiza”, „a atrage atenţia” (De nenumărate ori am semnalat directorului aceste neajunsuri.); „a indica”, „a releva”, „a învedera”, (A semnalat pregătirea temeinică a acestor elevi.); „a dezvălui”, „a revela” (Profesorul a semnalat pasiunea elevului Ionescu pentru muzică.); reflexiv – „a se remarca”, „a se distinge” (S-a semnalat în timpul Primului Război Mondial.); „a observa” (Sunt destul de abil pentru a semnala platitudinea unora.); învechit: (a da semnalmentele unei persoane” (A semnalat la poliţie.); rar: „a semnaliza” (A semnalat sosirea vaporului Transilvania în portul Constanţa.).
Din aceste exemple ne dăm seama de bogăţia semantică a verbului „a semnala”.
„A semnaliza”: „a transmite semnale (la distanţă)”; „a comunica prin semnale”; „a semnala” (Arbitrul n-a semnalizat (n-a semnalat) faultul.
În circulaţia rutieră, dirijată prin semnale convenţionale, sonore sau vizuale, există sisteme de semnalizare (instalaţii). De aici şi folosirea frecventă a verbului „a semnaliza” (Semnalizează la stânga!).
Termenul „semnalizare” (acţiunea de a semnaliza) este întâlnit şi în psihologie, adică punerea organismului în legătură cu mediul, prin anumite semnale legate de scoarţa cerebrală. Activitatea de semnalizare referitoare la „semnalele directe”, adică la însuşirile optice, acustice, olfactive etc. ale obiectelor din realitate, poartă numele de primul sistem de semnalizare. Limbajul formează al doilea sistem de semnalizare.
În concluzie, rareori se poate vorbi de o identitate semantică între cele două verbe şi numai contextual.
Constantin E. Ungureanu
