Cultura

Limba noastră – Despre hipercorectitudine (hiperliterarizare, hiperurbanism)

 | 17 iunie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Hipercorectitudinea este o greşeală de limbă sau de scriere provenită din necunoaşterea adevăratei forme a etimonului( cuvânt de bază de la care provine un cuvânt moştenit sau împrumutat) unui cuvânt de către vorbitori şi din teama acestora de a nu greşi. Hipercorectitudinea („hiper” înseamnă peste; peste corectitudine) este un tip special de abatere lingvistică, având drept cauză efortul vorbitorilor de a respecta normele limbii literare, cu gândul mereu la opoziţia ,,literar”, ,,neliterar”. Aceştia reconstituie, printr-o falsă analogie, fonetisme, grafii şi forme gramaticale. Theodor Hristea realizează o tratare exhaustivă a hipercorectitudinii în lucrarea :,,Probleme de etimologie”. Hipercorectitudinea, cu sinonimele sale, hiperliterarizare şi hiperurbanism, poate fi fonetică, ortografică şi gramaticală.
Prin urmare, hipercorectitudinea se naşte dintr-o grijă exagerată pentru corectitudine. Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre hiperfranţuzisme, hipergermanisme şi hiperenglezisme. Să le exemplificăm pe rând. Hiperfranţuzisme: mulţi vorbitori, dacă nu majoritatea, pronunţă ,,bleumaren” în loc de ,,bleumarin”, (din cuvântul francez “bleu marine”), cum este corect; ,,poplen” în loc de ,,poplin” (fr. “popeline”); ,,veliur”, în loc de ,,velur” (fr. velours”). Mulţi pronunţă ,,Galacsion” în loc de ,,Galaction”, ,,Rişard”, în loc de ,,Richard” sau ,,Ricard” (Riciard). Hipergermanisme: ,,şpicher”, în loc de ,,spicher”(din engl., fr. , speacher – crainic la o staţie de radioemisiune); în Anglia, ,,Speacher”, preşedintele Camerei Comunelor; în S.U.A., preşedintele Camerei Reprezentanţilor; ,,şprint”, în loc de ,,sprint”(engl., fr., ,,sprint”); ,,sprint” – mărirea vitezei de către un concurent la o competiţie sportivă, în ultima fază a concursului; ,,a sprinta” – a-şi mări viteza de alergare ; ,,ştand”, în loc de ,,stand”(fr., engl. ,,stand”); ,,ştart’, în loc de ,,start”, cum este corect(engl. ,,start” – loc de unde se dă pornirea într-o cursă sportivă); ,,ştandard”, în loc de ,,de standard”(engl., fr., ,,standard”); ,,ştas”, în loc de ,,stas”; ,,ştatut”, în loc de ,,statut”(fr. ,,statut”); ”şpalier”, în loc de ,,spalier”(fr. ,,espalier”, germ. ,,Spalier”; ,,şpray” în loc de ,,spray” (pronunţat „sprei”); ,,ştofă”,în loc de ,,stofă”(germ.”Stoff”); ,,ştat”, în loc de ,,stat”(listă, tabel salarii – state de plată). Prin urmare, formele corecte sunt: ,,spicher”, ,,sprint”, ,,stand”, ,,start”, ,,standard”, ,,stas”, ,,statut”, ,,spalier”, ,,spray”, ,,stofă”, ,,stat” (de plată).
O hipergermanizare se constată şi atunci când unii vorbitori pronunţă ,,Aifăl”, în loc de Turnul Eiffel (éfel). De unde provine greşeala? În Germania se află un podiş şi un ţinut muntos cu numele de „ Eifel” („Aifăl”). Turnul Eiffel (éfel) poartă numele inginerului constructor francez Gustave Eiffel (éfel), 1832-1923, care a realizat numeroase poduri, viaducte, folosind construcţiile metalice, şi a construit cunoscutul turn metalic cu înălţimea de 305 m de la Paris, purtându- i numele: Turnul Eiffel (éfel).
În legătură cu pronunţarea numelui propriu Waterloo (Uaterlo), considerat hiperenglezism, sau (Vaterlo), instrumentele normative prezintă puncte de vedere diferite. ,,Dicţionarul de terminologie lingvistică”, autor Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Editura Albatros, Bucureşti, 1979, recomandă pronunţarea ,,Vaterlo”, pe când ,,Dicţionarul de pronunţare a numelor proprii străine”, autoare Florenţa Sădeanu, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1973, recomandă pronunţarea ,,Uaterlo”. Este vorba de localitatea istorică Waterloo din Belgia. Aici a avut loc, la 18 iunie 1815, bătălia decisivă dintre armata franceză condusă de Napoleon Bonaparte şi armatele coaliţiei antinapoleoneene conduse de Wellington. Acestea au dus la înlăturarea definitivă a lui Napoleon Bonaparte, după ce au pătruns în Franţa.
Din dorinţa de a vorbi ,,literar”, mulţi semeni ai noştri pronunţă ,,premă”, în loc de ,,primă”(fr. prime – retribuţie suplimentară acordată persoanelor), cum este corect, probabil făcând analogie cu ,,premiu”.
Hipercorectitudinea fonetică este întâlnită şi în rostirea şi scrierea unor cuvinte care se scriu cu ,,es”(nu cu ,,ex”), făcând parte din rădăcină: „escadron”, „escalada”, ,,escapadă”, ,,escortă”, ,,escroc”, ,,escrocherie”, ,,escală”, ,,escadrilă”, ,,escarpă”, ,,estompa” etc.
Hipercorectitudinea gramaticală, mai puţin studiată, este întâlnită atunci când vorbitorii, asimilând adverbele cu adjectivele, urmare a identităţii formale a acestora şi din teama de a nu comite dezacorduri gramaticale , acordă adverbul cu substantivul pe lângă care se află: ,,copii noi născuţi”, în loc de ,,copii nou născuţi”, cum este corect; „oaspeţi proaspeţi sosiţi”, în loc de ,,oaspeţi proaspăt sosiţi”; ,,prăjituri proaspete pregătite”, în loc de ,,prăjituri proaspăt pregătite”; ,,problemă grea de rezolvat ,,, în loc de ,,problemă greu de rezolvat”; „oameni mai puţini reverenţioşi”, în loc de ,,oameni mai puţin reverenţioşi”.
Constantin E. Ungureanu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL