După terminarea studiilor universitare și susținerea doctoratului la Universitatea din Viena, la 26 noiembrie 1920 (cu lucrarea Kultur und Erkenntnis / „Cultură și cunoștință. Contribuții la teoria cunoașterii”), Lucian Blaga se va stabili la Cluj. Aici se transferase și medicinista vieneză Cornelia Brediceanu, iubita sa din perioada studenției, căreia poetul îi adresase o sumedenie de scrisori și care, în ciuda «recomandărilor» familiei, îl va prefera ca soț pe poet, refuzând eventualele combinații de familie. Actul căsătoriei se oficiase la 16 decembrie 1920, la Cluj, unde tânăra familie se stabilise, poetul începând o febrilă carieră publicistică la ziarele „Voința” și „Patria”, dar și la „Gândirea”, printre fondatorii căreia se numără. Dorise să intre în învățământul universitar, dar fusese căzut la examenul de docență de o comisie din care făceau parte renumitele „capacități” universitare Florian Ștefănescu-Goangă și Gh. Bogdan-Duică…
Întrucât paharul amărăciunii și neajunsurilor se umpluse, Cornelia hotărăște să-l smulgă pe poet din atmosfera tensionată a orașului, plecând la Lugoj, orașul familiei sale, unde tinerii soți rămân vreme de patru ani. Aici, într-o liniște favorabilă creației și vieții de cuplu, Lucian Blaga rămâne până în 1926, când se hotărăște – urmare și a unor mai vechi discuții în familia Bredicenilor, eminența cenușie fiind Caius Brediceanu, redutabil om politic – să intre în activitatea diplomatică. Ideea era mai veche, căci încă din 1921 poetul înaintase o cerere Ministerului Afacerilor Străine solicitând primirea „în corpul consular, numindu-mă cancelar la Legațiunea din Paris.” (Nr. 00863/5 ianuarie 1922). Cererea – alcătuită la 28 decembrie 1921 – va fi aprobată la 5 ianuarie 1922, dar, din cauza unor neînțelegeri de familie, poetul va renunța la post, motivând faptul că este „în recuperare medicală” și are de finalizat câteva proiecte literare. Era vorba, desigur, doar de o «amânare», căci în 1926 va solicita ferm încadrarea în diplomație ca „atașat de presă” la München. Așa va ajunge, la 1 noiembrie 1926, atașat de presă, dar nu la München, ci la Legația României din Varșovia, de unde, după un an, se va transfera la Praga („orașul de aur”), apoi, tot după un an, în 1928, la Berna, unde rămâne până în 1932 („stațiunea diplomatică Berna” constituie o perioadă de realizări remarcabile, de satisfacții profesionale și scriitoricești – Nicolae Mareș). Urmează perioada vieneză (1 nov. 1932 – 1 februarie 1937), când, avându-l ca ministru plenipotențiar pe cumnatul său Caius Brediceanu, poetul este avansat la rangul de «consilier de presă». Sejurul vienez va însemna o nouă perioadă de liniște creatoare, după cea hervelică, acum materializându-se importante scrieri poetice și filosofice:
„Cred că rar a existat pentru tinerii diplomați străini – scria Blaga – o școală mai bună decît aceea ce li se oferea la Viena în acea perioadă de vreo cinci ani înainte de Anschluss. Niciodată o situație nu a pus mai mult în exercițiu puterea de divinațiune a observatorului diplomatic, de la ceas la ceas.”
La 1 februarie 1937 va reveni în calitate de consilier de presă la Berna, unde rămâne până la 8 ianuarie 1938, când va fi chemat în centrala Ministerului Afacerilor Străine, ca subsecretar de stat în Guvernul Goga-Cuza. După 44 de zile tensionate, într-o perioadă de mari frământări pe scena internațională (perioadă evocată de șeful de cabinet Corneliu Blaga, nimeni altul decât nepotul său, în lucrarea „Lucian Blaga – necunoscut”), mai exact după căderea Guvernului Goga-Cuza, Lucian Blaga va reveni, pentru câteva luni, la Legația de la Berna, pentru ca la 1 decembrie 1938 să fie numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Lisabona, unde rămâne până la 1 aprilie 1939, când își dă demisia (la 27 martie, Centrala M.A.E. de la București îi trimisese textul integral al conferinţei ţinute de ministrul de Externe Grigore Gafencu, în faţa Consiliului Superior Naţional al Frontului Renaşterii Naţionale, partidul carlist ce confiscase în România viața de partid…). La cerere, va fi eliberat din diplomație prin decret regal pentru a se dedica unei fructuoase cariere universitare la Universitatea din Cluj, unde se crease special o catedră de „filosofia culturii”, pe care o va sluji până la reforma învățământului din 1948, când aceasta va fi desființată, poetul fiind eliminat și din rândurile membrilor titulari ai Academiei Române…
Așadar, după 13 ani de neîntreruptă activitate „în marginile diplomației”, cum se va exprima mai apoi, Lucian Blaga revenea în patrie, stabilindu-se cu domiciliul la Cluj, în capitala Ardealului, care întregise la 1918 România Mare, act evocat în „Hronicul și cântecul vârstelor”. După o carieră profesorală universitară de un deceniu, va fi restructurat în 1948, ajungând în dizgrația noului regim politic ce vedea în poet drept un slujitor al vechiului regim, ba mai mult un autor de literatură „mitică și metafizică”!… Va muri ca „scriitor interzis” (Rosa del Conte) la 6 mai 1961, în Clinica nr 2 din Cluj (necropsia va confirma, și în cazul său, existența aceluiași morb ce secerase alți membri ai familiei: tatăl Izidor și frații Lionel și Liciniu).
După o «pribegie» de o viață prin țară și nu puține capitale europene, Lucian Blaga își va găsi odihna de veci în Lancrămul natal, la 9 mai 1961. „Cât timp am umblat prin străinătăţi, mărturisea poetul, şi o bună parte a vieţii mi-am petrecut-o dincolo de hotare, am avut ocazia, foarte frecventă, să văd şi să ascult celebrităţi: scriitori, artişti, gânditori, critici, oameni de stat.” Și tot în timpul celor 13 ani de diplomație românească peste hotare, Lucian Blaga și-a scris o mare parte din opera sa: Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram Iancu (1934), volumele de versuri: Laudă somnului (1928), La cumpăna apelor (1935), La curțile dorului (1938), primele două trilogii filosofice (a cunoaşterii şi a culturii), precum și o bună parte din opera publicistică prin colaborarea la periodice românești și străine.
„Nu mai pot, începe să-mi fie grea străinătatea”, îi scria el lui Nichifor Crainic, cu puțin înainte de a lua hotărârea de a se retrage din diplomație, revenind la catedra universitară rezervată de „filosofia culturii”, pentru un fructuos deceniu de activitate.
„Prin activitatea sa diplomatică, observa regretatul universitar etnofolclorist și cercetător Gheorghe Pavelescu, fost student și doctorand al poetului la Sibiu, Lucian Blaga a dus în inima Europei măreţia sufletului românesc şi încrederea în perenitatea valorilor sale morale.”
S-au împlinit, iată, 55 de ani de la intrarea în eternitatea „albastrului Lancrăm” și a Culturii române a unuia dintre cei mai de seamă scriitori români, unul pe care filosoful C. Noica îl considera drept „cel mai reprezentativ pentru secolul al XX-lea”…
Anul viitor vom comemora semicentenarul trecerii lui Tudor Arghezi în Eternitate. Doi titani ai Culturii române, care își „dispută” încă, prin vocile criticilor literari, preeminența modernistă în peisajul literar posteminescian.Așadar, Eminescu-Arghezi-Blaga sau Eminescu-Blaga-Arghezi?
Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA, Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România
