În Duminica de după Botezul Domnului, în bisericile noastre ortodoxe va fi citită Evanghelia care ne arată că: «În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit.
De atunci a început Iisus să propovăduiască: “pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”»(Matei 4, 12-17), iar pentru noi, cei însetați de frumusețea credinței dreptmăritoare, înseamnă momentul începutului propovăduirii Domnului.
“Noi suntem oameni și totul este limitat ca gândire, ca profunzime în spațiu și timp”
– Rep. Preacuvioase Părinte Stareț, Arhimandrit, Ioachim PÂRVULESCU, suntem după Sărbătorile de iarnă, după Sărbătorile Epifaniei sau ale arătării Domnului, de aceea, cu deplină aplecare și cu adâncă smerenie, v-aș ruga să purtăm un dialog de suflet despre începutului propovăduirii Domnului și despre multe alte aspecte semnificative ale vieții noastre ostenitoare întru Slăvita Lumină a credinței dreptmăritoare!
-Mă bucur să avem un nou dialog, iar pentru început, aș dori să arăt că Mântuitorul Iisus Hristos nu începe prin a propovădui ceva cu totul nou, ci, continuă, de fapt, propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, iar prin cuvintele adresate: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!», vom desluși faptul că începutul omului coincide cu începutul Domnului, că omul şi Dumnezeu s-au împăcat sau mai bine spus, că omul a primit să fie împăcat de Dumnezeu, fiind vorba totodată de o atenţionare pentru noi, că totul se face doar teandric, prin simbioza celor două entități ale relaţiei divino-umane care ne conduce în mod necesar la faptul că acum se află împreună Dumnezeu și omul!
– Rep. Am ascultat, astăzi, un minunat cuvânt de învățătură în care le-ați vorbit credincioșilor despre «taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută», de aceea, cu smerenie vă întreb, de ce rămâne taina aceasta, pentru noi, o mare minune, o îndumnezeire a sufletului nostru?
-Pentru că noi suntem oameni și totul este limitat ca gândire, ca profunzime în spațiu și timp, iar fiind pe tărâmul acesta al «fizicului», atunci când vorbim despre spiritual, despre Dumnezeu, atunci trecem în lumea metafizicului, a transcendentului, și oricât ar încerca omul să vorbească despre Dumnezeu, dacă nu face o apropiere de Dumnezeu, prin tot ceea ce biserica ne învață, prin poruncile sale, o exersare concretă raportată la puterea Lui Dumnezeu, doar prin rațiune, cred că nu se poate face mare lucru, deoarece, așa cum spune Sf. Apostol Pavel, că și «diavolii cred în Dumnezeu când se cutremură», dar, ce nu fac diavolii, ei nu se smeresc!
“Cu cât dăruiești mai mult, cu atâta primești mai mult”
– Rep. Dar, dacă luăm omul care trăiește în această lume secularizată, iată, v-aș întreba, cât de mult sau cât de puțin se regăsește un asemenea om în această ontologie a transcendentului?
-Totul este în funcție de cât dă omul, pentru că, vedeți, exact cât dai, atâta primești! Așa este și în partea aceasta spirituală, e o dăruire! Ca în orice domeniu de cercetare, trebuie să te dăruiești! Cu cât dăruiești mai mult, cu atâta primești mai mult! La fel este și în credință, și în biserică: dăruiești mai mult și primești mai mult! Tainele credinței acesteia, care nu se dau așa, «pe tavă», pentru că nu poți să le înțelegi, adică, trebuie să fii pregătit, să intri pe aceeași lungime de undă, pentru că dacă n-ai cum să performezi, să ajungi la un rezultat mai bun, nu poți înțelege aceste lucruri. Taina credinței noastre este una profundă, care cere dăruire…
– Rep. Dar, mă întreb, are sinele omului înclinația spre o asemenea dăruire?
-Bineînțeles, pentru că e potențialul nativ al omului, ceva înnăscut, pentru că ontologic vorbind, omul este făcut ca să ajungă la chipul și asemănarea Lui Dumnezeu! Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, în sensul că omul își caută asemănarea cu Dumnezeu prin tainele bisericii. Fiecare om are în el un potențial inimaginabil și oricât de mic ar fi omul, potențialul său este imens. Paradoxul acesta al credinței, ca să-L primești pe Dumnezeu, trebuie să te faci tu foarte mic, să te smerești, iar cu cât te faci mai mic, Dumnezeu se face mai mare în tine, pentru că dacă tu te faci mare, atunci Dumnezeu nu mai are loc în tine! Nu este un joc de cuvinte, ci este o realitate! Când te smerești întrutotul, Dumnezeu se face mare în tine! Iar, dacă tu te mândrești, atunci Dumnezeu se face mic și dispare din tine!
– Rep. Ce ne puteți spune despre Mântuitorul Iisus Hristos, ca Dumnezeu înomenit?
-Când vorbim despre Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să avem în vedere cele două aspecte: Iisus Hristos a fost o persoană divino-umană, pentru că El este născut ca Dumnezeu-Fiu din Dumnezeu-Tatăl, din veșnicie, deci, Născut din Tată fără de mamă, iar după aceea este Născut pe pământ din Mamă fără de tată! Este o realitate profundă prin care nici noi, călugării sau preoții, nu putem ajunge la o asemenea cunoaștere, dacă nu ne dăruim Lui Dumnezeu, pentru că trebuie multe nevoințe ca să înțelegem asemenea lucruri deosebite!
“Când aprinzi o lumânare: ea nu se consumă, ci ea dăruiește lumină dumnezeiască”
– Rep. Da, cred că trebuie să recunoaștem că sunt asocieri de cuvinte de o mare subtilitate!
-Deci, Mântuitorul se naște din veșncie, din Tată, fără de mamă, ca Dumnezeu, dar se naște din om, din Fecioara Maria, dar fără de tată. Vedeți, Dumnezeu a creat cele două sexe, masculin și feminin, făcându-l pe om nemuritor, dar, după aceea, Dumnezeu a făcut un alt plan de înmulțire a neamului omenesc, după ce omul a decăzut în păcatul 
strămoșesc, pentru că depărtându-se de Harul Lui Dumnezeu, omul a trebuit să se înmulțească prin procreere, din împreunarea trupească, pentru că Dumnezeu avea un alt plan de înmulțire a omului, așa cum se înmulțesc îngerii, prin «emanație», așa cum se spune în «Crez»: «Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat»! Pentru că astfel S-a Născut Dumnezeu-Fiul, din veșnicie, din Dumnezeu-Tatăl. Așa se întâmplă când aprinzi o lumânare: ea nu se consumă, ci ea dăruiește lumină dumnezeiască pe care nu o putem pătrunde cu mintea noastră limitată!
– Rep. Recunosc faptul că nu am o cultură teologică, ci, mai mult o lectură a unor texte care m-au fascinat și pe care le-am încrustat adânc în «răbojul» sufletului, dar dacă aș veni înaintea Preacuvioșiei Voastre ca un ziarist neînsemnat sau ca un pelerin, aș dori să vă întreb, ce înseamnă pentru omul frământat de grijile vieții de toate zilele această trăire a unei atmosfere de basm a Sărbătorilor de iarnă?
-Da, cred că este o stare aparte momentul acesta al Sărbătorilor de iarnă, pentru că există legătura aceasta spirituală, cu ceea ce s-a întâmplat cu mai bine de două mii de ani în urmă, pentru mântuirea oamenilor, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, și după aceea, ca o tradiție din antichitate, pentru că aceste sărbători de iarnă au însemnat o apropiere de divin, de sacru, dar odată cu Nașterea Mântuitorului, oamenii au primit și altceva, pentru că Nașterea Domnului, Întâmpinarea și Botezul Domnului au o încărcătură a spiritului divin, iar pentru aceasta se mai numesc și Sărbătoarea Epifaniei sau arătarea Lui Dumnezeu. Deci, s-a arătat dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos! Pentru că iată, Iisus Hristos se botează și Dumnezeu vorbește ca un porumbel, deci, S-a arătat Sfânta Treime! Așa cum este și Schimbarea la Față, «metamorfoza» prin care s-a arătat dumnezeirea. Chiar Sf. Ioan Gură de Aur spune a că prin sec. al IV-lea a apărut în biserica apuseană și apoi s-a răspândit Sărbătoarea Nașterii Domnului pe 25 decembrie. Sfinții Părinți au stabilit, prin sărbători care se succed într-o anumită ordine logică și cronologică, întreg itinerarul vieții Lui Iisus Hristos, începând cu praznicul Buneivestiri la 25 martie, când Arhanghelul îi spune Maicii Domnului: «Puterea de sus te va umbri și Duhul Sfânt va pogorî peste tine»! Deci, pântecele Fecioarei Maria a fost ca un «laborator» în care a fost zămislit Iisus Hristos ca o persoană divino-umană! Ca om, din Fecioara Maria și ca Dumnezeu, din Duhul Sfânt!
– Rep. Deci, să înțelegem că Sărbătoarea Nașterii Domnului provine de la creștinismul apusean?
-Nu, nu, doar în sensul sărbătoririi pe 25 decembrie! Pentru că se leagă de Bunavestire, pe 25 martie, dar și de alte sărbători, cum ar fi: Tăierea împrejur, pe 1 ianuarie, Botezul Domnului, pe 6 ianuarie, Întâmpinarea Domnului, pe 2 februarie, numai Învierea Domnului este la o dată schimbătoare!
“Creștinismul înseamnă o credință concretă și adevărată, cu idei morale”
– Rep. Putem vorbi de o apropiere a tineretului de azi de spiritul credinței noastre?
-Noi încercăm să sperăm, nădăjduim în Dumnezeu! Educația tineretului și «credincioșia» lui constituie marea problemă care trebuie să ne preocupe! Când un tânăr se îndreaptă spre Dumnezeu, atunci el este salvat! Problema aceasta cu educația religioasă în școală este fundamentală! Este cea mai mare lucrare cu copiii și cu tineretul! Copilul este ca un înger, nu are păcate până la șapte ani, iar predându-i despre credință, îl sensibilizezi, faci din el o fire gingașă, îl modelezi! E greșit să se vorbească despre impunerea credinței creștine în școli, deoarece creștinismul nu are nimic extremist în el, nu generează fanatici, pentru că înseamnă o credință concretă și adevărată, cu idei morale!
– Rep. Avem o credință deschisă și coerentă, care se bazează pe anumite modele…
-Așa este, iar dacă acești copii sunt educați de mici, chiar dacă mai târziu ei vor cădea în fel de fel de greșeli, având anumite repere morale și religioase, anumiți termeni de comparație, aceste noțiuni pe care le-au învățat și care îi sensibilizează, îi fac să fie oameni adevărați. Dacă nu ai aceste repere, celelalte lucruri te dezumanizează, te desensibilizează, te fac o unealtă, ca o masă care poate fi supusă orbește!
– Rep. Cine poate să-i îndrepte pe oameni, dacă societatea îi abate pe căi spinoase?
-Neajunsurile societății și influența aceasta a mass-media, fac să apară lucruri nedorite, dar numai Dumnezeu poate să…(VA URMA)
Prof. Vasile Gogonea
