Această Pericopă Evanghelică a Duminicii a 32-a după Rusalii se dovedește plină de învățătură, pentru că ne arată marea minune a preschimbării în bine a omului înaintea Lui Dumnezeu, tocmai pentru a ne demonstra, dacă mai era nevoie, că tot omul care vrea să-L vadă pe Hristos Domnul, trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai presus decât natura cea minunat zămislită, ca și mai pătruns de sfințenie decât natura umană, cea din marea revelație a Domnului creată!
De aceea, Dumnezeu S-a coborât la om și S-a făcut Om ca și noi, pentru a ne arăta că El este mai mare decât natura, că e mai ușor să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Așadar, Zaheu, care era mic de statură şi, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt, într-un sicomor, semn că tot omul care vrea să-L întâlnească pe Hristos, când este întinat de iubirea de argint şi de nemilostivire, trebuie să se curăţească, să se înnoiască sufletește prin pocăinţă şi facere de bine, fiindcă Îl întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor!
Un om cu numele Zaheu, căuta să vadă cine este Învățătorul și Mântuitorul
Deci, Iisus trecea prin Ierihon, când un om cu numele Zaheu, considerat şi mai-marele vameşilor, un om bogat, căuta să vadă cine este Învățătorul și Mântuitorul, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-l vadă, căci pe acolo avea să treacă Fiul Domnului. În Ierihon Domnul tocmai săvârşise o altă mare minune, iar acum lui Zaheu, ceva îi deschidea ochii cei duhovniceşti și a smuls orbirea de pe sufletul lui împovărat de grjile lumești! De fapt, deschiderea ochilor trupeşti trebuie să slujească deschiderii celor duhovniceşti, mai ales că fiecare minune a lui Hristos a avut în primul rând un rost duhovnicesc, acesta fiind îndeobşte vindecarea omului de orbirea păcatului, deschiderea ochiului lăuntric spre vederea lui Dumnezeu, a puterii şi a milostivirii Lui. La vindecarea celor zece leproşi, scopul pare să fi fost numai în parte atins, pentru că numai unul dintre cei zece s-a vindecat şi în duh, întorcându-se să mulţumească Domnului (Luca 17,12-19). Se prea poate ca minunea să-l fi înrâurit şi pe Zaheu vameşul, să fi deschis şi ochii duhului său, mai ales că auzise multe despre Iisus, de vreme ce s-a născut întrînsul o asemenea dorinţă de a-L vedea. Şi dorinţa a fost atât de mare, încât l-a împins înaintea mulţimii de oameni mai înalţi decât el şi l-a făcut să se urce într-un copac, numai să-L vadă. În acele vremuri, ca și astăzi, desigur, vameșii erau socotiţi plini de păcate şi necuraţi, pentru că, încasând taxele, trăgeau bogăția numai spre înavuțirea lor. De aceea, se pare că erau ţinuţi în rând cu păgânii (Matei 18, 17). Iar dacă vameşii se bucurau de un asemenea renume, cum trebuie să fi fost priviţi mai-marii lor! Deci, un om bogat, un om care trăia din lacrimile săracilor, luându-le impozite şi taxe peste puterea lor, un om care trăia din nedreptate, văzut ca unul dintre cei mai răi oameni ai societăţii, ajunge să-l primească pe Dumnezeu în casa şi-n sufletul lui. Chiar pe cele mai de seamă vase ale diavolului Domnul le răpeşte, chiar şi pe cei mai răi oameni Dumnezeu îi cheamă la El şi-i mântuieşte, chiar şi pe cei bogaţi, care cu greu vor intra în împărăţia cerurilor, Dumnezeu îi întoarce!
«Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân»
Deşi, de multe ori ne uităm cu dispreţ la cei ce trăiesc în lux, la cei ce se scaldă în plăceri, poate că îi invidiem şi-n acelaşi timp ne consolăm cu gândul malefic că la judecată vor fi pedepsiţi, totuşi, iată că Hristos Domnul vrea ca fiecare om să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. Poate că nici bogăţia, nici faima deșartă nu sunt de-ajuns pentru a-l face pe Zaheu fericit, ci vrea mai mult, caută altceva. Auzise de Iisus Hristos, aflase de minunile Lui, ştia că toată lumea vorbeşte de El, ştia că mii de oameni Îl caută, era curios! Poate că voia să afle şi el, oare ce găsesc oamenii la Domnul Iisus, iar în subsidiar, poate că voia să se bucure şi el în lumina Lui. Şi fiind mic de statură, deci, fiind prea mic la stat, cum se spune, chiar neputincios ca să simtă cele duhovniceşti, fiind prea încurcat cu cele ale lumii, neputând să vadă pe Dumnezeu de mulţimea patimilor sale, se urcă într-un copac, şi-L aşteaptă cu drag pe Cel dorit. Minunată această decizie fermă a lui Zaheu, când alergă înaintea lui Hristos şi a mulţimii pentru ca-n momentul când va trece pe acolo, să-L poată vedea. Doar atât vroia, să-L vadă, pentru că nu îndrăznea mai mult, nu cerea mai mult, nici nu se aştepta la mai mult. Domnul Hristos, Cel care cunoaşte gândurile şi sufletul fiecăruia, care ştie de mai înainte şi cele negândite şi cele nefăcute de noi, îi face o mare surpriză lui Zaheu. Poate el simțise pe undeva că se schimbase ceva în sufletul său, realizase că bogăţia şi faima nu îl pot face fericit, de aceea voia să capete o bucurie sufletească, voia să-şi hrănească în sfârşit şi sufletul după atâta vreme. Chiar, v-aţi gândit vreodată că şi sufletului îi e foame de înnoirea duhovnicească și sfântă? Cu toții vedem că Zaheu se număra printre dregătorii îmbogățiți, era mai-marele peste vameşi, şi era bogat, ca un prilej de a fi dispreţuit şi pizmuit. Așadar, dispreţ şi invidie, cele două pietre de moară între care e strivit în viaţa aceasta păcătosul bogat. Dar în Zaheu păcătosul s-a deşteptat Zaheu-omul, întunecat până atunci de cel mai dinainte, şi acesta s-a grăbit să se înalţe ca să-L vadă pe Omul fără de păcat, să vadă chipul său cel dintâi, curat şi neschimbat. Zaheu a alergat într-un suflet și s-a suit, ca pe o scară, într-un sicomor ce creştea pe marginea drumului pe unde avea să treacă Domnul. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: «Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân»! Din cuvintele acestea se vede că nu Zaheu L-a zărit mai întâi pe Domnul, ci Domnul l-a zărit pe Zaheu în duh, cu mult mai înainte de a da cu ochii de el când a sosit la locul acela. L-a văzut încă mai înainte ca el să se desprindă de mulţime şi să suie în vârful pomului.
Așa ne va spune Domnul fiecăruia: astăzi în casa ta trebuie să rămân
O, cum le pătrunde pe toate Dumnezeul nostru! Ne vede mereu în tot ceea ce facem, iar noi nici nu ne dăm seama! Poate că noi Îl căutăm cu trudă, iar El ne-a şi aflat ce simțim, ce gândim și cine suntem! Doar să ne îndreptăm spre El ochii minţii, dorind din toată inima să-L vedem, şi El ni se va arăta şi ne va chema pe nume, îndemnându-ne să coborâm din înălţimea primejdioasă a cugetării după simţuri în inimă, în casa noastră cea adevărată, prin rugăciune. Așa ne va spune Domnul fiecăruia: astăzi în casa ta trebuie să rămân! Când mintea omului coboară in inimă şi tinde, scăldată în lacrimi, spre Dumnezeul cel viu, inima se face loc de întâlnire între Dumnezeu şi om, iar acesta este înţelesul profund și eminamente duhovnicesc al celor întâmplate cu Zaheu, cel care s-a coborât degrabă şi L-a primit în casa lui pe Dumnezeu, bucurându-se nespus! Cum să nu se fi grăbit la glasul care a adus morţii la viaţă, a liniştit vânturile, a vindecat nebunii şi a topit în lacrimi inimile păcătoşilor? Cum să nu-L primească pe cel pe care voise să-L vadă măcar o clipă, de departe? Cum să nu se bucure cu bucurie negrăită, când L-a văzut în casa lui, al cărei prag nu îndrăzneau să-l treacă decât păcătoşii învederaţi, nevolnicii și fariseii? Dar, în sufletul nostru, să fim încredințați că aşa e iubirea Domnului, aşa e dăruirea Lui. Fapte dumnezeiești, milă Împărătească, mărinimie cât nu poate cuprinde mintea omenească! Aşa şi acum: Zaheu căuta doar să-L vadă puţin, dar El l-a chemat şi s-a dus sub acoperişul lui. Aşa face Domnul! Dar, să judecăm bine și să vedem și mai bine, oare, ce fac oamenii de rând, trufaşi peste măsură şi plini de sine? Văzând ei minunea, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. O, ce nenoroc pe bietul om, când vorba o ia înaintea minţii! Cu sufletele înclinate spre rău, cu minţiile rătăcite de invidie erau oamenii aceştia care vociferau, îşi băteau joc şi se plângeau mai înainte de a se întreba, ce are de gând să facă Mântuitorul, dacă nu cumva inima păcătosului Zaheu ar putea să se schimbe? Cu mintea lor cea scurtă, îşi spuneau că Domnul intră în casa lui Zaheu pentru că nu ştie cine este acesta! Aşa de nefiresc gândeau atunci fariseii, aşa cum gândesc şi astăzi toţi cei care cugetă după simţuri şi judecă omul după cele dinafară, necunoscând nici adâncul milostivirii lui Dumnezeu, nici al inimii omeneşti! Ce minunată învăţătură este în această pilduitoare istorie a lui Zaheu! Pe Zaheu l-a atras la Mântuitorul o chemare a sufletului său. Oricât de păcătos era Zaheu, în sufletul său mai rămăsese ceva şi-l chema cu ardoare, îl conducea să-L vadă pe Mântuitorul şi să se întâlnească cu El, iar vameșul Zaheu a dat ascultare acestei chemări. Şi această ascultare l-a întâlnit cu Mântuitorul şi l-a pus în faţa şi în lumina Mântuitorului, când i s-au deschis ochii sufletești ca să vadă întunericul vieţii sale.
Să vezi întunericul în care trăieşti şi să cauţi Lumina, și Adevărul, şi Viaţa
Să iei seama, omule de azi și dintotdeauna, că oricât de păcătos ai fi tu, oricât de mult te-ai fi ticăloşit, ia seama că şi în tine tot a mai rămas ceva ce te atrage la Mântuitorul. A mai rămas şi în tine o scânteie pe care păcatul niciodată n-o poate stinge. A mai rămas în tine o dorinţă, un glas, o chemare, o suspinare a sufletului care nu se stinge nicicum, indiferent în ce adânc al fărădelegilor te-ai coborât! Deci, strigă de acolo şi te îndreaptă cu pașii, dar mai ales cu sufletul spre Mântuitorul! Oricât de păcătos era Zaheu, tot a mai fost ceva în el care l-a ridicat în slavă ca să-L vadă pe Mântuitorul. Oricât te-ai fi cufundat în ticăloşie, mai este şi în tine, omule, ceva ce te poate ridica deasupra păcatului! Evident, Zaheu a ascultat această chemare a sufletului şi s-a mântuit. Ascultă bine, dragă cititorule de ziar și de articole care îți oferă doar informație neselectată, ascultă bine că şi în adâncul sufletului tău este o chemare, este o dorinţă, o suspinare a sufletului tău să ieşi din ticăloşie. Ascultă, bunule samarinean, această chemare, căci ea te duce în faţa Mântuitorului, iar când ai ajuns în faţa Lui, ascultând Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia, deodată ţi se deschid ochii sufletului, ca să vezi întunericul în care trăieşti şi să cauţi Lumina, și Adevărul, şi Viaţa. Cele mai multe suflete se pierd în bezna păcatului, nu pentru că li se predică Evanghelia, ci pentru că nu vor să asculte predica din sufletul lor. Mântuitorul ne caută pe toți şi strigă fiecărui creştin, ca odinioară lui Zaheu: “Suflete, grăbeşte, că astăzi în casa ta Mi se cade să rămân!” Oricât de păcătoşi am fi, Domnul vrea să intre la noi şi să rămână la noi, în casa sufletului nostru! Dar învăţătura Evangheliei, atât de plină de înțelepciune, nu constă numai în aceea că Iisus a intrat în casa lui Zaheu păcătosul, ci, mai ales, capătă relevanță prin aceea că Zaheu s-a schimbat cu totul, după ce a intrat Iisus în casa lui.
Ce minunate schimbări s-au făcut în casa lui Zaheu, după ce a intrat Iisus în ea! Când s-a întors acasă şi L-a primit pe Iisus înăuntru, Zaheu simțea că era altul. Zaheu cel plecat de acasă murise şi în locul lui s-a întors alt Zaheu, înviat la o viaţă nouă. În casa de la Ierihon s-a petrecut o minune dumnezeiască, o mare minune! Când a plecat Zaheu de-acasă, era un om lacom care tremura după câştiguri, după bani şi înşelăciuni. Şi auziţi-l ce zice după ce a intrat Iisus în casa lui: “Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor…”! O astfel de minunată metamorfoză semnifică o schimbare înnoitoare şi în casa sufletului tău, iubite cititorule, după ce L-ai primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul!
Profesor, Vasile Gogonea
