Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu Care răsplătește agonisirea virtuților credinței

470

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 4-a după Rusalii excelează prin acel «dydaskeion» sau învățătura care ne arată minunea pe care o săvârșește Mântuitorul Iisus Hristos, prin Vindecarea slugii sutașului din Capernaum, fiindcă ne învață să deslușim Atotputernicia Lui Dumnezeu, atunci când El răsplătește cu atâta bunătate agonisirea virtuților credinței noastre! Iar frumusețea neasemuită a credinței o surprindem de această dată strălucind într-un om care nu făcea parte din Biserica Lui Dumnezeu, fiind un sutaș roman, adică un conducător mai mare peste o sută de ostași, unul care făceau parte din administrația romană a Locurilor Sfinte, ceea ce înseamnă că el nu era din neamul evreiesc, deci, nu aparținea Bisericii Vechiului Legământ. Dar, cu toate acestea, tocmai într-un asemenea om se revelează frumusețea credinţei, o strălucire atât de apreciată, încât pe Însuși Dumnezeu Îl face să se minuneze!

“Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”
Desigur, textul nu-i inspirat şi nu are aceeaşi valoare cu Scripura, dar, oricum, ne pune pe gânduri, determinându-ne să reflectăm mai serios la rugăciunile sfinţilor şi la propriile rugăciuni. În Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia, ni se spune că într-o zi, pe când Mântuitorul Hristos intra în Capernaum, L-a întâmpinat un ofiţer roman, un sutaş, cum îl numeşte Evanghelia, care era comandantul a o sută de soldaţi, iar acesta I-a zis Fiului Domnului: “Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”, acesta fiind ordonanţa lui personală, probabil. Sutașul a cerut vindecarea pentru slujitorul său, iar Domnul i-a răspuns: “Venind, îl voi vindeca”! Dar, sutaşul, însă, L-a surprins pe Hristos, şi ne surprinde şi pe noi, pe toţi, cu un răspuns cât se poate de impresionant: “Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun unuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face”! Văzând Iisus Hristos logica aceasta simplă, dar justă, a sutaşului, S-a întors către ceilalţi şi le-a zis: “Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut! Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela”! Așadar, sutaşul din Evanghelie, putem afirma că a crezut şi el cândva în “dumnezeul” său, manifestându- şi convingerile religioase idolatre, specifice religiei sale, dar, fără ca acele practici idolatre să-l apropie de Dumnezeul cel adevărat. Mai mult, deşi nu era evreu, pentru a găsi mulţumirea sufletească pe care o aştepta, doar întâlnirea cu Hristos şi credinţa în El, îi va schimba tot cursul vieţii şi-i va împlini toate aşteptările sale. Aşa putem spune că nu întâmplător, sluga sutaşului se afla pe patul de suferinţă, ci tocmai pentru ca prin această boală, sutaşul să simtă îndemnul de a-L căuta pe Dumnezeu şi a-L găsi cu adevărat!

“Toate sunt cu putinţă celui ce crede”
Se cunoaște prea bine, că nu multor oameni le-a adresat Hristos cuvinte frumoase ca acestea din Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii, mai ales că pe puțini i-a lăudat Domnul pentru credinţa lor! Dar, sutaşul acesta ne impresionează cu atât mai mult, cu cât el nici nu făcea parte din rândurile poporului ales și nu era dintre iudeii care cunoşteau Legea. El era un păgân, roman, şi, de aici impresia puternică pe care a produs-o tuturor. El venise în Ţara Sfântă ca un cotropitor, pentru ca apoi să se lase cucerit el însuşi de credinţa celor cotropiţi, pentru că, citim în Sfânta Evanghelie că acesta nu doar îi admira pe evrei pentru credinţa lor, dar a devenit şi «ctitorul» sinagogii lor: “Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga”(Lc.7,4-5). Deci, ceea ce ne impresionează la sutaş, în primul rând, este rugăciunea pentru sluga sa. Oare, câţi dintre noi, cei de azi, mai putem pretinde că ne rugăm cu aceeaşi vrednicie, nu pentru aproapele, ci pentru cei din familia noastră, măcar? Sutaşul s-a rugat, nu pentru unul dintre cei apropiați, ci, pentru slujitorul lui! Doamne, ce suflet mare și binevoitor la acest păgân care îşi trata ordonanţa ca pe o persoană vrednică de a se ruga pentru ea! Iar, dacă în alte ocazii, Mântuitorul întreba: “Aveţi credinţă?” sau spunea: “Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9, 23), de această dată El răspunde simplu: “Venind, îl voi vindeca” (Matei 8, 7). Acest sutaş, nu numai că avea credinţă, ci, mai mult, vedem că se considera pe sine a fi nevrednic de cinstea Mântuitorului, iar aceasta, pentru că prescripţiile iudaice interziceau evreilor să intre în locuinţele celor de alt neam, considerându-i pe aceştia întinaţi sau spurcaţi. De aceea, nu numai din smerenie, ci şi pentru a-L feri de unele critici din partea iudeilor, care la tot pasul căutau motive de ispitire, sutașul Îi spune Mântuitorului că nu este vrednic să intre Domnul sub acoperământul său, ci, numai cu cuvântul se va vindeca sluga sa. Adică, nu este nevoie să vii în faţa slugii mele bolnave, căci cu puterea Ta dumnezeiască, chiar de aici, unde ne aflăm acum, îl poţi tămădui! Că este aşa, putem observa din faptul că sutaşul nu-I spune Mântuitorului: “Cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor” sau “Roagă- Te Lui şi-I cere ajutorul”, ceea ce denotă că acest sutaş, deşi păgân, are convingerea că în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, el se apropie de Cel ce este Dumnezeu adevărat. De aceea, Îi şi spune: “Numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea” (Matei 8, 8). Iată de ce credinţa sutaşului trezeşte admiraţia Mântuitorului, spunând tuturor celor prezenţi: “La nimeni în Israel, n-am găsit atâta credinţă” (Matei 8, 10), iar apoi şi sutaşului: “Du-te, fie ţie după cum ai crezut”. În final, Evanghelistul precizează că: “S-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela” (Matei 8, 13).

Hristos a ascultat rugăciunea sutaşului şi i-a tămăduit bolnavul de acasă
viata_spiritualaPoate acesta este și argumentul care ne ajută să înțelegem că pornind de la faptul că Hristos a ascultat rugăciunea sutaşului şi i-a tămăduit bolnavul de acasă, noi înșine suntem încurajaţi să credem că şi rugăciunile noastre de la noi de acasă, de la biserică sau de oriunde ne-am afla, pentru cei dragi nouă, fie că sunt ocupaţi peste măsură, fie că sunt bătrâni şi neputincioşi, fie că sunt bolnavi, ca slujitorul sutașului, pot fi ascultate. Iar, dacă Hristos Domnul a ascultat rugăciunea unui păgân, vindecând de la distanţă pe slujitorul lui, de ce ar putea rămâne chiar neascultată rugăciunea noastră? Indiscutabil, vindecarea miraculoasă săvârşită de Domnul este legată direct de credinţa solicitantului şi probabil şi a beneficiarului, deşi, despre acela nu ni se spune nimic. Oricum, Iisus Domnul se întrista mult pentru cei care voiau semne şi minuni ca să creadă, ca şi pentru poporul care, nu de puţine ori, dorea să fie prezent la minunile Sale, doar pentru a-şi satisface dorinţa de spectaculos. În altă ordine de idei, Mântuitorul S-a bucurat foarte mult de marea credinţă a unora care vedeau în El pe Dumnezeu Care are putere să facă orice doar cu cuvântul, cum este şi cazul acestui slujitor imperial. Să înțelegem bine că nici o altă calitate a omului nu a fost şi nu este apreciată şi lăudată de Dumnezeu, așa cum este credinţa! Din textul Evanghelic rezultă că sutaşul avea o credinţă vie şi lucrătoare, care era secondată şi de smerenie, ca şi de preocuparea de a şti cât mai multe despre credinţa sa, după cum rezultă din răspunsul dat Lui Iisus: “Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele”(Mt. 8, 8). Ştia bine că iudeilor nu le era permis să se amestece cu păgânii, iar el, care provenea dintre cei de alt neam, ştia că L-ar fi pus pe Iisus într-o situaţie jenantă faţă de iudei, dacă L-ar fi poftit în casa Lui (cf. Fapte 10).

Sutașul avea anumite virtuţi care-l făceau plăcut Lui Dumnezeu
Aşadar, sutașul, cu toate că nu era iudeu din naştere, se temea de Dumnezeu! Din Evanghelie învăţăm, sau cel puţin trebuie să învăţăm, că cei plăcuţi Lui Dumnezeu nu se află întotdeauna numai în comunitatea noastră şi nici nu sunt doar cei care mărturisesc aceeaşi credinţă cu noi. Sutașul nu era un iudeu, dar avea anumite virtuţi care-l făceau plăcut Lui Dumnezeu, deoarece avea o credinţă lucrătoare și demnă de apreciat! De altfel, prin trei mari virtuţi a obţinut sutaşul preţiosul dar al rugăciunii, şi anume: «credinţa» în puterea cuvântului Lui Iisus, «iubirea» faţă de aproapele, concretizată prin acte de milostenie, întrucât a susţinut financiar sinagoga iudeilor şi, nu în ultimul rând, «smerenia» mărturisită public, atunci când a spus Domnului: “Nu sunt vrednic să intri în casa mea”! Sutașul era ferm convins că dacă lui, care reprezenta puterea trecătoare a Romei, soldaţii îi recunosc autoritatea ca pe ceva de necontestat, cu atât mai mult are curajul de a spune: «Tu, Doamne, Care reprezinţi autoritatea veşnicului Dumnezeu, toate câte sunt create trebuie să Ți se supună şi să asculte de cuvântul Tău»! Evanghelia spunea pentru iudeii de atunci, dar şi pentru noi, credincioşii de azi, că la auzul acestor cuvinte, Iisus s-a întors către mulţimea care-L urma şi a zis: «Adevărat vă spun că nici în poporul Israel nu am aflat o credinţă atât de mare»! Să luăm aminte, deci, că lumea a fost şi rămâne plină de lucruri imprevizibile și care ne îndeamnă la reflecție!

Sutaşul din Duminica aceasta ne oferă un exemplu pilduitor de rugăciune
Tocmai acolo unde ne-am aştepta să fie mai multă credinţă, din păcate, lipseşte sau rămâne doar la nivel de opinie ori teorie. Era de aşteptat ca la iudei să fi aflat Iisus cea mai puternică smerenie și mai întărită credinţă, întrucât ei erau cei mai motivaţi. Lor li se revelase Dumnezeu şi le trimisese profeţi care să le reamintească şi să le explice cuvântul revelat. De fapt, mirarea este mai mult amărăciune, pentru că ai Săi nu L-au primit şi nu vor crede decât puţini în El. Ca Profet, Iisus vede că în viitoarea Sa Împărăţie vor accede mai puţin cei pentru care a venit, dar, în schimb, se vor converti celelalte neamuri de pe pământ, cum a şi început din momentul Cincizecimii şi se va continua până la sfârşitul veacurilor. Iar dintre cei care vor crede cu adevărat, vor petrece în comuniune cu marii eroi ai credinţei din poporul evreu, iar descendenţii acelor bărbaţi, adică ai patriarhilor, vor fi aruncaţi în întunericul din afara împărăţiei, unde vor plânge veşnic scrâşnind din dinţi, de necaz că nu s-au învrednicit şi ei de a fi în comuniune cu patriarhii Avraam, Isaac şi Iacob din care declarau cu mândrie că descind după trup. În concluzie, iată câte lucruri frumoase putem învăţa și noi de la un om care şi-a lipit inima de «Casa» Lui Dumnezeu şi a contribuit la construirea ei, aşa după cum fac şi astăzi o seamă de buni credincioşi, cărora Biserica noastră le este recunoscătoare şi se roagă pentru ei. Sutaşul din Duminica a 4-a după Rusalii, ne oferă un exemplu pilduitor de rugăciune, de credinţă şi de smerenie, prin care Dumnezeu răsplătește agonisirea virtuților credinței. De aceea, să ne ostenim fiecare să ne agonisim şi noi aceste virtuţi, dar să ne deprindem a iubi «Casa» Domnului, adică Biserica Sa, în care ne botezăm, ne cununăm şi în care trebuie să păstrăm legătura permanentă cu El!
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here