După Sărbătoarea Înălțării Domnului, în Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, la Sfânta Liturghie se va citi Evanghelia prin care suntem chemați a-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, Cel Care alungă spusele ateilor ignoranţi şi răutăcioşi, cei din trecut şi cei de azi, care susţin – fără temei – că în Biblie ar scrie: «crede şi nu cerceta», știindu-se bine că Sfinții Părinți reuniți de către Împăratul Constantin la Niceea, în anul 325, au apărat dreapta credinţă, au dat anatema pe eretici şi au formulat Crezul ortodox, pentru a se știe că Dumnezeu este Lumina gândurilor noastre și tăria faptelor noastre.
După Sărbătoarea Înălțării Domnului, în Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, la Sfânta Liturghie se va citi Evanghelia prin care suntem chemați a-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, Cel Care alungă spusele ateilor ignoranţi şi răutăcioşi, cei din trecut şi cei de azi, care susţin – fără temei – că în Biblie ar scrie: «crede şi nu cerceta», știindu-se bine că Sfinții Părinți reuniți de către Împăratul Constantin la Niceea, în anul 325, au apărat dreapta credinţă, au dat anatema pe eretici şi au formulat Crezul ortodox, pentru a se ști că Dumnezeu este Lumina gândurilor noastre și tăria faptelor noastre.
“Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”
Fiindcă suntem cu o săptămână înaintea Conferinței Panortodoxe din Insula Creta(16-27 iunie 2016), care va reuni Marele Sinod Ecumenic al Ortodoxiei, pentru a discuta despre situația instituției bisericii în lumea de astăzi, să amintim că Sinodul Ecumenic este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi – episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, de a le încadra în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema pe toţi ereticii care sfâşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfânta Evanghelie, deoarece Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23), cu precizarea că prin cuvântul «sinod» înţelegem adunare, consiliu, iar prin cuvântul «erezie» înţelegem părerea sau învăţătura particulară a unei persoane care cugetă altceva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos. Această învățătură dreptmăritoare ne învață să rămânem credincioşi Evangheliei lui Hristos şi Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii suntem, fiindcă ea ne-a născut prin baia Botezului, ne-a crescut şi învăţat calea mântuirii. Deci, să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să-i cinstim pe toţi sfinţii şi icoanele lor ca pe cei ce sunt «prietenii Domnului» şi se roagă pentru noi la cer, pentru a trăi în dragoste și în unitate unii cu alţii, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. De asemenea, să avem preocuparea să creştem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mântuirea noastră şi să păstrăm cu sfinţenie dreaptă credinţă ortodoxă, fără de care nu ne putem mântui, oricâte fapte bune am avea. Iar, pentru a nu cădea uşor în înţelegeri greşite şi chiar în erezie, ca să înțelegem că Dumnezeu este Lumina gândurilor și tăria faptelor noastre, Cercetarea Scripturii, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat, nu se poate face la întâmplare, iar Tainele Scripturii pot fi pătrunse doar de omul cel duhovnicesc, numai că mintea celui care doreşte să înţeleagă drept aceste taine, trebuie să fie antrenată în acest sens.
“Eu şi Tatăl Una suntem” (Ioan 10, 30)
Deci, cum ne arată Sfânta Evanghelie a Duminicii a 7-a după Paşti – a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, Biserica dreptmăritoare a avut mult de luptat (şi încă mai are) cu ereziile şi cu nefericiţii care le susţin, pentru că nu întâmplător se face pomenire în calendar de Sinodul I Ecumenic şi de Sfinţii Părinţi participanţi, ca să ne putem aminti mereu despre râvna acestor bărbaţi aleşi ai Bisericii, nu numai de la acest sinod, ci şi de la celelalte şase, căci, în total, Biserica Ortodoxă recunoaşte 7 sinoade ecumenice. Nu le-a fost prea ușor celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, să înfrunte argumentele, în aparenţă valabile, ale ereticilor, în frunte cu Arie, preot din Alexandria, unul care se dovedise un bun predicator, dar, din nefericire pentru el, căzut în patima mândriei şi care a îndrăznit să coboare tainele dumnezeirii la măsură omenească. Acest Arie a îndrăznit – contrar cuvintelor Mântuitorului: “Eu şi Tatăl Una suntem” (Ioan 10, 30) – să predice că Iisus Hristos, din moment ce-şi zice fiu, nu este din veci, fiind, adică, o creatură a Tatălui. Deoarece nu erau puţini adepţii lui, acest fapt l-a determinat pe împăratul Constantin cel Mare, care dorea pace în Biserică, să convoace întâiul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325. Trebuie să le rămânem de-a pururi recunoscători celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I, care prin rugăciune şi râvnă deosebită au cugetat şi au formulat dreapta credinţă cu privire la dumnezeirea Fiului, Mântuitorul nostru, iar Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia se doreşte a fi o invitaţie pentru o cercetare duhovnicească a scripturilor: deodată Biblia şi Sfinţii Părinţi, cu încredinţarea că în acest mod, vom putea găsi, după cuvintele Mântuitorului (Ioan 17, 3), viaţa veşnică spre care ne îndreptăm. Da, Mântuitorul lumii ne sfinţeşte prin cuvântul Evangheliei şi prin harul Sfintelor Taine, umplându-ne sufletele cu binecuvântările Sale dumnezeieşti și pe toţi ne cheamă la Împărăţie şi slavă, la moştenirea cerului, pe care ne-o pune înainte prin viaţa veşnică, nemuritoare pe care ne-o descoperă Domnul tuturor şi o asigură tuturor celor care I-au fost daţi spre mântuire.
“Eu nu mai sunt în lume, iar aceştia în lume sunt, şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei ce Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem şi Noi!” (Ioan XVII, 11).
Această Duminică a 7-a după Paşti este aşezată între două mari sărbători creştine: Înălţarea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile, fiindcă joi am prăznuit cu toată evlavia şi cu toată bucuria amintirea zilei când Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a Înălţat cu trupul la ceruri, la 40 de zile după slăvita Sa Înviere, plinindu-I-se astfel rugăciunea, pe care cu atâta stăruinţă şi cu nemărginită încredere a adresat-o Tatălui Său celui ceresc în Joia Patimilor şi pe care rugăciune ne-o aminteşte Sfânta Evanghelie, când zice că «ridicîndu-şi ochii la cer, Mântuitorul a zis: “Tată, a sosit ceasul, 
preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine!”». De altfel, acesta este un adevăr pe care noi creştinii îl mărturisim cu toată tăria şi cu toată convingerea, când spunem în Simbolul Credinţei că Mântuitorul «s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui». Așadar, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte cu evlavie şi cu deosebită credinţă pe cei 318 Sfinţi Părinţi de la Soborul Ecumenic din cetatea Niceii, îngrădind erezia lui Arie care defăima şi tăgăduia Dumnezeirea Mântuitorului, iar «purtătorii de Dumnezeu Părinţi», L-au mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, învățându-ne în Simbolul Credinţei, să mărturisim cu tărie că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu de o fiinţă cu Tatăl, împreună veşnic şi mai înainte de toţi vecii, şi, urmând dumnezeieştilor lor învăţături, să ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, Treimei celei de o Fiinţă, întru o Dumnezeire. De aceea, să-i lăudăm şi să-i cinstim pe vasele cele de taină ale Duhului, pe luminătorii prea străluciţi ai adevărului Lui Hristos, pe cei ce au înălțat în mijlocul Bisericii cântarea cea plină de armonie a Teologiei, mărturisind Treimea cea una neschimbată după fiinţă şi dumnezeire. Căci, prin ei s-a arătat pronia Lui Dumnezeu asupra Bisericii Sale şi asupra sfinţilor Săi, în condițiile în care întreaga Creație Îl arată creştinului pe autorul şi purtătorul ei de grijă, Dumnezeu, Lumina gândurilor și tăria faptelor noastre. Şi dacă întreaga existenţă izvorăşte din iubirea nemărginită a Lui Dumnezeu pentru făpturile Sale, atunci Creaţia, şi omul, centrul ei, sunt un act al bunătăţii dumnezeieşti. Numai Dumnezeu a adus la existenţă lumea în totalitatea ei şi-i poartă de grijă în continuare, ferind-o de distrugere şi dându-i puterea să existe, iar Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu poartă de grijă tuturor făpturilor Sale, dar nu le conservă pe toate în veci.
“Tată, a sosit ceasul, preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine!”
Să ne fie clar ca lumina zilei: tuturor făpturilor Sale, în general, omului în special, Dumnezeu le acordă ajutorul Său ca ele să-şi poată atinge scopul pentru care au fost create, dar Dumnezeu nu suplineşte toată activitatea acestora, ci aşteaptă şi de la făpturile Sale, voinţă şi sentiment, o anumită activitate şi mai cu seamă de la om, care este făcut după chipul şi asemănarea Sa, pentru a dovedi că este înzestrat cu raţiune.
În concluzie, ajutorul divin se împărtăşeşte fiecărei făpturi în parte, potrivit cu natura şi cu puterile ei, pentru că într-un fel conlucrează Dumnezeu cu făpturile neînsufleţite și într-alt fel conlucrează cu făpturile neraţionale, iar într-un mod cu totul special conlucrează Dumnezeu cu omul, trimiţându-i Harul Său dumnezeiesc, Cel care nu anulează nicidecum libertatea omului, pe care o ajută şi o întăreşte pe linia adevărului dumnezeiesc şi a Binelui. Numai cu ajutorul Harului dumnezeiesc, primit prin Sfintele Taine, credinciosul înaintează pe drumul asemănării cu Dumnezeu, prin credinţă şi prin fapte bune! Să ne fie clar și fără tăgadă, eternitatea, în toată măreţia ei, o dobândesc nu cei care fug de viaţa de aici, ci, aceia care îşi valorifică aptitudinile lor morale şi profesionale prin fapte bune, iar moştenitorii vieţii veşnice sunt toţi cei ce se sârguiesc şi luptă pentru un ideal înalt, cei ce fac pe pământ muncă ziditoare, care nu se lasă împiedicaţi de obstacole şi sunt gata de orice jertfă pentru realizarea a tot ceea ce înalţă, edifică şi înnobilează umanitatea!
Noi, creştinii, suntem cetăţeni ai pământului şi ai cerului, căci spune Sfântul Ap. Pavel: «Voi nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu» (Efes. 2, 19).
Profesor, Vasile GOGONEA
