În Duminica a 12-a după Rusalii, am avut Pilda «Tânărului bogat» (Ev. Matei 19, 16-26), care prezintă întâlnirea dintre un tânăr bogat şi Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că tânărul acesta voia să se mântuiască, dar nu ştim cât de dispus era el să renunţe la răutate, la bogăţie nemăsurată, fiindcă era o beizadea, fiul unui om bogat, avea bani, un caz des întâlnit azi, cu maşină sfidătoare în trafic sau care ar face ravagii pe plajă, ar priza prin cluburi de fiţă, sănătos şi şcolit în facultăţi plătite cu bani, are putere, pentru că e fiu de mare politician îmbogăţit, dar, peste toate mai vrea şi mântuire!
«Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?»
Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii aduce în faţa ochilor minţii o mulţime de învăţături duhovniceşti pentru viaţa noastră creştină, deoarece tânărul bogat din Evanghelie îl reprezintă pe omul care, deşi are o situaţie materială bună, deşi este corect din punct de vedere moral şi religios, caută ceva mai mult decât poate să-i ofere avuţia materială. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, mai întâi i-a spus acestui tânăr, că nu doreşte să fie numit bun pentru că numai Dumnezeu este bun. Prin aceasta, Mântuitorul ne arată mai întâi smerenia Sa, şi anume, că nu aşteaptă să fie lăudat sau să fie măgulit, ci, toată lauda care I se aduce Lui, El o întoarce spre Dumnezeu Tatăl. Pe de altă parte, în comportamentul tânărului care-l numeşte pe Iisus «Bunule Învăţător»(Matei 19, 16) se poate citi nu numai un respect deosebit sau un comportament cuviincios, ci şi convingerea că Iisus învaţă nu doar prin înţelepciune, ci şi prin bunătate milostivă şi prin smerenie. Desigur, el a auzit despre Iisus că a ajutat mulţi oameni să-şi schimbe viaţa, să se ridice din boală şi din păcate. De aceea, probabil, I-a zis lui Iisus «Bunule Învăţător», iar când Mântuitorul Iisus Hristos aude ce frământare are acest tânăr, şi anume «Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?»(Matei 19, 16) sau «Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică»(Marcu 10, 17), Hristos Domnul îi răspunde: «De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile»” (cf. Matei 19, 17). Atunci tânărul a întrebat: «Care?» Iar Mântuitorul Iisus Hristos răspunde citând poruncile principale din Vechiul Testament, şi anume: «Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Matei 19, 18-19). Această din urmă poruncă a adăugat-o Mântuitorul Iisus Hristos la poruncile cunoscute. Atunci tânărul I-a răspuns: «Toate acestea le-am păzit din copilăria mea» (Matei 19, 20), se spune în Evanghelia după Matei, iar în cea după Marcu: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele» (Marcu 10, 20). Auzind că el a păzit încă din copilărie toate aceste porunci, Mântuitorul îi spune: «Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi» (Matei 19, 21). La auzul acestui sfat pe care l-a dat Mântuitorul unui tânăr bogat care împlinise în viaţa lui poruncile din Vechiul Testament, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii, spune Evanghelia. El n-a mai întrebat nimic, n-a mai răspuns nimic, nu s-a explicat, ci a plecat întristat, iar Mântuitorul Iisus Hristos îi respectă tăcerea şi întristarea tânărului. Iisus i-a dat sfatul cel bun, chiar dacă tânărul bogat nu-l putea împlini imediat, ci după o luptă interioară cu el însuşi! Aşadar, după plecarea acestui tânăr bogat, evlavios şi moral, dar totuşi, neputincios în a împlini sfatul pe care l-a primit, Iisus S-a întors către ucenici şi le-a zis: «Adevărat zic vouă, că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă, că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu»(Matei 19, 23-24). Prin cămilă poate fi înţeles animalul respectiv sau, prin asemănarea termenilor în limba greacă, poate fi înţeleasă o funie: «Mai uşor trece funia prin urechile acului, decât să intre bogatul în Împărăţia cerurilor». Unii tâlcuitori mai spun că exista în Ierusalim o poartă îngustă numită «Urechile Acului», iar când o cămilă trecea prin această poartă, ea trebuia să îngenuncheze, adică să se aplece mult, întrucât poarta era strâmtă şi joasă. Desigur, indiferent de interpretarea dată cuvântului «cămilă», Iisus vorbeşte de o dificultate a bogaţilor, nu de o imposibilitate totală de a intra în Împărăţia cerurilor.
«Pentru ce Mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu»
Mai învăţăm de la acest tânăr bogat, evlavios şi moral, că omul, chiar dacă are o situaţie materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să-i dea sentimentul împlinirii, al desăvârşirii şi nici arvuna vieţii veşnice. Cu toate că tânărul bogat era un om moral, evlavios, totuşi, era zgârcit. Bogatul evlavios şi corect din punct de vedere moral era în adâncul inimii, un om zgârcit, prea mult înrobit în avuţie şi prea puţin darnic. Însă, Mântuitorul vrea să-i spună că va fi desăvârşit numai când va fi şi milostiv sau darnic, dar, şi smerit! Mai constatăm că prima reacţie a Domnului este tulburătoare: «Pentru ce Mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu», mai ales că Însuşi Iisus Domnul este Dumnezeu. Trebuie să amintim, mai întâi, că purtarea Domnului nu este niciodată de natură psihică sau sentimentală, pentru că El vorbeşte şi se poartă mereu după Adevăr, pentru că El este Adevărul. Nu vorbeşte niciodată pentru a face plăcere oamenilor, cum ni se întâmplă nouă adesea. Apoi, în ceea ce priveşte înţelesul, trebuie să subliniem că El pune pe de-a-ntregul bunătatea în seama Lui Dumnezeu Tatăl, Care este izvorul a toată bunătatea, fiindcă El, Fiul, a venit pe pământ pentru a arăta pe Dumnezeu, iar El Însuşi, deşi este Dumnezeu, păstrează o înfăţişare omenească normală, iar ca Om, Domnul pune toate în seama Lui Dumnezeu, ca Fiu, pune toate în seama Tatălui Său, deci, în toate cele, Hristos se arată fără greşeală. Mai reţinem că tânărul acceptă asprimea Domnului, apoi Domnul răspunde la întrebarea lui, iar acest răspuns poate părea banal. Tot ceea ce Domnul citează din Decalog, priveşte legătura cu aproapele şi s-ar putea rezuma astfel în dezideratul: poartă-te bine cu ceilalţi, nu face niciun rău, iar urmarea va arăta că aceasta este, de fapt, măsura duhovnicească a tânărului bogat. Acelaşi tânăr va răspunde cu o simplitate înduioşătoare: am făcut toate acestea dintotdeauna! Oare, câţi oameni pot răspunde azi, în acest fel? Foarte puţini! Se petrece atunci ceva cu adevărat excepţional în Evanghelie, deoarece Domnul admiră pe tânărul pe care îl are în faţă, pe care îl vede că se poartă după lucrurile Lui Dumnezeu. Acest om este bun, chiar foarte bun, cu atât mai mult cu cât în ciuda bogăţiei sale şi a poziţiei sociale înalte, se poartă cuviincios, ceea ce este foarte rar în zilele noastre. Dar, iată că vrea mai mult. Aceasta este cheia povestirii. Vrea să fie desăvârşit, iar Domnul Îşi schimbă radical felul de a-i vorbi: «Dacă vrei să fii desăvârşit…». Poate că nu e nici o legătură între bine şi desăvârşire, pentru că binele este omenesc, iar desăvârşirea este dumnezeiască, binele este folositor şi necesar, desăvârşirea este gratuită, ca şi frumuseţea, ca şi fiinţa! Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde tot ce ai şi dă săracilor, lasă tot şi urmează-Mi. Dăruieşte-ţi pe deplin viaţa, leapădă-te de tine şi urmează-Mă. Fă precum fac Eu pentru mântuirea lumii. Poartă-te ca Dumnezeu: fii după asemănarea lui Dumnezeu! Ce Lecţie minunată de Viaţă! Dar, tânărul nu poate, pentru că este foarte bogat şi pleacă întristat. Trebuie să insistăm asupra unui aspect: Domnul nu-i ceruse să spună ce face şi nu îl chemase ca să fie unul dintre ucenicii Săi, ci, îl găsea bine, aşa cum era. Deci, ştia că nu putea face mai mult! Voinţa liberă a tânărului l-a făcut să aspire la mai mult. A cerut totul, iar Domnul a spus: atunci trebuie să dai totul. Tânărul nu şi-a dat seama că nu putea să facă aceasta, că era peste puterile sale. De aici putem înţelege că aceasta este o Pildă care ne priveşte pe toţi oamenii.
Pentru a intra în Împărăţia Cerului, trebuie să trecem prin «urechea acului»
Suntem uneori şi noi aşa: în anumite momente de entuziasm, când harul e puternic, palpabil, ne vedem deja ajunşi aproape de el, am vrea să-l atingem pe dată, fără să ne dăm seama de limitele noastre omeneşti, fizice şi psihice. E o diferenţă importantă între intenţia cea bună şi puterile noastre! De altfel, Dumnezeu nu ne cere un lucru peste putinţă, pentru că El ne cunoaşte limitele. Trebuie să fim chivernisitori cu noi înşine. De fapt, în Evanghelie, nimic nu arată că omul acesta era tânăr, dar tradiţia vorbeşte mereu de «tânărul bogat», probabil, pentru că purtarea lui este copilărească, simplă, spontană, cu părţile bune şi rele ale tinereţii. Aleargă la Hristos, îngenunchează, pune întrebări cu îndrăzneală, apoi răspunde cu simplitate şi în cele din urmă vrea totul. Aceasta este tinereţea! Dar, când suntem tineri, vrem mai mult decât putem şi nu avem încă maturitatea de a discerne! Domnul spune atunci un cuvânt aspru, care este morala Pericopei şi care îi va descumpăni profund pe apostoli: «Cât de greu vor intra cei bogaţi în împărăţia lui Dumnezeu!». Deci, Apostolii sunt zdrobiţi, pentru că tânărul are o măsură înaltă, şi îşi spun unul altuia: dacă cineva ca acesta nu poate intra în Împărăţia Lui Dumnezeu, cine va putea intra? Nici Apostolii nu au deosebit încă între «bine» şi «desăvârşit», dar, când Duhul Sfânt va coborî peste ei şi când vor suferi mucenicie pentru Numele lui Hristos, vor înţelege ce înseamnă a deveni «desăvârşit» în sens duhovnicesc. Pentru a intra în Împărăţia Cerului, trebuie să trecem prin uşa cea strâmtă care este «urechea acului», să renunţăm la noi înşine, pentru a înţelege că Adevărata noastră bogăţie, şi singura, este Dumnezeu. Domnul nu osândeşte bogăţia în sine, dar pune problema naturii bogăţiei şi a scopului ei, deorece mă întreb: ce bogăţie am sau vreau să am şi pentru ce sau pentru cine? Dacă vinzi toate, pentru a le da săracilor, vei avea comoară în Ceruri, spune Domnul tânărului: vei părăsi bogăţiile văzute pentru a dobândi bogăţia cea dinlăuntru, care este a fi după asemănarea Lui Dumnezeu, a te purta asemenea Lui, pentru că întotdeauna scopul suprem este să ne facem bogaţi în Dumnezeu! Dar cea mai mare parte a oamenilor, nu pot face acest drum decât treptat şi doar marii asceţi îl pot face dintr-o dată. De aceea, Apostolii sunt uimiţi, uluiţi, descumpăniţi şi spun unul către altul: atunci cine poate să se mântuiască? Sunt oameni care susţin că doar unele filosofii sociale şi mişcări politice pot vorbi despre modul în care bogăţia schimbă structura socială şi degradează personalitatea omului, dar, dacă cineva are posibilitatea şi are curajul să privească dincolo de suprafaţa lucrurilor, să distingă sensurile din frazele declaraţiilor sforăitoare, se va încredinţa că mulţi oameni fabulează, nu atât din raţiuni de dreptate socială, ci, pentru că ei înşişi nu se află în vârful piramidei şi sunt departe de cercul oamenilor bogaţi! Din Evanghelia Duminicii acesteia vedem că nu este uşoară dobândirea desăvârşirii, că schimbarea în bine înseamnă o luptă cu noi înşine, că uneori ne întristăm când Hristos ne cheamă să ne schimbăm viaţa în bine, să dărâmăm idolii lăcomiei şi ai mândriei din inima noastră şi să lăsăm în locul lor să vină lumina şi iubirea Lui Hristos Cel milostiv, căci toate sunt cu putinţă celui care caută sincer viaţa veşnică şi cere ajutorul sau Harul Lui Hristos.
Profesor, Vasile GOGONEA
