Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu îi întăreşte în credinţă pe cei neîncrezători şi îi face «pescari de oameni»

 | 22 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În Duminica a 18 -a după Rusalii se va citi la Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie despre «Pescuirea minunată» (Sf. Ev. Luca 5, 1-11), o pilduitoare parabolă prin care vedem cum «pescuirea minunată» devine un prilej inconfundabil şi unic de chemare sfântă pentru Sfinţii Apostoli Petru, pentru Apostolii Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, de a da ascultare Mântuitorului Iisus Hristos, ca să devină pescari de oameni, deoarece avem înaintea ochilor minţii o minune făptuită de Mântuitorul în faţa ucenicilor Săi, la vederea căreia Petru s-a înfricoşat şi a zis: «Ieşi Doamne de la mine, că sunt om păcătos» (Luca 5, 8), dar, Petru şi-a dat seama, sau cel puţin intuia, că dacă Iisus Hristos nu ar fi Dumnezeu, căci nu gândea el încă atât de înalt, trebuie să fie Cineva deosebit, un Profet foarte mare, motiv pentru care s-a înfricoşat Petru, după care Mântuitorul i-a risipit neîncrederea, liniştindu-l prin cuvintele: “Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”.

Semnatura eletronica CertDigital

«Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele»
În Duminica a 18 -a după Rusalii, prin ascultarea Sfintei Evanghelii, aflăm că Iisus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru întrupat, se afla pe malul lacului Ghenizaret şi era îmbulzit de mulţimile care veniseră să asculte cuvântul Lui Dumnezeu, dar, pentru că mulţimile au venit la El şi i-au cerut cuvânt de învăţătură, le-a vorbit în aşa fel încât s-au adunat din ce în ce mai mulţi ascultători care voiau să-l asculte. Se pare că locul unde se afla Iisus în acel moment nu era Capernaumul, dar oricum era o localitate de pe malul lacului Genizaret, unde malul lacului era amenajat pentru venirea şi plecarea corăbiilor, unde malurile lacului prezintă mici golfuri din care cineva care ar fi stat pe apă, ar fi putut vorbi celor de pe mal ca într-un amfiteatru, propovăduind de pe mal Cuvântul Împărăţiei pentru un grup numeros de oameni, foarte interesaţi de acesta. Dar, la mică distanţă, în apă, era un grup de pescari, care-şi vedeau de treaba lor şi întorşi de la pescuit, îşi spălau mrejele, fie dezinteresaţi de ceea ce se predica pe mal, fie că socoteau suficiente cele aflate de la Ioan Botezătorul, căruia unii dintre ei îi fuseseră ucenici. Căutând să fie cât mai bine auzit şi înţeles de cât mai mulţi oameni, profitând de configuraţia locului şi de prezenţa pescarilor, Mântuitorul le-a cerut acestora permisiunea să se aşeze într-una din bărci şi să vorbească mulţimilor, aşezându-se în barca lui Simon (Petru) şi cerându-i acestuia să îndepărteze puţin barca de ţărm, ca în felul acesta, de acolo să le vorbească mulţimilor aşezate în jurul micului golf. Sf. Ev. Luca ne spune că nu a fost vorba de o cuvântare prelungită, ci de una care s-a încheiat spre amiază. Terminând de vorbit mulţimilor, Mântuitorul a poruncit lui Simon să îndrepte barca mai la adânc şi să arunce mrejele pentru pescuit, deoarece se cunoşteau, Andrei, fratele lui Simon, fusese ucenicul lui Ioan, şi-l cunoscuse deja pe Iisus, dar porunca l-a surprins pe Simon. Oricum, pentru un pescar încercat, cum se considera Simon, a arunca mrejele pentru pescuit în miezul zilei era de-a dreptul nepotrivit, fiindcă în apele limpezi, cum sunt cele ale lacului Ghenizaret, pescuitul se făcea cu bune rezultate numai noaptea, nu ziua, iar, a arunca mrejele pe timpul zilei ar fi fost dovada celei mai naive nepriceperi, lucru semnalat de Simon, prin cuvintele: «Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele» (Lc.5, 5). Mreaja este o plasă aşezată în spatele bărcii, iar, pe măsură ce barca avansează spre adânc, mreaja este lăsată încet spre fundul apei. Când mreaja s-a umplut de peşte, părţile exterioare se pliază spre interior, iar plutele de deasupra se afundă. Acesta era semnul pentru pescari de închidere a mrejei, de scoatere a ei la suprafaţă şi de punere a peştelui în barcă.

«Doamne, pleacă de la mine, că sunt om păcătos»
Deci, Simon a depăşit conştiinţa competenţei sale într-ale pescuitului şi va face act de o reală supunere faţă de porunca lui Iisus, iar, consecinţa supunerii smerite a avut drept urmare prinderea unei impresionate cantităţi de peşte, pentru care Simon a avut nevoie de concursul tovarăşilor săi şi de barca acestora. Modalitatea în care s-a obţinut acea pradă l-a umplut de spaimă pe Simon, pe cei care erau împreună cu el şi pe Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care se găseau împreună cu Simon. Acesta se pare că este momentul de totală schimbare a cursului vieţii lui Simon, momentul în care el simte că Învăţătorul din faţa sa este mai mult decât pare, mult mai mult decât îl crezuse Simon până în acel moment. De aceea, relatează evanghelistul, vine, se aruncă la picioarele lui Iisus şi-I spune: «Doamne, pleacă de la mine, că sunt om păcătos» (Lc.5,8). Deci, iată că Simon Petru foloseşte cuvântul «Doamne», care în Vechiul Testament se referea numai la Dumnezeu. Deci, neîncrederea şi eroarea lui Simon Petru, nu puteau sta alături de Atotputernicia şi sfinţenia Lui Dumnezeu. Să fim bine înţeleşi, reacţia lui Simon şi a celorlalţi nu este una care să înţeleagă faptul că au avut parte de un dar al Lui Dumnezeu, ci, una nefirească, una de spaimă, chiar nedumerirea celui care s-a întâlnit efectiv şi cu totul altfel cu Dumnezeu, obişnuit fiind să-l perceapă pe Dumnezeu doar de departe, aşa cum făceau evreii evlavioşi în împlinirea exigenţelor Legii. Iată, chiar ca un simplu pescar, Petru a înţeles că pescuirea în care fusese el însuşi implicat era mai mult decât o întâmplare fericită, era un fapt extraordinar, era dovada unei revelaţii în faţa căreia şi-a simţit propriile-i dimensiuni de om limitat, prea mic şi mult prea departe de sfinţenia Lui Iisus. Neîncrederea şi frica ce l-au cuprins pe Apostolul Petru au rezultat şi din momentul în care L-a văzut pe Iisus cu totul altfel decât până atunci, fiindcă în ascultare şi în smerenie, Simon l-a perceput pe Iisus într-o nouă lumină dumnezeiască, cea adevărată! Mai vedem faptul că reacţia Mântuitorului este una de Dumnezeu iertător şi drept, fiindcă avea să-l încurajeze pe Simon, ba, mai mult, îi va face şi proorocia că, din acel moment, meseria lui, care presupunea răbdare, chibzuinţă, pricepere, stăruinţă, tenacitate şi înţelepciune în lucrarea pescuitului, va căpăta alte dimensiuni şi orientări, încât va deveni pescar de oameni. Iar, Sf. Ev. Luca ne mai spune că, după ce au scos bărcile la mal, Simon şi ceilalţi au lăsat totul şi au mers după dânsul, aceasta dovedind că întâlnirea cu Dumnezeu, cu Iisus, nu are menirea să sperie pe nimeni, ci, să ilumineze, să atragă, tocmai ca o certitudine că Dumnezeu îi întăreşte în credinţă pe cei neîncrezători, îi face «pescari de oameni» şi propovăduitori desăvârşiţi. Desigur, nu doar cuvântul Mântuitorului avea mare impact public, ci întreaga Sa personalitate, definită prin generozitate, bunătate, gingășie, sensibilitate la eșecurile, neputințele, înfrângerile celor din jur, deoarece El cunoștea adâncurile inimilor și intervenea cu duioșie pentru a salva în situațiile-limită. Mântuitorul știa să construiască o intimitate deosebită cu cei din jurul Său și de aceea copleșea cu întreaga Sa personalitate.

Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El
Cuvântul Lui Hristos Domnul, însoţit de pescuirea minunată, a impresionat pe toţi cei din vremea aceea, ca şi din toate vremurile, mai ales pe cei care păreau neinteresaţi, încât tocmai dintre aceştia Iisus şi-a recrutat primii ucenici. Fiecare dintre noi, atenţi la învăţătura Lui Hristos, avem şansa şi privilegiul să devenim ucenici ai Lui Hristos, angajaţi în slujba Evangheliei, cu condiţia să fim sinceri în ascultarea şi primirea cu smerenie a Cuvântului Dumnezeiesc. Numai Cuvântul Împărăţiei, care ni se adresează tuturor, îşi arată eficienţa lui prin câtă atenţie îi acordăm şi cu câtă smerenie ne punem, ca Simon Petru, sub ascultarea lui.Pentru că ne punem întrebarea, oare, ce i-a determinat pe aceşti oameni să-şi părăseasca ocupatia, familiile lor, şi să-L urmeze pe Domnul Iisus? Hotărârea lor de a-L urma pe Iisus este nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului har, poate mai mult decât orice, pilda vieţii Sale curate şi sfinte, virtutea smereniei, pentru că mulţi au fost şi mai sunt şi azi care au propovăduit şi propovăduiesc învăţături înalte pe care ei nu le urmează, pe când Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit tot ceea ce a învăţat. Asemenea pescarilor din Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii, pilda vieţii neprihănite a Mântuitorului stă ca o carte deschisă în faţa noastră, iar El este lumină pentru noi, după nopţi lungi de pescuit în deşertăciunea amăgirilor lumeşti şi a gloriei deşarte. Credinţa poate funcționa într-o societate, atât ca dinamizator al vieţii oamenilor, cât și ca mireasmă binecuvântată, iar acest lucru e valabil și la nivel individual, când unii oameni se apropie de Biserică, pentru că poartă povara unor necazuri, tulburări sau chiar boli psihice și simt că suferința lor este mult alinată sau chiar vindecată de climatul sacramental și religios din Biserică! Dar, credinţa tămăduieşte şi bolile de care oamenii suferă! Ştim că în anumite medii pretins academice, limitate la perceperea doar a unui aspect profitabil al activităţii, credința însăși este văzută drept un indiciu de slăbiciune psihologică, iar, ca urmare, ar avea nevoie de ea doar ființele fragile psihic.
Cei puternici pot trăi şi fără credință, ar fi pretinsa convingere a unor «elite» intelectuale. Fără să-și dea seama, aceştia gândesc exact ca Lucifer, care a refuzat să recunoască evidența: că el există și trăiește prin Dumnezeu, nu prin sine, că doar «conectat» la Dumnezeu e viu și generator de lumină, iar rupt de Acesta, sursa lui de lumină se epuizează. Dar, Biserica nu trebuie să se reducă la rolul therapeutic, ci, ea trebuie să fie o forţă vie, care să orienteze societatea, să propună proiecte luminoase de viitor, să fie ca o lumină călăuzitoare!
Profesor, Vasile GOGONEA

P.S. În Duminica a 18-a după Rusalii, la 24 septembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie şi va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfânta Treime» (lângă Piaţa mică) din Municipiul Tg. Jiu.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL