Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu îmbracă sufletul omului care se pocăiește, cu strălucita mantie a căinței

 | 31 martie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În Duminica a cincea din Postul Paştilor, la Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie se citește Pericopa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca (Sf. Ev. Luca 7, 36-50, p. Evrei 9, 11-14), prin prezentarea exemplului unei vieți care poate fi considerat cel mai perfect model de pocăinţă neclintită şi de nădejde puternică, acea ființă care în tinereţile ei a fost «arma» păcatului” şi «pricina răutăţii multora», iar prin dumnezeiască purtare de grijă, ajunge la sfinţenia cea mai desăvârşită, vieţuind întocmai ca îngerii, lepădându-se de lume şi de toate păcatele trecutului, mai ales că într-un asemenea context, Sfânta Biserică ne oferă două exemple de sfinți, demne de urmat, pe cuvioasa Maria Egipteanca și pe cuviosul Zosima, duhovnicul, iar despre viața acestor sfinți ne-a scris Sfântul Sofronie, învățatul patriarh al Ierusalimului, scriitor și poet creștin, care a trăit între anii 550-638, tocmai pentru a ne dovedi că prin Sfânta Împărtășanie, Dumnezeu îmbracă sufletul smerit al omului care se pocăiește, cu strălucita mantie a căinței.

Semnatura eletronica CertDigital

“De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit”
În această Sfântă Duminică, o vom cunoaște pe Sf. Cuv. Maria Egipteanca, cea care printr-o căinţă profundă şi adevărată a spălat mulţimea păcatelor ei, rămânând pentru totdeauna o pildă vie pentru trecerea unei foste păcătoase în rândul sfinţilor. Păcatul, o boală a sufletului, poate fi, deci, înlăturat, iar lacrimile fierbinţi ale Mântuitorului şi chemarea sugerată de cuvintele Sale “de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit” (Luca XIII, 34) este îndreptată către toţi creştinii din toate timpurile. Așadar, Să-L urmăm, aşa cum se cuvine unui creştin adevărat, ca să nu zădărnicim prin împietrirea inimilor noastre jertfa Sa supremă pe cruce. Adevărata căinţă după minunatele exemple oferite de atâţia sfinţi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, ne poate şterge păcatele, ne poate împăca în chip minunat cu Dumnezeu, făcându-ne fiii aleşi ai Tatălui Ceresc. Sfânta Maria Egipteanca a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea, iar viața sa, una dintre cele mai cunoscute istorii ascetice din toate timpurile, a fost scrisă de către Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Astfel, se spune că într-o mănăstire a Palestinei trăia un preot, numit Zosima. Trăia în mănăstire de 53 de ani și ajunsese îmbunătățit în fapte bune, ajungând exemplu pentru alții. Dorind să se desăvârșească, se gândea in sine: «Ce ar trebui să mai fac pentru ca să mă desăvârșesc în cele sufletești? Vor fi undeva oameni ai lui Dumnezeu de la care să mai învăț, cu care să mă întrec în sfințenie»? Și, pe când se gândea la toate acestea, află că pe malul Iordanului este o mănăstire ai cărei călugări l-ar întrece prin faptul că, în Postul Mare, ei se duc în adâncul pustiului și cele șapte săptămâni le petrec în rugăciuni neîncetate, mâncând verdețuri și rădăcini de ierburi. Călugărul Zosima, la începutul Postului Mare, a mers și el în pustiu, ca și ceilalti călugări ai mănăstirii, a trecut râul Iordan și a mers prin nisip arzător 12 zile în șir. În toate aceste zile nu a întâlnit pe nimeni, dar, în cea de-a 12-a zi, pe când sta, odihnindu-și bătrânețile, vede o ființă ca o nălucă, peste dunele de nisip la oarecare distanță de el. Să fie, oare, un om, gândea Zosima? Părea mai mult umbră decât om! A strigat speriat: “Ești om sau Duh?”. I s-a răspuns: “Zosima, sunt femeie păcătoasă, aruncă-mi o haină cu care să mă îmbrac, pentru că de când sunt în pustie, mi s-au rupt toate hainele, rămânând goală”. Auzind că i se strigă numele, fără să se fi întâlnit vreodată cu ea, Zosima a fost apucat de frică și i-a aruncat una dintre hainele sale, întorcându-și fața în altă parte, iar după ce umbra s-a acoperit au început să stea de vorbă. S-au rugat împreună unul pentru altul. Zosima a văzut-o pe când se ruga “înălțându-se de la pământ ca de un cot”. După rugăciune, bătrânul preot a stăruit să-i spună cine este, ce caută aici și de când își duce viața aceasta? “Sunt egipteanca, a răspuns ea. De la 12 ani am părăsit părinții și timp de 17 ani am trăit în Alexandria, ducând o viață desfrânată. Am venit cu un grup de oameni la Ierusalim, de ziua Crucii, am mers cu lumea la biserica cea mare a Învierii Domnului, dar în pragul bisericii o putere nevăzută m-a oprit să intru. M-am retras în tindă, m-am odihnit și din nou am vrut să intru cu un alt grup, dar, n-am putut să trec pragul, nici chiar a treia oară, iar atunci mi-am dat seama că se întâmpla din cauza vieții desfrânate pe care o dusesem înainte. M-am retras într-un colț al tindei și, plângând, m-am rugat Lui Dumnezeu cu toată puterea credinței mele, să-mi ierte păcatele, făgăduind că dacă mă va lăsa ca să intru în biserică, ca să pot săruta Sfânta Cruce pe care S-a răstignit Mântuitorul, voi lăsa viața mea păcătoasă și prin pocăință aspră îmi voi spăla păcatele. M-am dus la ușa bisericii și atunci puterea cea nevăzută care mă oprise de trei ori să intru, nu m-a împiedicat să trec pragul. Am intrat, m-am închinat și am sărutat Sfânta Cruce. La ieșirea din biserică, cineva mi-a dăruit câțiva bani cu care am cumpărat 4 pâini și am plecat îndată spre Iordan. M-am oprit la o sfântă biserică, mi-am mărturisit păcatele înaintea duhovnicului, după aceea am mâncat o bucată dintr-o pâine, iar apoi m-am suit într-o barcă și am trecut Iordanul de cealaltă parte, intrând în pustiul în care ne aflam acum, unde viețuiesc de 47 de ani, hrănindu-mă cu puținele ierburi care cresc pe alocuri. Hainele mi s-au rupt bucată cu bucată, pâna n-a mai rămas nici petec pe mine. Iată, cine am fost și cine sunt, dar, te rog, părinte Zosima, întorcându-te la mănăstire, să nu spui nimănui cele ce știi despre mine, cât timp voi fi în viață, iar la anul, când vii, adu-mi și Sfânta Împărtășanie, fiidcă de 47 de ani nu m-am mai împărtășit. Ne vom întâlni în Joia cea Mare pe malul celălalt al Iordanului, în dreptul locuințelor omenești”.

“Părinte Zosima, îngroapă, te rog, corpul smeritei Maria în acest loc și te roagă la Domnul pentru mine”
După un an, Zosima a venit, cum a fost vorba, cu Sfânta Împărtășanie, la locul stabilit pe malul Iordanului. După puțin timp, cea așteptată a sosit și o vedea cum mergea pe apa Iordanului, ca pe pământ. Lucrul acesta l-a uimit pe Zosima, așa de mult, că a căzut cu fața la pământ, spre a o cinsti ca pe o sfântă. După Sfânta Împărtășanie, Zosima a fost din nou rugat să vină să se întâlnească și anul viitor, dar în locul unde se întâlniseră anul anterior, în adâncul pustiului. Trecând anul, Zosima s-a dus la locul convenit, dar corpul femeii zăcea neînsuflețit, iar alături era scris pe nisip: “Părinte Zosima, îngroapă, te rog, corpul smeritei Maria în acest loc și te roagă la Domnul pentru mine! Am trecut la Domnul, după Sfânta Împărtășanie, la 1 aprilie”. După îngropare, Zosima s-a întors la mănăstire și le-a spus fraților săi călugări, tot ceea ce știa despre pustnica Maria Egipteanca. În acest fel, prin viu grai, istoria vieții ei a ajuns până la Patriarhul Sofronie, care a scris-o, așa cum s-a păstrat până la el, așa cum o avem și noi astăzi. Așadar, credem că este puţin probabil ca vreo persoană să se îndrepte într-un interval scurt de timp, spre exemplu, Mariei Egipteanca fiindu-i necesari şaptesprezece ani ca să epuizeze reziduurile păcatului desfrânării. Simțim de multe ori că trăim într-o societate în care marketingul domină religia, în sensul că religia a devenit obiect de marketing. În societatea de consum, care tinde să reconsidere valorile religioase după principii de marketing, ereziile mistice au reuşit să sporească confuzia spirituală, iar unicul produs al marketingului religios este erezia, înstrăinarea de adevărata credință. Din punct de vedere eschatologic, Biserica trebuie să se concentreze asupra acurateţei învăţăturii sale de credinţă, asupra corectitudinii doctrinar-teologice a opiniilor care influenţează viaţa spiritual-morală a credincioşilor ei, iar nu pe dezbateri de genul bun versus rău, pozitiv versus negativ, ca și alte înclinații maniheiste! Sunt puțini cei care sunt izvoare vii de viață, de înțelegere și de acțiune…și care poartă în ei, ca atare, modul de a fi al credinciosului ortodox și relația lui teologică, liturgică, ascetică și culturală cu Dumnezeu. Desigur, Biserica a rânduit perioade lungi de pocăinţă în decursul unui an sub forma posturilor de mai multe zile, aşa cum este Postul Mare din care ne-au mai rămas doar două săptămâni. Lui Dumnezeu îi este suficient doar un strop de pocăinţă care să izvorască din credinţa noastră sinceră în El, pentru a se uni imediat cu noi, oricât de păcătoşi am fi la un moment dat. Pentru păcate avem Spovedania, pentru greşeli avem iertarea, și ne cerem iertare, dar obrazul rămâne nespălat înaintea oamenilor şi înaintea Lui Dumnezeu. Să ne ferim de toate acestea, așa cum ne învaţă Duminica aceasta, prin Sfânta Maria Egipteanca, fiindcă Dumnezeu îmbracă sufletul omului care se pocăiește cu strălucita mantie a căinței!
Profesor, Vasile GOGONEA
PS. În Duminica a cincea din Postul Mare, ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie la Sfânta Mănăstire Târgu Logrești, Judeţul Gorj.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL