A treia Duminică pregătitoare pentru Postul Mare, numită și a Înfricoşătoarei Judecăţi (Matei 25, 31-46) sau a lăsatului sec de carne, aduce în fața ochilor minții noastre, nu doar marea şi emoţionanta dramă a Judecăţii din urmă, spre a ne îndemna la pocăinţă smerită şi de a urma calea faptelor celor bune, dar, mai ales, pentru a-L înfățișa pe Mântuitorul Iisus Hristos, venind întru slavă dumnezeiască, înconjurat de oşti îngereşti şi apoi şezând pe tronul puterii Sale!
“De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”
Dacă, de multe ori, Domnul Hristos le-a vorbit oamenilor şi apostolilor despre Împărăţia Cerurilor prin diferite parabole cu nenumărate înţelesuri, zicând «asemănatu-sa împărăţia cerurilor…», ei, bine, de data aceasta le vorbeşte direct şi clar despre intrarea în Împărăţia cea mai presus de cuget, acolo unde Dumnezeu judecă răsplătirea binelui și pedepsirea răului și unde a pregătit celor ce-L iubesc «cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit» vreodată! Desigur, Domnul Hristos a venit în lume smerit, născându-se într-o peşteră de animale, fără să facă multă vâlvă, fără să dea de ştire lumii întregi, ci, doar unora, stând ascuns şi tăinuit până la treizeci de ani şi după aceea arătându-se pe Sine a fi Dumnezeu prin multe minuni şi cuvinte. Domnul Hristos S-a făcut cunoscut în lume, fără să se impună prin argumentul forței și fără să treacă peste bunăvoinţa oamenilor, ci, mereu Se descoperea celor care credeau în El, celor care veneau să-I ceară ajutor, bolnavilor, săracilor, orbilor, vameşilor, şi tuturor celor ce se bucurau văzându-L. Aşa a făcut şi după Învierea Sa, aşa face şi astăzi, cum a făcut de-a lungul întregii istorii, pentru că ne spune clar: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”! Dumnezeu judecă răsplătirea binelui și a răului faptelor noastre, dar nu a dat niciodată năvală în sufletul nimănui, n-a trecut peste voinţa vreunui om, ci, l-a respectat, l-a iubit şi i-a acceptat alegerea, arătându-i că este o fiinţă liberă. Poate de aceea, vedem că unii I-au deschis uşa şi L-au primit, însă, alții, nu, dar, poate mai au timp s-o deschidă! Evident, ziua Judecăţii nu e ceva absurd, ci, ea este în perfect acord cu Dreptatea Lui Dumnezeu, care judecă răsplătirea Binelui şi pedepsirea răului. Prin neasemuita lui învățătură, Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind despre Judecata din urmă, zice că Dumnezeu o va face pentru două motive: să-Şi facă dreptate Lui Însuşi şi să facă dreptate aleşilor Săi. Gândire cu totul adevărată! Dar, a doua oară Domnul vine «întru slava Sa» cu toţi sfinţii îngeri, de faţă fiind miliarde de oameni, toţi oamenii care s-au născut sau se vor naşte, toţi oamenii care au murit sau vor muri, toţi oamenii, indiferent de religie, naţionalitate, culoare, statut social, toată omenirea de la Adam până la ultimul născut. Numai atunci, Cel smerit se arată Judecător al lumii, Cel batjocorit vine şi Se înfăţişează ca Dumnezeu Atotputernic, Cel uitat de mulţi şi vândut pe fel de fel de patimi se arată ca fiind Cel ce mereu ne-a avut în grijă, mereu ne-a ţinut pe braţe, atunci Iisus va fi cunoscut de toţi ca fiind Mântuitorul lumii!
«Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»
Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia ne mai învață că, atunci când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci, Domnul Iisus Hristos le va spune celor de-a drepta: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»! Nu e o surpriză pentru cei de-a dreapta, iar asta, nu pentru că erau mândri şi se credeau buni, ci pentru că 
Însuși Domnul ne-a spus că împărăţia cerurilor este chiar înlăuntrul nostru, pentru că s-au întâlnit cu Hristos, chiar în poruncile Lui, pentru că au trăit în împărăţia cerurilor la Sfânta Liturghie! Cei de-a dreapta se cunosc foarte bine cu Hristos, au vorbit mult la rugăciune cu El, au trăit multe împreună cu El, L-au întâlnit de multe ori în viaţa lor. Cei de-a drepta vin la Hristos ca la un vechi prieten, cu mare dragoste, bucurându-se că de data aceasta nu se vor despărţi. În schimb, cei de la stânga, poate au auzit de El, poate, dar nu-L cunosc, i-au rostit numele, dar nu i-au deschis «uşa» sufletului. L-ar fi ajutat, dacă S-ar fi recomandat, L-ar fi primit în casă, I-ar fi dat de mâncare, L-ar fi primit ca pe un mare împărat, dar nu L-au văzut. Cei de-a stânga au ales singuri să nu-L cunoască, n-au avut timp de Dumnezeu, au fugit după altele, iar prin aceasta, Hristos le e străin, se arată ca un necunoscut, deşi este Atotputernic. “Nu oricine Îmi zice: «Doamne, Doamne», va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu vrea milă, nu jertfă. Nu vrea să-i vindecăm pe cei bolnavi, ci, doar să-i vizităm, nu vrea să-i scoatem afară din temniţă pe prizonieri, ci, doar să-i cercetăm, nu aşteaptă mese pompoase şi băuturi alese, ci, o pâine şi un pahar cu apă, nu vrea haine scumpe, ci, doar cele ce sunt în plus! Viaţa noastră este scurtă şi zilele noastre sunt numărate, dar nesfârșitul drum al timpului se socotește în sute, mii și milioane de ani, pe care numai Dumnezeu îi află!
“Intraţi întru bucuria Domnului vostru” (Matei, 25,23).
Prin urmare, în această Duminică, a treia a Triodului, la Sfânta Liturghie se citeşte din Apocalipsa Mică a Sfântului Evanghelist Matei, în care se vorbeşte despre criteriile Judecăţii de Apoi, ca împliniri ale poruncii iubirii faţă de celălalt: “Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.(Matei 25, 35-36). Din aceste tulburătoare cuvinte ale Supremului Judecător, înţelegem că drumul spre Dumnezeu nu este doar prin noi înşine, ci prin celălalt şi cu cel de lângă noi. Este taina naturii umane create după chipul lui Dumnezeu şi care presupune comuniune interpersonală. Firea umană, separată în individualităţi uneori egoiste, este rezultatul păcatului şi de aceea, restaurarea ei se realizează prin negarea iubirii egoiste şi asumarea iubirii filantropice. Aceasta din urmă are valoare soteriologică (mântuirea prin jertfe benevole), doar ca rezultat al împlinirii poruncilor divine. Noi trebuie să slujim lui Dumnezeu prin aproapele, iar atâta vreme cât nu avem această conştiinţă a existenţei aproapelui şi trăim într-o lume individualistă, egoistă, meschină şi violentă, nu vom avea şansa să auzim blândul glas: “Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25,40); “Intraţi întru bucuria Domnului vostru” (Matei, 25,23). Chiar dacă tendinţa actuală a lumii noastre este de a urma exemplul marilor puteri politice şi implicit al culturii lor dominate de patima globalismului, aspect pe care marele Brâncuși l-a eliminat din creația sa, post-modernitatea cu toate implicaţiile ei, într-o goană globalizantă şi secularizantă, rezultatul nemaifiind omul religios, ci omul civilizat, cuvintele Scripturii sunt şi vor rămâne la fel de veridice. De aceea, pentru omul modern, care se defineşte mai mult ca produs al civilizaţiei şi tehnicii, dar cu mult mai puţin ca un om al cultului şi al culturii, cuvintele Judecăţii din Urmă vor părea cu atât mai contrariante. Dintre miliardele de oameni care sunt azi în lume și care vor mai veni după noi, nu există nici măcar o singură persoană care, folosindu-şi însuşirile minţii, să ne poată spune ce se va întâmpla cu lumea la sfârşitul veacurilor şi ce se va întâmpla cu noi, când vom muri. Şi toate miile de milioane de oameni care au trăit pe pământ înaintea noastră, nu ne puteau spune în nici un chip, prin însuşirile minţii lor, cu hotărâre şi fără tăgadă, despre sfârşitul lumii, şi ce ne aşteaptă după moarte – ceva ce să putem pricepe cu minţile şi cu inimile noastre!
“Nu oricine Îmi zice: «Doamne, Doamne», va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”
În concluzie, să înțelegem că tot omul poate să vadă limpede că în zilele noastre au început deja să se arate în lume acele întâmplări despre care ne-a vorbit Mântuitorul Iisus Hristos, că vor fi semne ale apropierii sfârşitului lumii. Au apărut o mulţime de «fabricanţi» de fericire, căutând să-L înlocuiască pe Hristos şi învăţătura Lui, prin ceea ce propun împreună cu teoriile lor! Vedem că s-a ridicat neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, că se cutremură pământul şi inimile noastre dimpreună cu el, că sunt multe războaie distrugătoare şi revoluţii «dirijate» care ne cuprind planeta, multe acte de terorism! Este adevărat că vine toată răutatea cu grabă şi fără întârziere! Este adevărat că Antihrist încă nu a venit, dar fiecare neam are înaintemergători şi prooroci de-ai lui! Este adevărat că de la începutul lumii şi până acum, încă nu ne-a cuprins cea mai mare strâmtorare, nici spasmele morţii de neîndurat, dar se poate vedea limpede nenorocirea adusă de oamenii fără Dumnezeu! Este adevărat că soarele încă nu s-a întunecat, nici luna nu a rămas fără lumină, nici stelele nu au căzut de pe cer – dar, când toate acestea se vor dezlănţui, nu se va mai scrie nici nu se va mai vorbi nimic despre aceasta. Inimile oamenilor se vor umple de frică şi cutremur, limbile oamenilor vor îngheţa şi ochii înlăcrimați vor privi, cu privirea adunată, ştiind acum că nu mai au nici o scăpare, întunericul înfricoşător de pe pământ îi va acoperi, fără să mai existe zi, iar cerul fiind lepădat de stele. Dintr-odată, în acest întuneric se va arăta semnul Fiului Omului, o Cruce strălucitoare se va întinde de la răsărit până la apus şi de la miazănoapte până la miazăzi, de o strălucire pe care soarele de deasupra capetelor noastre nu a dobândit-o niciodată. Şi atunci, toţi oamenii de pe pământ Îl vor vedea pe Domnul Iisus Hristos, venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi mulţimile de îngeri vor suna din trâmbiţă şi toate neamurile de pe pământ se vor strânge înaintea Lui! Trâmbiţele vor suna pentru sadunare, aşa cum nu a mai fost niciodată de la întemeierea lumii şi va vesti Judecata cea de Apoi! Evanghelia Duminicii acesteia ne arată aşezarea cea din urmă a raporturilor dintre timp şi veşnicie, între cer şi pământ, între Dumnezeu şi omenire. Ea descrie Judecata de Apoi şi în ce chip se va arăta aprinderea mâniei Domnului, clipa cea înfricoşătoare, dar, și cea plină de bucurie pentru cei drepţi – când mila Mântuitorului va lăsa locul judecăţii lui Dumnezeu pentru pedepsirea răului și răsplătirea Binelui!
Profesor, Vasile GOGONEA
