Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii înfățișează ca o preînchipuire a îndumnezeirii sufletului nostru, întâlnirea dintre un tânăr bogat și Mântuitorul Iisus Hristos, evidențiindu-se o mulţime de învățături duhovnicești pentru viața noastră creștină, deoarece «Tânărul bogat» din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei, îl prezintă pe omul dintotdeauna trăitor și agonisitor întru cele necesare, pentru a întregi mult invocata «calitate a vieții» omului doritor de a avea o viață mai bună!
Tânărul spune: «Ce să fac pentru ca să am viaţa veşnică»?
Evanghelia ne prezintă întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi un tânăr care vine cu o întrebare şi cu o dorinţă adâncă spre Fiul Lui Dumnezeu, aceea de a înţelege, pe de o parte, ce este viaţa veşnică şi cum să trăiască pentru a intra în viaţa veşnică, pentru a moşteni viaţa veşnică, așa cum este omul din zilele noastre, care dobândește o situație materială îndestulătoare, dar, care, deși se consideră corect în sufletul său, sub aspect moral și religios, așa cum este chiar tânărul nostru, caută, totuși, ceva mai mult decât îi poate oferi avuția materială, adică viața veșnică. Iar, dacă în Evanghelia aceasta, după Sf. Evanghelist Matei, tânărul spune: «Ce să fac pentru ca să am viaţa veşnică»?, în celelalte Evanghelii sinoptice, de la Marcu şi de la Luca, vedem că tânărul vine îngenunchind către Mântuitorul cu cinste. Într-una dintre Evanghelii este numit un dregător bogat care vine să întrebe: «Ce pot să fac ca să moştenesc viaţa veşnică»? Problema moştenirii se pune atunci când este vorba de părinţi şi copii. Unii înţelegem că avem de moştenit nu doar nişte asemănări cu tatăl sau cu mama, bune sau rele, nu doar nişte înrâuriri de caracter, de voinţă, pe care avem să le cultivăm toată viaţa noastră sau, din contră, să le vindecăm în noi înşine, ci, avem de moştenit şi cele materiale, cele agonisite de părinţii noştri. Când tânărul spune că vrea să moștenească Împărăția Cerurilor, Evanghelistul arată o înţelegere mai profundă, arată înţelegerea că este o apropiere adâncă între noi şi Dumnezeu, apropiere ce culminează cu minunata «Rugăciune Domnească», adică «Tatăl Nostru», rugăciunea pe care ne îndeamnă s-o rostim chiar Mântuitorul, numindu-L pe Dumnezeu «Tatăl Nostru», nu «Stăpânul nostru», nu «Dumnezeul nostru», ci «Tatăl Nostru», înţelegând că această moştenire este în virtutea asemănării cu Dumnezeu pe care suntem chemaţi să ne-o însuşim, să o cultivăm cu ardoare și în smerenie şi să o adâncim în noi înşine. Așadar, Cuvântul Evangheliei Duminicii acesteia este un cuvânt delicat, dar, să ne ajute Bunul Dumnezeu să-l înţelegem, așa cum se cuvine! Să vinzi tot ce ai, de multe ori cuvântul acesta ar fi greu şi pentru un sărac, şi pentru un om care are căsuța pe un vârf de deal sau de munte, dar care şi-a găsit acolo tihna şi cele de trebuinţă. Cum să spui aceluia: «Lasă tot ce ai, dă săracilor…», când de multe ori acela este cel sărac. Dacă săracului îi este atât de greu să renunţe la ale sale, cu cât mai mult îi va fi celui bogat, care are şi o anumită desfătare, o anumită trufie și plăcere care vin din facilități dobândite ca niște privilegii! Una este când trăiesc cu cele de trebuinţă într-o căsuţă simplă pe un vârf al dealului, alta este când trăiesc într-o casă care «se învârtește după soare», cu toate îndestulările şi confortul de neimaginat, cu cinstea care-mi vine de la cei care mă înconjoară şi care, poate, îmi slujesc prin curte!
«Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi»
După cum aflăm din Cuvântul Evangheliei, Mântuitorul Iisus Hristos, mai întâi i-a spus acestui tânăr, că nu doreşte să fie numit «bun» pentru că numai Dumnezeu este bun. Prin aceasta, Mântuitorul ne arată mai întâi smerenia Sa, şi anume că nu aşteaptă să fie lăudat sau să fie măgulit, ci toată lauda care I se aduce Lui, El o întoarce spre Dumnezeu Tatăl. Pe de altă parte, în comportamentul tânărului care-l numeşte pe 
Iisus «Bunule Învăţător»(Matei 19, 16) se poate citi nu numai un respect deosebit sau un comportament cuviincios, ci şi convingerea sa că Iisus învaţă nu doar prin înţelepciune, ci şi prin bunătatea Sa negrăită. Desigur, el a auzit despre Iisus că a ajutat pe mulţi oameni să-şi schimbe viaţa, să se ridice din boală şi din păcate. De aceea, probabil, nu I-a zis lui Iisus Hristos «Înțeleptule Învăţător», ci, «Bunule Învăţător». Iar, când aude Mântuitorul Iisus Hristos, ce preocupare are acest tânăr, şi anume «Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?» (Matei 19, 16) sau în Evanghelia după Marcu «Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică» (Marcu 10, 17), Hristos Domnul îi răspunde: «De vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile» (cf. Matei 19, 17). Atunci tânărul a întrebat: “«Care?» Iar Mântuitorul Iisus Hristos răspunde, citând poruncile principale din Vechiul Testament, şi anume: «Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Matei 19, 18-19). Această din urmă poruncă a adăugat-o Mântuitorul Iisus Hristos la poruncile cunoscute. Atunci, tânărul I-a răspuns: «Toate acestea le-am păzit din copilăria mea» (Matei 19, 20), se spune în Evanghelia după Matei, iar în cea după Marcu: «Acestea toate le-am păzit din tinereţile mele» (Marcu 10, 20). Auzind că el a păzit încă din copilărie toate aceste porunci, Mântuitorul îi spune: «Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi» (Matei 19, 21). La auzul acestui sfat pe care l-a dat Mântuitorul unui tânăr bogat care împlinise în viaţa lui poruncile din Vechiul Testament, tânărul «a plecat întristat, căci avea multe avuţii» (cf. Matei 18, 22), spune Evanghelia. El n-a mai întrebat nimic, n-a mai răspuns nimic, nu s-a explicat, ci a plecat întristat, iar Mântuitorul Iisus Hristos i-a respectat întristarea lui. Nu-l consolează şi nu schimbă sfatul dat lui, pentru că Iisus i-a dat sfatul cel bun, în pofida faptului că tânărul bogat nu-l putea împlini imediat, ci după o luptă interioară cu el însuşi.
«Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia Lui Dumnezeu»
Tânărul din Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii se simțea dezorientat și nu se putea defini pe sine, pentru că trecea printr-o criză de identitate. Simţea că cele impuse de legea lumească, împlinite cu toată conștiinciozitatea, nu sunt suficiente. Aşa se şi explică rostul întrebării adresate Lui Iisus. Aceasta l-a şi făcut să caute un răspuns pertinent, mai ales că sesizase disponibilitatea lui Hristos de a lega o discuţie cu el. Văzând dorinţa sa de a şti ce-i mai lipseşte ca să dobândească viaţa de veci, Hristos l-a privit cu drag (Marcu 10, 21) şi i-a spus: «Du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer», deci, realizează-ţi coordonatele personalităţii tale, după modelul Crucii Lui Hristos. Căci «plinirea Legii» este Însuși Hristos Domnul! Paradoxul este că desăvârşirea cerută de Dumnezeu nu constă în păzirea tuturor poruncilor, ci în eliberarea întregului om de lucrurile care îi limitează libertatea, care constituie o piedică în calea desăvârşirii sale. De remarcat este faptul că drumul spre Împărăţia Lui Dumnezeu trece exclusiv pe la poarta săracului. Din păcate, spusele lui Hristos l-au întristat foarte tare pe dregător şi l-au făcut să plece mâhnit (Luca 18, 23). Sperase să i se fixeze condiţii mai uşoare pentru a dobândi viaţa veşnică, dar i s-a descoperit tocmai contrariul, anume, că trebuia să iasă din lumea avuţiilor deșarte, pentru a intra în lumea Duhului, să îşi desfacă sufletul de legăturile bogăţiilor materiale! Spunându-i: «Ia crucea şi urmează-mi», Hristos i-a sugerat să renunțe la avuție și numai după aceea «să vină şi să-i urmeze»(Matei 16, 24). Numai că tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii pe care le poseda cu patimă, iar la gândul că le va pierde, s-a întristat adânc. Tânărul nu putea înţelege «imperativul categoric» al Lui Dumnezeu pentru tot omul, şi nu doar pentru anumite manifestări ale sale. Şi văzându-l trist, Iisus a zis: «Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia Lui Dumnezeu»(Luca 18, 24). Așadar, învăţăm de la acest tânăr bogat, evlavios şi moral, că omul, chiar dacă are o situaţie materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să-i dea sentimentul împlinirii, al desăvârşirii şi nici arvuna vieţii veşnice, pentru că sufletul omului creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit, este în căutare permanentă a lui Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit, Cel netrecător şi nelimitat. E atât de mare sufletul omului, încât nimic din lumea aceasta materială nu-l poate mulţumi pe deplin, nimic din ceea ce este trecător pe pământ nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă veşnică. O mulţime de tineri din jurul nostru sunt preocupaţi cum să-şi facă o carieră, cum să-şi construiască sau să-şi cumpere o casă, cum să-şi întemeieze o familie trainică sau cum să-şi asigure o situaţie materială bună pentru un trai decent. Puţini, însă, sunt tinerii care îşi pun întrebarea: «Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?». Nimic din ceea ce este limitat nu poate corespunde dorinţei omului de iubire nelimitată! Numai Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit în iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viaţă şi iubire veşnică! Aceasta este adâncimea învățăturii căutărilor existenţiale din întrebarea tânărului evlavios şi bogat, întrebare din care noi trebuie să înțelegem că întotdeauna Dumnezeu ne arată că la El este posibil, ceea ce la oameni e cu neputință!
Profesor, Vasile GOGONEA
