În Duminica a 30-a după Rusalii, a treia a postului Nașterii Domnului, avem spre adâncă și evlavioasă meditație Pilda Dregătorului bogat, așa cum ne înfățișează Sfântul Evanghelist Luca(18, versetele de la 18 la 27) sau a Tânărului bogat, potrivit textului paralel de la Sfântul Evanghelist Matei (19,16-26). Așadar, un om bogat vine la Mântuitorul Iisus Hristos şi-I pune o întrebare demnă de luat în seamă, care ar trebui să ne preocupe permanent şi pe noi, cei de azi și cei din toate veacurile: «ce să fac să moştenesc viaţa de veci?», numai că bogatul din Evanghelie, deşi pune o întrebare inspirată, am putea spune, dovedeşte, totuşi, o dublă ignoranţă prin felul în care o formulează, ceea ce şi duce la amplificarea şi complicarea dialogului său cu Hristos.
“De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu”
Așadar, omul bogat din Evanghelia Duminicii acesteia se încumetă să afle Calea care duce la viața cea veșnică, fiindcă îl interesează lucrul acesta, în timp ce alții, nici nu vor să audă de aşa ceva, şi vrea să ştie, ce trebuie să facă în viața aceasta ca să moştenească viaţa veşnică. El vede că bogăția materială este vremelnică și ispititoare, dar va trebui s-o lase şi să plece pe un drum necunoscut în căutarea vieții veșnice. Mai vede, însă, și nesiguranţa şi deşertăciunea acestei vieţi vremelnice, despre care, pe bună dreptate, afirmă Fericitul Augustin, că nici nu merită să se numească viață cu adevărat, fiindcă este plină de necazuri, supărări, dureri şi de suferinţe de tot felul. În fiecare zi, noi, oamenii, vedem că ne confruntăm cu aceste suferinţe şi avem parte de ele, şi cei bogaţi și cei săraci! Toţi avem parte de aceste necazuri şi suferinţe, într-un fel sau altul, aşa că, în viaţa aceasta, pe pământ, nici nu ne putem numi moştenitori, ci mai degrabă nişte săraci rătăcitori în meandrele vieții! Să vedem, prin urmare, în ce loc este trăitoare viața cea veșnică şi în ce ţară se va putea trăi o astfel de viață? Ce condiţii ni se pun ca să ajungem acolo? Noi, creştinii ortodocși mărturisim, credem şi nădăjduim că după judecata de apoi, va urma viața veșnică, dar nădăjduim fiecare să o pregustăm! De aceea, noi spunem în «Crez»: «Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie!». Viața aceasta veșnică ar consta în cunoaşterea Lui Dumnezeu şi a Fiului Său Iisus Hristos, dar, mai ales în păzirea poruncilor Lui Dumnezeu! Pentru că ni se spune: Iar «viața veșnică» aceasta este: “Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (IOAN 17,3). Această viață veșnică, vedem că începe încă de pe pământ, pentru toţi aceia care cred cu adevărat şi urmează învăţăturile Lui, adică, se leapădă de lumea aceasta, cu toate păcatele şi fărădelegile ei! Viața veșnică este făgăduită tuturor creştinilor adevăraţi şi este dată de Dumnezeu prin Fiul Său, de aceea se numeşte «moștenire»! Mai departe, Evanghelistul Luca relatează: «Iar Iisus i-a zis: “De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: “Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Şi auzind Iisus, i-a zis: “Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie”. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, fiindcă era foarte bogat» (LUCA 18,19-23). Poate li se pare unora că omul acesta să fi fost un oarecare viclean şi căuta să-L «vâneze» pe Iisus în cuvinte meșteșugite, însă nu se vede acest defect, ci doar iubirea de arginţi, fiindcă şi Iisus Hristos l-a mustrat în acest fel. El vine la Iisus dorind să cunoască viața veșnică, doar ca un iubitor de averi, de unde reiese că nimeni nu este aşa iubitor de viaţă, ca omul iubitor de averi(sic??!!). Acest tânăr a socotit că Iisus îl va sfătui într-un mod pe care să-l urmeze și prin care va trăi veșnic, dar desfătându-se întru stăpânirea averilor. După ce Domnul i-a zis că lepădarea averilor este pricinuitoare de viață veșnică, Dregătorul bogat s-a întristat foarte tare, pentru că el avea nevoie de viața cea veșnică, doar ca să aibă averile pentru multă vreme, considerându-L pe Iisus numai ca un simplu «învățător»!
“Mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia cerurilor“
Bogatul din Evanghelia Duminicii acesteia a făcut, fără să-şi propună, un lucru deosebit de valoros: L-a «provocat» pe Hristos, ca să ridice ştacheta şi să vorbească despre creştinismul celor «desăvârșiți» sau al celor «aleși», adică, despre cei care, peste veacuri, nu s-au mulţumit doar cu păzirea poruncilor, ci au tins spre desăvârşire, şi este cazul sfinţilor în general, dar şi al monahilor, care au văzut întotdeauna în porunca Lui Hristos: “Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino de urmează Mie”, ca o chemare la limanul desăvârşitei sărăcii. Ce a făcut acela? S-a întristat, pentru că avea multe bogăţii, iar acest lucru L-a determinat pe Domnul să spună ucenicilor un cuvânt teribil de greu, ce a căzut ca plumbul şi peste ei şi peste noi, cei de azi: “Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât 
să intre un bogat în împărăţia cerurilor“. Un cuvânt mare şi absolut neconvenabil şi neconfortabil, care înseamnă «poruncă» de la Dumnezeu! Acestui soi de devotament şi de angajament nu numai bogatul din Evanghelie i-a întors spatele, plecând acasă întristat, ci şi foarte mulţi dintre noi, chiar dacă nu suntem la fel de bogați! Mulţi oameni întorc şi astăzi spatele dreptei credințe, preferând un creştinism prohibitiv şi care să privească doar relaţiile interumane! Hristos, însă, arată că adevăratul creştinism nu ne cere doar să fugim de rău, ci să şi căutăm binele şi să-l săvârşim pe el cu toată fiinţa noastră. Mai mult decât atât, Hristos arată bogatului din Evanghelie că, dacă voieşte să fie desăvârşit, trebuie să renunţe tocmai la ceea ce iubea cel mai mult, bogăția sa vremelnică! Ar putea părea unora că Mântuitorul are ceva cu bogăţia! Dar, atenție, ce înseamnă învăţătura Lui cu privire la bogăţie şi sărăcie: nici bogăţia şi nici sărăcia nu pierd ori mântuiesc prin ele însele! Veţi vedea bogaţi la care avuţia naşte îngâmfare, mândrie, autosuficienţă, aroganță, fățărnicie și chiar hoție, lăcomie, nemilostivire, împietrire, dar veţi vedea şi oameni cărora bogăţia nu le-a luat minţile şi nu le-a afectat credinţa ori dragostea faţă de Dumnezeu. Mântuitorul îl sfătuieşte pe dregătorul bogat să împartă averile, nu rudelor, ci săracilor, iar împărţirea s-o facă și cu dreaptă judecată, nu la întâmplare. De asemenea, Domnul îl sfătuieşte pe omul bogat să Îl şi urmeze, în virtutea de a deveni ucenic al Său. Ca unui iubitor de averi, Domnul i-a făgăduit comoara din ceruri, dar bogatul n-a luat aminte la acest îndemn, deoarece el era rob al averilor pământeşti. El s-a întristat când Iisus l-a sfătuit să împartă averile săracilor, deoarece el dorea o viaţă veşnică, aici, pe pământ, în felul în care noi o trăim, pentru ca el să fie înconjurat de averi, slugi, numai să dea porunci, iar acestea toate să i se îndeplinească întotdeauna cu exactitate! Totuşi, acest tânăr avea o calitate demnă de remarcat: faptul că s-a întristat la îndemnul Mântuitorului de a vinde averile, iar acest lucru îl arată că nu era viclean ca şi fariseii, care nu se întristau, ci mai tare se sălbăticeau de spectrul bogăției materiale și amăgitoare.
Mântuitorul i-a zis acestui dregător bogat: “Cunoşti poruncile?”
Pentru a fi cetăţeni și «locuitori» ai Împărăţiei veşnice, ca să vieţuim şi să fim fericiţi acolo, nu ni se cere să fim de viţă împărătească, nici ranguri, nici putere, nici bogăţii, ci o profundă transformare sufletească, transformare care nu se poate realiza fără păzirea poruncilor, aşa cum Mântuitorul i-a zis acestui dregător bogat: “Cunoşti poruncile?” (LUCA 18,20). Din sfintele porunci învăţăm cum trebuie să trăim pe pământ ca nişte copii ai Lui Dumnezeu, căci Împărăţia Lui începe de aici, de pe pământ, din lumea aceasta. Iisus îi enumeră câteva din poruncile din Decalog, astfel: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu mărturiseşti strâmb și așa mai departe! Deci, Iisus i le-a spus pe acestea pe care omul le poate încălca cu multă uşurinţă, mai ales la desfrâu, care are cauză focul plăcerii şi la ucidere, care are cauză focul mâniei. De asemenea, a fura este foarte uşor. A-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele cu toată fiinţa noastră, ne obligă să fim gata a renunţa la orice ne-ar putea împiedica de a alerga în urma Lui, iar bogatului din Evanghelie, tocmai avuţiile îi stăteau în cale. De aceea Pericopa Evanghelică ne îndeamnă să-L iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice ne-ar tenta ori ne-ar putea distrage de la iubirea şi comuniunea cu El, dacă vrem să putem dialoga cu El cu adevărat. Să nu fim asemeni dregătorului care şi-a plecat privirea şi n-a mai putut răspunde nimic Lui Hristos! Dregătorul bogat n-a mai putut rămâne în comuniune, n-a mai putut fi capabil să ţintească spre desăvârşire și să păzească poruncile adevărate! S-a mulţumit doar cu poruncile prohibitive, s-a limitat doar la a nu săvârşi răul şi, pentru aceasta, s-a arătat incapabil să mai săvârşească binele. Iată ce ne cere Pericopa Duminicii acesteia! Nu este suficientă, aşadar, numai o credință definită doar prin fuga de păcat, ci este necesar un stil de viaţă creştin, un angajament şi un mare devotament faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, prin iubire până la jertfă, căci abia acestea vor face din noi oameni capabili să putem intra în «dialog» şi să rămânem în comuniune deplină cu Iisus Hristos, fără a-I întoarce spatele, pentru că Mântuitorul a dus credința noastră mai departe de respingerea păcatului, la virtute deplină şi la o luptă necontenită pentru desăvârşire. Evanghelia Duminicii a 30-a după Rusalii ne cere, prin urmare, un angajament creştin, o luptă continuă, jertfă neostoită, dragoste faţă de poruncile Lui Dumnezeu şi faţă de aproapele, cu tot ce presupun acestea. Să cerem, deci, Domnului să ne dăruiască această iubire, capabilă să ne facă să renunţăm la orice pentru El. Să-L punem, adică, pe Dumnezeu în centrul preocupărilor şi al vieţii noastre, iar nu celelalte lucruri, care sunt necesare şi acelea, până la un punct, însă, nu în aşa măsură încât să-I ia locul Împăratului Ceresc! Să-L iubim pe Dumnezeu, să-L slujim cu toată fiinţa prin păzirea poruncilor, şi El ne va dărui moştenirea Împărăţiei de veci!
Profesor, Vasile GOGONEA
