Cea de-a doua Duminică după Rusalii, începând cu data de 20 iunie 1992, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a primit supranumele de Duminica Sfinților Români, tocmai pentru a sublinia faptul că acest pământ al nostru a fost binecuvântat de Atotputernicul Dumnezeu cu personalităţi duhovniceşti de dreaptă credință și viețuire de-a lungul secolelor, într-un cuvânt, cu Sfinți dăruiţi Lui Dumnezeu. Iar, dacă acum două săptămâni am sărbătorit naşterea Bisericii sau Cincizecimea, prin întemeierea primei comunităţi de credincioşi peste care S-a pogorât Duhul Sfânt, în Duminica trecută am prăznuit pe martorii sfinţeniei acestei Biserici, pe toţi sfinţii, iată, de data aceasta, sărbătorim în chip deosebit pe aceia din neamul nostru care de-a lungul celor două milenii de creştinism au dovedit că vocaţia sfinţeniei este una universală şi totodată naţională, specific nouă, românilor, ca popor încreştinat în cadrul a tot ceea ce a însemnat procesul ontogenezei sale. Și spunem aceasta, pentru că noi considerăm Biserica românească drept una apostolică, iar Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, fiind numit «Ocrotitorul României», pentru că este Apostolul neamului românesc.
În calendarele noastre, Sfinții români sunt scriși cu albastru
Se ştie că în calendarele noastre, Sfinții români sunt scriși cu albastru, iar sărbătorile prin culoarea roşie. Numai că, sub titulatura «Sfinții români» sunt subliniați cu albastru Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română, care nu sunt cu toții români sau care au Sfintele Moaște, de mult timp, pe pământ românesc. De aceea, noi o considerăm româncă pe Sfânta Filofteia, deși ea vine din Bulgaria, ca și Sfântul Dimitrie Basarabov, iar pe Sfântul Paisie de la Neamț îl considerăm român, pentru că s-a nevoit la noi, deși el e ucrainean. La fel, şi Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. De asemenea, îi mai considerăm români pe Sfinții primelor veacuri, pe care îi numim și protoromâni, ca, spre exemplu, pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion, Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum sau Sfântul Mucenic Dasie, deși nu știm prea multe despre neamul lor. De aceea, toți Sfinții Bisericii, care s-au născut pe pământ românesc sau au venit, au trăit și au adormit aici, sunt considerați Sfinți români, chiar dacă ei nu sunt români. Pentru că românitatea, o înțelegem, nu numai ca o naștere directă din români, ci, și ca o înrudire duhovnicească şi îndeaproape cu românii. Iar dacă Sfânta Filofteia a vrut să vină, după martirizarea sa, la Curtea de Argeș, sau Sfântul Vasile din Poltava a venit și a trăit isihast la Poiana Mărului, ei s-au românizat, s-au înfrățit duhovnicește cu noi, românii, pentru că i-au ajutat și îi ajută pe români cu dragoste părintească. Iată, Sfinții Mucenici Zoticos, Attalos, Camasis și Filippos, au nume grecești, cripta lor a fost descoperită în 1971 și noi îi pomenim pe 4 iunie. Nu știm de ce neam sunt, dar pentru că i-am aflat pe pământ românesc, îi cinstim ca pe unii de-ai noștri. Un alt exemplu este Sfântul Nifon al II-lea al Constantinopolului, care este și el tot grec, a fost Arhiepiscop al Tesalonicului, Patriarh al Constantinopolului, dar și Mitropolitul Țării Românești. Deși a fost alungat pe nedrept, din Țara Românească și s-a întors la Athos, noi îl pomenim ca pe un Sfânt român, pentru că și-a pus amprenta și asupra specificului nostru românesc, pentru că Dumnezeu, prin Biserica sa, îi sfinţeşte cu evlavie pe sfinţi!
Avem Sfinți români, care sunt născuți din neamul românesc și pe pământ românesc
Pe de altă parte, avem și Sfinți români, care sunt născuți din neamul românesc și pe pământ românesc, aşa cum avem pe Sfântul Gheorghe de la Cernica şi care este din Săliștea Sibiului, Sfântul Grigorie Dascălul, care s-a născut la București în 1765, Sfântul Daniil Sihastrul, care e dintr-un sat din apropierea Rădăuților, Sfântul Dosoftei al Moldovei, care s-a născut la Suceava, în 1624, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, care s-a născut pe 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, din județul Botoșani. Un sfânt care se leagă de numele Olteniei, Sfântul Calinic de la Cernica, e bucureștean, s-a născut la București, la 7 octombrie 1787. În ceea ce-l priveşte pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, se spune că, deși născut în anul 1568 în oraşul Raguza, din Dalmaţia, pe malul Mării Adriatice, a fost «vlah de origine, ca şi Sfinţii Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Dimitrie cel Nou Basarabov, Cuvioasa Parascheva de la Iaşi sau Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş», iar dacă «vlahii» de peste tot arealul balcanic sunt cu toții considerați români, atunci aria românității se extinde cu mult față de granițele României actuale. Numărul Sfinților români canonizați e foarte mic în comparație cu numărul Sfinților români cunoscuți cu numele, pentru că alături de cei cunoscuți, canonizați sau nu, sunt Sfinții români necunoscuți, care nu sunt puțini. Și de la Sfinții români pe care Biserica noastră i-a canonizat, adică, le-a recunoscut sfințenia vieții, noi avem de învățat foarte multe lucruri deosebite, pentru că asociindu-ne cu ei, prin rugăciune, putem să fim învățați de către Părinții noștri cei Sfinți, cum să ne comportăm, în mod deplin ortodox, potrivit specificului nostru românesc. Este cunoscut faptul că românii ortodocși, în mod fundamental, au simțul echilibrului, sunt pașnici în relațiile lor, pătrunzători în ceea ce privește dogmele credinței, sunt ospitalieri și muncitori, smeriți și foarte realiști în fața istoriei. De aceea, Sfântul Ștefan cel Mare s-a comportat ca un voievod responsabil, care a apărat țara sa cu arma în mână, dar a și împodobit-o cu focare de viață ortodoxă, adică, atâtea Mănăstiri și Biserici. Sfântul Constantin Brâncoveanu și-a acceptat martiriul său şi al fiilor săi cu demnitate, Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, românizat și el prin iubirea sa față de neamul nostru, a fost ucis de turci, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna s-a născut în Ungaria, dar din părinți aromâni. Sfântul Bretanion, al Tomisului, a participat la Sinodul I Ecumenic, Sfântul Onufrie de la Vorona s-a născut în Rusia și s-a nevoit în secolul al 18-lea în Moldova, Sfântul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit 60 de ani într-o peșteră, pentru că vara şi iarna petrecea pe munte cu trupul gol, în rugăciune curată, biruind, cu puterea Lui Hristos, neputinţele firii şi ispitele diavolului, ca să nu mai spunem că din 13 iunie 1641, Sfintele Moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva sunt la Iași. Sfântul Simeon de la Pângărați era un isihast care a avut charisma vindecărilor și pe cea a înainte-vederii, Sfântul Varlaam al Moldovei a tipărit prima carte românească din Moldova, Sfânta Teodora de la Sihla a trăit în pustnicie viață isihastă, pentru că rugându-se neîncetat Lui Dumnezeu prin rugăciunea cea de taină a inimii, faţa i se lumina, iar trupul i se ridica de la pământ, asemenea Sfintei Maria Egipteanca.
Sfinţii noştri Români, să ne fie de ajutor la tot lucrul cel bun
Am putea completa cu Sfântul Visarion Mărturisitorul, care a îndurat suferinţă pentru că se opunea catolicizării forțate a Transilvaniei, cu Sfântul Ioan Românul, care a fost spânzurat de turci pe 12 mai 1662, într-o zi de vineri, înaintea praznicului «Înălțarea Domnului», deşi era numai un adolescent care avea 17-18 ani, cu Sfânta Muceniță Filoteea, care a fost martirizată de tatăl ei la vârsta de 12 ani, pentru că a dat de mâncare la săraci, cu Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, care a fost înecat. Să mai spunem că prima canonizare făcută în Biserica Ortodoxă Română a fost cea din ziua de 28 februarie 1950, iar pe 20 iunie 1992, când s-a stabilit sinodal Duminica Sfinților Români, s-a precizat că în această duminică trebuie «să se numere cu Sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi Sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi», ceea ce ne confirmă cu prisosinţă că această Duminică, a doua după Rusalii, a fost gândită ca o prelungire a Duminicii Tuturor Sfinților, dar cu specific românesc. Toate acestea ne arată că poporul nostru român a avut şi va avea vocaţia sfinţeniei, pentru că soborul de sfinţi odrăsliţi din sângele său demonstrează că şi la noi învăţătura Domnului a rodit din plin în cele două milenii de creştinism de până acum, dar că şi prezentul viitor, prin canonizările de sfinţi ce se fac şi se vor face continuu, constituie dovada unei Biserici vii şi lucrătoare, în care jertfa Sfinţilor sporeşte credinţa şi evlavia credincioşilor săi. De aceea, la o Duminică sfântă ca aceasta, când ne prăznuim pe părinţii şi înaintaşii noştri sfinţi, să ne şi împărtăşim din exemplul lor, să le urmăm viaţa lor, pentru că toţi căutăm în viaţă modele şi repere care ne marchează existenţa, dar, să le luăm pe ale sfinţilor, care sunt modele nemuritoare, pe care Hristos Domnul le-a preamărit şi le-a înveşnicit pentru jertfa şi dragostea lor neţărmuită faţă de adevăr şi credinţă. În concluzie, să-i cinstim pe Sfinţii Români, participând cu credinţă la slujbele lor de prăznuire, citindu-le cu evlavie acatistul, căutând să le cunoaştem cât mai bine viaţa şi petrecerea şi, mai ales, luându-ni-i călăuze de îndreptare în viaţă, şi astfel, vom petrece şi noi viaţă sfântă, iar Sfinţii noştri Români, să ne fie de ajutor la tot lucrul cel bun!
Profesor, Vasile GOGONEA
