Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu salvează de la înstrăinare sufletul omului demonizat!

21 octombrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  607 vizualizari
vindecare

În Duminica a 23-a după Rusalii se va citi la Sfânta Liturghie, pentru a avea spre luare aminte, Pericopa Evanghelică a Vindecării de către Domnul Hristos a demonizatului din ținutul Gherghesenilor sau al Gadarenilor, un popor care locuia înspre răsărit de Iordan, deosebit de iudei, având ca principală îndeletnicire creşterea porcilor, ocupație cu totul străină iudeilor, ceea ce înseamnă un lucru care îi arată a fi de alt neam. Dar, în ciuda acestei deosebiri ocupaționale și de mentalitate față de poporul ales, Mântuitorul Iisus Hristos a venit în aceste părţi date uitării de acea cârmuire şi lăsate în afară de lumina oricărei bune propovăduiri, ca să binevestească şi acestora Sfânta Evanghelie, tocmai pentru a ne dovedi că Dumnezeu are puterea de a salva de la înstrăinare sufletul omului demonizat.

«L-a întâmpinat un om din cetate, care era stăpânit de un demon»
Minunea săvârșită se petrece imediat după potolirea furtunii, şi este raportată în cele trei Evanghelii sinoptice, fiindcă Domnul a hotărât să treacă de cealaltă parte a lacului» (marea Galileei) şi soseşte la Decapole, adică în ţară păgână. Faptul că Iisus Hristos a mers de bună voie în pământ păgân este interesant în sine, deși a spus: “Nu am fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel” (Mt. 15, 24), căci singur Israel putea înţelege că Iisus este Mesia, astfel că aici ne dăm seama că Domnul a ieşit puțin în afara Israelului, adică în Fenicia şi Decapole, dar nu pentru a predica în aceste locuri. Aici va săvârşi numai minuni şi acte de vindecare, şi mai ales exorcisme, ca să putem vedea în aceasta o profeţie a convertirii neamurilor păgâne, o sămânţă pentru Biserica ce avea să fie. El îi pregăteşte, de asemenea, pe ucenici pentru un concept pe de-a-ntregul străin israeliţilor, cel privitor la Evanghelizarea păgânilor. Şi aici, în pământ păgân, în ţinutul Gherghesenilor (al Gadarenilor la Sf Matei), va săvârşi un exorcism impresionant asupra unui demonizat (la Sf. Ev. Luca e unul, la Sf. Ev. Matei sunt doi), izbăvindu-l de un număr mare de demoni, iar această Evanghelie este extrem de bogată şi importantă pentru cunoaşterea lumii demoniace şi pentru lupta duhovnicească împotriva demonilor. Așadar, de cum a sosit Mântuitorul în acel ținut, «l-a întâmpinat un om din cetate care era stăpânit de un demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci în peşterile de îngropăciune” (Luca 8, 27). Primul lucru pe care îl constatăm, faptul că bărbatul chinuit de demon din cetatea Gherghesenilor căuta singurătatea, nu comuniunea, dorea înstrăinarea, nu apropierea de oameni. Viaţa lui era un chin, deşi era viu, dar, cu toate acestea, el trăia printre cei morţi, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social, iar din această atitudine a omului demonizat, vedem că păcatul, înţeles ca o lucrare a demonilor în viaţa oamenilor, înstrăinează pe aceștia de Dumnezeu, de semeni şi de ei înşişi, dar în orice moment, Dumnezeu are puterea de a salva de la înstrăinare sufletul omului demonizat.

Semnatura eletronica CertDigital

«Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al Lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!»
Pericopa Evanghelică ne mai învață cu prisosință că în istoria îndelungată a societății, demonizările sunt o realitate obiectivă şi nu fructul imaginaţiei vreunui poet visător! De altfel, ele era frecvente, nu numai în antichitate, pentru că există și demoni și demonizați, chiar dacă adesea sunt ascunși sub numele medical de nebunie, dar este foarte important să ştim că lucrul acesta nu se întâmplă oricum, ci este rezultatul unui compromis repetat şi regulat cu demonii, adică, prin practici magice repetate, iar când se invocă demonii, aceştia vin, dar se instalează în sufletul şi trupul persoanei care i-a invocat, ca într-o casă, ca într-un mormânt al trupului și al sufletului! Demonii, atunci când s-au încuibat, e foarte greu să mai fie alungaţi, motivul fiind, cu precădere, unul teologic. Demonii sunt îngeri, însă, îngeri căzuţi, pentru că au refuzat voinţa divină. Ca îngeri, ei ar trebui să stea împrejurul tronului dumnezeiesc, după rangul lor ierarhic (treptele îngereşti) şi să împlinească misiunile pe care le primesc de la Dumnezeu. vindecarea-demonizatului[1]Dar, datorită neascultării lor, au pierdut acest loc firesc şi au rămas demoni rătăcitori, fiind nemulţumiţi de soarta lor și încercând să corupă ceea ce dispreţuiesc, adică pe om ca existență ființială şi cosmosul ca existență universală. Fiindcă nu se mai adapă la izvorul credinței dumnezeiești, aşa cum fac îngerii, din plinirea voinţei Lui Dumnezeu, se hrănesc din distrugerea, din surparea, urâţirea, pângărirea frumuseţii ființei umane, într-un cuvânt, din deşertăciune păgână! De altfel, păgânismul este închinarea la idoli făcuţi, prefăcuți și refăcuți de mână de om, în spatele cărora se ascund întotdeauna demoni, după cum ne învaţă Însuşi Domnul Iisus Hristos, împreună cu Apostolii Săi. Din păcate, prea adesea uităm de robia spirituală pe care o reprezintă păgânismul şi harul de nespus de a fi fost izbăviţi de acesta şi de a fi devenit creştini. Devenim prea obişnuiţi cu acest har şi nu ne mai amintim de unde am plecat, din ce prăpastie ne-a izbăvit Hristos, mai ales dacă ne gândim la comportamentul îndrăcitului, care trăieşte gol, locuieşte în morminte, printre morţi, sau în pustiu, scoate strigăte şi urlete, răneşte oamenii, se automutilează, se autoflagelează, într-un cuvânt, se dovedește un om desfigurat, care nu mai este el însuşi, care nu mai are judecată şi nici bun simţ, înfricoşător, care terorizează pe cei din jur, adăugând un motiv în plus la zesterea spirituală a credinței noastre, că Dumnezeu are puterea de a salva de la înstrăinare sufletul omului demonizat.

“Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu”
Pericopa Evanghelică a Duminicii a 23-a după Rusalii ne mai spune că demonizatul merge direct înaintea Lui Iisus şi se închină Acestuia, recunoscându-L că este «Fiul Lui Dumnezeu Celui Prea-Înalt». Vedem foarte bine că demonul este cel care vorbeşte prin gura demonizatului, iar nu omul însuşi. Aceasta este cea de-a doua învăţătură interesantă: demonii refuză Întruparea Cuvântului, Fiului lui Dumnezeu, pentru că socotesc că Dumnezeu este prea înalt, prea puternic, prea frumos pentru a se înjosi la starea unei biete creaturi, la a fi om. Dar, nu pot face altfel decât să recunoască puterea dumnezeiască din omul Iisus Hristos. Nu au de ales, pentru că persoanele îngereşti sunt atât de aproape de Dumnezeu, că le este imposibil să nege existenţa sau prezenţa lui Dumnezeu, ci, numai omul poate face aceasta. Să recunoaștem faptul că demonii au o inteligenţă cu mult superioară oamenilor obișnuiți, inteligenţa îngerească! Cei care ţin închis pe acest posedat adulmecă, presimt că Iisus, în nespusa Sa bunătate, îi va alunga şi va vindeca pe acel om. Atunci, ei vin să-L roage să nu le impună, înainte de vremea judecăţii, pedeapsa veşnică. Avem aici o revelaţie teologică foarte importantă, care ne arată că demonii sunt conștienți că Iisus este Hristosul, dar nu vor să accepte kenoza divină, nu vor să-şi schimbe modul de a gândi, pentru că se simt liberi, se consideră persoane libere, aşa cum şi noi oamenii suntem persoane libere, iar Dumnezeu respectă această libertate, pe cea a îngerilor căzuţi ca şi pe cea a oamenilor, fiindcă Dumnezeu nu impune, nici adevărul, nici iubirea, ci, El doar le propune. Uneori, poate că e bine să facem o paralelă între boala păcătoasă a demonizării de dinainte de jertfa şi Învierea Domnului şi bolile similare de astăzi, prin care nu puţini dintre noi suntem chinuiţi de diavoli, această chinuire manifestându-se în fel de fel de chipuri. În momentul în care se petrece minunea vindecării demonizatului, cum ne învață Pericopa Evanghelică, diavolul era încă socotit stăpânitor al lumii, deoarece nu avusese loc jertfa şi Învierea Mântuitorului. Să fim înțeleși, diavolul era stăpânitor prin îngăduinţa Domnului, totodată prin libertatea dată omului, dar care a fost rău folosită! Cuvintele rostite la începutul Pericopei Evanghelice, prin care Însuși Mântuitorul ne spune că după intrarea în Ierusalim, înainte de patimi, moarte şi Înviere, satana va fi alungat, chiar Iisus dăruieşte mijloacele de a-l alunga: Sfintele Taine în Biserica întemeiată de El. O mare învățătură importantă a Pericopei Evanghelice a Duminicii acesteia o constituie faptul că omul demonizat nu-și poate spune numele său, iar, așa cum știm cu toți, numele este semnul persoanei, o oglindire şi o profeţie a ipostasului. De aceea, demonul nu se dezvăluie niciodată, ci, el minte şi trişează, se ascunde, adoptă maniera «diversiunii», a secretomaniei, iar când e descoperit, îşi pierde din putere, stăpânirea lui se micşorează, frica, de asemenea! Faptul că demonii au venit mai mulţi reprezintă un semn al comportamentului diavolesc, deoarece ei se luptă mai mulţi împotriva unuia singur, se dovedesc laşi, necinstiți, ceea ce este contrar învăţăturii Lui Hristos, care ne spune să acceptăm să ne luptăm fără teamă cu lupii, singuri împotriva tuturor, să acceptăm să ne dăm viaţa pentru fraţii noștri, prin spiritul de jertfă, ca un semn divin că Dumnezeu are puterea de a salva de la înstrăinare sufletul omului demonizat.

«Pentru aceasta s-a arătat Fiul Lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului» (Ioan 3, 8)
În concluzie, Sfânta Evanghelie ne aduce înaintea ochilor minții un om al cărui suflet era ameninţat cu pierzania, pentru că duhul cel rău intrase în el şi-l muncea cumplit, dar, după ce a fost vindecat, omul era fericit pentru că nu mai era stăpânit de puterea diavolului, nu mai era robul acestui stăpân rău şi viclean. În felul acesta, a devenit supusul Lui Hristos, de care voieşte să fie nedespărţit, să stea mereu numai cu El. Iată, minunea din această Sfântă Evanghelie ne arată că în faţa Lui Dumnezeu, mântuirea, salvarea de la pierzanie, chiar şi a unui singur suflet, valorează mai mult decât toate turmele pământului, pentru că sufletul este scânteia de viaţă pe care Dumnezeu a sădit-o în om, după ce l-a plăsmuit pe acesta din pământ, făcând o fiinţă vie şi raţională, unind la un loc trupul şi sufletul (Facere 2, 7), lucru pe care nu l-au înţeles locuitorii ţinutului Gherghesenilor. Mărturia noastră despre apartenenţa la Hristos şi la Biserica Lui trebuie să fie dată şi semenilor noştri prin fapte ale iubirii şi ale slujirii acestora după exemplul Mântuitorului, Cel Care a venit să slujească lumii, pentru a o mântui! E bine ca în sufletul nostru să vedem chipul Lui Dumnezeu, iar prin aceasta să înțelegem deplin că sufletul este un bun de natură spirituală, care nu poate fi preţuit în bunuri materiale. Pentru că Dumnezeu are puterea de a salva de la înstrăinare sufletul omului demonizat, acest suflet, e bine să lucreze împreună cu trupul, deoarece ajută la ridicarea şi înduhovnicirea trupului, pregătindu-l pentru fericirea veșnică!
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL