În Duminica după Botezul Domnului («Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare», avem Sărbătoarea «Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul» (Sf. Ev. Matei 4, 12-17) şi «Începutul propovăduirii Domnului» şi în acest fel am parcurs ca nişte pelerini ai vremii, o veritabilă salbă de praznice Împărăteşti, prin care Sfânta Biserică dreptmăritoare aduce negrăită Slavă Bunului Dumnezeu, Părintele nostru, Cel Care foloseşte totul pentru mântuirea noastră, atât mângâierea, cât şi pedeapsa, în marea Lui iubire de oameni, iar dacă-I mulţumim Atotputernicului doar pentru cele bune, prin aceasta, ne vom asemăna cu iudeii nerecunoscători, fiindcă aceia, când s-au înfruptat în pustie cu masa minunată, ziceau că Hristos este cu adevărat proroc şi voiau să-L proclame rege, însă, când le-a spus: “Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne întru viaţa veşnică”, aceia au răspuns: «Dar ce minune faci tu?… Părinţii noştri au mâncat mană în pustie» (Ioan 6, 27-30-31), ceea ce denotă că încercarea credinţei noastre naşte răbdarea, ca o încercare smerită pentru a ne bucura de o lucrare desăvârşită.
“Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”
Botezul Domnului este un sfânt şi mare praznic împărătesc ce se mai numeşte şi «Arătarea Domnului» sau «Epifania», iar acest lucru îl prezintă atât de convingător dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, spunând că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a Născut, ci, când S-a botezat, iar acest adevăr îl desluşim în spusele Sfântului Ioan Botezătorul: «Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi» (Ioan 1, 26), mai ales că însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pe Iisus până în ziua aceea, căci zice: «Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: “peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt”» (Ioan 1, 33). Aşadar, despre arătarea cea de acum, spune: «Harul cel mântuitor al Lui Dumnezeu, am văzut că s-a arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie» (Tit 2, 11-12), iar despre cea viitoare, spune: «Aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos» (Tit 2, 13). Aşadar, prăznuind Botezul Domnului, se cuvine să arătăm câte sunt botezurile care au preînchipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi, deoarece, după mărturia Sf. Ioan Damaschin, opt sunt botezurile: primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Facere 7, 17-24), al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieşire 13, 22; I Corinteni 10, 2), al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit şi “tăierea împrejur” (Facere 17, 10-14), al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11), un botez introductive ce-i conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Căci spune Sf. Ioan Botezătorul: “Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc (Matei 3, 11; Luca 3, 16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfânt, iar cu acest botez Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Mântuitorul Hristos S-a botezat în Iordan, nu că avea nevoie de curăţire, ci, pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea noastră şi ca să zdrobească şi capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14), apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormânteze pe Adam cel vechi şi căzut în păcat în apă şi să-l sfinţească pe botezător, de fapt, ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm. Să continuăm cu cel de-al cincilea botez, care este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfânt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), iar acesta este cel mai mare botez din cele amintite! Se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mântuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfântului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvârşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mântui. Se zice că Hristos botează «cu foc», pentru că a revărsat Duhul Sfânt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), după cum spune Însuşi Domnul: “Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5). Urmează al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfânta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele, al şaptelea şi cel mai desăvârşit este botezul prin sânge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru, în sfârşit, al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească, iar acest botez nu este unul mântuitor, ci, pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252). Botezul creştin ortodox e considerat cel mai desăvîrşit botez, care curăţă păcatele noastre, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere, iar după învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez, nu poate să intre în Împărăţia Cerurilor (Ioan 3, 5). Taina Botezului se săvârşeşte în pridvorul sau în pronaosul bisericii, iar canoanele opresc săvârşirea Botezului, atât în case, cât şi în paraclisele din casele particulare (Can. 31 şi 59 Sinod.VI ec.). Doar în cazuri foarte rare şi de mare nevoie, cum ar fi un frig puternic, o boală cruntă, pericol de moarte pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case, iar cât despre timpul când se săvârşeşte Botezul, pentru prunci nu există zile sau ceasuri hotărâte ca nu cumva să moară nebotezaţi, deoarece în acest caz, părinţii copilului sau preotul, din cauza căruia a murit neunit cu Hristos, săvârşesc un păcat de moarte. Pentru cei morţi nebotezaţi, Biserica nu mai poate face nimic, rămânând toate la mila Lui Dumnezeu, iar dacă pruncul este firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă pruncul este sănătos, Sfântul Botez se face la opt zile de la naştere, în orice zi de sărbătoare, după săvârşirea Sfintei Liturghii.
“Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”
Boboteaza aminteşte nu numai de evenimentul sfânt de la Iordan, care marchează începutul predicii Mântuitorului, ce va umple lumea de lumină, ci şi de botezarea catehumenilor (noii convertiţi dintre iudei şi neamuri), în primele secole creştine, căci “Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei, 4, 16). Să înţelegem că dogma Dumnezeului unic a fost cea dintâi şi cea mai puternică, începând de la Moise până în prezent, pentru că ni se spune: “Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Ieşire 20, 2-3), în Vechiul Testament. Aşadar, la Botezul Domnului, Dumnezeu se descoperă în trei persoane, ca Treime, Unul în Treime, aceasta fiind şi o primă confruntare dintre noua religie pe care o aducea lisus şi religia iudaică pe care se grefa învăţătura Sa cea nouă. Mântuitorul, continuând pe Ioan Botezătorul care îşi sfârşea destinul profetic şi învăţătoresc prin chemarea la pocăinţă, va începe şi El prin a propovădui pocăinţa şi a vesti Împărăţia Cerurilor, iar despre aceasta, va vorbi mereu, Fiul Domnului, sub diferite forme, în decursul celor trei ani cât a propovăduit. În înţeles creştin, pocăinţa este încercarea noastră de întoarcere la starea cea dintâi, la starea în care eram înainte de a păcătui, fiind încercarea noastră de reaşezare în rânduială a sufletului şi a vieţii noastre, atunci când i-am stricat rânduiala! Pocăinţa se face prin smerenie, iar în greceşte cuvântul este «metanoia», pentru că avem şi noi în româneşte, de aici, metania, o prosternare la pământ, adică într-un fel o recunoaştere a micimii tale, o recunoaştere a faptului că ai greşit şi că te căieşti de greşeala ta, ca o coborâre din orgoliu. Pocăinţa trebuie neapărat să se facă prin metanoia, prin smerenie, prin recunoaşterea greşelilor, fiindcă înseamnă curăţire, de care este nevoie permanent, înseamnă înduhovnicire, primirea în tine a Duhului Sfânt care dă bucurie. Să mai reţinem că Mântuitorul şi marele sfânt Ioan Botezătorul, atunci când veneau fariseii la el să se boteze, crezând că dacă vor primi un botez exterior, cu apă, se vor şi îndrepta în faţa lui Dumnezeu, fără să mai fie nevoiţi să facă faptele îndreptării, deci, atunci Sf. Ioan Botezătorul îi avertiza, aşa cum putea s-o facă el: «Pui de vipere», cine v-a învăţat să faceţi aceasta? Credeţi voi că dacă nu faceţi roade de pocăinţă, are vreo valoare botezul pe care-1 luaţi de la mine? Nu are nici o valoare! Nu actele exterioare dau măsura pocăinţei! Credinţa şi faptele bune duc la mântuire, nu faptul că se crede cineva ales! Avertismentul Sfântului Ioan Botezătorul este clar, pocăinţa este un efort de fiecare zi! Să împlinim rânduiala dumnezeiască şi să răspundem la chemarea cu care şi-a început Mântuitorul propovăduirea: “Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”, iar pocăinţa e în cămara sufletului nostru şi în Împărăţia Lui Dumnezeu, pentru ca din acest lăuntru al nostru să iasă gânduri întregi, ca nişte gânduri frumoase cu fapte frumoase.
Profesor, Vasile GOGONEA
