Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT! – Învierea Domnului este Sărbătoarea Luminii și a bucuriei

14 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii  |  69 vizualizari

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice ființă umană conștientă și pătrunsă în același timp de un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptură umană, însemnând o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul, ca un izvor de apă vie, ca o Sărbătoare a Luminii și a bucuriei. Întruparea şi Învierea Fiului Lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, actul fundamental prin care a fost învinsă moartea. De aceea, cu siguranță, oricare dintre noi, știm că suntem neputincioşi ca să cuprindem în cuvinte şi cu profunzimea pe care o încearcă raţiunea făpturii noastre întreagă minunea în sine, fiindcă ea depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere, fiind un Praznic al bucuriei, al împăcării şi al Sfintei Lumini care trebuie adusă în casele noastre.

Învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează”
Sfintele Paști sau Învierea Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare anuală creştină, deoarece marchează evenimentul fundamental al creştinismului – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului bisericesc, iar această sărbătoare durează trei zile şi începe, conform deciziei Conciliului de la Niceea, din anul 325, în Duminica de după prima Lună plină după echinocţiul de primăvară. Frumusețea și farmecul deosebit al Sărbătorii Paştelui sunt date, atât de semnificaţia spirituală (“Învierea Mea va fi totodată o înviere pentru toţi cei care Mă urmează”), cât şi de tradiţii (oul pictat, masa cu mâncăruri tradiţionale, slujba de sâmbătă seara cu primirea Luminii), ceea ce ne îndreptățește să credem că Sfintele Paști reprezintă un moment de pace sufletească, de interiorizare, de împăcare și de bucurie. Cu vreme și dincolo de vreme, Învierea Domnului este un miracol care se petrece cu regularitate în fiecare an, aşteptat cu sufletul la gură, uimindu-ne prin apariţia luminii divine la Sfântul Mormânt din Ierusalim, în noaptea de Înviere a Paştelui ortodox. Este darul pe care Iisus ni-l face, amintindu-ne de lumina strălucitoare care i-a umplut mormântul în momentul Învierii Sale și este modul Său de a ne transmite că este mereu alături de noi. Cu siguranță, acest foc imaterial de culoare albăstruie, care poate fi atins, fără să ardă, va fi aşteptat cu toate luminile stinse. El apare atunci, într-un mod supranatural, din Sfântul Mormânt, aprinzând candela aşezată special acolo. Apoi, Patriarhul ortodox aprinde cele două mănunchiuri de câte 33 de lumânări pe care le are pregătite şi începe să împartă Lumina Sfântă miilor de pelerini care aşteaptă plini de emoţie, mai ales că Focul cel viu acţionează şi de unul singur, strălucind ca un fulger şi aprinzând din zbor candelele de la intrarea în biserică, precum şi lumânările multora dintre pelerini. E un eveniment care se petrece în fiecare an în faţa a mii de martori oculari și care nu poate fi negat de nimeni, motiv pentru care putem spune că efectul său este foarte puternic și contribuie la întărirea credinţei în Dumnezeu!

Semnatura eletronica CertDigital

“Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit“
În creştinism, denumirea de «Paşti» (în ebraică «Pesah» adică trecere) pentru sărbătoarea Învierii Domnului s-a păstrat, deoarece Însuşi Mântuitorul S-a folosit de acest cuvânt, atunci când le-a vorbit Apostolilor despre apropierea sărbătorii Paştilor: “Ştiţi că peste două zile vor fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit“ (Matei 26, 2). Întrebându-L pe Mântuitorul, unde să pregătească Paştile, Apostolii au folosit acelaşi cuvânt: «Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile?» (Matei 26, 17). Este foarte posibil ca termenul ebraic «Paşti» să fi trecut în vocabularul creştin, mai ales pentru faptul că momentele istorice comemorate în cadrul sărbătorii noastre (Patimile, moartea şi Învierea Domnului) au coincis cu Paştile evreilor din acel an. Terminologia neotestamentară avea să influenţeze într-o măsură considerabilă viziunea creştinilor primelor secole, care înţelegeau prin cuvântul «Paşti», atât Cina cea de Taină şi Patimile Domnului, care au avut loc în apropierea Paştelui iudaic, dar şi Învierea Domnului. Potrivit specialiştilor, săptămâna pe care noi o numin «Săptămâna Patimilor» se numea în vechime «Săptămâna Patimilor» sau simplu «zilele Paștilor». Deci, ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare sau «Săptămâna Patimilor» este o perioadă importantă de interiorizare şi comemorare, fiindcă se rememorează Patimile Lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, apoi moartea şi Învierea Sa. Am văzut că Săptămâna a început cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim şi se încheie cu Duminica Paştelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda L-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea, aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an, pe când Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă. Paștile sunt în Ortodoxie «sărbătoarea sărbătorilor», iar dacă sărbătoarea este o temeinică desăvârșire întru viață dumnezeiască în creație și ca atare o țâșnire de lumină mai presus de fire, Paștile sunt revelația deplină a vieții dumnezeiești în existența noastră creștină, pentru că natura noastră omenească nu mai e străluminată numai trecător de o rază dumnezeiască ce ne arată că ea nu e de la sine și singura existentă, ci, această natură e străbătută deplin și pentru vecie de viața dumnezeirii, e transfigurată, ridicată din înlănțuirea procesului de corupere continuă care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul în iadul întunericului. De aceea Paștile sunt o explozie de bucurie, o stare de înălțare ce perpetuează bucuria ucenicilor care L-au văzut pe Domnul Înviat. De aceea credincioșii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nici o altă bucurie: «Hristos a Înviat!», pentru a se răspunde: «Adevărat a Înviat!», până la Înălțarea Domnului, când se salută cu altă veste tot așa de mare, legată interior de prima: «Hristos S-a Înălțat!», până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârșită a vieții noastre de Duhul Sfânt.

“Să nu vă înspăimântaţi atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci, voi învia în a treia zi şi voi veni din nou la voi”
Mântuitorul Iisus Hristos este numit Paştile nostru care s-a jertfit pentru noi, iar de Învierea Sa ţine mântuirea noastră, prin care ne-a trecut de la moarte la viaţă. Dacă Hristos n-ar fi murit şi nu ar fi înviat pentru noi, zadarnică ar fi credinţa noastră, nădejdea şi viaţa noastră, căci fără moartea şi Învierea Sa, păcatul nu poate fi biruit. De bună seamă că Învierea nu este o întoarcere la o viaţă corporală ameliorată, ci este făgăduinţa făcută de Iisus încă din timpul vieţii Sale, că fiecare persoană, care L-a cunoscut pe Hristos, va participa la viaţa divină. Prin Învierea Lui Hristos şi prin lucrarea harului Duhului Sfânt în lume, consecinţele căderii în păcat sunt depăşite din punct de vedere obiectiv, însă mântuirea generală devine lucrătoare în momentul în care fiecare om încearcă să-şi însuşească în mod subiectiv aceste roade. Sunt edificatoare cuvintele Mântuitorului, menționate de către Sfântul Evanghelist Ioan: “Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilinţa cea mai profundă. De aceea, este necesar să Mi se petreacă Mie aceasta. Dar voi să nu vă înspăimântaţi atunci, căci nu voi rămâne în mormânt, nici nu mă voi descompune, ci, voi învia în a treia zi şi voi veni din nou la voi, la fel ca acum! Abia aceasta va fi mărturia cea mai mare şi mai adevărată pentru sufletele voastre a misiunii Mele divine şi ea vă va întări pe deplin în credinţa voastră”, iar nouă ne este dat să înțelegem că omul, ca și întreaga creaţie a Lui Dumnezeu se împărtăşeşte de darurile Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiindcă prin lucrarea Harului Duhului Sfânt, în lume, trupul nu mai este întunecat, opac, ci este copleşit de spirit, fiind treapta culminantă a sfinţeniei care anticipează starea trupurilor la învierea de obşte. Ca urmare, dintotdeauna, aspectele biblice şi teologice se reflectă cu prisosinţă în frumuseţea şi bogăţia slujbelor pascale.

«Hristos a Înviat»! «Adevărat a Înviat»!
La fel ca alte sărbători creştine, Paştele Sfânt este însoţit de numeroase obiceiuri populare care îşi au originea în tradiţiile străvechi (considerate azi de mulţi a fi păgâne) şi în credinţe legate de ciclul anotimpurilor şi activităților gospodăreşti. Spre exemplu, azi, în Vinerea Mare, se obişnuieşte să fie duse flori la biserică pentru Iisus. În timpul slujbei se trece pe sub masă de trei ori, ca simbol al poticnirilor Lui Iisus, atunci când Și-a dus Crucea. Tot în această zi, numită şi Vinerea Seacă, se obişnuieşte să se ţină post negru. Se mai spune că dacă va ploua în această zi, anul va fi roditor şi îmbelşugat, iar dacă nu va ploua, va fi un an secetos. Un alt obicei spune că cel care se va scălda în apă rece de trei ori în această zi, aşa cum Ioan Botezătorul boteza în apele Iordanului, va fi sănătos pe tot parcursul anului. Mâine, în Sâmbăta Mare, se prepară pasca şi cozonacul ce vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite în noaptea de Înviere. Seara, toată lumea merge la biserică pentru a participa la slujba de Înviere a Domnului, pentru a lua lumina, pentru a lua tradiţionalele Sfinte Paşti precum şi flori sfinţite, dintre cele care au fost duse în Vinerea Mare la biserică. În după amiaza zilei de sâmbătă se încheie postul de 40 de zile şi clopotele încep să bată din nou. Cel mai important moment al zilei este sfinţirea apei botezătoare la biserică. Se spune că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă «nouă» va avea noroc toată viaţa. În noaptea de Înviere, cei care merg la biserică au câte o lumânare pe care o vor aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar, iar această lumânare este simbolul Învierii, al victoriei vieţii asupra morţii, a luminii divine asupra întunericului ignoranţei. Unii obişnuiesc să păstreze restul de lumânare rămas, pe care îl aprind în cursul anului, când au vreo problemă gravă. O credinţă mai răspândită este aceea că timp de o săptămână, începând cu noaptea Învierii, porţile raiului rămân deschise, astfel încât sufletele celor decedaţi în timpul Săptămânii Luminate ajung cu siguranţă în Rai. În Duminica Învierii este obiceiul să fie purtate haine noi, ca un semn de înnoire a trupului şi a sufletului. Dimineaţa se pune într-un ibric apă rece, un ou şi un ban de argint. Cine se spală cu această apă, va fi rumen în obraji ca oul, tare ca banul şi va avea o viaţă îmbelşugată, iar ouăle roşii simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la Învierea Sa.
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL