Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Hristos s-a înălţat! Adevărat s-a înălţat! – Duminica după Înălţare a «Purtătorilor de Dumnezeu Părinţi»

 | 26 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În Duminica a şaptea după Sfintele Paşti, cea rânduită după cele două mari sărbători creştine: Înălţarea Domnului la Împărăţia Cerurilor şi Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile, sufletul nostru se umple de bucurie, fiindcă Biserica dreptmăritoare face pomenirea Sfinţilor Părinţi care s-au adunat la Niceea, în Asia Mică, la anul 325 d Hr., în primul sinod sau conciliu ecumenic, pentru ca să condamne erezia lui Arie celui de Dumnezeu hulitor, care «bântuia cu mintea» că Fiul n-ar fi fost Dumnezeu adevărat, ci, o făptură a Tatălui, însă, cu mult deasupra acestei «abateri», avem cu toţi minunata rugăciune pe care ne-o aminteşte Sfânta Evanghelie, care ne arată că ridicându-Şi ochii la cer, Mântuitorul a zis : «Tată, a sosit ceasul, preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine», iar acesta este un Adevăr pe care noi creştinii îl mărturisim cu toată tăria şi cu toată convingerea, când spunem în Simbolul Credinţei că Mântuitorul «S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui», tocmai ca o certitudine că Bunul Dumnezeu ne-a făcut şi ne face necontenit multe şi mari daruri, astfel încât viaţa fiecăruia dintre noi devine un noian de binefaceri primite de la Cel de Sus.

Semnatura eletronica CertDigital

«Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine»
La Sfânta Liturghie, vom desluşi faptul că Înălţându-se cu trupul său inefabil şi îndumnezeit la Cer, Mântuitorul Iisus Hristos a primit de la Dumnezeu Tatăl, «suprema şi veşnica preamărire» despre care ne vorbeşte atât de frumos Sfântul Ap. Pavel, în Epistola către Efeseni (I, 19-22), pentru a realiza, dincolo de vreme, că Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte cu evlavie şi cu credinţă pe cei 318 Sfinţi Părinţi de la Soborul Ecumenic din Cetatea Niceea, care au îngrădit erezia lui Arie cel defăimător, ce tăgăduia Dumnezeirea Mântuitorului, iar în vestita cetate, «purtătorii de Dumnezeu Părinţi», au mărturisit cu claritate şi cu deplină elocinţă pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, învăţându-ne pe toţi, în Simbolul Credinţei, să mărturisim cu tărie că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, de o fiinţă cu Tatăl, împreună veşnic şi mai înainte de toţi vecii, iar, urmând dumnezeieştilor lor învăţături, noi ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, Treimei celei de o Fiinţă, întru o Dumnezeire. Prin urmare, noi lăudăm şi cinstim pe vasele cele de taină ale Duhului, pe luminătorii prea străluciţi ai Adevărului Lui Hristos, pe cei ce au cântat în mijlocul Bisericii cântarea cea plină de armonie a Credinţei, mărturisind Treimea cea una neschimbată după fiinţă şi dumnezeire, deoarece prin Sfinţii Părinţi de la acest sinod, S-a arătat pronia Lui Dumnezeu asupra Bisericii Sale şi asupra sfinţilor Săi. Ca urmare, e bine ca prin ajutorul Domnului, să înţelegem calea cea dreaptă, corectă, care duce la cunoaşterea Lui Dumnezeu, iar un asemenea îndemn izvorăşte din versetul al 3-lea al Pericopei Evanghelice a Duminicii acesteia, care spune: «Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis», iar acest îndemn, de a-L cunoaşte ca singur Dumnezeu adevărat, are darul să alunge spusele ateilor ignoranţi şi răutăcioşi, din trecut şi de azi, care susţin, fără nici un temei, că în Biblie ar scrie: «crede şi nu cerceta»! Dar, să înţelegem foarte clar, suntem îndemnaţi să cercetăm Scripturile, ne spune Mântuitorul (Ioan 5, 39), socotind că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea mărturisesc despre Mine. Se face, astfel, referire la Scripturile Vechiului Testament, mai ales la profeţiile mesianice. Desigur, la vremea când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte de îndemn, încă nu erau scrise cărţile Noului Testament, dar acum expresia cercetaţi Scripturile este, desigur, valabilă şi pentru aceste scrieri, mai ales că în Scriptură întâlnim şi aceste cuvinte: «Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut» (Ioan 20, 29), dar ele se referă la cei care nu au trăit în vremea în care Mântuitorul a vieţuit pe pământ şi au crezut (şi vor crede) pe temeiul mărturiilor din Sfânta Scriptură, al Sfinţilor Apostoli şi al urmaşilor lor.

«Am făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit»
În Evanghelia Duminicii a şaptea după Sfintele Paşti, dar şi prima după Înălţare, vedem cum Mântuitorul lumii, înainte de patimile Sale, a ridicat ochii la cer şi S-a rugat pentru Sine şi pentru ucenicii Săi, mai ales că din această rugăciune rezultă că Domnul a primit putere peste omenirea păcătoasă, peste care El stăpâneşte ca Biruitor al păcatului, al iadului şi al morţii. De aceea, puterea pe care a primit-o de la Tatăl, este folosită de Fiul Lui Dumnezeu ca să dea viaţă veşnică tuturor celor ce I-au fost încredinţaţi (cf. In. 17, 2). În acest fel, realizăm faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este mare şi milostiv, încât toţi, care au comuniune cu El, pot primi de la El o viaţă care nu piere niciodată şi o cunună care nu se veştejeşte nicicând, mai ales că Mântuitorul lumii ne sfinţeşte pe fiecare prin cuvântul Evangheliei şi prin Harul Sfintelor Taine, umplându-ne sufletele cu binecuvântările Sale dumnezeieşti. Pe toţi ne cheamă la Împărăţie şi slavă, la moştenirea cerului, iar ţinta măreaţă pe care ne-o pune înainte este viaţa veşnică. Această viaţă nemuritoare ne-o descoperă Domnul tuturor şi o asigură tuturor celor care I-au fost daţi.
De aici se vede limpede valoarea făpturii omeneşti, înzestrată cu suflet nemuritor, care a fost răscumpărat cu preţul sângelui dumnezeiesc. Dacă nu credem în viaţa de veci, viaţa omenească nu valorează nici măcar un sfanţ. Unui om de ştiinţă american i-a venit, într-o zi, ideea să socotească părţile materiei din care este făcut corpul omenesc. El a obţinut următorul rezultat: cu apa din corp s-ar putea spăla o batistă de buzunar, cu fierul din sânge s-ar putea face şapte cuie de potcovit un cal, cu calciul din oase s-ar putea înălbi peretele unei odăi, dar, mai este în om cărbune, cu care s-ar putea prepara 65 de creioane, se mai găseşte în trup fosfor necesar pentru o cutie de chibrituri sau cât încape într-o lingură de bucătărie, iar toate aceste lucruri, socotite la preţul curent, nu costă nici măcar un dolar, ci doar 93 de cenţi. Ce jalnică ar fi această fiinţă omenească, dacă la atâta s-ar reduce valoarea ei! Însă, Domnul nostru ne învaţă că lumea toată, cu toate bogăţiile ei, nu valorează cât un suflet nemuritor: «Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?» (Mt. 8, 36), mai ales că noi toţi, ne încredinţăm vieţile, în această existenţă pământească, unor deziderate care pot fi: banii, plăcerile, poziţia socială ş.a., aproape orice, în afară de Dumnezeu, ceea ce ne dezamăgeşte şi ne determină să strigăm ca înţeleptul Solomon: «Tot ce doreau ochii mei nu am dat la o parte şi nu mi-am oprit inima de la nici o veselie. Şi iată că am văzut că totul este deşertăciune şi vânare de vânt» (Eccl. 2, 10-11).

«Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi»
Un om nesocotit spunea odată: «De ce mi-ar păsa de Dumnezeu şi de Biserică? Biserica este bună pentru aceia care o iubesc, dar pentru mine sunt numai două lucruri care contează în viaţă: ocupaţia mea şi familia mea». Dar un prieten mai înţelept îl întreabă: «Nu te-ai oprit vreodată să gândeşti că într-o zi le vei pierde pe amândouă? Atunci ce vei avea?». Omul răspunde: «Niciodată n-am gândit la asta, în acest chip». Aceasta e marea eroare a celor îndrăgostiţi de cele pământeşti! Aceasta e greşeala pe care o fac robii celor pământeşti. Sfântul Evanghelist Ioan spune că: «Lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac» (I In. 2, 17). Biserica, în întregimea ei, este păstrătoarea adevărului dumnezeiesc, pentru că Hristos şi Duhul Sfânt lucrează permanent în Biserică, aceasta fiind «stâlpul şi temelia adevărului» (I Tim. III, 15). Ierarhia bisericească sacramentală are în Biserică o trimitere specială de la Duhul Sfânt, pentru că prin ea, Duhul Sfânt împlineşte o lucrare specială. Potrivit mesajului Mântuitorului, dat Sfinţilor Săi Apostoli: «Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, povăţuindu-le să păzească toate câte v-am poruncit» (Matei XXVIII, 19-20), ierarhia bisericească are, prin Duhul Sfânt, nu numai puterea de a săvârşi Sfintele Taine şi toate slujbele bisericeşti, dar şi pe aceea de a învăţa adevărul dumnezeiesc şi a conduce obştea credincioşilor pe calea mântuirii. Plenitudinea puterii bisericeşti, în întreita ei menire, de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce, o deţine episcopul, iar episcopatul întregii Biserici adunat în soboare ecumenice, sub asistenţa Duhului Sfânt, interpretează şi formulează corect, pe temeiul Revelaţiei dumnezeieşti, învăţătura Bisericii, condamnând ereziile şi schismele, luând hotărâri valabile pentru întreaga Biserică. Pronia Lui Dumnezeu asupra Bisericii se arată prin toţi Sfinţii Părinţi care au apărat, au interpretat şi au formulat corect, în soboarele ecumenice şi în lucrările lor, adevărul dumnezeiesc pe care îl avem numai în Biserică. Dar pronia Lui Dumnezeu asupra Bisericii Sale lucrează prin toţi aleşii Săi, prin toată comunitatea Bisericii, cler şi popor, din toate timpurile şi din toate locurile. Pronia Lui Dumnezeu asupra omului şi asupra Bisericii şi a sfinţilor Săi în special, izvorăşte din marea dragoste a Lui Dumnezeu pentru făptura Sa aleasă, care este omul! Temelia şi izvorul întregii noastre existenţe este credinţa, la rândul său temeluită prin Biserica Lui Hristos, Trupul tainic al Domnului. Ea este prezenţa Lui Hristos şi a Duhului Sfânt în umanitate, prin acei «purtători de Dumnezeu Părinţi», care ne învaţă mereu, ce înseamnă viaţa în comuniune, în iubire şi în har a creştinilor cu persoanele Sfintei Treimi.
Profesor, Vasile GOGONEA

P.S. Duminică, 28 mai 2017, ÎPS Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească de resfinţire a Bisericii cu Hramul: «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», din Parohia Floreşti, Comuna Ţânţăreni, Protopopiatul Tg. Cărbuneşti.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL