Înaintea Duminicii a 4-a după Paști, adică mâine, sâmbătă, 21 mai 2016, avem Praznicul Sfinților Mari Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena, un minunat prilej de a desluși că aceasta este una dintre cele mai însemnate sărbători pentru credința dreptmăritoare, întrucât Împăratul Constantin i-a eliberat pe dreptcredincioși de sub prigoana păgână prin Edictul de la Mediolanum, din 313, iar toată activitatea sa, sub sfatul mamei sale, Elena, a fost una de protectorat faţă de noua credință a cărei apariție marchează începutul erei noastre creștine. În sfânta zi de Duminică, avem Evanghelia Vindecării slăbănogului de la «scăldătoarea oilor» sau scăldătoarea Vitezda, ca un semn binecuvântat că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a eliberat de caracterul inexorabil al morții, dându-ne speranța învierii, prin aceasta El schimbând însuși cursul istoriei omenești. Este dovada că Duhul Sfânt ne eliberează de toate condiționările noastre lăuntrice, ne îngăduie să unim în noi nevinovăția și înțelepciunea, să devenim oameni desăvârșiți, de «statura lui Hristos», cum spune Sfântul Ap. Pavel.
“Pentru lumina adevărului care să fie la toate popoarele și la toate neamurile, pentru
descoperirea Sfintei Cruci”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, mâine și Duminică sunteți oaspetele drag al gorjenilor, pentru că sâmbătă veți oficia Sfânta Liturghie la Biserica «Sfinții Împărați Constantin și Elena» din Tg. Jiu, iar Duminică, va fi sfințită Biserica de la Mănăstirea «Dealul Mare»(Turceni), cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, într-o Arhierească prăznuire a ocrotitorilor spirituali ai Municipiului reședință de județ!
-Mai întâi să amintim că Sfântul Constantin era un postitor și un rugător neîntrecut, iar Sfânta Elena era o femeie evlavioasă, care întrecea pe multe credincioase! Apoi, faptele lor mărețe! Acelea de a decide pentru libertatea și pentru răspândirea creștinismului, pentru lumina adevărului care să fie la toate popoarele și la toate neamurile, pentru descoperirea Sfintei Cruci, pentru zidirea sfintelor biserici, faptele lor bune, toate acestea i-au înfrumusețat, i-au luminat și le-au făcut o icoană sfântă, plăcută Lui Dumnezeu!
– Rep. Cu adâncă smerenie, vă rog să ne spuneți ceva despre Evanghelia acestei Duminici binecuvântate!
-În Evanghelia Duminicii acesteia, cum se știe, Mântuitorul Hristos a vindecat pe un slăbănog foarte bolnav și de mulți ani suferind. În Ierusalim se afla un loc unde se spălau jertfele, numit «scăldătoarea oilor». Acolo veneau cu turmele de oi, și când ajungeau jertfe la Dumnezeu, cărnurile respective le spălau ca să fie curate și aduse la ardere de tot înaintea Atotputernicului Dumnezeu! Tot aici, îngerul Domnului venea din când în când și tulbura apa, iar care intra primul în această apă se făcea sănătos, de orice boală era cuprins, ne spune Sf. Evanghelist Ioan. Nu exista boală care să nu fie vindecată de îngerul Lui Dumnezeu sau de tulburarea apei, mișcarea apei, semnul prin care cei bolnavi cunoșteau că trebuie să intre în apă și să primească această sfințenie. Deci, un înger al Domnului venea și le arăta un semn vizibil de vindecare, un semn al așteptării și al împlinirii. Căci mulți erau acolo, cum ne spune Sf. Ioan Evanghelistul, și așteptau momentul acela și numai unul dintre ei putea să se vindece.
“Dacă meritul este pe măsura darului, în mod sigur că îmbracă deodată sufletul și trupul nostru”
– Rep. Acesta era un loc al vindecării trupești, dar și sufletești, de bună seamă!
-Așadar, mulți îi însoțeau pe cei bolnavi, și cu grijă, cu atenție, cu priveghere. Nu ne spune Sf. Evanghelist Ioan că ziua sau noaptea venea îngerul. Dar, trebuie să înțelegem că oricând putea să vină. Așadar, bolnavii erau într-o slujbă, într-o priveghere permanentă, deci, se rugau mereu. Rugăciunea lor, evident, și așteptarea lor că va veni îngerul ca să-i vindece, îi pregăteau sufletește. Nu întotdeauna Dumnezeu ne împlinește rugăciunea noastră! Așteaptă ca și cererea noastră să se maturizeze, să se întărească, să fie consolidată de nădejde. Ca în momentul în care Dumnezeu ne dă darul Său, să-l luăm cu multă dragoste și să-l păstrăm cu multă chibzuință. Orișice lucru care ți se dă și nu meriți de el, nu-l păstrezi cu multă seriozitate și nici cu strășnicie, îl pierzi! Așadar, dacă meritul este pe măsura darului, în mod sigur că îmbracă deodată sufletul și trupul nostru.
– Rep. Deci, acesta mai era un loc al așteptării și al răbdării smerite!
-Așadar, mulți erau în pridvoarele acestei piscine, acestui loc de spălare a jertfelor și așteptau ca apa să se tulbure, și să vindece de toată boala și neputința. Mântuitorul Hristos a intrat printre cei bolnavi și s-a oprit la unul singur care era bolnav de 38 de ani. Nu ne spune Sf. Evanghelist, de ce boală era cuprins, dar ne dăm seama că atâta suferință și atâția ani trebuie să fi însemnat și trebuie să fi reprezentat o durere mare care aducea mult necaz acestui om aflat în suferință. Paralizat, fără să aibă pe cineva. Poate la început, când a venit aici, la locul de vindecare, l-a însoțit cineva. Aceia care au venit, poate au și murit! Că după 38 de ani, totuși, o suferință atât de mare și în starea de abandon, e prea grea în starea de părăsire totală.
– Rep. Cum a decurs întâlnirea cu Mântuitorul Hristos și mai ales minunea vindecării slăbănogului?
-Când Mântuitorul Hristos l-a întrebat: «Vrei să te vindeci?», bolnavul a răspuns altceva decât «da» sau «nu». A spus: «Doamne, nu am om!». Deci, el se gândea permanent la scăldătoare și poate în gândurile lui, în visele lui, în imaginația lui vedea îngerul. Dar, deodată simțea neputința trupului, căci nu se putea mișca, și era țintuit acolo, în patul de suferință, și nu avea nici o speranță ca să se vindece, dar, totuși, rămânea acolo. Important că el stăruia! El nădăjduia și persista în această dorință a lui de a se vindeca. Nu-și pierduse nici cumpătul, nici nădejdea. Era încredințat că într-o zi trebuie să se întâmple ceva și cu el. El și-a păstrat nădejdea!
– Rep. Așa cum păstrez și eu nădejdea că orice întâlnire cu Înaltpreasfinția Voastră este un prilej de aleasă desăvârșire sufletească! Vă mulțumesc și sărut dreapta Arhieriei Voastre!
Profesor, Vasile GOGONEA
