Cultura

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Începutul Propovăduirii Domnului – Dumnezeu care se îndreaptă spre om

 | 06 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

În Duminica de după Botezul Domnului, vom avea Pericopa Evanghelică a Începutului Propovăduirii Domnului, când toată suflarea și mintea omenească cea înțelepțită de frica de Dumnezeu se îndreaptă către acel moment al începutului drumului și al misiunii Domnului nostru Iisus Hristos prin meandrele lumii acesteia, de la Iordan, unde a fost botezat de către Sfântul Ioan Înaintemergătorul, care va rămâne să propovăduiască botezul pocăinței și să pregătească omenirea pentru primirea învățăturii celei noi, iar apoi Fiul Tatălui Ceresc S-a retras în pustie, ca să Se «pregătească» pentru marea Lui misiune mântuitoare, până la Învierea și Înălțarea Sa la Ceruri.

Semnatura eletronica CertDigital

“Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!”
Să pornim demersul nostru de astăzi de la faptul că timp de treizeci de ani de la naşterea în Betleemul Iudeii şi până la începutul activităţii Sale publice, Domnul Iisus Hristos a stat în umbră şi în tăcere. Cu o excepție, pentru că în afară de episodul venirii la templu a Domnului la 12 ani, Evangheliile nu consemnează nimic despre copilăria şi perioada maturizării Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Botezul Domnului la Iordan a inaugurat lucrarea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest moment misterios reprezintă hotarul de separare a etapei Vechiului Testament de vremea harului care s-a deschis, când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit firea apelor şi toată făptura. Cel ce o vreme a fost necunoscut şi tainic, acum a ieşit la lumină şi în văzul tuturor. Prin aceasta, vremurile mesianice au fost deschise de predica puternică şi neobosită a Botezătorului Ioan, care spunea: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează faptul că Ioan boteza în râul Iordan poporul ce venea la dânsul, îndemnându-l să-şi mărturisească păcatele. Predica răscolitoare a lui Ioan i-a adus o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept şi ales de Dumnezeu. Botezătorul, însă, le mărturisea oamenilor că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: “Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). Ioan Botezătorul spunea şi făcea toate acestea, fiindcă a fost chemat de Dumnezeu. El însuşi mărturisea: “Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis…” (Ioan 1, 33). Iar Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu, consemnate în Vechiul Testament: “Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta” (Maleahi 3,1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan, concentrat în cuvintele sale profetice: “Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului. Sfinții Evanghelişti redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era “ca de treizeci de ani” (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă “starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii Lui Hristos” (Efeseni 4, 13). Așadar, sfinţirea naturii umane asumate de către Domnul Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârâtor. De la zămislirea şi naşterea Fiului, Duhul Sfânt s-a revărsat continuu peste firea umană a lui Hristos şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu charisme, daruri excepţionale şi puterea de a suporta lucrarea dumnezeiască a Fiului Lui Dumnezeu. Numai în acest fel, pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: “Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Acest proces de sporire şi întărire a umanităţii lui Hristos, pentru a fi receptacul al Harului Lui Dumnezeu şi al Însuşi Duhului Sfânt, a atins apogeul la Botez. Deci, Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti «baptizo» şi «bapto» de la care provine românescul «a boteza» desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Evident, cufundarea Lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum ne arată şi «Slava» de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului, care spune: «Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă», iar Sfinții Evanghelişti Matei şi Marcu sunt cei care consemnează că Hristos «a ieşit din apă», fapt care trimite la cufundarea Sa totală în râul Iordan.

“Cel Ce Te-ai arătat Hristoase, Dumnezeule; şi lumea ai luminat, mărire Ţie!”
Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului are bogate semnificaţii duhovniceşti pentru viaţa creştină şi pentru înţelegerea credinţei creştine ca o arvună a vieţii din Împărăţia Cerurilor, mai întâi, pentru a vedea legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos şi lumina Evangheliei Sale, propovăduită poporului evreu care viețuia în întuneric, adică în necunoaşterea deplinătăţii revelaţiei divine, dar şi a popoarelor păgâne care nu-L cunoşteau aproape deloc pe singurul Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului şi al pământului. De aceea, Evanghelia spune că «poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit» (Isaia 9,1). În esență, Boboteaza aminteşte, însă, nu numai de evenimentul sfânt de la Iordan, care marchează începutul predicii Mântuitorului ce va umple lumea de lumină, ci şi de botezarea catehumenilor (noii convertiţi dintre iudei şi neamuri), în primele secole creştine. Duminica de după Botezul Domnului ne vorbeşte despre începutul predicii Mântuitorului, îndată după Botezul în Iordan. De altfel, până în ziua de 14 ianuarie suntem, liturgic vorbind, în interiorul Praznicului Bobotezei, respirând încă din atmosfera de sfinţenia harică a acestei mari sărbători. În general, sărbătorile Bisericii sunt îmbogăţite de o lucrare harică mai abundentă și mai pătrunsă de sfințenie ca zilele celelalte, deoarece prezenţa Lui Dumnezeu şi a lucrării harice devin mai sensibile şi datorită mulţimii îngerilor care însoţesc tainic sfintele slujbe, în număr sporit la praznicele împărăteşti, mângâind duhovniceşte pe toţi cei care participă la ele. În acest fel, se explică starea emoţională de mare bucurie însoţită de linişte şi pace care ne stăpâneşte în zilele praznicelor noastre, uitând parcă de necazuri, de boli și neîmpliniri, ameninţări etc. Cu deosebire, Botezul Domnului este prin excelenţă un praznic al luminării, aşa cum mărturisim, de altfel, în finalul troparului tradiţional: “Cel Ce Te-ai arătat Hristoase, Dumnezeule; şi lumea ai luminat, mărire Ţie!”. Să riterăm faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, profetul profeţilor, în Galileea neamurilor a venit să-şi înceapă propovăduirea şi lucrarea, răspândind peste toate întinderile ei ca “o lumină mare”. Aici pune Domnul început misiunii Sale, propovăduind şi zicând: “Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mat. 4, 17), mai ales că ecoul poruncii sale s-a prelungit peste veacuri. Poate unii dintre noi îşi pun întrebarea: «Ce este împărăţia lui Dumnezeu? În ce constă această împărăţie?», iar un minunat răspuns ni-l dă Sfântul Apostol Pavel, apostolul neamurilor, care zice: “Împărăţia lui Dumnezeu nu e mâncare, nici băutură, ci sfinţenie şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17). Dar, Împărăţia lui Dumnezeu este viaţa trăită în Hristos. El este lumina noastră, învăţătorul nostru, iar viaţa Lui e modelul vieţii noastre, ca să trăim cu El în veci. Pentru aceea a venit Iisus Hristos pe pământ, ca să dea lumii viaţă, mai multă viaţă (Ioan 10, 10). Fiecare cuvânt al învăţăturii Sale, nu este decât un îndemn pentru a transforma pe omul lăuntric, a-l spiritualiza, a-l împăca în taină cu Dumnezeu şi a-l face să ducă o viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. De aceea, Domnul Iisus Hristos este Modelul şi Energia unei noi ere: era creştină, era propovăduirii Împărăţiei lui Dumnezeu. Cuvântul Său este lumină, Viaţa Sa este sfinţenie şi izvor de sfinţenie, Prezenţa Sa este putere şi adevăr.

“Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta”
Dacă toţi profeţii se considerau slujitori ai lui Dumnezeu, Iisus Hristos se declară pe Sine egalul Părintelui ceresc: “Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). Cuvântul Său este menit să înnoiască viaţa oamenilor, să o lumineze cu acea Lumină negrăită a Duhului Sfânt! De aceea, Domnului Iisus Hristos, împlinind nădejdea patriarhilor şi profeţilor, vedem că reconsideră felul de a simţi şi de a cugeta al omului în actualitate şi în viitor. În era creştină se cultivă capacitatea de interpretare mai în adânc a istoriei lumii. Dintru începuturile ei, istoria este o căutare de la primul sau vechiul Adam, spre Adam cel nou (Rom. 5, 14), Iisus Hristos. În această interpretare, istoria nu mai este apreciată doar ca o înlănţuire de conflicte, de războaie în urma cărora apar şi dispar popoare pe arena ei. Istoria este urcuș al omului spre Dumnezeu, în veşnicie. Spre acest sens superior al existenţei noastre pe pământ, ne călăuzeşte şi ne hrăneşte Biserica din puterile tainice ale sfinţeniei. Încă de la naştere, prin Sfânta Taină a Botezului, omul este trecut din umbra morţii veşnice în lumina mântuirii. În Taina Botezului am făgăduit să lepădăm lucrurile întunericului şi-am jurat credinţă şi iubire Împăratului luminii. Cuvântul dat la botez, suntem datori să-l păstrăm şi să-l valorificăm toată viaţa noastră! Domnul Iisus Hristos este Lumina, nu numai ca învăţător, ci şi ca model moral desăvârşit pentru noi toţi. Într-adevăr, fapta bună, virtutea, bunătatea apar ca o “lumină” lăuntrică în primul rând. Dar şi pe faţa şi în privirea celui ce face binele se răsfrânge această lumină spirituală care îi dă seninătatea, îi dă frumuseţea, fiindcă el răspândeşte în jurul lui lumina bunătăţii. Dar, Domnul Iisus Hristos n-a fost numai Om, ci, El este Dumnezeu întrupat, Dumnezeu şi Om.
În El este nu numai o rază a bunătaţii, cum e în fiecare din noi, ci El este “Soarele dreptăţii”, Sfinţenia însăşi, bunătatea divină, din care izvorăşte bogăţia razelor tuturor virtuţilor creştine. Pentru aceasta, trebuie să ştim că nu este deajuns numai a vedea lumina lui Hristos pentru a ne bucura exterior de ea, ci, noi trebuie să şi voim a realiza această lumină binecuvântată în viaţa noastră!
Profesor, Vasile GOGONEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL