Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Interviu cu Maica MARINA GLIGOR Stavrofora, Stareţa Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, Gorj -“Dumnezeu e întotdeauna lângă mine…şi lângă noi toţi”

– Rep. Maică Stareţă, Marina Stavrofora, când aţi avut pentru prima dată sentimentul sublim al «întâlnirii» cu Dumnezeu?
-Ooooh! Dumnezeu e întotdeauna lângă mine…şi lângă noi toţi! Eu Îl simt, aşa, să zic…pentru că de multe ori am strigat la Domnul şi El m-a ajutat! Eram copilă şi aveam pe Părintele Miron Mihăilescu, la Ocna Sibiului, iar în postul Paştelui ne strângeam în jurul Părintelui şi cântam toţi: «Cu noi este Dumnezeu!». Atunci răsuna câmpul de cântecul copiilor «Cu noi este Dumnezeu!». Ştiu că eram la prăşit şi a venit o furtună mare, iar grupul de trei fete, am început să cântăm: «Doamne al puterilor, fii cu noi, că pe altul, în afară de Tine, ajutor întru necaz, nu avem» şi toate trei ne-am ascuns într-o căpiţă de fân şi acolo cântam, chiar dacă era furtună, pentru că aşa ne-au învăţat părinţii! Iar, când am ieşit de sub căpiţă, a ieşit şi soarele, deci, atunci a fost pentru mine o «întâlnire» cu Dumnezeu! Părinţii erau îngrijoraţi că nu ajunseserăm acasă până n-a început ploaia, dar, noi eram uscate şi neatinse de ploaie, pentru că L-am chemat pe Dumnezeu şi El ne-a ajutat!

“Dumnezeu face minuni, ca noi să le vedem”

– Rep. Maică Stareţă, în prima zi a săptămânii acesteia, aţi sărbătorit-o pe Sfânta Mare Muceniţă Marina, căreia îi purtaţi numele, iar viaţa sfintei a fost una de jertfă mucenicească şi iubitoare de Hristos, cum rar s-a văzut pe pământul acesta!
-Am văzut în aproape toate bisericile vechi pe sfânta care alungă diavolul, când necuratul vine să-i încurce bătăile şi ea îi dă cu ciocanul în cap; mi se pare că la Cioclovina am văzut această imagine.
– Rep. Ce aţi făcut de Sfânta Marina, aţi sărbătorit prin rugăciune?
-Da, am stat la mănăstire, m-am rugat cu obştea de măicuţe, ca să fac voia Înaltului! Dacă facem voia celui mai mare, atunci avem pace şi linişte sufletească!
– Rep. Ce poate să însemne «minunea» în activitatea propovăduitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos?
-Minunea? Ooof, Doamne! Pentru noi, oamenii, minunea înseamnă o acţiune greu de înţeles şi greu de pătruns cu mintea omenească!
– Rep. Poate că este expresia cea mai înaltă a îndumnezeirii Mântuitorului Hristos!
-Da, pentru că Dumnezeu face minuni, ca noi să le vedem, dar, dacă suntem atenţi şi cu luare aminte, minunile sunt prezente mereu în viaţa noastră! Aş alege un exemplu şi nu ştiu dacă este cel mai bun, dar, îndrăznesc să vă spun că mă preocupă un proiect de reparaţie a casei vechi de lângă biserica mănăstirii, pentru că s-a încercat prin proiecte europene, dar, nu s-a reuşit, fiind vorba despre o nevoinţă care se ridică la vreo 500 de milioane, iar Dumnezeu mi-a dat un semn că Mâna Lui ne poate sprijini! Nu am aceşti bani, dar, am zis că putem strânge din pensii, din salarii, să strângem «bănuţ cu bănuţ», măcar o mie de lei pe lună, iar în 4-5 ani, să avem suma necesară pentru reparaţie. Pentru început, măcar acoperişul să-l facem, că mă doare inima când văd că plouă prin acoperiş! Avem valabil certificatul de urbanism, numai până în octombrie, anul acesta, aşa că pierdem, dacă nu demarăm lucrarea! Şi acum, să vedeţi, minunea! Am venit «acasă» (n.n. la mănăstire) şi m-am rugat la icoană, că în fiecare icoană se arată Duhul Sfânt!
– Rep. Cum realizaţi acest moment al rugăciunii în faţa unei icoane?
-Când te rogi la o icoană, imediat ţi se îndeplineşte dorinţa, dacă ai credinţă cu adevărat! Uitându-mă la icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului, Icoana «Ierusalimitissima», căutam o carte pe care o citisem cu ani în urmă şi de pe care învăţasem limba germană la Regengsburg, iar, de această dată, parcă ceva mă îndemna să mă apropii de ea şi să o deschid la întâmplare! Vă rog să mă credeţi, domnule profesor, că am dat acolo peste «soluţia» de rezolvare a problemei, pentru că nu pot să v-o destăinuiesc, dar, Dumnezeu mi-a dat un răspuns uimitor care înseamnă «minune» pogorâtă de la Duhul Sfânt! Cert este că «soluţia» mi-a venit pe calea rugăciunii la Dumnezeu, iar în momentele mai grele, am înţeles că Dumnezeu nu mă lasă!

“Avem nevoie de o credinţă puternică în Dumnezeu, când vrem să se împlinească ceva bun în viaţa noastră”

– Rep. Aş dori să ne spuneţi ceva, în câteva cuvinte, despre Pericopa Evanghelică ce se va citi la Sfânta Liturghie din Duminica a 7-a după Rusalii, cea a «Vindecării celor doi orbi şi a unui mut» din Capernaum, în care se vorbeşte despre importanţa ajutorării semenilor noştri aflaţi la grele încercări şi apăsaţi de multe necazuri pe care le abate asupra lor tumultul vieţii!
-Domnule profesor, încă de când eram la Seminar, mi-a plăcut Noul Testament, dar, nu am pretenţia că pot să explic, în câteva cuvinte, înţelesul deosebit al acestei învăţături pilduitoare, aşa cum faceţi dumneavoastră în fiecare săptămână! Vedeţi, Hristos Domnul cunoştea credinţa celor doi orbi, că numai El îi poate vindeca, dar, pentru ca să arate tuturor că avem nevoie de o credinţă puternică în Dumnezeu, când vrem să se împlinească ceva bun în viaţa noastră, iată, Domnul i-a întrebat pe aceşti orbi, dacă au credinţă.
– Rep. Ce putem să învăţăm din toate acestea?
-Că trebuie să ne rugăm cu stăruinţă la Bunul Dumnezeu, care mereu revarsă iubire asupra noastră, iar lipsurile şi neajunsurile vieţii să ne ajute să înţelegem că totul vine de la Dumnezeu, că numai Dumnezeu ne-a dat vederea, graiul, iar, din păcate, noi nu desluşim valoarea darurilor Sale, sănătatea, liniştea şi pacea de care avem atâta nevoie şi pe care le dorim cu ardoare, mai ales atunci când ne lipsesc!
– Rep. Ce să mai reţinem, cu deosebire, din această Pericopă Evanghelică?
-Faptul că cei doi orbi şi mutul din Capernaum, să fie pentru noi ca nişte «dascăli» ai rugăciunii, ai credinţei şi ai recunoştinţei, mai ales că după vindecare, cei doi orbi au devenit misionari ai credinţei, vestitori ai milostivirii dumnezeieşti. Trebuie să mai învăţăm că e nevoie să avem credinţă puternică, mai ales atunci când trecem prin încercări, să cerem cu stăruinţă Lui Dumnezeu ajutorul, ca să ne vindece de orice boală şi de orice neputinţă. În sfârşit, mai vedem că poporul se minuna şi se bucura de minunile vindecătoare ale Mântuitorului, pe când fariseii Îl invidiau pe Iisus şi-L defăimau, iar, noi, cei de azi şi cei dintotdeauna, după ce am primit binefacerea sau vindecarea dorită, trebuie să-I mulţumim Lui Dumnezeu, arătându-I recunoştinţa, să-L mărturisim pe Domnul ca fiind Binefăcătorul, Doctorul şi Mântuitorul sufletelor şi al trupurilor noastre.
– Rep. Ce vă propuneţi să mai împliniţi şi să desăvârşiţi în folosul Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu?
– Eu nu am desăvârşit şi nu desăvârşesc nimic, numai Dumnezeu le desăvârşeşte pe toate! Nu mai am puterea de a face lucruri deosebite, iar obştea de măicuţe s-a restrâns, din păcate!
– Rep. Din ce cauză s-a întâmplat acest lucru?
-Pentru că a trebuit să trimit măicuţe la mai toate mănăstirile, inclusiv la Mănăstirea Dobriţa, care şi-a sărbătorit ieri hramul, «Sfântul şi slăvitul Prooroc, Ilie Tesviteanul», unde aţi fost prezent şi dumneavoastră, ca şi mine, şi unde a oficiat Sfânta Liturghie Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei!
– Rep. Aşadar, aici, la «Sfânta Treime» e «stupul» de la care s-au populat celelalte mănăstiri!
-Da, pentru că la un moment dat eram şaptezeci de măicuţe ostenitoare la această mănăstire şi numai la Mănăstirea Dobriţa au plecat opt măicuţe, inclusiv stareţa! Apoi, au mers la Maglavit, la Mraconia, la Dealu Mare, la Cămărăşeasca, la Icoana, peste tot. Cam la cincisprezece mănăstiri au mers măicuţele noastre, iar la noi s-au împuţinat!

“Important este ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu, să alerge la Dumnezeu”

– Rep. Ultima oară, am văzut mai puţini oameni la Sfânta Liturghie, care e cauza?
-E perioada concediilor şi oamenii mai lipsesc!
– Rep. Preacuvioasă Maică Stareţă, dar, la «ţară» oamenii nu sunt în concediu!
-Ei, la «ţară» oamenii mai şi muncesc Duminica, şi e mare păcat! M-am speriat când i-am văzut Duminica la prăşit, la cosit, la semănat şi e păcat! Îi vezi că sâmbăta stau pe la porţi, la poveşti, pe la cârciumă, dar, nu fac toţi acest lucru!
– Rep. Marele gânditor şi om politic indian, Mahatma Gandhi («suflet mare») vorbea despre limbajul tăcerii, cel care ajunge în adâncul sufletului! Să comparăm acest limbaj cu lumea zgomotoasă în care trăim! Ce paradox, Maică Stareță!
-Zgomotul obosește și îmbolnăvește omul! La sărbători, vedem că oamenii aleargă după bucate, după îndestulare materială, dar Hristos vine în sufletul nostru şi noi trebuie să ne pregătim locașul acesta ca să fie curat!
– Rep. Cred că sunteți un om ce se identifică întrutotul cu viața de mănăstire, dar, în același timp, descopăr faptul că sunteți și un om cu o vastă cultură! Cred că ați făcut o mică pauză de odihnă, ca să reveniți la această înaltă îndatorire de stareță a mănăstirii, pentru că sunteți cunoscută în orice mănăstire din Gorj, chiar și printre mulți slujitori ai bisericilor de parohie!
-Nu sunt eu chiar la nivelul la care sunt văzută și apreciată! Important este ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu, să alerge la Dumnezeu, Când mă rog la icoană, eu spun: «Maica Domnului, vino aici, lângă mine și mă ajută!
Mă chinuiesc de atâta vreme și nu pot face nimic». Și imediat, parcă mi se îndeplinește rugăciunea! Când o chemăm pe Maica Domnului să ne ajute, e o mijlocitoare de neînchipuit! Slavă Lui Dumnezeu, pentru că tot ceea ce e bine și ne este de folos, numai Dumnezeu ne dă! Pentru că El ne-a făcut, pentru El ne-a făcut și trebuie să-I dăm Slavă Lui! Suntem ai Lui Dumnezeu și trebuie să facem Voia Lui! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA