Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Învierea Domnului ne cheamă la vestirea celei mai mari minuni care stă la temelia credinţei noastre”

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om trăitor pe acest pământ, o mare Taină care s-a petrecut cu peste două mii de ani în urmă, dar care continuă să fascineze întreaga făptură umană, pentru că reprezintă o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un veac la altul, ca un izvor de apă vie dătătoare de viață!

Întruparea şi Învierea Fiului Lui Dumnezeu sunt fundamentele vieții fiecărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, actul prin care a fost învinsă moartea. Considerăm că exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului acestuia sunt mulțimile credincioșilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi a Luminii!

“Paştele reprezintă însăși realitatea revelată de Iisus Hristos, o realitate mărturisită, văzută şi constatată”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, trăim clipele minunate ale Marelui Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sinteza fundamentală a Înomenirii şi morţii pe Cruce a Domnului, Sărbătoarea care ne vorbeşte despre biruinţa Binelui şi despre ridicarea în înaltul cerului a lui Dumnezeu-Omul!
-Nu putem să vorbim despre Paşte sau Învierea Domnului, fără să spunem că «Paște» în ebraică «pesah», luat în sens strict creştin, înseamnă trecerea Mântuitorului de la moarte la viaţă. Din acest motiv, Paştele nu este un simplu ritual liturgic, nu este un mit, o viziune, o poveste sau un spectacol, ci însăși realitatea revelată de Iisus Hristos, o realitate mărturisită, văzută şi constatată de mulţi martori ai timpului care s-a scurs de atunci! Pentru că Învierea Domnului a fost sărbătorită încă din vremea patriarhilor, proorocilor şi a drepţilor din Legea Veche, iar în timpul vieții și activităţii Sale pe pământ, Mântuitorul le-a vestit ucenicilor despre patimile, moartea şi Învierea Sa după trei zile (Marcu 8, 31).
– Rep. Putem vorbi de o chemare lăuntrică a sufletului nostru pe calea Adevărului și a Vieții veșnice care ne poartă spre Învierea Domnului?
-Biserica serbează sfântă Învierea Domnului şi cheamă pe toţi fiii şi fiicele să participe la vestirea celei mai mari minuni care stă la temelia credinţei noastre, zicând: «Cerurile să se veselească după cuviinţă şi pământul să se bucure şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că a Înviat Hristos, bucuria cea veşnică», iar în această bucurie, Învierea prezintă pe adevăratul Miel pascal al poporului creştin, care pune în evidenţă faptul că Mântuitorul a suferit ca un suferind, a fost legat ca un învins, a fost judecat ca un condamnat şi a fost îngropat ca un mort! Dar, pe toate le-a biruit şi a Înviat din morţi ca un Atotputernic, spunând: «Cine vrea să vorbească împotriva Mea? Să vină în faţa Mea! Eu am eliberat vinovatul, Eu am biruit moartea, Eu am înviat mortul. Cine Mă va contrazice? Eu am ajuns în adâncimile iadului şi am legat moartea, Eu l-am ridicat pe om către înălţimile cerurilor, Eu sunt Hristosul Cel Înviat» (Meliton de Sardes, Omilie pascală, SC 123, p. 120-121). Așadar, înnoirea lumii a început odată cu Înomenirea Cuvântului Lui Dumnezeu, cu asumarea naturii umane căzute şi s-a desăvârşit prin ridicarea firii noastre din slăbiciunea păcatului şi a morţii. Domnul Hristos, fiind Dumnezeu şi om, are puterea să vindece natura omenească şi s-o facă nepătimitoare!

“Prin puterea Sa dumnezeiască, Se face Cel dintâi născut din morţi”

– Rep. Patimile Mântuitorului și jertfa Sa pe Cruce constituie o permanentă înnoire a sacrului, cum spunea Mircea Eliade sau o vindecare de suferințele veacului?
-Această lucrare de vindecare şi înnoire este pecetluită prin jertfa de pe Cruce şi desăvârşită în Înviere, când Domnul Şi-a arătat puterea Sa dumnezeiască învingând păcatul şi moartea. Înainte de Învierea Sa cu trupul, coborând la iad, El a sfărâmat porţile de acolo şi a eliberat pe cei ce aşteptau cu nădejde venirea Lui. După ce a învins iadul cu sufletul Său omenesc, unit cu dumnezeirea, El ne încredinţează că este Domn al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt (Filipeni 2, 10), cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Este primul dintre cei muritori care nu poate fi ţinut în iad, iar prin puterea Sa dumnezeiască, Se face Cel dintâi născut din morţi, eliberând pe cei ce aşteptau acolo venirea Sa. Apoi, din firea Sa umană deplin îndumnezeită, El revarsă asupra noastră puterea care înviază toate şi care umple totul de slavă divină. De atunci şi până la sfârşitul veacurilor, mărturisim că trupul înviat al Mântuitorului este pătruns de lumina Duhului şi nu mai este mărginit de cele pământeşti.
– Rep. Învierea Domnului poate constitui și un preludiu al existenței infinite a sufletului nostru, o arvună a vieții veșnice?
-Având în vedere faptul că Dumnezeu este infinit, mai presus de fire, mai presus de gândire, de înțelepciune și de rațiune, având în vedere că El a ieșit din eternitatea Lui și l-a creat pe om, aflăm că această ieșire nu a însemnat și părăsirea eternității Sale! Așadar, Dumnezeu se proiectează cu toată generozitatea în om, care este purtător al tuturor darurilor Lui Dumnezeu, până la măsura posibilității lui de cuprindere! Aici este problema principală, adică, omul are tot ceea ce Dumnezeu i-a dăruit, ca unei ființe create. Prin urmare, Domnul a devenit arvuna vieţii noastre, deoarece ne împărtăşeşte lumină şi putere, umplându-ne de cunoaşterea adevărată, că în El «noi toţi, vom privi ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, şi ne vom preface în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului» (II Corinteni 3, 18).

“Numai cel care își ia crucea sa și Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, acela Îl iubește pe Domnul”

– Rep. Nădejdea Învierii înseamnă și un triumf de netăgăduit al vieții asupra morții?
-Desigur, pentru că Domnul a început lupta împotriva răului înainte de moartea Sa pe Cruce, iar biruinţa împotriva morţii nu s-a arătat decât odată cu Învierea Lui. În acest caz, Învierea Domnului este puterea care dezbracă iadul de stăpânirea lui absolută asupra oamenilor, omul fiind eliberat din lanţurile osândei veşnice. Drepţii sunt aduşi la lumină şi eliberaţi din împărăţia întunericului! Fără îndoială, numai Mântuitorul Hristos putea să biruiască puterile întunericului cărora omul le-a căzut pradă în urma păcatului strămoşesc, iar moartea şi iadul erau nişte monştri care devorau trupurile şi sufletele oamenilor. Mântuitorul Hristos însă, ca om şi Dumnezeu, coborând în adâncurile pământului, a triumfat asupra acestor puteri, moartea fiind îmbrăcată de atunci într-o haină ponosită, iar cel așa-zis «puternic», adică diavolul, va fi înlănţuit de Cel Care este «mai puternic decât el»!
– Rep. Calea mântuirii fiecăruia dintre noi, prin urmare, urmează întotdeauna Calea Crucii, iar în acest sens ne poartă și sârguința credinței noastre!
-Așadar, numai cel care își ia crucea sa și Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, acela Îl iubește pe Domnul, acela este cel care se va mântui, care va ajunge la viața veșnică! Deci, fiecare dintre noi, purtând crucea cu smerenie, urcăm spre Golgotă, spre Răstignirea Domnului și spre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos! Sf. Apostol Pavel ne spune că trebuie să stăm cu ochii ațintiți spre Crucea Lui Hristos și să ne sârguim ca la asalt, adică, să fim ca într-o bătălie, ca într-un război împotriva satanei, ca să obținem coroana cea nevestejită a Împărăției Cerurilor!
– Rep. Deci, Domnul a învins moartea, iar în același timp ne învață și pe noi, cum să luptăm cu încredere și cu mai multă credință pentru a fi biruitori?
-Domnul Cel tare şi puternic a lăsat să pătrundă puterea Sa divină în firea Sa umană şi prin ea puterea Învierii a trecut în întreaga omenire. El a coborât în lumea păcatului şi a morţii şi aici a lucrat desăvârşirea noastră! Învierea Lui, ca «o biruinţă asupra morţii», fiind în acelaşi timp şi o refacere a naturii noastre păcătoase, ne arată că Iisus Hristos, dinainte de Paşte este Unul şi Acelaşi cu Mântuitorul Hristos Cel înviat şi preamărit. Dacă Domnul Hristos n-ar fi avut trup, moartea n-ar fi fost reală şi, deci, Învierea n-ar fi existat pentru noi! Mai mult, moartea Domnului se referă la moartea trupului, ceea ce înseamnă că după Înviere, Mântuitorul S-a arătat în faţa ucenicilor în carne şi oase. Aceasta explică faptul că atunci când a ajuns la Petru şi la ceilalţi ucenici, le-a spus: «Pipăiţi-Mă şi vedeţi că nu sunt duh fără trup»! «Şi ei l-au atins»! Prin urmare, Domnul nostru a suferit cu adevărat şi a murit cu adevărat, în pătimirea Lui rămânând alături de noi până la moarte şi nepărăsindu-ne niciodată! Tocmai de aceea, Învierea îşi are rostul capital în viaţa noastră, fiind o regăsire a umanităţii Sale îndumnezeite!

“Pace și sănătate, pentru că Dumnezeu Cel Înviat este nădejdea noastră”

– Rep. Această minune, o adevărată metamorfoză existențială prin care se face trecerea de la schingiuire și răstignire, la Sfânta Înviere, pare ceva minunat care ne îndeamnă la o reflecție profundă a cosubstanțialității dintre om și Dumnezeu!
-Fără îndoială, când vorbim despre Învierea Domnului Hristos, extindem acest model şi asupra învierii noastre, căci: «aşa cum Hristos a înviat cu propriul Său trup şi le-a arătat ucenicilor semnele cuielor şi rănile, la fel ne va învia şi pe noi prin puterea Lui»! Ca urmare a acestei Învieri, moartea, care stătea la originea separării elementelor componente ale omului, este învinsă, Învierea reconstituind acest întreg, trup şi suflet. Fireşte, dacă Cel înviat nu este diferit de Cel răstignit, tot aşa nici noi, după înviere, nu vom fi alţii, cu o singură diferenţă: nu vom mai fi pământeşti, ci cereşti! Mai mult, prin această reunire a elementelor se va înfăptui definitiv planul Lui Dumnezeu de a restabili demnitatea noastră umană primară!
– Rep. Minunate cuvinte, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, minunată perspectivă! De Sărbătoarea Învierii Domnului, ce le adresați credincioșilor din Eparhia Mitropoliei Olteniei?
-Sărbători sfinte, în pace și sănătate, pentru că Dumnezeu Cel Înviat este nădejdea noastră! De aceea, îi îndemn stăruitor să aleagă credinţa în Tatăl Ceresc, partea cea bună, în schimbul unor plăceri amăgitoare în care Dumnezeu nu există. Să-I deschideţi larg inimile Domnului, ca El să Se sălăşluiască întru sufletul nostru, să ne curăţească de toată întinăciunea şi să ne mântuiască sufletele.
Să avem în minte şi în inimă convingerea că în lupta împotriva lui satana, care făgăduia un viitor mincinos şi iluzoriu, Mântuitorul a învins şi ne-a adus pe Dumnezeu, adevăratul Bine al omului. Fie ca Domnul, Cel Ce a Înviat din morţi, să tămăduiască sufletele şi trupurile noastre de toate suferinţele şi să ne îndrepte paşii spre tot lucrul bun! Amin!
Prof. Vasile Gogonea