Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Învierea e dincolo de istorie, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat trece dincolo de timp și spațiu”

În Duminica a 20-a după Rusalii se va citi la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică despre Învierea fiului văduvei din Nain (Ev. Luca 7, 11-16), deoarece e bine să înţelegem că între minunile săvârşite de Domnul nostru Iisus Hristos spre a dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari şi mai înfricoşătoare sunt, de bună seamă, învierile din morţi. Totuşi, minunea istorisită în Pericopa Evanghelică de Duminică nu-şi mărgineşte importanţa numai la evenimentul relatat, pentru că ea ne transmite şi o serie de învăţături folositoare pentru noi, cei de astăzi, mai ales că Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate dumnezeiască, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti, pentru că nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci, pentru a-l reda mamei, spre a-i fi un sprijin şi o mângâiere.

“Tinere, ție îți zic, scoală-te!”
Sfânta Scriptură, prin Sfântul Apostol Luca, ne relatează că Mântuitorul Iisus Hristos s-a apropiat de un orășel mic din Țara Sfântă, numit Nain şi aproape de porțile orașului l-a întâmpinat un convoi cu un tânăr – singurul fiu al maicii sale – care era petrecut la mormânt de către prietenii și cunoscuții săi. Aşadar, Mântuitorul a văzut sărmana văduvă îndurerată, care își petrecea la mormânt unicul său fiu și atunci I se face milă de dânsa și se apropie de sicriu, spunându-i: “Nu mai plânge!”, iar noi înţelegem că, de fapt, omul, în fața morții se lamentează, se gândește că merge pe un teren necunoscut, că părăsește lumea aceasta și de aceea îşi plânge păcatele și nepătrunderea unei situaţii dramatice, mai ales că Mântuitorul nu S-a rezumat doar la cuvintele de mângâiere pentru sufletul mamei îndurerate, dar S-a adresat și tânărului, zicându-i cu încredere: “Tinere, ție îți zic, scoală-te!”. Și s-a ridicat mortul în momentul acela, iar Iisus l-a dat maicii sale, după care mulțimile au rămas uimite, uşor copleşite de un cutremur și de frică deoarece strigau: «Niciodată nu am văzut așa ceva». Cu certitudine, în momentul în care Mântuitorul Hristos, învie pe acest tânăr din Nain, sfințește și reîntregește familia și dă bucurie mamei, dar, în acelaşi timp ne întăreşte să avem credință în Iisus Hristos, în Maica Lui Preacurată, știind că acolo ne vom întâlni cu îngerii din ceruri, cu bunii și străbunii noștri, cu părinții și cu apropiații, de aceea, nădejdea noastră este întotdeauna la Dumnezeu şi de la Dumnezeu.

“Mântuitorul trăiește moartea și Învierea Sa ca un eveniment voit de El pentru mântuirea oamenilor”
– Rep. Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, Învierea fiului văduvei din Nain, ca şi învierea lui Lazăr constituie preludii ale Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, dar învierea noastră, a oamenilor se înscrie pe coordonata demiurgică a Învierii Domnului, cu precizarea esenţială că învierea omului este o izbândă asupra păcatului!
-Deci, scopul fundamental al Jertfei și morții Mântuitorului a fost acela de a elibera omenirea de robia păcatului și a morții. El Însuși confirmă acest adevăr, zicând: “Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți”, iar depășind limitele umane, El stabilește solemn ca unică lege iubirea față de dușmani. Drept urmare, Mântuitorul trăiește moartea și Învierea Sa ca un eveniment voit de El pentru mântuirea oamenilor, așa cum zice: “Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze”!
– Rep. Avem înaintea ochilor minţii şi ai sufletului un mesaj mesianic?
-Da, acesta este mesajul mesianic pe care l-a adus și l-a învățat El în timpul întregii Sale vieți, de la Naștere și până la Înălțarea la ceruri. Cei care nu I-au recunoscut această calitate au considerat o blasfemie faptul că El este Fiul Lui Dumnezeu. Desigur, a-L recunoaște pe Mântuitorul Iisus Hristos în adevărata Sa identitate este în mod esențial un dar al lui Dumnezeu! Dar, dacă vom înţelege că atât Creația și Învierea nu sunt evenimente istorice obișnuite, aceasta nu înseamnă că ele n-au avut loc sau că n-au nici o relație cu istoria și cu noi, oamenii. Ele amândouă sunt fapte săvârșite de Dumnezeu, odată pentru totdeauna, întrucât Creatorul nu se repetă în lucrările Sale. Evident, Învierea și Creația se deosebesc și ele, ca lucrări ale Lui Dumnezeu. Creația, fără să fie o lucrare istorică, rămâne legată de timpul nostru și determină istoria. Învierea, însă, e dincolo de istorie, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat trece dincolo de timp și spațiu! Astfel, această minune se delimitează de toate minunile săvârșite de Domnul, inclusiv de învierea lui Lazăr. Acesta n-a intrat într-un alt mod de existență, ci l-a reluat pe cel dinainte de-a muri.
– Rep. Păcatul şi moartea sunt nişte deformări nedorite ale frumuseţii sufletului nostru!
-De aceea trebuie să luptăm necontenit împotriva patimilor care deformează frumusețea sufletului nostru pusă cu atâta dragoste în firea noastră. După cum știm, puterea lacomă și păcătoasă ruinează fundamentele și condițiile de viață ale familiilor și urmașilor noștri. Acest sentiment de satisfacție poate crește într-o stare de spirit de bucurie și optimism, dacă lucrurile bune, săvârșite nu din mândrie, ci din toată inima, devin parte din viața noastră. Doar atunci vom putea simți schimbările în bine din societate, când vom conștientiza prezența legăturii de nezdruncinat dintre faptele bune pe care le săvârșim și bunăstarea general sau starea de bine a noastră!

“Nu noi suntem cei care apreciem anumite calități ale noastre”
– Rep. Arhieria Voastră, pot să afirm cu convingere că spre deosebire de înalții ierarhi pe care i-am întâlnit anterior, înclin să cred că aveți «darul» graiului bine chibzuit și al înțelepciunii care înalță sufletul mai presus de cele lumești! Ca unul care am predat şi încă mai predau logica în liceu, care cunoaște puțin, chiar destul de puțin din esența științei logicii, pot spune că stăpâniți această logică a argumentării!
-Să zicem! Nu noi suntem cei care apreciem anumite calități ale noastre!
– Rep. Întrutotul de acord cu această aserțiune! Totuși, în baza acestei logici a argumentării, Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, cum apreciați rezultatele Sinodului panortodox desfășurat în luna iunie 2016, în Insula Creta (Grecia)? A consfințit acest Sinod unitatea Bisericii creștine?
-Bineînțeles!
– Rep. Chiar în condițiile în care au lipsit…
-Stați puțin, să ne înțelegem!
– Rep. Vă rog frumos! Şi să mă iertați, dacă mă năvălesc întrebările!
-Unitatea nu se arată, neapărat, în a aduna în același loc toată lumea! Aceea se numește unitate eschatologică!
– Rep. Dar, eschatologia este doctrina filosofică a finitudinii, a sfârșitului implacabil!
-Unitatea de la sfârșitul veacurilor, ca să spunem așa! Unitatea aceasta ce are în vedere mărturisirea aceleiași credințe în Mântuitorul Iisus Hristos, mărturisirea unei singure Biserici, «sfântă, sobornicească și apostolică», Sfânta Liturghie și dorința aceasta de a fi împreună! Nu poți să manifești unitate, atunci când ești «risipit»! Când ești dus într-o parte și alta! Nu poți să manifești unitatea, când nu vrei să te aduni! Eu nu vreau să mă adun! Pentru ce? Pentru că vreau eu să am ideea mea?
– Rep. Dar, atunci, poate fi vorba de unitate, dacă unele biserici surori au lipsit, printre care și cea mai mare biserică ortodoxă, aceasta fiind biserica rusă?
-Nu este adevărat că e cea mai mare biserică ortodoxă! Bisericile pot fi mici și mari! Nu neapărat…

“Că, vezi, Doamne, în Creta s-au adunat și dacă n-au fost ceilalți, adunarea nu ar fi completă…”
– Rep. Mă refer la aspectul numeric al credincioșilor!
-Numeric, dar biserica «numerică» nu este aceea pe care Dumnezeu o spune în Sfânta Evanghelie: “Nu te teme «turmă» mică”, deci, problema aceasta, că unii sunt extinși pe toată suprafața pământului sau cutare aspect! Nici acest lucru nu trebuie avut neapărat în vedere, că «vezi, Doamne!», a lipsit cutare! Întrebarea este firească! De ce n-au venit? Au avut avioane, n-au avut?
– Rep. Știu că, de fapt, Biserica ortodoxă bulgară, în ultima clipă a renunțat să participe la sinod.
-Nu intrăm în detalii! Că pot să vină, că pot să nu vină! A fost un început!
– Rep. Dar, în multe ocazii, detaliile constituie «miezul» problemelor!
-Detaliile! Detaliile înseamnă că pot să vină! A fost un început! Nu trebuie să vadă nimeni că acolo e sfârșitul lumii! Că, vezi, Doamne, în Creta s-au adunat și dacă n-au fost ceilalți, adunarea nu ar fi completă sau alții ar fi nu știu cum! Sau ar fi nişte schismatici! A fost un început! Care e problema? Ne-am întâlnit acolo, am văzut că e bine, cu toți ne-am îmbrățișat, am slujit Sfânta Liturghie!
– Rep. Indiscutabil, prezența acolo a însemnat şi înseamnă ceva!
-Prezența acolo, într-adevăr, înnobilează! E foarte important să fii prezent acolo și să iei parte la dialogul respectiv, pentru că nu s-a propus aceasta ad-hoc, gata, mergem la sinod! Sunt șaizeci de ani de discuții! Deci, nu putem să fim ignoranți asupra acestui lucru! Trebuie să ne vedem unii cu alții! Că nu ne-am putut reuni cu toți! Nu e nici o problemă! Nimeni nu îi acuză pe cei care nu au venit, dar, nici ei să nu ne acuze pe noi, că ne-am întrunit!
– Rep. Am spus eu că aveţi logica aceea imbatabilă! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA