La Marea Sărbătoare a Învierii Domnului sau Sfintele Paști, atunci când firea omenească se îndumnezeiește întru-totul, fiecare dintre noi realizează că acesta reprezintă cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, cel care ne-a adus și ne aduce mereu posibilitatea mântuirii sufletului nostru, care stă de veacuri la temelia credinței și a Bisericii Creștine.
Noi numim această sărbătoare «Paști», după cuvântul grecesc «trecere», fiindcă aceasta este Ziua în care Dumnezeu a adus la început lumea, dintru neființă întru ființă, iar fără Învierea Lui Hristos, lumea ar fi astăzi încă o lume a păcatului păgân, iar Biserica nu s-ar fi întemeiat, Creștinismul nu s-ar fi răspândit în toată lumea și nici nu ar fi fost confirmat de istoria umanității. Fără Învierea Lui Hristos, numele Mântuitorului ar fi fost dat uitării în viforul istoriei, Învățătura Lui ar fi fost ignorată, iar mântuirea oamenilor s-ar fi pierdut și ea!
“În copilărie, simțeam cum creșteam în bucurie în fiecare zi cu care ne apropiam de Sfintele Paști”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, la cererea multor gorjeni care vă iubesc atât de mult și care vă prețuiesc prin alese cuvinte, dar și cu aceeași bunăvoință și bunăcuviință a conducerii Ziarului «Gorjeanul», vom continua dialogul nostru, iar pentru început, cu mult respect, v-aș ruga să ne vorbiți ceva despre modul în care percepeați mai deunăzi, acolo, în locul de taină al copilăriei ÎPS Voastre, în acea «gură de rai» a plaiului «mioritic» al Vâlcii, Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului?
-Copilăria este întotdeauna un timp la care ne raportăm, și cu drag ne aducem aminte de momentele acelea! Îmi aduc aminte că acest moment avea un rol important în viața noastră, pentru că ne pregăteam cu post de 40 de zile și nu exista masă la care și copiii și cei adulți să nu postească. Ne rugam cu toții și participam la slujbele din săptămânile premergătoare Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar de multe ori simțeam cum creșteam în bucurie în fiecare zi cu care ne apropiam de Sfintele Paști. Evident, că Săptămâna Mare era și mai intensă, având în vedere că Paștile erau aproape. La Deniile din Joia Mare și din Vinerea Patimilor eram nelipsiți cu toții, tot satul era la biserică!
– Rep. Ați avut un motiv anume, un imbold prin care v-ați apropiat de credință?
-Am avut bucuria ca în perioada copilăriei să avem preoți foarte buni, un părinte cu har, care slujea cu multă evlavie, se numea Petru, un om de o evlavie cu totul aparte și cu o conștiință preoțească de înaltă ținută. Ne-a învățat cum trebuie să ne rugăm și ce trebuie să facem, fiind el însuși un exemplu de preot, de om credincios, de om al Lui Dumnezeu!
– Rep. De bună seamă că și familia, părinții ÎPS Voastre au avut un rol esențial în educația creștinească pe care ați primit-o cu atâta dăruire!
-Tata era cântăreț la biserică, iar noi, cu atât mai mult, eram atașați de biserică, participam la slujbe, de la început și până la sfârșit! Apoi, în noaptea Învierii era și mai mare bucuria, pentru că toți ne adunam în jurul sfântului altar, pentru a primi lumină. Slujba începea cam pe la ora 2,00 deoarece părintele mai avea încă un sat până a veni acolo. Noi ne ducem la biserică pe la ora 12,00 și slujba începea ceva mai târziu, ca la țară, înțelegeți! Trăiam acest moment și așteptam clipa de la ora 2,00 cu o bucurie negrăită, pentru că mai înainte mama își pregătea toate cele, pentru că nu mai pridudea sărăcuța, în muncă, roboteală, și se îngrijea de toate. Cu toții participam la slujbă și ne împărtășeam cu sfintele taine! Aceasta, când eram ceva mai mărișori, iar când eram mai mici, ne împărtășeam fie sâmbăta, fie în Joia Mare. Apoi, ne împărtășeam Duminica, atunci când ne consideram printre cei maturi sau mai în vârstă.
“Dumnezeu este Împăratul care conduce lumea spre un sfârșit fericit”
– Rep. Cred că toți locuitorii trăiau sentimentul profund al comuniunii cu Dumnezeu, dar și al unității comunității sătești!
-Evident, pentru că toți cei din sat, cei din parohie se împărtășeau cu Sfintele Taine, pentru că eram în post, de la cei mai mici până la cei mai mari. Aceasta era Duminica! Apoi, după Sfânta Slujbă, ne adunam cu toții în jurul mesei, acasă, unde aveam bucuria de a ciocni un ou roșu și de a fi cu toții împreună. Apoi, tata venea de la biserică, pentru că el mai rămânea până termina pe acolo treburile, și ne cuprindea o bucurie cu totul aparte, bucuria pascală!
– Rep. Deci, ați trăit în lumea celor care Îl iubesc pe Dumneze, dar, ce ne facem cu aceia care nu Îl au sau chiar nu vor să-L cunoască pe Dumnezeu?
-Dumnezeu este Împăratul care conduce lumea spre un sfârșit fericit! Lumea fără Dumnezeu merge într-o desfacere, într-o distrugere iremediabilă! Dar, lumea cu Dumnezeu ajunge la sfârșitul fericit, care este un nou început în Împărăția veșnică!
– Rep. În momentul în care purtăm acest dialog, lumea încearcă o stare de tristețe, prin Patimile Mântuitorului, prin Răstignirea Sa și prin coborârea în mormânt!
-Așadar, Mântuitorul Hristos, prin firea Sa umană, este ajuns înaintea omului, ca tocmai acolo, când acesta trebuia să facă pasul decisiv, să se arunce în prăpastia disperării, El să-l ridice, adică să poarte oaia cea pierdută în staulul său, s-o aducă în comuniune cu Dumnezeu! Așadar, momentul acesta al răstignirii este momentul judecății! Acesta este momentul în care stăpânitorul acestui veac a fost și judecat! A fost judecat pentru că i s-au analizat toate ispitele și toate tentațiile, toate provocările, toate împingerile, toate răzvrătirile și tot ceea ce a existat rău și imaginat rău, tot ceea ce iadul lui anticrist a putut face în lume, dar toate acestea sunt demascate, sunt răstignite pe Cruce, deoarece Crucea arată, pe de o parte, jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, dar arată și răutatea iadului, arată incapacitatea iadului de a putea răpi și de a răpune pe Cel care este Viața și Puterea și nădejdea lumii!
“Învierea este proiectată într-o grădină, unde trupul Mântuitorului Hristos a fost pus în mormânt”
– Rep. Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este o Sărbătoare a creștinilor de pretutindeni, dar ea s-a «întâmplat» într-un loc anume hărăzit de Dumnezeu!
-Așadar, Învierea este proiectată într-o grădină, unde trupul Mântuitorului Hristos a fost pus în mormânt. A fost pus în mormânt, dar, nu ca și când am pune mortul în groapă, a fost așezat în măruntaiele pământului, ca să sfințească și creația necuvântătoare, să sfințească pământul, să sfințească tot ceea ce este în interior, ca să germineze și în pământ viață. Să fie pământul celor vii, nu al celor morți, să fie pământul fericirii, pământul care urmează să fie transfigurat, așa cum ne arată Sf. Ioan Evanghelistul în «Apocalipsă», că va fi un cer nou și un pământ nou. Deci, ni se pregătește eschatologic momentul acesta al transformării, pentru că Mântuitorul Hristos reface acest drum al lui Adam. De la Nașterea în peșteră ajunge în grădină, în mormântul din grădină, în care Mântuitorul Iisus Hristos este pus, dar Înviază!
– Rep. Cred că ar fi bine ca noi, oamenii, să reflectăm profund la «trecerea» aceasta de la suferința cumplită a patimilor, de la fapta de nedescris a răstignirii, la bucuria sfântă a Învierii, ce părere aveți?
-Am putea spune că Mântuitorul Hristos adună din exterior suferința, o trece prin sufletul Său, așa cum spune El, «întristat este sufletul Meu, până la moarte», și această suferință o transformă în bucurie!
– Rep. Așadar, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este preludiul învierii fiecăruia dintre noi și începutul drumului spre viața veșnică?
-Cel Care va învia din morți, va învia și trupurile noastre, și sufletele noastre, va învia toată Creația, pentru că înnoirea trebuie să se opereze, să se facă în lumea aceasta, întrucât, prin greșeala lui Adam, păcatul l-a îndepărat pe om de Dumnezeu, l-a dus la moarte și la stricăciune! Deci, reîntoarcerea în Împărăția Lui Dumnezeu este necesară și absolut imperativă. Omul nu poate să rămână în moarte, pentru că n-a fost făcut să moară, ci, a fost făcut să aibă viață veșnică!
“În primul rând, Lumina este constanta vieții noastre”
– Rep. IPS Voastră, ce semnificație are Lumina Sfântă a Învierii, pentru omul de azi, acest om pe care îl știm frisonat de griji nenumărate și de atâtea probleme ale vieții?
-În primul rând, Lumina este constanta vieții noastre! Ea înseamnă viața noastră, pentru că nu putem trăi fără lumină, așa cum nu pot exista fără lumină nici lucrurile înconjurătoare…
– Rep. Și nu pot crește nici plantele, vegetația aceasta care ne încojoară…
-Exact, pentru că în interiorul fiecărui lucru este «pusă» lumina, este înrădăcinată lumina, pentru că dacă n-ar exista lumină în Creație, noi n-am putea s-o vedem! Noi nu am putea vedea Creația decât prin lumina din lumea înconjurătoare! Astfel că, pornind de la Lumina Creației, pe care Dumnezeu a dat-o lumii, atunci când a zis: «Să fie Lumină!», ajungem la Lumina Învierii! Lumina, cum spune Sf. Ioan Evanghelistul: «Dumnezeu este Lumină!», iar el încheie Evanghelia sa cu Învierea! Așadar, Lumina Învierii este absolut necesară pentru viața noastră, dar, bineînțeles că la aceasta adăugăm și mântuirea noastră!
– Rep. Prin urmare, a primi Lumina în această noapte sfântă înseamnă și întărirea credinței în sufletul nostru?
-Da, cei care cred în Mântuitorul Iisus Hristos au parte de o dublă bucurie: de Lumina Învierii, ca o Taină a Universului, ca o realitate a lumii create, dar și de Lumina Mântuirii! Deci, nu mai umblăm prin întuneric, ca odinioară, departe de Dumnezeu, pentru că suntem cuprinși în Lumină, și în Lumina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos vom vedea lumină! Evident, la Înviere, Lumina izvorăște din Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, se revarsă în lume și lumea crește în conștiința cea adevărată, în bucuria cea adevărată! Nici nu putem să rămânem în afara Luminii, pentru că Ea este legată de ființa noastră, este o lumină a existenței noastre, a sufletului nostru și a vieții noastre!
“Tuturor să le spunem: «HRISTOS A ÎNVIAT!»”
– Rep. Am certitudinea că gorjenii mei se vor bucura de aceste minunate cuvinte pline de har! Ce le puteți spune gorjenilor și tuturor oltenilor care Vă urmează și Vă ascultă în tot cuvântul duhovnicesc al slujirii credinței, fiindcă vă prețuiesc atât de mult?
-Le urez tuturor fraților și surorilor, părinților din parohii, maicilor și părinților călugări din mănăstiri, să aibă un Paște binecuvântat și sfânt, să trăiască momentele acestea cu multă bucurie și apropiere de Dumnezeu! Mă rog cu multă dragoste pentru cei aflați în întristare, să se iubească în familiile lor, cu toată inima, cu tot sufletul, pentru că Învierea este o bucurie care nu trebuie să fie întunecată de vreo altă făgăduință în lumea aceasta, iar tuturor să le spunem: «HRISTOS A ÎNVIAT»!
Profesor, Vasile Gogonea
